Gruparea Statul Islamic a revendicat atacul armat din Las Vegas in urma caruia au murit cel putin 58 de persoane, sustinand ca autorul, un sexagenar american, se convertise la islam cu cateva luni in urma, relateaza AFP.

“Autorul atacului din Las Vegas este un soldat al Statului Islamic, a efectuat operatiunea ca raspuns la apelurile (organizatiei) de a viza tarile coalitiei internationale conduse de Statele Unite pentru a lupta impotriva jihadistilor”, a spus Amaq, organul de propaganda al Statului Islamic.

Anterior fratele autorului atacului, Eric Paddock, a declarat ca este socat si ca Stephen Paddock nu avea “afiliatii religioase, politice”, potrivit TheGuardian.

Peste 50 de persoane au murit, iar peste 500 de persoane au fost ranite, dupa ce Stephen Paddock a tras sute focuri de arma de la etajul 32 al Hotelului Mandalay Bay din Las Vegas.