5 persoane si-au pierdut viata, vineri, in apropiere de Donetk, in confruntarile dintre soldatii ucraineni si separatistii pro-rusi, anunta AFP. Violentele au loc in apropierea satului Karlivka, la nord-vest de Donetk. 4 dintre persoanele ucise erau separatisti iar cea de-a cincea - un voluntar care lupta alaturi de soldatii ucraineni.

Ora 20:15 Seful statului major al fortelor rusesti, generalul Valeri Gherasimov, a declarat vineri ca retragerea echipamentului militar masat temporar in apropiere de granita cu Ucraina in bazele permanente va dura in jur de 20 de zile.

O sursa din Ministerul Apararii a clarificat pentru reuters ca trupele si echipamentele vor fi mutate in intregime din apropierea zonei de granita in cateva zile, dar ca revenirea trupelor si echipamentelor in bazele permanente va dura 20 de zile.

Ora 14:00 Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat vineri ca Ucraina este in pragul unui "veritabil razboi civil", scrie AFP.

Criza din Ucraina "s-a nascut pentru ca Ianukovici a respins acordul de asociere cu Uniunea Europeana. A urmat o lovitura de stat, sustinuta de prietenii nostri americani, si, in final, avem haos si un veritabil razboi civil", a declarat Putin, in cadrul Forumului Economic de la Sankt-Petersburg (nord-vestul Rusiei).

Ora 13:30 Intr-o scurta alocutiune televizata, presedintele interimar Olexandr Turcinov a cerut "fiecarui" ucrainean sa mearga la urne, pentru a oferi tarii o "putere legitima". "Nu ne vom lasa privati de libertatea si independenta noastra si nu vom lasa Ucraina sa devina o bucata din imperiul post-sovietic", a spus Turcinov.

Ora 13:05 Seful statului major al Rusiei: Mercenari straini opereaza in Ucraina. Rusia trebuie sa raspunda la intarirea prezentei militare a NATO la granitele sale

------------

16 militari ucraineni au murit joi intr-un atac cu grenada si cu mortier in apropiere de Volnovaha, in regiunea Donetk, iar altul a fost ucis in regiunea Lugansk. Armata ucraineana a lansat pe 13 aprilie o operatiune militara cu scopul de a prelua controlul asupra regiunilor Donetk si Lugansk, aflate in mare parte sub controlul separatistilor, care si-au proclamat suveranitatea in urma unor referendumuri privind independenta.

Insurgentii, la randul lor, au lansat atacuri impotriva militarilor ucraineni. Incidentele au avut loc cu doar cateva zile inaintea unui scrutin prezidential considerat crucial pentru viitorul tarii, dupa sase luni de criza politica ce au condus tara in pragul unui razboi civil si unei sciziuni.

Potrivit ONU, cel putin 127 de persoane - militari ucraineni, separatisti prorusi si civili - au fost ucise in "confruntari violente" in perioada 13 aprilie-16 mai.

Intr-o scurta alocutiune televizata, presedintele interimar Olexandr Turcinov a cerut "fiecarui" ucrainean sa mearga la urne, pentru a oferi tarii o "putere legitima". "Nu ne vom lasa privati de libertatea si independenta noastra si nu vom lasa Ucraina sa devina o bucata din imperiul post-sovietic", a spus Turcinov.

Potrivit celor mai recente sondaje, miliardarul pro-occidental si marele favorit, Petro Poroshenko, este cotat cu 44% din intentiile de vot, in fata fostului premier Iulia Timoshenko (8%). Omul de afaceri, care promite sa gestioneze Ucraina asa cum isi conduce foarte prospera intreprindere de ciocolata Roshen, ar putea sa nu castige din primul tur, fiind obligat sa astepte a doua runda, prevazuta in 15 iunie, pentru a deveni al cincilea presedinte al Ucrainei independente. Isi va termina campania cu un miting, in cursul serii, la Kiev.

Separatistii au promis ca vor impiedica derularea scrutinului in est, unde aproape 2 milioane de alegatori ar putea avea dificultati in participarea la vot.