Cinci politisti au fost ucisi si alti sapte raniti in urma unui atac comis in Dallas de cel putin o persoana, care a declarat ca dorea sa ucida persoane albe, inainte de a fi ucis intr-o interventie a fortelor de elita, care au trimis in cladirea in care acesta era baricadat un robot telecomandat care avea asupra sa o bomba, relateaza AFP.

Patru politisti, ucisi in DallasFoto: Captura YouTube

Aceste violente, pe fondul unui climat de acuzatii rasiste, a provocat haosul in acest mare oras din sudul Statelor Unite, unde joi avea loc o manifestatie in semn de omagiu pentru doi cetateni de culoare ucisi de politie in alte doua regiuni ale tarii.

Vineri, in centrul Dallasului actionau in continuare genistii, expertii legisti si in balistica. Deocamdata nu se cunoaste exact cati suspecti au participat la schimbul de focuri. Principalul suspect s-a baricadat mai multe ore intr-o cladire si a fost ucis in cele din urma cu ajutorul robotului telecomandat.

"Nu exista cuvinte pentru a descrie atrocitatile care au avut loc in oras. Tot ce stiu este ca aceasta fractura dintre politie si cetatenii nostri trebuie sa inceteze", a declarat David Brown, seful politiei locale, la capatul unei nopti albe.

Martorii de la fata locului, si in special manifestantii care se adunasera pentru a denunta abuzurile politiei, au descris scene de panica, tiruri sustinute de arme, locuitori care fugeau in toate directiile sa se ascunda.

Iata mai jos relatarea LIVE TEXT a incidentelor sangeroase din Dallas

--------------------

16:46 Un barbat care a participat la atacuri voia sa ucida politisti albi, a declarat seful politiei locale, care a mentionat ca acesta nu era afiliat la nicio grupare.

"Suspectul a spus ca voia sa ucida albi, in special politisti albi", a declarat David Brown. Acesta, baricadat intr-o cladire din oras, a fost ucis de fortele de elita gratie unui robot telecomandat care avea supra sa o bomba, a precizat acesta.

16:00 Noul bilant al atacului din Dallas: 5 politisti ucisi si 9 persoane ranite, dintre care 7 politisti (primar)

Cinci politisti au fost ucisi si noua persoane au fost ranite, intre care sapte politisti, in cursul manifestatiei din Dallas desfasurate pentru a protesta fata de uciderea a doi barbati de culoare de catre fortele de ordine, a anuntat vineri primarul orasului, Mike Rawlings, intr-un nou bilant, transmite AFP.

"Cinci politisti au fost ucisi", a declarat Rawlings pentru canalul CBS, confirmand un bilant deja cunoscut.

In schimb, numarul persoanelor ranite a crescut de la sapte la noua, potrivit declaratiilor acestuia. Printre raniti figureaza sapte politisti si doi civili.

De asemenea, in total, "12 politisti au fost atinsi de gloante si doi civili au fost loviti", a detaliat primarul.

Acest bilant de 12 victime, intre care cinci morti, este cel mai grav inregistrat in randul fortelor de ordine in Statele Unite dupa 11 septembrie 2001.

13:25 Niciun dispozitiv explozibil nu a fost gasit in centrul Dallasului dupa efectuarea a doua verificari, a anuntat purtatorul de cuvant al politiei

12:36 Barack Obama denunta "atacuri pline de ura, calculate si demne de dispret"

11:20 Persoana baricadata in garaj a murit dupa ce s-a impuscat, anunta CBS Dallas, citat de Reuters

10:03 Inca un politist a murit in urma schimburilor de focuri

"A fost o noapte devastatoare. Cu tristete anuntam ca un al cincilea politist a fost ucis", a precizat politia din Dallas pe Twitter.

10:00 Politia a difuzat fotografia unui suspect, care s-a predat. Ulterior, acesta a fost eliberat, dupa ce politia a stabilit ca nu a fost implicat in schimbul de focuri.

09:30 Multi dintre oamenii care au luat la parte la protestul pasnic intrerupt de focuri de arma se afla inca in centrul Dallasului, de unde nu pot pleca dupa ce transportul a fost oprit iar politia continua cautarile de posibili suspecti, potrivit The Guardian.

08:50 Autoritatea de reglementare a aviatiei civile a decis sa restranga zborurile deasupra orasului Dallas (Texas, sud)

"Niciun pilot nu poate opera o aeronava in aceasta zona de interdictie", potrivit unui comunicat.

"Doar zborurile de salvare sub conducerea politiei din Dallas sunt autorizate in spatiul aerian".

Restrictiile sunt valabile in intervalul orar 03,35 GMT - 11,30 GMT.

08:45 Potrivit politiei din Dallas, patru politisti au fost ucisi si alti 7 raniti de catre lunetisti. Numele celor doua persoane retinute in acest caz n-a fost dat inca publicitatii. Seful politiei din Dallas, David Brown, a declarat, joi noapte, intr-o conferinta de presa ca politia crede ca suspectii ar fi pus bombe in Dallas.

"In cursul serii, aparent doi lunetisti au deschis focul asupra a zece politisti de pe o pozitie la inaltime in timpul unei manifestatii. Trei politisti au decedat, alti doi sunt pe cale de a fi operati si trei sunt in stare critica", a indicat seful politiei acestui oras din sudul SUA, David Brown, citat de AFP. Atacul s-a produs joi seara in jurul orei 21, ora locala.

In aceasta saptamana, doi barbati de culoare au fost impuscati de politie.

In primul incident, in Minnesota, un politist a impuscat un sofer chiar la volan. Prietena acestuia, aflata in masina, spune ca acesta incerca sa isi scoata permisul de conducere. Moartea acestuia a fost transmisa LIVE pe Facebook.

In al doilea incident, in statul Louisiana, un barbat de culoare a fost oprit in fata unui magazin, trantit la pamant si, desi nu opunea rezistenta, a fost impuscat si ucis de politisti.

Ambele cazuri au fost urmate de proteste ale comunitatii de culoare si de explicatii ale fortelor de ordine, care nu au convins opinia publica.

Presedintele Barack Obama a cerut vineri politiei americane sa se reformeze.

"Nu este doar problema negrilor. Nu este doar problema hispanicilor. Este o problema americana care ar trebui sa ne preocupe pe toti", a subliniat el, citat de Agerpres.