Am ajuns la dispeceratul serviciului medical de urgenta. Cativa angajati stau la cafea in fata cladirii. Ii aud vorbind in romana si-i intreb de Igor. Aflu ca e plecat la o chemare, asa ca ne asezam la umbra si-l asteptam.

Langa noi, o femeie amesteca de zor intr-o cana de ceai. Intru in vorba cu ea si, dupa ce afla ca sunt bucurestean, imi spune ca are si ea o fata la Bucuresti si ca nepotul ei de cinci ani e in vacanta la Bender. Maria Ogurtova imi povesteste de supararea copilului care, la fiecare plimbare, se plange ca nu intelege ce vorbeste lumea din jur si ca o trage de maneca sa se intoarca acasa. In timp ce ne-am intins la vorba cu Maria, o ambulanta trage in parcare. Din masina coboara Igor cu o trusa medicala in mana.

Biroul principal al dispeceratului. Cele doua femei raspund la toate apelurile de urgenta din Bender (Tighina) si imprejurimi

Igor Mihailov, un barbat la aproape 60 de ani, si-a petrecut un sfert din viata lucrand ca sanitar (personal auxiliar care acorda primul ajutor ranitilor si ajuta la ridicarea si transportarea lor) pentru serviciul de urgenta din Bender. Face naveta de patru ori pe saptamana din Grigorievca, raionul Causeni, iar in primii 10 ani parcurgea cei 30 de kilometri pe bicicleta. Nu are niciun fel de pregatire medicala, iar inainte a lucrat ca paznic la o livada din satul sau. N-a vrut sa ne spuna cum a ajuns sa lucreze la urgente si, schimband rapid subiectul, incepe sa ne povesteasca cum merg lucrurile la dispecerat.

Sunt in jur de 160 de angajati la urgente, impartiti in trei-patru echipe pe zi. Pe tura de noapte mai vin medicii care vor sa faca ore suplimentare, iar multi dintre ei lucreaza ziua la spital sau la policlinica. Un medic are salariul de $300, felcerul $200, iar sanitarii $150.

Maria Ogurtova sta in fata cladirii dispeceratului, intre doua apeluri

Camera de dormit a barbatilor din dispecerat

Igor marturiseste ca nu stie cum se calculeaza salariul. In mod normal lucreaza pe ture de 24 cu 72, dar din motive financiare, acum vine o zi da, una nu. Desi lucreaza la fel de mult, uneori ia mai putini bani, iar daca face o tura in plus, in acte e trecuta doar ca jumatate de tura. Ne sopteste ca „domnu` contabil-sef” a lucrat vreo 20 de ani la inchisoare si ca a facut ce-a vrut acolo, asa cum face acum la spital. In linia intai pe teren, personalul de la urgente este ultimul care-si primeste salariul.

In curtea dispeceratului sunt doua ambulante UAZ vopsite recent, care se mai numesc si „pastile”. Cele mai noi masini, poreclite „gazele”, au intrat in proprietatea dispeceratului prin `99. Despre cea mai veche nu se stie, pentru ca soferii se tot schimba. Ei au un salariu de $200, dar tot ei cumpara piese de schimb la masini daca se strica. Daca nu le repara, inseamna ca nu au pe ce lucra. Igor sustine ca soferii rareori isi recupereaza banii la timp.

Doua ambulante UAZ 452 stau in parcarea dispeceratului

Interiorul unei ambulante UAZ

In total sunt vreo 10 masini in stare de functionare, cu care deservesc Bender, Varnita si satele din imprejurimi. In situatii extraordinare, ies si de pe teritoriul transnistrean in raioanele Causeni si Anenii Noi. Intr-o zi obisnuita, serviciul de urgente raspunde la 90 de apeluri, iar de sarbatori ajung la 120-130. Echipele nu sunt fixe si variaza in functie de specificul fiecarui apel. Masinile sunt insiruite ca taxiurile, si pleaca atunci cand le vine randul, cu oricare echipa.

Nici n-am incheiat bine turul, ca Igor este chemat prin statie. In mai putin de un minut a luat trusa medicala si s-a urcat cu medicul intr-o „pastila”. Noi iesim din curtea spitalului si pornim spre statie. In scurt timp voi traversa Nistrul cu troleul.

Cititi prima parte a reportajului„12 ore in Transnistria“

Partea a treia a materialului va fi publicata miercuri, 3 octombrie 2012.

Notă: din motive legate de siguranța persoanelor implicate, numele publicate în articol sunt fictive

Andrei Ionitaeste un jurnalist independent din Bucuresti. A lucrat pentru mai multe publicatii romanesti si straine.