Fondatorul Facebook Mark Zuckerberg a anuntat ca va face o donatie de 100 milioane de dolari cu scopul de a ajuta scolile publice din Newark, New Jersey, informeaza CNN.

Mark ZuckerbergFoto: forbes.com

„Fiecare copil merita sa beneficieze de o buna educatie, iar acest lucru nu se intampla in momentul de fata”, a declarat Zuckerberg.

Donatia fondatorului Facebook va fi si prima actiune filantropica facuta in numele fundatiei sale, „Startup: Education”, interesata de imbunatatirea calitatii invatamantului din S.U.A.

Initial Zuckerberg a intentionat ca donatia lui sa fie anonima, dar ulterior a fost convins sa o faca publica, in speranta ca acest gest va inspira si alti investitori.

La numai 26 ani, Mark Zuckerberg si co-fondatorul Facebook Dustin Moskovitz sunt miliardari. Potrivit topului celor mai bogati oameni din America publicat de Forbes, Mark Zuckerberg s-a pozitionat pe locul 35 si a inregsitrat cea mai spectaculoasa crestere a averii (245%), estimata la 6,9 miliarde de dolari.

Gestul lui survine dupa ce 34 de miliardari americani au promis in luna august ca-si vor dona cel putin 50% din averi in scopuri caritabile, ca parte a unei campanii lansate de investitorul Waren Buffet si de fondatorul Microsoft, Bill Gates, transmite Reuters. Printre cei care au anuntat ca se vor alatura campaniei se numara Michael Bloomberg (primarul din New York), Larry Ellison (unul dintre fondatorii Oracle), magnatul energiei T. Boone Pickens, mogulul media Ted Turner, David Rockefeller si investitorul Ronald Perelman.