Uniunea Europeana atrage atentia Ungariei ca planul de modificare a Constitutiei risca sa incalce principiile statului de drept, recomandand sesizarea Comisiei de la Venetia. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a cerut vineri premierului Viktor Orban, intr-o conversatie telefonica, sa rezolve preocuparile privind statul de drept, inaintea votului programat luni in Parlament, informeaza Financial Times si presa ungara, citate de Mediafax.

"Momentul in care a avut loc discutia telefonica nu este o coincidenta", a declarat un consilier al presedintelui CE, citat de Financial Times.

Criticii sustin ca Guvernul conservator ungar incearca, prin modificarea Constitutiei, sa intensifice controlul asupra unor institutii-cheie - Banca centrala, Curtea Constitutionala si structurile care monitorizeaza mass-media. Executivul de la Budapesta doreste sa fie adoptate noi masuri care sa limiteze competentele Curtii Constitutionale si sa defineasca un cadru mai restrictiv pe care va trebui sa se sprijine Curtea in viitoarele sale decizii.

Partidul de guvernamant, Fidesz, propune 14 pagini de amendamente constitutionale si are o majoritate de doua-treimi in Parlament.

Presedintele Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a cerut Ungariei sa amane votul pe tema amendamentelor constitutionale.

Raspunzand criticilor, premierul Viktor Orban i-a trimis o scrisoare presedintelui CE in care da asigurari ca Ungaria va respecta valorile fundamentale europene. "As vrea sa confirm angajamentul deplin al Guvernului si Parlamentului Ungariei pentru respectarea normelor si reglementarilor europene", a scris Orban, conform MTI.

La randul sau, Martin Schulz, presedintele Parlamentului European, i-a cerut premierului Viktor Orban ca, in contextul preocuparilor interne si internationale, sa ceara urgent avizul Comisiei de la Venetia in privinta amendamentelor constitutionale propuse.

"In Parlamentul European exista ingrijorari cu privire la recentele propuneri vizand revizuirea Constitutiei Ungariei", a declarat Martin Schulz intr-un comunicat de presa, potrivit agentiei ungare MTI, citata de Agerpres.

"Autoritatile ungare au promis anul trecut ca nu vor adopta nicio modificare legala care sa fie incompatibila cu legislatia europeana. Ma astept ca aceste promisiuni sa fie respectate", a adaugat Schulz.

Purtatorul de cuvant al premierului Orban, Bertalan Havasi, i-a trimis deja o scrisoare presedintelui Parlamentului European. "As dori sa confirm angajamentul guvernului ungar si al Parlamentului fata de legislatia europeana. As dori, de asemenea, sa va asigur ca acest angajament se va reflecta in procesul adoptarii modificarilor la legea fundamentala", se arata in scrisoarea trimisa de Orban.

Parlamentarii ungari ar urma sa voteze luni cel de al patrulea set de amendamente la Constitutia care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2012.

Reamintim ca patru state UE - Germania, Olanda, Finlanda si Danemarca - i-au cerut vineri presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, sa propuna un mecanism european de interventie impotriva tarilor membre suspectate ca incalca principiile statului de drept si valorile fundamentale ale Uniunii Europene. In scrisoarea comuna transmisa Comisiei, ministrii de externe ai celor patru state propun si o optiune de a taia fondurile UE in cazul statelor care incalca aceste principii.