Avocatul rus Serghei Magnitki, a carui moarte in inchisoare in noiembrie 2009 a provocat controverse la nivel international, va fi judecat pentru evaziune fiscala, in ceea ce este considerat a fi primul proces postum din istoria Rusiei si Uniunii Sovietice, relateaza BBC.

Serghei MagnitkiFoto: Wikipedia

Magnitki, auditor la o firma de avocatura, a fost arestat in 2008, dupa ce a acuzat mai multi oficiali de frauda fiscala, insa a fost el insusi ulterior acuzat de acelasi lucru. A murit in arest un an mai tarziu, la varsta de 37 de ani.

Cu cateva saptamani inainte sa moara intr-o inchisoare din Moscova, acesta a scris o serie de scrisori si petitii in care descria cum a fost transferat de mai multe ori in celule in care conditiile erau din ce in ce mai mizerabile. In plus, acesta mentiona ca nu i s-au acordat ingrijiri medicale, desi suferea de dureri abdominale insuportabile, iar un doctor al inchisorii ii spusese ca are nevoie de o interventie chirurgicala.

Avocatul sustinea ca un ofiter de politie i-a propus sa il elibereze cu conditia sa incrimineze un client. "Dupa ce am refuzat in repetate randuri propunerea, conditiile de detentie s-au inrautatit din ce in ce mai mult" a declarat Magnitki.

Plangerile sale au fost facute publice de avocatii acestuia pe masura ce au fost scrise, insa nu au provocat nicio reactie cat timp avocatul a fost in viata. Insa dupa moartea acestuia, scrisorile sale au tinut prima pagina a ziarelor si au fost aduse in discutie la posturi de radio si televiziune din toata tara, provocand o reactie atat de puternica, care i-a surprins chiar si pe sustinatorii avocatului.

Moartea lui Magnitki a provocat o disputa intre Rusia si SUA pe tema abuzurilor in penitenciar si coruptiei. Anul trecut, SUA a aprobat "Legea Magnitki", care consta in trecerea unor oficiali rusi acuzati de incalcarea drepturilor omului pe o "lista neagra".

Drept raspuns, Rusia a adoptat o lege care interzice americanilor sa adopte copii orfani rusi.

Magnitki a lucra pentru Hermitage Capital Management, cu sediul in Londra. El a descoperit, dupa propria descriere, o retea de coruptie in care erau implicati oficiali rusi din administratia fiscala, inclusiv furtul a peste 200 milioane de dolari.

Dupa ce a raportat acest lucru autoritatilor, a fost el insusi retinut, fiind suspectat, potrivit autoritatilor, ca a ajutat la evaziunea fiscala.

Bill Bowder, care conduce Hermitage Capital, a facut eforturi in SUA pentru a pune presiune pe Rusia in acest caz. Bowder era un investor important in Rusia inainte de arestarea lui Magnitki.

In decembrie, un tribunal din Moscova l-a achitat pe un medic de penitenciar acuzat de neglijenta in cazul lui Magnitki, care suferea de pancreatita. O ancheta a consiliului prezidential rus al drepturilor omului a aratat ca Magnitki a fost batut si i s-a refuzat tratamentul.