Canada: Baietelul bolnav in varsta de 13 luni, aflat in centrul unei dispute intre familia sa si medicii din Ontario, a fost dus in SUA pentru tratament

de A.N.     HotNews.ro
Luni, 14 martie 2011, 19:24 Actualitate | Internaţional

Un baietel din Canada in varsta de 13 luni, aflat in coma, a fost dus in SUA pentru tratament, cu doar cateva ore inainte ca medicii de la spitalul din Ontario unde se afla internat sa-l deconecteze de la aparatele care-l tineau in viata, transmite FoxNews. Joseph Maraachli a fost preluat de o echipa a organizatiei Priests for Life, ajungand in SUA luni dimineata.

Parintele Pavone, directorul national al organizatiei americane, a declarat ca "acum, dupa ce am castigat batalia cu birocratia medicala din Canada, putem incepe munca adevarata pentru salvarea micutului Joseph".

Maraachli urmeaza sa ajunga la SSM Cardinal Glennon Children's Medical Center in St. Louis (Missouri), o institutie medicala privata ce ofera asistenta pediatrica de specialitate.

La mijlocul lunii februarie, parintii lui Joseph refuzat ordinul unui judecator de a-l deconecta de la aparatele care il mentineau in viata pe baiat. Familia sa a incercat atunci, fara succes, sa obtina transferarea micutului in Statele Unite, la un spital din Detroit.

Baietelul sufera de o boala neurologica rara, care, sustin doctorii canadieni, l-a facut sa intre in coma, din care nu-si mai poate reveni niciodata.

Familia si-a exprimat insa mereu dorinta ca medicii americani sa efectueze o traheotomie, fiind convinsi ca, daca micutul va fi operat in SUA, el va putea fi ingrijit ulterior acasa.

Autoritatile canadiene din domeniul medical au decis in februarie ca Joseph trebuie deconectat de la aparate, urmand ca el sa moara in spital. Un judecator canadian a decis ca Moe Maraachli trebuie sa-si dea consimtamantul pentru ca tubul de respirat sa poata fi inlaturat, insa tatal copilului a refuzat. Maraachli a spus ca deconectarea aparatului va duce la sufocarea baiatului si a acuzat decizia luata de doctorii canadieni. Moe Maraachli a insistat ca, daca operatia va fi realizata in SUA, baiatul sau va respira din nou, urmand sa fie transportat acasa, unde va putea sa moara inconjurat de familie.

Doctorii din Ontario au cerut guvernului canadian sa le permita sa-l deconecteze pe baiat de la aparate fara a mai avea nevoie de consimtamantul familiei. Medicii de la spitalul din Ontario unde micutul era internat afirmau ca interventia chirurgicala este prea dureroasa pentru el, chiar daca sustineau ca baiatul se afla in coma.

Organizatia Priests for Life a militat insa pentru externarea baiatului din spitalul din Ontario, criticand in acelasi timp tratamentul primit de Joseph in Canada.


Citeste mai multe despre   






















1665 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version