Printre cei care au anuntat ca se vor alatura campaniei se numara Michael Bloomberg (primarul din New York), Larry Ellison (unul dintre fondatorii Oracle), magnatul energiei T. Boone Pickens, mogulul media Ted Turner, David Rockefeller si investitorul Ronald Perelman.
In iunie, CNN Money anunta ca Warren Buffet si Bill Gates, impreuna cu sotia sa, Melinda, pregatesc o campanie caritabila care ar putea revolutiona comportamentul filantropic al americanilor. Scopul celor trei - sa ii determine pe miliardarii tarii, incepand cu cei din lista intocmita de revista Forbes, sa se angajeze la cedarea a cel putin jumatate din valoarea averii lor organizatiilor caritabile.
Potrivit informatiilor, in ultimii patru ani, Buffett, al treilea cel mai bogat om din lume dupa Carlos Slim si Bill Gates, a donat fundatiei sotilor Gates 6,4 miliarde de dolari. Impreuna cu banii donati chiar de Bill si Melinda Gates, fundatia a reusit sa ofere, in fiecare an, aproximativ 3 miliarde de dolari, in special organizatiilor medicale.
Intr-un calcul aproximativ, intreaga avere a celor 400 de miliardari din topul Forbes s-ar ridica la 1,2 trilioane de dolari. Astfel, daca acestia s-ar angaja la initiativa celor trei, s-ar strange 600 de miliarde de dolari pentru organizatii caritabile.
Buffett a explicat ca oamenii foarte bogati se gandesc ce ar putea face cu averile lor, insa amana decizia, uneori pana la momentul cand e prea tarziu.
"Daca asteapta sa isi scrie testamentul la 90 de ani, sansa ca puterea lor de gandire si vointa sa fie mai bune decat in prezent este nula", a spus celebrul investitor.
Ideea s-a dezvoltat anul trecut, la o intalnire intre miliardari, prezidata de David Rockefeller la New York, la care au luat parte, printre altii, Oprah si Michael Bloomberg, primarul New York-ului si al optulea cel mai bogat om din SUA.

































Oricum sa bagi multi bani in caritate este foarte ineficient pe termen mediu si lung
Invata omul sa pescuiasca ... daca se da mura in gura mai mult rau se face
Banii aia stateau in banci si mai erau folositi la investitii si una alta
E cam de kkt faza din punctul meu de vedere
- nu toate lucruri sunt la fel de usoare precum pescuitul
- nu toti oamenii sunt dispusi sa invete (majoritatea probabil ca nu sunt)
- in general nu e datoria altuia sa te invete ceva, daca chiar esti interesat de un anumit domeniu si ai un minim de inteligenta, in ziua de azi poti avea acces destul de usor la aproape tot ce iti trebuie pentru a invata
In ziua de azi poti avea acces destul de usor la aproape tot ce iti trebuie pt. a invata in lumea vestica. Mai ales in Africa dar si in Asia sau America de Sud nu-i de loc asa. Chiar si in statele din estul Europei destula lume nu are acces nici sa vrea la informatie.
ok.
acum sa trecem la chestii mai serioase....
de ex, ce ar fi sa discutam despre goldman Sachs, ce rol au avut in premeditarea crizei financiare actuale, si cine detine GS...
dupa aia discutam si de glume din astea...
Daca te interesa cu adevarat cine detine GS si ai fi avut si mintea sa folosesti Google nu ti-ar fi fost prea greu sa afli adevarul:
" As of 2009, Goldman is 67% owned by institutions (such as pension funds and other banks)."
http://en.wikipedia.org/wiki/Goldman_Sachs
Componenta actionariatului o gasesti si aici:
http://moneycentral.msn.com/ownership?Symbol=GS
Mai trece multa apa pe Dambovitza pana sa auzi asa ceva si pe plai carpato-dunarean...
Se pregateste si Felix si Nush
PS. Furati si voi mai lejer ca este criza. Iar pt postacii pdl-isti: Nu va mai agitati ca rade tara asta si cu fundul de "activitatea" voastra online.
Bravo lor! Precize ca felicitarile se adreseaza miliardarilor americani, nu escrocilor de la noi din Romania.
Cei mai mulţi „hiperbogaţi” ai României se află în curtea PSD
octombrie 1, 2008
sursa: Cotidianul
Mircea Geoană declanşează – declarativ – o cruciadă împotriva românilor foarte bogaţi, dar nu suflă un cuvânt despre cei cu carnet şi apropiaţi ai PSD.
1) detine rezerva federala care emite dolarii
2) asta si toata familia lui nu a facut nimic altceva dekt sa fcreeze razboaie si sa finanteze ambele tabere. Si sa scoata profit de pe asta. Finanteaza kiar si razboaiele actuale.
3) toata planeta e detinuta de el si de restu gastii lui de bankeri. De ce? Pt k ei controleaza tot sistemul bancar la nivel global.
Probabil vrei sa spui ca bancherul conduce din umbra. Probabil. dar stii si tu ca poate o fi in unele familii sotul capul familiei, dar soacra e seful din umbra. Sa vezi acolo teorie a conspiratiei pe scara de bloc.
Mai interesant este cum scapi de impozit pe banii donati si cum scopul in care ii donezi poate aduce alte beneficii pe termen lung si foarte lung (bineinteles donatorului). Dar nici asta nu conteaza pentru ca in mod normal rezultatele donatiei se rasfrang si asupra celor care o obtin.
Insa da-mi voie sa fiu circumspect in legatura cu aceste donatii. Cu atat mai mult cu cat vin de la niste oameni al caror 'background' nu-i recomanda a fi absolut deloc filantropi. Chiar dimpotriva.
Multi veti spune ca Bill Gates este de mult timp filantrop. Poate este. dar sunteti 100% convinsi ca ascensiunea lui a fost rodul muncii sale si numai atat? Din punctul meu de vedeare Bill Gates a fost sprijinit inca de la inceputurile carierei de oameni si organizatii (Departamentul Apararii poate?) care au preferat sa stea in umbra si acum nu face decat sa asculte niste ordine.
Pana la urma pentru ce doneaza nenea astia bani? Pentru sanatate? Nu e cumva printre primele industrii din lume? Cred ca mai sanatosi au fost bunicii nostrii la vremea lor dacat suntem noi acum.
hai ca mai vorbim poate dupa ce termini clasa a 8-a
Cine crede ca niste afaceristi(Buffet, Rockafeller etc.) care au profitat de pe urma prostiei si lacomiei oamenilor s-au schimbat peste noapte se inseala. Nimic pe lumea asta nu gratuit!
Inainte de a ma contrazice citeste-le macar un pic biografia.
Ala are vaca buna, iti zic eu e holstain, a dat cat pe o masina pe ea.
Oricum evreii si americanii sunt de vina.
Probabil ca majoritatea oamenilor de pe forum au facut "acte de caritate" dand bani la aurolaci si cred ca ajung in rai.
De ce nu ar putea aparea un altfel de socialism, numeste-l si neocomunism daca vrei, dar pe baze reale.
Daca ne uitam la China vom vedea ca in ciuda tuturor celor care le canta prohodul de ani de zile au reusit sa imbine comunismul cu economia de piata si sa aibe crestere economica pozitiva chiar si acum, si deloc falsa cum ar sustine unii.
Da, ar fi frumos sa apara o alta doctrina in care sa nu primeze legea junglei ci in primul rand sa ne pese si de omul de langa noi.
Din pacate, da, este probabil doar un ideal, avand in vedere ca noi oamenii nu putem manca o paine daca nu-l fu.em pe unul care munceste, exact ca in banc.
daca ei au facut banii, oricine i'ar fi putut face prin munca cinstita.
din cate am intzeles, numai jiji a fost de acord sa doneze un procent din avere in fondul de solidaritate natzionala.....
acum, sa nu se faca de ras, sa vezi ce'o sa se inghesuie la fondul de solidaritate. si ca sa'i rusineze pe americani, vor da doua treimi din avere la caritatzi si fonduri de solidaritate sociala.
sanchi..
Avioane, yachturi, masini si vile de superlux au (vezi cazul DD).
Ar putea sa mai faca si ceva util pentru societatea pe care o manipuleaza zilnic.
Si totusi talharii, securistii, bravi urmasi ai lui Ceausescu, televiziunile lor, continuatoare ale diversiunilor securiste ale lui Ceasca, imprastie aceleasi minciuni permanente cu mare impact la o buna parte a populatiei. Cred ca cu televiziunile lor pot sa faca din draci ingeri si invers.
Chiar nu stiu cine in Romania mai face asa ceva.
multi dintre bursieri primesc de fapt mai putin decat o bursa de la stat; daca dai o cautare pe goagal, aflii mai multe despre bugetu` programului, banii cheltuiti si sumele alocate fiecarui bursier - in final, rezultatu` pt. 90% dintre bursierii lui patriciu este apa de ploaie;
asa ca, daca patriciu s`ar autodenunta pt. hotiile comise, ar fi mult mai bine pt. tara asta, ar fi un exemplu de corectitudine, cu rezultate mult mai bune in constinita colectiva a acestei tari, decat burse si alte magarii bune de spalat ochii tuturor botanistilor...