Procurorii au sustinut ca Shriver, care vorbeste fluent dialectul mandarin, s-a intalnit cu trei agenti chinezi in timp ce locuia in Shanghai, in 2004.
Shriver a recunoscut ca obiectivul sau era acela de a obtine un post intr-un departament sau agentie federala americana, care sa-i ofere acces la informatii secrete din domeniul apararii.
Departamentul Justitiei a precizat ca Glenn Duffie Shriver a incercat sa se angajeze in cadrul CIA intre 2005 si 2010, perioada in care ofiterii chinezi i-au trimis 70.000 de dolari in trei transe, ca sa-i multumeasca pentru "prietenia lui".
Voice of America noteaza ca sentinta in cazul lui Shriver a venit in ziua in care presedintele Hu Jintao isi incheia vizita de patru zile in Statele Unite.
Experti din domeniul contrainformatiilor au afirmat recent ca, in prezent, China ar putea sa reprezinte cea mai grava amenintare de spionaj la adresa SUA. "Chinezii sunt cea mai mare problema pe care o avem, daca ne gandim la nivelul eforturilor pe care ei le depun impotriva noastra, versus nivelul de atentie pe care li-l acordam noi", a declarat Michelle Van Cleave, care intre 2003-2006 a coordonat vanatoarea de spioni straini din functia de National Counterintelligence Executive. "Practic orice tehnologie aflata pe lista de control al tehnologiilor din SUA a fost vizata, intr-un moment sau altul, de catre chinezi... Cred ca suntem un adevarat magazin de acadele pentru chinezi si pentru altii", a adaugat ea.
"Fara nicio urma de indoiala, chinezii isi concentreaza majoritatea operatiunilor de spionaj impotriva SUA", a declarat si Fengzhi Li, care in trecut a recrutat spioni pentru Ministerul Securitatii Statului din China, iar in acest moment se afla in SUA, unde incearca sa obtina azil.



















No money no tehnology ! Care e cel mai bogat stat din lume ? Clar SUA.
Mi se pare logic ca sua sa fie spionata de toate tarile lumii, daca nu era , atunci era ceva fara logica.