VIDEO Un general chinez ameninta: Vom apara Iranul chiar daca asta inseamna inceperea celui de-Al Treilea Razboi Mondial

de Carla Dinu     HotNews.ro
Vineri, 2 decembrie 2011, 10:05 Actualitate | Internaţional

Un general din armata chineza, profesor la Universitatea Nationala de Aparare, a declarat ca tara sa nu va ezita sa apere Iranul, chiar daca acest lucru ar insemna declansarea celui de-Al Treilea Razboi Mondial, in timp ce tensiunea in zona se intensifica, potrivit postului chinez NTDTV, citat de presa internationala.

China si-a reafirmat vehement sprijinul pentru Iran in ultimele saptamani, mai ales joi, 1 decembrie, cand a refuzat ca critice Iranul pentru atacurile asupra ambasadei britanice din Teheran lansate de studenti iranieni la inceputul saptamanii. China este un aliat important al Iranului, de la care cumpara petrol. Schimburile comerciale bilaterale ajung la peste 30 miliarde de dolari in fiecare an.

Atat China cat si Rusia au afirmat clar ca isi vor exercita dreptul de veto fata de o actiune militara a ONU impotriva Iranului, in urma afirmatiilor ca Iranul este pe punctul de a dezvolta bomba nucleara.

Intre timp, Statele Unite trimit nave de razboi in zona, ingrijorate de planul iranian de imbogatire a uraniului.

Ultimele saptamani au fost martorele cresterii tensiunilor dintre Iran si dusmanii sai, Israelul si statele occidentale, care acuza guvernul de la Teheran ca urmareste sa creeze bomba nucleara. Iranul sustine insa ca programul sau atomic are doar o componenta civila.

SUA si Israelul nu au exclus utilizarea atacurilor aeriene impotriva centrelor de productie nucleara din Iran.



Saptamana trecuta Marea Britanie a suspendat legaturile cu bancile iraniene pe fondul ingrijorarilor cu privire la programul nuclear desfasurat de administratia de la Teheran. Masuri asemanatoare sunt luate de SUA si Canada. Uniunea Europeana a anuntat si ea noi sanctiuni asupra Iranului.


Citeste mai multe despre   




















Intreb BT. Intalnire online: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor, vineri, de la ora 12:00

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

13793 vizualizari

  • +10 (38 voturi)    
    tusea si junghiul (Vineri, 2 decembrie 2011, 10:36)

    tutuianu [anonim]

    Vorbeste si generalul ala doar cu mintea de sub cascheta. Ca asa stie el, inainte la razboi... Vai si amar daca astia ajung sa ia decizii in afara unitatii lor militare.
    In Mediterana a fost dislocat si singurul portavion rusesc, e pe undeva intre Cipru si Liban, doar asa pentru contrabalansarea celor 3 portavioane americane din Golful Persic.
    Iranul si Siria provoaca la scandal, Iranul pentru a impiedica o primavara revolutionara dupa modelul celor din Africa de nord iar Siria ca sa scape basma curata al- Assad. Nu cred ca o sa tina scenariul.
    • +1 (19 voturi)    
      si crezi ca modelul (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:22)

      panfilie [anonim] i-a raspuns lui tutuianu

      ala, de primavara, a fost bun ?
      asta'i calea laptelui pentru arapi ?
      al assad asta, este un intelectual, un doctor f. bun, scolit si trait in marea britanie, cu nevasta britanica, e crestin si asta e problema cea mare.
      el nu a instaurat regimul, el numai incearca sa salveze anumite valori laice, seculare, care in lumea arapa nu's valori.
      mullticulturalismul si libertatea religioasa nu e moda la arapi.
      vor ajunge de fapt sa traiasca si ei separati, pe religii, in enclave, ca'n iraq si cum o sa fie in egipt.
      siitzii cu siitzi, sunitzi cu sunitzii, crestini eliminati iara wahabitzii dela mecca, peste toti.
      sa vedem cum o s'o scoata la capat israelitzii, cu atatia frati musulmani pe langa ei si cu o liga arapa atotputernica.
      nu tot ce incepe primavara e de bine...
      • +6 (16 voturi)    
        sfatul meu este (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:44)

        Ghita [anonim] i-a raspuns lui panfilie

        sa ceri parerea cetatenilor sirieni in loc sa il cataloghezi tu pe al assad drept idealul de presedinte. Vei vedea ca ceea ce afirmi tu este exact ceea ce spuneau si vesticii despre ceausescu: un om minunat, un model, si sa fim fericiti ca il avem. Asta daca nu cumva chiar crezi acelasi lucru, si atunci chiar traiesti degeaba. Ce ti se pare bun la un presedinte ajuns presedinte ca a vrut tasu si ca stau in legea martiala de 40(!!!) ani, si ca acolo copiii sunt omorati, iar sirienii ce au dat prin ro sau alte state mai civilizate li se aduce la cunostinta sa isi tina gura ca altfel vor fi impuscati ?! Orice primavara e bine, conteaza insa cum te indrepti spre vara, din pacate noi (cu bolsevicul neo) libienii cu islamistii nu am reusit. Asta nu inseamna ca tre sa ramai in iarna, daca ar fi fost asa evul mediu negru devine ideal. Pentru toti cei cu idei de genul asta va recomand state civilizate drept coreea de nord, iran, siria, china rurala si romania lui stanculescu, chitac, voiculescu si iliescu daca tot le iubiti atat valorile.
      • -5 (7 voturi)    
        10+ (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:00)

        aschie [anonim] i-a raspuns lui panfilie

        corect! jos palaria.....
      • 0 (0 voturi)    
        Assad e alawit! (Duminică, 4 decembrie 2011, 16:17)

        Dianora [utilizator] i-a raspuns lui panfilie

        Si aia e o secta tot musulmana! Asa ca las-o mai moale cu salvatul valorilor liberale. Lupta ca sa-si salveze monopolul familiar asupra tarii nu pentru alceva!
    • 0 (4 voturi)    
      ??? (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:28)

      Adrian [anonim] i-a raspuns lui tutuianu

      Care sunt cele trei portavioane?
      • +3 (7 voturi)    
        Eu, totusi, as pune alta intrebare... (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:25)

        Florin [anonim] i-a raspuns lui Adrian

        Care e portavionul ala rusesc? Ca, asa cum bine stiu cei care sunt documentati, rusii, dealtfel ca si chinezii, n-au NICI un portavion!
        • +1 (5 voturi)    
          Portavion rusesc: (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:07)

          Cavalerul Bizantin [anonim] i-a raspuns lui Florin

          Admiral Kuznetsov.
        • 0 (12 voturi)    
          .... (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:01)

          ... [anonim] i-a raspuns lui Florin

          nu mai comparati mere cu pere. Portavioanele americane sunt baze aeriene plutitoare axate in principal pe operatiuni terestre. Portavioanele rusesti si cel chinezesc sunt nave de lupta destinate a asigura controlul zonelor si rutelor maritime. Denumirea tehnica a portavioanelor americane este cea de portavion (aircraft carrier) cea a "portavioanelor" rusesti este de (TAVKR- prescurtare de la "crucisator greu purtator de aviatie"). Deci comparati lucruri diferite. Un portavion rusesc/chinezesc nu va putea concura la interventii terestre cu unul american, intr-o confruntare pe mare cel chinezesc/rusesc l-ar face arsice pe cel american.
          • +8 (14 voturi)    
            Hohohoho!!! (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:19)

            George [anonim] i-a raspuns lui ...

            Vai cat de "arsice" le-ar face.... Ma prapadesc de ras... Chinezii, spre stiinta ta, n-au decat o caricatura de nava ce-i spun portavion, o nava militara cumparata de la ucrainieni, cu varsta aproape de casare. O nava care a stat mai bine de 10 ani in reparatii la ucrainieni si alti 10 ani la chinezi pentru a fi modificata, ca sa poata gazdui pe ea doua-trei avioane... Nava care nici macar nu este operationala. Americanii au traditie veche in portavioane iar dumneata vii pe-aici si spui prostii ignorantilor care te cred, cum ca portavioanele alea ale rusilor si chinezilor, care defapt NU EXISTA dar le inventezi tu, le-ar face "arsice" pe ale americanilor? Mai "...", dar din ce grota a ignorantei si stupiditatii ai mai rasarit si tu?
            • +4 (4 voturi)    
              Ala chinez e de fapt sovietic (Vineri, 2 decembrie 2011, 23:03)

              Mihai [anonim] i-a raspuns lui George

              Era inceput dinainte sa cada URSS, ar fi fost de acelasi tip ca Amiral Kuznetzov. Pana una alta, rusii inca mai au un portavion (cica e heavy cruiser ca are si niste baterii de rachete). Chinezii pana una alta l-au terminat pe celalalt (Varyag se chema initial, banuiesc c-a ramas mostenire Ucrainei, apoi parca era destinat sa devina cazinou la chinezi), au facut ceva teste, cam peste 1 an va fi si capabil sa plece in misiuni. Nu stiu ce avion vor folosi chinezii, rusii folosesc o versiune de Sukhoi, si Amiralul poate transporta vreo 40-50 de avioane (si vreo 10 elicoptere). Ale americanilor poarta pe la 70-80 avioane, dar ca tot zici de vechituri, Enterprise e de prin anii 60.
          • +13 (15 voturi)    
            tactica (Vineri, 2 decembrie 2011, 15:38)

            ia cucu [utilizator] i-a raspuns lui ...

            1. Un portavion nu va ajunge niciodata sa se confrunte face to face cu o alta nava de razboi.

            2. Portavioanele calatoresc in formatie(nicio data singure) si sunt protejate de o intreaga flotila de nave de lupta.

            3. Avioanele de pe portavion au si rolul de a asigura suprematia aeriana(nu sunt doar de decor), iar in cazul de fata, rusii si chinezii nu au technologie destul de avansata incat sa faca fata armatei americane.

            4. Un razboi intre America si China ar pune pe butuci economia Chinei, care traieste din exportul facut de companiile occidentale. Vestul permite Chinei sa creasca pentru a creea o noua si imensa piata de desfacere.
            • +1 (5 voturi)    
              ... (Vineri, 2 decembrie 2011, 20:08)

              ... [anonim] i-a raspuns lui ia cucu

              nu va mai opariti asa baieti. Sa stiti ca desconsiderarea adversarului e cea mai mare prostie pe care o poate face cineva. Cine sa-ti vina de hac portavionului? De rachetele "sunburn" sau "shipwreck" ati auzit? bat numai vreo 600 si ceva de km, au suficienta putere ca sa rupa efectiv in doua orice nava militara, sunt supersonice si fiecare "portavion" dintr-ala are "doar" de la 12 la 36 de lansatoare. Prin comparatie un portavion american are doar armanent defensiv antiaerian cu raza imediata. De-aia spuneam sa nu le mai comparati...nave diferite pentru aplicatii diferite.
              • +1 (5 voturi)    
                Corect (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 8:15)

                gamma [utilizator] i-a raspuns lui ...

                Eu n-as desconsidera niciodata aceste rachete . Daca va uitati la performantele dinamice sunt net superioare harpoon-urilor si tomahawk-urilor antinava . E normal ca sunt asa - au fost proiectate special pt a lovi in portavioane si un grup de lupta poate lansa cateva zeci . War sucks . Mai bine sa-i lase pe iranieni sa-si faca petarda , oricum exista MAD
                • 0 (4 voturi)    
                  petarda (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 14:04)

                  ia cucu [utilizator] i-a raspuns lui gamma

                  'petarda' in mainile unui regim islamist iresponsabil poate duce la niste treburi urate. Sa nu uitati ca Israelul, Pakistanul si India, au arma atomica iar destabilizarea zonei ar face rau planetei.

                  Din punctul meu de vedere, sper ca Iranul sa nu fie lasat sa detina arma atomica.
                • 0 (0 voturi)    
                  gresit (Duminică, 4 decembrie 2011, 1:32)

                  gigel123 [utilizator] i-a raspuns lui gamma

                  Problema e ca navele alea ar trebui sa se poata apropia suficient de mult de un portavion ca sa-i puna probleme, ori cum radarele moderne bat lejer mii de km, iar portavioanele pot cara si F-35-uri ... sansele de a lansa un sunburn de la cateva sute de km sunt aproape nule
                  • 0 (0 voturi)    
                    Nu-i chiar asa (Marţi, 6 decembrie 2011, 21:20)

                    gamma [utilizator] i-a raspuns lui gigel123

                    http://www.globalsecurity.org/military/systems/aircraft/e-2.htm

                    Asta e avionul radar de pe portavioane cu o raza de detectie doar usor superioara sunburn-urilor .Shipwreck-urile o depasesc usor .
                    Oricum lovitura initiala e data de submarine care se pot apropia garantat pana la 50-100k de un grup de lupta - mult mai aproape in practica . Iar in ce priveste practica poate ar fi bine sa vezi "Seconds from Disaster " - Falklands cum de au reusit argentinienii sa atace 2 nave purtatoare de rachete AA si sa distruga una , fara pierderi , cu bombe standard , neghidate .
    • +2 (2 voturi)    
      e mai mult de atat... (Vineri, 2 decembrie 2011, 22:30)

      george haiduc [anonim] i-a raspuns lui tutuianu

      nu se pune problema de portavioane, elicoptere sau alte acareturi... uite la articolul acesta mic care a generat un numar atat de mare de comentarii. aici e vb de interese, de propaganda, de justificari, de tabere, dar in primul rand despre bani, economie si putere. in ziua dde astazi poti sa justifici si sa convingi (in prima faza) de necesitatea unei invazii in irak; te poti ocupa de cateva primaveri, ba prin ucraina-georgia, ba prin nordul africii, poti chiar sa te ocupi de cercetatorii de la natanz; mie mi se pare interesant cum se inmultesc si devin tot mai grave anumite "interventii", justiicate sau nu,in numele a ceva sau altceva. ma mir ca nu i-a trecut prin minte unui Roosevelt sau unui Churchill sa trimita un snipper sa curete lumea de un von Braun! acolo am ajuns! massmedia "delimiteaza" teroristii de cei buni, iar reteta asta o vad aplicata in diverse feluri in economie, politica si este cea care ne creeaza mai nou realitatea. ce ma mira pe mine e modul in care s-a ajuns sa se faca politica si economie chiar si in democratii. se merge enorm de mult pe propaganda, pe repetare, pe inducerea fricii, exista reactii, actiuni, discursuri care erau greu de imaginat acum cativa ani, 2-3. marea majoritate suntem spectatori, vedem, analizam, unii intelegem, dar nu se poate spune ca de vina sunt astrele, asta e clar. ceea ce mie clar e ca s-a ajuns sau mai avem foarte putin pana la un anumit punct critic. vremurile impun schimbari majore. a fost creat un sistem politico-economic care a fost exploatat la maxim, nu mai poate fi imbunatatit si dezvoltat, iar acum se pune problema unei abordari noi, a unei regandiri a democratiei si economiei. iar dincolo de interesele actorilor, noi suntem cei care avem de suferit. china se pozitioneaza. poate ca nu vrea un razboi, dar daca il pornesc altii din anumite motive, ea si-a ales tabara. e evident. de altfel, taberele sunt deja facute. e destul de clar ce va fi. iar unii considera ca suntem prea multi pe planeta asta
      • +4 (4 voturi)    
        Mai pe scurt (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 13:06)

        Prostu' satului [anonim] i-a raspuns lui george haiduc

        Adica razboi pentru resurse. La inceput mai rece, dar incalzindu-se rapid intr-adevar in ultimii ani pe masura ce resursa respectiva -- petrolul in cazul de fata -- devine tot mai rara. Primavara araba my a...s.
        China actioneaza rational din perspectiva lor; isi protejeaza accesul la petrolul din Golf care, cu exceptia celui iranian, este controlat de americani.
        Din punctul lor de vedere, daca Iranul "cade" si devine satelit american ca toti ceilalti din Golf, China ajunge dpdv energetic la mana a doi mari rivali, SUA si Rusia.
    • 0 (0 voturi)    
      Generalul ala e un Clovn (Duminică, 4 decembrie 2011, 1:35)

      gigel123 [utilizator] i-a raspuns lui tutuianu

      Pe de o parte avem Iranul cu schimburile sale de 30 de miliarde $, anuale cu China.

      Pe de alta parte avem USA si EU. Cu China avand bonduri americane de 3000 de miliarde, bani pe care nu-i vor mai vedea vreodata in cazul izbucnirii vreunui razboi + schimburi comerciale anuale de alte mii de miliarde.

      Daca un razboi ar izbucni, economia chineza ar ajunge pe butuci prima.

      Mult succes!
  • -17 (27 voturi)    
    uau...! (Vineri, 2 decembrie 2011, 10:36)

    yahwe [anonim]

    asta e ceva nou!

    Si cum USA e debitorul Chinei.....nu va avea ce zice.

    E bine ca nu va fi razboi, iar dupa ce Palestina va fi primita in ONU lucrurile vor merge spre o intelegere. Sigur ca extremistii de ambele parti vor fi nemultiumiti dar....
    • +21 (25 voturi)    
      bau... (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:19)

      Locke [utilizator] i-a raspuns lui yahwe

      O fi USA debitorul Chinei, dar sa vedem cum isi va recupera China banii cu un al 3-lea razboi mondial. Iar daca isi activeaza optiunea nucleara pana la urma vor face schimb de margele de sticla si piei de castor.
    • +10 (16 voturi)    
      tocmai! (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:27)

      toiu [utilizator] i-a raspuns lui yahwe

      Tocmai pentru ca USA este debitorul Chinei s-ar putea sa existe doar declaratii din partea Chinei!
      Oricum, cred ca un razboi in zona este un lucru improbabil.
      • +1 (9 voturi)    
        ... (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:52)

        dan [anonim] i-a raspuns lui toiu

        Eu cred ca un razboi in zona este iminent si ca va izbucni pana in Craciun. In ultimele zile tot mai multe state occidentale si-au chemat la glie ambasadorii lor aflati in Iran. Daca imi amintesc bine acelasi lucru s-a intampla in aceasta vara in Libia, inainte de izbucnirea razbiului.
        • -2 (6 voturi)    
          Atacul, asupra Iranului, (Vineri, 2 decembrie 2011, 21:20)

          / [anonim] i-a raspuns lui dan

          este pregatit si premeditat, de foarte mult timp. Din pacate, am acelasi sentiment! Totusi, doresc sa se intample o minune, care sa impiedice acest atac. Cei care stiu sa citeasca printre randuri, mesajele articolelor din presa, isi dau repede seama de imprejurarile care au succedat in ultimele luni. Sunt hotarati s-o faca! Iar China plus Rusia, nu se vor da in laturi ca sa nu hraneasca izbugnirea celui de-al treilea razboi mondial. Inamicul umanitatii este doar Israelul! Ar trebui sa fim preocupati, mai intai de soarta noastra, nu sa laudam sau criticam pe initiatorii acestui macel! Meritam o viata mai buna!
    • +7 (7 voturi)    
      China creditoare (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:27)

      Robert [anonim] i-a raspuns lui yahwe

      Balada asta tot am auzit-o de nenumarate ori. Stii care este procentajul datorat Chinei de catre SUA? Este 9% din datoria totala.
      • +11 (11 voturi)    
        Ideea e ca... (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:26)

        George [anonim] i-a raspuns lui Robert

        Balada aia, asa cum bine ii spui, e crezuta (si mai apoi repeteta) de toti antiamericanii de serviciu care bantuie forumurile romanesti. Nasol e sa fii ignorant si propagandist pur sange. Iar yahwe, daca nu stiai inca, e un astfel de personaj. N-ai ce-i face! O stie pe-a lui si o repeta ca un papagal la infinit. O sa-i preia enormitatea si altii care, la randul lor, o vor propaga (propagandistic) pe forumuri. Asta e sistemul. Minciuna spusa si repetata sistematic (fosta securitate stia prea bine cum functioneaza si care este efectul unei astfel de operatiuni de diversiune si manipulare a opiniei publice) devine... adevar. Desigur, nu insa si pentru cei care nu se lasa manipulati de propaganda mincinoasa a indivizilor astora. Dealatfel, o propaganda extrem de usor de demontat si de dovedit ca este o minciuna.
  • +16 (28 voturi)    
    Cine ii crede? (Vineri, 2 decembrie 2011, 10:38)

    V.R. [utilizator]

    Chinezii sunt ca Ferengii din Star Trek: acei omuleti simpatici cu urechi mari, capitalisti rapace, care ameninta mereu dar e greu sa-i iei in serios si care au profitul ca prima valoare nationala.

    Cum Legile Achizitiei ale Ferengilor spun, printre altele, ca "pacea este buna pentru business", nu vor porni la lupta impotriva proprilor clienti. Tot Legile Achizitiei mai spun ca "razboiul este bun pentru business", dar aici bineinteles nu poate fi vorba de un razboi care sa distruga China, ci doar unul care sa ruineze economic Occidentul si deci sa asigure ascensiunea nestingherita a Chinei.

    Totusi, este cel putin ciudat sprijinul lor pentru Ayatollahi, atata timp cat islamicii vor tine intotdeauna cu cei de-ai lor , si anume cu separatistii islamisti din Xinjiang.
    • +10 (12 voturi)    
      It's good for business (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:04)

      Dianora [utilizator] i-a raspuns lui V.R.

      pai chiar tu ai spus-o: ii ajuta in afaceri. Ce-o sa se intample daca baietii lui Ahmadinejad provoaca vreun accident si noruletul radioactiv ii ajunge si pe ei ca vecini nu-i tulbura. Inca!
    • +2 (10 voturi)    
      Ferengi da' multi (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:43)

      evoque [utilizator] i-a raspuns lui V.R.

      Mici, multi si cu bani.
      oricum sunt declaratiile unui general care vrea sa ii creasca cota in partid.
  • +22 (38 voturi)    
    chinezii - imaturi periculosi (Vineri, 2 decembrie 2011, 10:39)

    Denoro [utilizator]

    Foarte multa lume se bucura de accensiunea chineza, dar nu de dragul chinezilor ci din cauza urii lor irationale la adresa americaniolor si a Occidentului in general.
    Foarte multi slavesc istoria si civilizatia milenara chinezeasca. O fi milenara, o fi civilizatie, dar ce folos, daca in prezent se comporta atat de imatur?
    Asta e declaratie, cu al treilea razboi mondial? Adica in prezent exista o tara, Iranul, a carui presedinte, condus din urma de elita religioasa a tarii (adica islamisti extremisti), declara in nenumarate randuri ca o alta tara, Israelul, ar trebui "stearsa de pe fata pamantului". Pe de alta parte isi dezvolta arme nucleara (mai are cineva vreo indoiala? - hai sa fim seriosi!) si practic oamenii din conducerea Iranului sunt de acceasi facuta ideologica cu ben Laden.
    Si acuma ce vrea China de fapt? Sa stam toti cu mainile in sani pana cand incepe sa ploaie cu bombe nucleare peste Israel si eventul si peste alte tari?
    Ca daca nu-i lasam pe Iranieni sa bombardeze Israelul atomic, China declanseaza un al treile razboi mondial. Asta e politica oligofrena!
    SI mai e ceva. De ce se baga China in seama? Din cauza gazelor naturale. Rusia + Iranul au jumatate din rezervele mondiale de gaz natural. In prezent China are relatii excelente cui Iranul pe planul asta. Gazul natural este privit ca inlocuitorul petrolului pe termen mediu.
    Toti sari pe americani ca de aia au invadat Iraqul, pentr petrol. Lasan la o parte nuantele care pana la urma cam schimba situatia, hai sa zicem ca americanii dau jos un dicatator sangeros (Sadam Hussein), pentru petrol. Dar chinezii ameninta cu razboaie mondiale pentru gazul iranian!
    Logica chineza: vrem gazul iranian, nu ne deranjeaza deloc un razboi atomic in zona, in care Isralul sa fie practic ras de pe fata pamantului cu tot cu cei 6 milioane de locuitori ai sai, plus miliaone de victime colaterare, ca daca nu, declansam noi un al treilea razboi mondial! Oligofreni periculosi!
    • +4 (12 voturi)    
      Chinezii blufeaza (Vineri, 2 decembrie 2011, 10:57)

      V.R. [utilizator] i-a raspuns lui Denoro

      Ei sunt doar interesati de interesele lor, de restul lumii nu le prea pasa. De aceea blufeaza cu astfel de afirmatii prostesti. Sunt chiar mai putin credibili decat Kim Jong-Il cu afirmatiile sale belicoase (care desi are bomba atomica, interesul sau este sa ramana in continuare tiran pe tronul Coreii de Nord).

      Ceea ce e de admirat la ei este ca nu le pasa decat de propria bunastare. Daca si Occidentul s-ar comporta la fel in loc sa ofere ajutoare "fara numar" statelor corupte din Africa sau - mai rau - islamistilor din lumea araba doar in numele unei idei (democratia), lumea ar fi cu mult mai buna.
      • +9 (11 voturi)    
        china nu blufeaza (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:47)

        Ghita [anonim] i-a raspuns lui V.R.

        ci s-a trezit un tampit (un vadim sau diaconescu de-al lor) sa zica o chestie si acuma toata lumea interpreteaza. Nu m-ar mira sa fie eroare de traducere, eroare de intelegere si interpretare etc.

        Chinezii nu sunt cretini gata sa sara la razboi, nu mai suntem in secolele trecute in care sa mai existe state cu apucaturi de genul asta, iar puterea militara a SUA (ca o fi bine sau ca o fi rau) este (si va fi cel putin inca 100 de ani) peste a celorlalte tari cumulate.
    • -7 (15 voturi)    
      Zau? (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:52)

      gradu [utilizator] i-a raspuns lui Denoro

      Dar ia spune-ne tu, ca prea le stii pe toate, americanii de ce se baga in seama? Ca mai au putin si obtin doar pentru uzul lor personal tot petrolul din lume daca mai dau mult jos "dictatori"... Iete ce griji aveai tu: dictatorii din Arabia Saudita, Egipt, Iran si Israelul! :)))))
      Nu-i asa ca mai bine iau americanii si gazele naturale? De ce sa le ia rusii si chinezii? Eeeee, ai naibii!
      • +3 (9 voturi)    
        Si ia spune! (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:56)

        Florin [anonim] i-a raspuns lui gradu

        Care-i gradu' tau? De plotonier? Ca asa cam pari.
        • -2 (4 voturi)    
          Da (Vineri, 2 decembrie 2011, 17:32)

          gradu [utilizator] i-a raspuns lui Florin

          Dar sunt plutonier major - deci iti sunt sef...
      • +7 (9 voturi)    
        raspuns (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:43)

        Denoro [utilizator] i-a raspuns lui gradu

        Americanii nu ameninta cu declansarea de razboaie mondiale, nu le declanseaza si de asemnea nici nu isi folosesc fabulosul arsenal atomic, nici macar ca sa intimideze pe cineva amenintandu-l ca-l vor folosi!
        Acum zece ani, Statele Unite au fost atacate si ranite chiar pe teritoriul lor. (atacurile de la 11 septembrie). O simpla semnatura a presedintelui Statelor Unite impreuna cu un vot in Congres si americanii puteau sterge de pe fata pamantului acel cuib de teroristi numit Afganistan, intr-o ora! Nici n-avea nevoie sa se deplaseze acolo, cu rachetele nucleare ce le au pe teritoriul american putea face asta usor de tot. Sau cu rachetele nucleara aflate pe submarinele "imprastiate" in toate oceanele. Si restul planetei, in afara de "proteste vehemente", nu prea ar fi avut ce sa faca. Si totusi nici nu le-a trecut prin minte sa faca asa ceva.
        Cand pot, TOTI, DAR ABSOLUT TOTI se baga in seama. Nu exista si nici nu va exista vreodata o natiune inocenta (fiindca daca ar exista asa ceva, ar muri repede ucisa de ceilalti).
        Este o vorba la romani, care spune ca daca vrei sa vezi cu adevart ce fel de om e cineva, da-i puterea. La fel se aplica si tarilor. Si aici, din cate se pare pana acum, China e substantial diferita de Statele Unite. In rau.
        • -2 (6 voturi)    
          interese (Vineri, 2 decembrie 2011, 19:16)

          radu [anonim] i-a raspuns lui Denoro

          china isi apara interesele dupa cum si sua si israelul isi apara propriile interese. ma deranjeaza faptu ca tu spui ca sua/israel sunt baietii buni iar china este baiatul rau. ca si cotraargument citeste lista asta:

          afganistan, iraq, pakistan, sudan, yemen, libia, siria, liban, gaza, teritoriile ocupate

          rezultatul sua/ israel: 10

          china: 0

          te las pe tine sa tragi concluziile
          • +1 (1 vot)    
            baietii buni (Vineri, 2 decembrie 2011, 22:43)

            Denoro [utilizator] i-a raspuns lui radu

            Imi pare rau sa te dezamagesc, dar nu exista baieti buni. E doar un mit hollywoodian.
            Exista baieti care sunt cand buni, cand rai, in functie de interese. Cum de altfel exista si baieti rai sau foarte rai.
            Cat despre razboaile purtate de SUA si de China in ultima jumatate de secol, nu vreau sa intru in detalii legate de care razboi e "bun" sau care e "rau". E o discutie lunga si nu-si are locul aici. Dar atat vreau sa spun: in primele decenii de dupa cel de-al doilea razboi mondial, China a dus un razboi extrem de dur, care i-a consumat tot timpul si resursele: razboiul pentru supravietuirea (biologica). Inamicul: saracia crunta! Si sa fi vrut, nu avea resursele sa duca alte razboaie!
            Tine cont, cand vorbim de razboaie, de diferentele (enorme) de putere dintre tari. Putere economica in general. Faptul ca unele tari, intr-o anumita perioada nu duc razboaie, nu inseamna neaparat ca sunt "baietii buni" sau ca sunt pasnici; deseori inseamna doar ca nu isi permit, economic vorbind, sa poarte un razboi! (puterea armatei e direct proportionala cu puterea economica; n-are sens sa declansezi un razboi daca e evident ca il vei pierde, ori o armata slaba sau foarte slaba nu e deloc o garantie de succes.
            • +1 (1 vot)    
              1956/coreea (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 18:19)

              radu [anonim] i-a raspuns lui Denoro

              ca sa-ti raspund. china a gasit resurse sa-i impinga pe americani la sud de paralela 38
        • +1 (3 voturi)    
          Ai dreptate! (Vineri, 2 decembrie 2011, 21:30)

          America [anonim] i-a raspuns lui Denoro

          America, nu ameninta, ea doar provoaca, apoi urmareste profitul pe care il are tinta.
          Mai bine ne dorim sa iesim cu bine si super sanatosi din anul care tocmai se apropie!
          Am cunoscut o multime de chinezi. In esenta lor, sunt oameni care nu se amesteca in treburile altora, daca nu sunt provocati. Isi vad doar de intersele lor comerciale, doar atat. Ce fac intre ei, nu e treaba nimanui!
      • +7 (11 voturi)    
        completare - context (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:45)

        Denoro [utilizator] i-a raspuns lui gradu

        Si in plus, tu chiar nu pricepi contextul? O tara, Iranul, ameninta (la modul cel mai serios) sa atace CU ARME NUCLEARA
      • +7 (11 voturi)    
        completare - context (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:50)

        Denoro [utilizator] i-a raspuns lui gradu

        Completare la ce ti-am raspuns mai sus. Tu chiar nu pricepi contextul?
        O tara, Iranul, ameninta la modul cel mai serios si credibil sa atace cu ARME NUCLEARE o alta tara, Israelul. Intelegi? Sa ucida milioane de oameni pur si simpu fiindca ei considera ca Israelul nu are drept sa existe.
        Azi ataca si rad de pe fata pamantului Israelul, da? Sa zicem. Ce ma intereseaza pe mine Israelul, asa imi spui. Dupa Israel ce urmeaza.
        A, apropo, sa nu uit: norii, numerosii nori radioactivi rezultati din atacuri nucleara asupra Israelului vor ajunge usor si in Romania, distanta nu e asa mare! Si mii sau zeci de mii de romani vor muri de cancer si iradiatii. La asta nu te gandesti, nu?
        Astia nu glumeasc, ce e asa greu de priceput?
        Si in contextul asta, China sprijina Iranul! E penibil, e inspaimantator! Ce fel de oameni sunt chinezii, pana la urma, daca sprijina asa ceva? Ce om normal la cap ar putea sprijini asa ceva?
        • 0 (4 voturi)    
          Razboiul ucide (Vineri, 2 decembrie 2011, 23:15)

          claudius [anonim] i-a raspuns lui Denoro

          Chinezii sunt niste oameni cat se poate de normali la cap. Sa iti explic de ce si o sa intelegi repede. In 24 mai 1999 NATO a bombardat rafinaria din Novi Sad, Serbia. Poate vei spune, ok, foarte bine, dar asteapta. Au ars atunci peste 50000 de tone de petrol, fapt ce a creat un imens nor cancerigen care s-a dispersat deasupra Banatului si nu numai. Oamenii isi mai amintesc ca in 1999 s-au uscat foarte multi pomi fructiferi, dar si copaci. De atunci rata de imbolnavire cu diverse tipuri de cancer in zona a crescut de cateva ori fata de perioada de dinainte. Asta e motivul pentru care chinezii sunt normali la cap,iar romanii care au sprijinit atunci in 1999 acea tampenie nu au fost normali la cap. Cine doreste un razboi in Iran nu poate fii decat inconstient, asemeni tie.
          • 0 (4 voturi)    
            intre doua razboaie aleg cel mai putin rau (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 1:18)

            Denoro [utilizator] i-a raspuns lui claudius

            Repet ceea ce stii si tu: Iranul a declarat clar si raspicat ca vrea sa stearga Israelul de pe fata pamantului (cu exact aceste cuvinte). Daca acet regim pune laba pe arma atomica, ataca Israelul. Genul asta de oameni (nu iranienii in sine, ci conducatorii lor) sunt din aceeasi stofa cu Ben Laden.
            Decat un razboi atomic intre Iran si Israel (si nu uita ca si Israelul detine arme nucleare), prefer un razboi conventional impotriva Iranului. Daca asta ma face inconstient, atunci sunt inconstient si cu asta basta!
          • -1 (3 voturi)    
            si inca ceva (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 1:22)

            Denoro [utilizator] i-a raspuns lui claudius

            Imi pare rau de ce s-a intamplat atunci in Banat, n-am auzit de asa ceva, dar probabi ai dreptate.
            Dar compara te rog, efectele de atunci din Banat cu efectele care le-ar avea un razboi atomic, cu multe explozii nucleara, in relativa apropiere a Romaniei. (Israelul nu e chiar asa departe de noi!).
            Asta e raspunsul meu la comentariul tau: compara cele doua efecte. Si poate iti dai seama ca pana la urma nu-s chiar asa inconstient cum ai crezut.
            • 0 (0 voturi)    
              Probabil nu locuiesti in Ro. si atunci te inteleg (Duminică, 4 decembrie 2011, 0:49)

              Claudius [anonim] i-a raspuns lui Denoro

              Stimate Denoro, poate "inconstient", daca imi permiti sa ma auto-citez, a fost un termen prea dur. Sa nu uitam insa ca iranienii sunt un popor pasnic, dar cu un inalt simt al patriotismului. Toate razboaiele pe care le-au purtat in ultima suta de ani au fost razboaie de aparare a teritoriului de agresiuni straine. A lua in serios declaratiile militariste ale unor oficiali iranieni este cu siguranta o eroare. Iranienii nu sunt atat de "inconstienti" incat sa se puna cu arsenalul nuclear al Israelului, arsenal construit in zeci de ani, nu in cateva luni. Insa e bine sa ne gandim la ce anume a determinat aceasta agresivitate la nivel declarativ a lui Khomeini and Co. Oare nu are de a face cu petrolul si cu o potentiala piata de desfacere de vreo 75 de milioane de consumatori? Eu continui sa afirm cu tarie ca pacea este intotdeauna preferabila agresiunii militare.
              Inca ceva:
              Un cataclism nuclear indiferent unde ar avea loc ar afecta pe termen foaaaarte lung si Romania, la fel ca si toate celelalte tari ale lumii. Iar ce nu stii despre razboiul NATO - Serbia din 1999 este ca Nato a folosit din greu bombe cu uraniu saracit (DU). Unde e Serbia si unde e Romania? Razboi conventional? Glume stimabile!
      • -1 (3 voturi)    
        petrol (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 0:31)

        Denoro [utilizator] i-a raspuns lui gradu

        Nu ma pot abtine sa nu fac o remarca la ce ai spus mai sus, fiindca parerea ta e larg impartasita de public. SI e pur si simplu eronata.
        Afirmi ca americanii mai au putin si obtin doar pentru uzul lor personal tot petrolul din lume. Nimic mai fals. Americanii stau relativ prost la capitolul asta. Si sa ma explic.
        Majoritatea petrolului din lume se afla in tari care apartin OPEC, inclusiv Arabia Saudita, care e pe de departe cea mai bogata. Ei bine, acest OPEC a fost creat tocmai pentru a iesi de sub domninatia occidentala si mai ale americana. Americanii n-au avut ce face (nici eu nu declanseaza razboaie chiar oricand au ei interes) si au accepat acest OPEC, pe care de voie de nevoie, il si apara. Militar! (Americanii au baze in Arabia Saudita si garanteaza securitatea acelei tari cu o populatie minuscula, dar cu rezerve enorme de petrol). Nu odata OPEC-ul a fost in conflict deschis comercial cu occidentul. (creza petroliera din anii '70 e un exemplu stralucit).
        In rest, petrol sermnificativ mai au rusii, Venezuela (care oricum e clar ostila Statelor Unite) si inca cateva.
        Pe teritoriul Statelor Unite, petrolul e pe terminate. Au depasit demult maximul posibil, acum scade productia acolo. Si oricum, America consuma mult mai mult petrol decat poate produce.
        Deci SUA, in ciuda impresiei, nu cntroleaza, direct sau indirect, nu stiu ce din productia mondiala, ci putin, chiar foarte putin. Puterea lor in domeniul asta e data mai degraba de aspectul comercial: pur si simplu, cel putin deocamdata, sunt cel mai mare client de pe planeta pentru tarile exportatoare de petrol.
      • -2 (2 voturi)    
        si inca ceva despre SUA si petrolul (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 0:40)

        Denoro [utilizator] i-a raspuns lui gradu

        Imi tot pomenesti de razboaie americane. OK, sa-ti dau un exemplu de "agresivitate" americana, caci in exemplul meu SUA pare agresiva, dar de fapt iti apara inclusiv fundul tau.
        Arabia Saudita. (AS) Cateva date! Pe de departe tara cu cele mai mari rezerve de petrol. Daca aia inchis robinetul, a doua zi e haos mondial! Explodeaza pretul petrolului, explodeaza! Exact cum s-a intamplat in mare criza petroliera din anii '70 din Occident! Jale si necaz.
        Alte date despre AS. Suprafata destul de mare. Populatie... minuscula. 2 sau 3 milioane. Armata romana daca ii ataca, in 3 zile ii cucereste! Se joaca cu ei! De fapt nu armata romana, divizia a 4-a Tramsilvania (dau un exemplu) ii "rupe in bataie".
        Ei bine, Romania nu va ataca Arabia Saudita niciodata. Dar Iraq? (de pe vremea lui Saddam). Dar Iran? Dar alti si alti vecini? Cand acolo e comoara, in AS? In petrolul ala sunt bani fabulosi! Daca ar fi atacata cam de oricare din vecini, ar pierde si ar fi haos mondial, ca s-ar intrerupe brusc productia.
        Dar SUA (in "agresivitatea lor fara limite") au baze militare in tara aia. Nu ca au baze militare, dar oficial le garanteaza securitatea! Daca americanii maine declara ca gata, eu au devenit "pacifisti" si nu mai garanteaza securitatea AS, in cateva saptamani AS e atacata (strict pt petrol) de catre unul dintre vecini si incepe haosul in economia mondiala (adica se opreste productia si explodeaza pretul). Si cand zic explodeaza, nu inseamna ca pretul de la noi sare de la 5.5 lei la 8 lei! Sare la 28 de lei litru de benzina!
        • 0 (0 voturi)    
          Logica beton (Duminică, 4 decembrie 2011, 12:57)

          Ahmet [anonim] i-a raspuns lui Denoro

          Deci un vecin ataca AS pentru a pune mana pe comoara, si de a doua zi dupa atac opreste productia?!?!
    • +1 (5 voturi)    
      gogule tu esti? (Vineri, 2 decembrie 2011, 19:05)

      radu [anonim] i-a raspuns lui Denoro

      pana una alta, in urma acestui anunt si al altora care nu sunt publice, ministrul apararii din israel, un baiat al carui nume imi scapa, a anuntat ca israelul nu va ataca iranul in viitorul apropiat, interesant nu-i asa prietene cu perciuni
      • -1 (3 voturi)    
        cronologia declaratiilor (Vineri, 2 decembrie 2011, 22:45)

        Denoro [utilizator] i-a raspuns lui radu

        Ministerul apararii din Israel a declarat asta inainte ca acest general sa-si debiteze enormitatea.
        • +2 (2 voturi)    
          Bomberman (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 10:24)

          ștrul [anonim] i-a raspuns lui Denoro

          Ai spus ca Israelul ARE arme nucleare. Presupun ca sa se apere, PREVENTIV, impotriva Irakului (va mai aduceti aminte de bufonul Bush si celebrele WoMD din Irak) sau a Iranului, care INCA NU ARE arme nucleare.

          Cum spunea cineva mai sus, baietii cu perciuni sunt marul stricat, fie ca asigura pacea prin Gaza sau Golan, fie ca vegheaza la finantele mondiale din birourile din Manhattan sau comisiile trilaterale, fie ca se ocupa din insorita Californie de indobitocirea americanilor si dezinformarea lumii in general.
    • +1 (3 voturi)    
      Dar... (Vineri, 2 decembrie 2011, 23:20)

      aabbcc [anonim] i-a raspuns lui Denoro

      ...americanii cand au sarit pentru apararea Israelului amenintand cu nucleara pe sovietici era mai bine ? Vorbesc de Israelul care anexa teritorii in acei ani(sf. anilor 60 inceputul 70).
  • +10 (18 voturi)    
    Istoria se repeta (Vineri, 2 decembrie 2011, 10:40)

    laur [anonim]

    Interesant ca lucrurile sunt foarte incinse in zona, iar programele de "stiri" sunt mai interesate de Elodia, Enache, Tonciu si alte informatii vitale noua.
    Se doreste sa stam linistiti in legatura cu acest subiect care cred ca e mai ingrijorator decat chiar criza.
    Oare nu cumva istoria se repeta? - cel mai simplu mod de a elimina o criza - creezi un razboi mondial.
    • +20 (22 voturi)    
      ... (Vineri, 2 decembrie 2011, 10:49)

      dan [anonim] i-a raspuns lui laur

      Foarte bine punctat! Daca te uiti pe canalele de stiri romanesti abia de auzi vorbindu-se despre conflictele actuale dintre Israel si Iran sau dintre Turcia si Siria, conflicte care iau o amploare tot mai mare. In schimb suntem sufocati cu stiri si dezbateri politice pe tema geoana, ponta si alti mascarici mioritici.
  • +12 (14 voturi)    
    Buna idee! (Vineri, 2 decembrie 2011, 10:43)

    Daniels22026 [utilizator]

    Ca sa scutim efortul, cheltuielile si mai ales victimele, rugam China sa apere Iranul. Sa intre cu armata si sa verifice vreo 20 de ani daca venim sau nu.

    Cel putin in felul asta sintem siguri ca Iranul n-arunca bombardele nucleare.
  • +6 (12 voturi)    
    aha (Vineri, 2 decembrie 2011, 10:50)

    calin [anonim]

    Chinezi au afaceri de 30 miliarde cu Iranul dar ma intreb ce valoare au afacerile cu UE si SUA? In cazul unui razboi chinezii ar fi cam singuri (poate cu rusii) dar in rest nu prea au sprijin...
    • -2 (12 voturi)    
      .. (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:16)

      dan [anonim] i-a raspuns lui calin

      O spui asa ca si cum armata Chinei si a Rusiei ar fi o nimica toata.
      • +4 (12 voturi)    
        Pai cam asa si e. (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:27)

        George [anonim] i-a raspuns lui dan

        Niste tari care n-au nici macar portavioane in dotare, nu cred ca pot fi considerate ca fiind semnificative dpdv militar. Rusia a ajuns vai mama ei, iar China mai are mult drum pana departe. Mai studiaza.
  • -8 (14 voturi)    
    Apararea (Vineri, 2 decembrie 2011, 10:53)

    catalin_mattei [utilizator]

    Apararea intereselor nationale.. China are nevoie de petrolul iranian .. SUA are si ea nevoie de petrolul tuturor.. asa ca este gala gie...
    • +6 (12 voturi)    
      Altul... (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:16)

      George [anonim] i-a raspuns lui catalin_mattei

      SUA detin cele mai mari rezerve de petrol din lume. Neexploatate inca. 2,8 mii de miliarde de barili de petrol. Mai documenteza-te ignorantule! Asa ca mai lasa placa asta ruginita cu SUA si nevoia lor de petrolul tuturor! E pentru prosti.
      • -6 (12 voturi)    
        Observ ca... (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:49)

        Stefan [anonim] i-a raspuns lui George

        .. Esti hotarat sa poluezi acest articol cu ignoranta ta pro-americana cu orice pret.
        SUA au rezerve de petrol, dar mult sub ce consuma ei.
        http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_proven_oil_reserves
        http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_oil_production

        Si in orice caz, ai auzit vreodata expresia "niciodata nu e prea mult"? Asta mai ales in conditiile in care esti o super putere militara, capabila de a avea mai mult.
      • -3 (9 voturi)    
        Da (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:51)

        Flavius [anonim] i-a raspuns lui George

        Da, de aia importa in draci de oriunde din Arabia pana la Venezuela: ftp://ftp.eia.doe.gov/pub/oil_gas/petroleum/data_publications/company_level_imports/current/import.html.

        America nu are nici un depozit urias, ca daca ar avea l-ar exploata, avand cea mai avansata tehnica de forare pentru petrol. Da, au avut, l-au consumat si oricum consumul lor e cat toata europa la un loc. Deci au nevoie in continuare.
        • +1 (7 voturi)    
          Ia de-aici! (Vineri, 2 decembrie 2011, 15:03)

          George [anonim] i-a raspuns lui Flavius

          Ia de-aici ignorantule! Valabil si pentru ignorantul ala de Stefan:
          http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/petrolul-pe-care-nu-l-stiai-cine-sunt-stapanii-din-umbra-ai-lumii-si-au-pus-americanii-petrolu.html
      • +4 (4 voturi)    
        controlezi energia (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:00)

        jimmy yckx [anonim] i-a raspuns lui George

        controlezi lumea.

        secolul xx a fost al carbunelui si otelului.
        secolul xxi este al energiei si comunicatiilor.

        asa ca, tot ala care are, vrea mai mult.
        nu ca nu'i ajunge, dar e mai usor sa negociezi cu cei ce n'au.

        daca occidentul controleaza iranul, atunci controleaza si volumul de gaze si petrol care pleaca de acolo. unde si cat.

        get it ?!
  • +16 (24 voturi)    
    Aha! (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:02)

    George [anonim]

    Foarte interesant. Deci iata ce fel de tari paria si nedemocratice fac lant in jurul Iranului si incurajeaza atitudinea belicoasa si agresiva a regimului de la Teheran. China si Rusia. Rusine! Celed doua tari sunt mult mai periculoase decat insasi Iranul. Acum este limpede ca Iranul este folosit de catre cele doua tari (parca sunt Ponta si Antonescu) ca un ghimpe in zona. Si mai este limpede ceva. Anume ca Iranul ascunde in mod clar un program nuclear militar. Asa s-au petrecut lucrurile si cu Coreea de Nord. Tot China si Rusia au ajutat regimul paria de la Phenian sa se doteze cu arma nucleara. Avem de-a face cu o proliferare nucleara deliberata si incurajata mai mutl sau mai putin fatis de catre China si Rusia. Cine nu vrea sa priceapa ca aceste doua tari reprezinta cel mai mare pericol la dresa pacii, ori e naiv ori e imbecil.
    • -6 (16 voturi)    
      ... (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:27)

      dan [anonim] i-a raspuns lui George

      Dar pe americani cine ii controleaza daca detin sau nu arme nucleare?
      In spatele acestor conflicte din Orientul Mijlociu sunt evreii sionisti; din Israel pornesc toate relele.
      • +11 (17 voturi)    
        cred ca americanii au dovedit (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:54)

        Ghita [anonim] i-a raspuns lui dan

        ca sub hegemonia lor rasa umana a avut cea mai lunga perioada de pace si dezvoltare.

        rusii si chinezii pana una alta au demosntrat de fiecare data altceva.

        iti recomand sa traiesti sub legea rusa (a mafiei) a chinei (pumnul in gura pan la fund, sa faci sex si copii cand vrea statul) sau a iranului (bice si delapidarea cu pietre pentru fata ta daca a baut o bere, sau a dansat shakira).

        romanu` nu se crede destept daca nu e contra pana la cretinism...
        • +2 (6 voturi)    
          @Ghita (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:15)

          torna_fratre [anonim] i-a raspuns lui Ghita

          Cred ca ai vrut sa spui LAPIDARE (ucidere cu pietre) si nu delapidare(fraudare).
          Pun greaseala pe seama vitezei de exprimare...
        • -3 (5 voturi)    
          romana,bat-o vina (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:48)

          xerex [utilizator] i-a raspuns lui Ghita

          Lapidare,nu delapidare
          • -1 (7 voturi)    
            Ce conteaza de fapt? (Vineri, 2 decembrie 2011, 15:23)

            Agota [utilizator] i-a raspuns lui xerex

            "Tara arde si baba se piaptana" sau tradus: China anunta ca nu ii este frica de al treilea razboi mondial iar cititorii de pe www.hotnews.ro corecteaza greseli gramaticale. Nu am terminat cu totii Facultatea de Litere si nu cred ca aceste greseli gramaticale ne definesc ca si om sau ca ne-ar schimba parerea.

            De acum incolo daca gasiti vreo greseala gramaticala....putei sa o pastrati!
        • 0 (6 voturi)    
          Ghita... (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:52)

          catalin_mattei [utilizator] i-a raspuns lui Ghita

          Democratia autentica este cea europeana.. chiar si SUA este des criticata de ONG-urile de aparare adrepturilor omului pt violari ale acestora... problema nu este insa a cui este mai rau, mai nociv.. este steril sa vorbim cine este cel mai "al dracu'",, lumea trebuie sa caute cum sa fie pace... Cat despre hegemonia SUA ea este instaurata dupa 1989 cand devine singura supraputere ( prin dizolvarea URSS) iar perioada asta este cunoscuta ca una a spiralei violentei.. aceste razboaie nu sunt opera puternicilor zilei ( nu intotdeauna).. e putin cam mult sa credem ca SUA decreteaza si ceilalti stau drepti...
          • +1 (7 voturi)    
            Amnezie? (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:27)

            Getodac_ [utilizator] i-a raspuns lui catalin_mattei

            Te faci ca uiti de Germania nazista si de URSS, iar mai recent de razboaiele din fosta Iugoslavie, apoi atacarea Libiei. Halal democratie europeana.

            Sa nu uitam bogatiile furate timp de secole din colonii, pe care nu se grabesc sa le returneze, plus exploatarea crunta a populatiilor autohtone.

            Europenii sunt de departe mult mai aroganti si ipocriti decat americanii sau chinezii.
          • +1 (7 voturi)    
            Hai lasa povestile! (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:35)

            Gogu [anonim] i-a raspuns lui catalin_mattei

            Dumneata ai o problema cu SUA si asta e. Nu mai e nimic de facut in ceea ce te priveste. Prin urmare, nu mi-am propus sa te fac sa pricepi ceea ce n-ai priceput pana la varsta asta... Dar sa spui o asemenea enormitate, anume ca democratia autentica e cea europeana si nu si cea americana e o dovada de prostie crasa. Tu in fata cui iti place sa stai "drepti"? In fata Rusiei? Sau in fata Chinei? Defapt ce vrei sa spui? Ce-i cu zelul asta proletar cu care infierezi America? Ai un razboi personal (si platit?) de dus impotriva dusmanilor tai de clasa? Si mai lasa-ma cu ONG-urile! Alea nu reprezinta decat interesele unor forte care n-au nici o legatura cu societatea civila. Mai usor cu antiamericanismul asta gregar care-ti iese la suprafata in toate comentariile pe care le postezi pe-aici! Aici nu suntem la scoala de propaganda comunista de la Moscova sau la cea de la Beijing! Acolo unde esti tu obisnuit sa-ti tii prelegerile ipocrite despre "democratie".
    • -2 (12 voturi)    
      da... (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:31)

      aaaa [anonim] i-a raspuns lui George

      si USA e porumbelul pacii!!
      • +3 (11 voturi)    
        Iti propun ceva (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:04)

        George [anonim] i-a raspuns lui aaaa

        Emigreaza in China sau Iran! Sa vedem cam cat de confortabil te-ai simtii tu in tarile alea doua pe care le admiri mai "pacifistule" de balta! Subiectul era altul, oricum. Dar dumneata esti invatat cu manipularea si diversiunea. Arunci doua vorbe care n-au nici o legatura cu subiectul si crezi ca ai dat lovitura. Ei bine, asta nu tine decat la ignoranti. Deocamdata prefer oricand o America asa cum a fost si asa cum este, decat o China, Rusie si un Iran, agresive si nedemocratice. Asa cum au demonstrat ca sunt in aproape intreaga lor istorie.
        • +3 (5 voturi)    
          si... (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:55)

          catalin_mattei [utilizator] i-a raspuns lui George

          dar cu Germania, Spania, UK, Olanda, Norvegia.. etc.. ce ai?.. de ce nu sunt ele tari in care sa te simti ok?... Sau Elvetia care are o politica de neutralitate de zeci de ani?...
      • +2 (8 voturi)    
        da... (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:20)

        Florin [anonim] i-a raspuns lui aaaa

        Iar tu esti Dumnezeu, nu?
    • +3 (9 voturi)    
      numa' gura-i de ei (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:39)

      stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui George

      Rusii si chinezii l-au "aparat" si pe Saddam Husein si pe Gaddafi, dar tot nu a fost razboi mondial. Generalul ala isi da prea multa importanta.
    • +1 (3 voturi)    
      nenea.. (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:47)

      catalin_mattei [utilizator] i-a raspuns lui George

      ai incurcat articolele: aia de la Modrogan ti-au spus sa vb doar pe politica interna ,dincolo de tara asta nici Ponta, nici Antonescu nu reprezinta mai nimic, iar Basescu este ca un purice enervant in acel spatiu/ vezi reactia Frantei
    • +1 (5 voturi)    
      :)) (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:58)

      catalin_mattei [utilizator] i-a raspuns lui George

      George .. tu de la ce "agenturi secrete" esti de le stii SIGUR pe toate????
  • -4 (12 voturi)    
    Se pare ca... (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:09)

    V2 [anonim]

    ...de data asta echipei Israel, Anglia si SUA li se va infunda. Nu poti la nesfarsit sa regizezi proteste populare impotriva asa ziselor dictaturi, miscari in spatele carora stau de fapt forte sustinute financiar, logistic si militar (deci care care numai civili nu sunt), care inevitabil obliga puterea sa reactioneze militar iar o campanie media bine regizata sa prezinte tulburator cum se "trage in populatia civila".
    Iar finalul este identic peste tot, cu mici diferente la detalii: implantarea, dupa o perioada regizata de tulburari, a unor conduceri pro americane (adica pro Israel) pe baza unor asa zise alegeri populare. In Egipt planul era preluarea provizorie a puterii de catre o dictatura militara urmand ulterior "alegeri democratice" (parca cunoastem termenul asta!), dar uite ca populatia nu se lasa pacalita.
    Se pare ca nu mai este suficient sa fie bani la discretie pentru a-ti impune politica care sa te avantajeze intr-o zona atat de fierbinte si de imprevizibila cum este Orientul mijlociu, mai ales cand mai au si altii ceva de spus... Vin vremuri grele pentru Israel in zona dar , cum se zice, si-au facut-o cu mana lor!
    • +3 (9 voturi)    
      Hihi! (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:59)

      V10 [anonim] i-a raspuns lui V2

      Nu mor caii cand vor cainii. N-ai invatat proverbul asta neaos romanesc mai hahalera islamica? Pe tine oare la ce plan te-au pus stapanii tai sa lucrezi?
      • +1 (3 voturi)    
        George...relax boy! (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:45)

        delapidare cu pietre [anonim] i-a raspuns lui V10

        ca nu dau turcii!
    • +2 (8 voturi)    
      Presupun (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:30)

      DanV [anonim] i-a raspuns lui V2

      Presupun ca te vei inrola in armata chineza sau cea iraniana. Nu? Dumneata oare carei civilizatii ii apartii? Celei asiatice sau celei persane? Prea iti freci mainile de bucurie ca un iresponsabil. Si lasa geopolitica. Nu e de tine. Nu te pricepi. Sunt gogosi auzite (sau citite) de la altii, de pe net.
      • +2 (2 voturi)    
        intrebare (Vineri, 2 decembrie 2011, 19:27)

        radu [anonim] i-a raspuns lui DanV

        tu din ce armata faci parte?
  • +3 (11 voturi)    
    Generalul ala este un iresponsabil (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:11)

    Florin [anonim]

    Cum sa declari asa ceva? Numai un om deranjat la cap poate veni cu astfel de retorica . Acum pricep eu de ce regimul ayatolahilor e atat de agresiv si obraznic. De sigur pe el. Parerea mea e ca n-o sa le iasa planul. Nici iranienilor si nici chinezilor. Razboi nuclear? Incredibil! Chinezii nu sunt zdraveni la cap! Sa distrugi o lume pentru un regim nebun si pentru interese economice?1
  • -3 (13 voturi)    
    Ce ma enerveaza pe mine (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:12)

    Stefan [anonim]

    ... e faptul ca noi, europenii, atat din Europa cat si din America, trebuie sa purtam razboaie in numele Israelului.
    Se va termina asta vreodata?
    • +2 (12 voturi)    
      Zau asa? (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:53)

      George [anonim] i-a raspuns lui Stefan

      Care razboi a fost purtat in numele Israelului? Dunmneata esti un ignorant veritabil. Regimurile islamiste din lumea islamica si extremismul religios islamic reprezinta un pericol real si dovedit pentru intreaga lume. Musulmanii ii considera apostati pe toti cei ce nu le apartin religiei lor. Si sti ce anume scrie la Coran ca trebuie facut cu acesti apostati? Ia mai studiaza problema Stefane. Infantilismele astea, dar si cliseele cu care iti pigmentezi comentariile nu tin loc de argumente. Tin de altceva. Tin de ignoranta si precaritatea educatiei primite de-a lungul anilor. Regimul islamic de la Teheran reprezinta un real pericol nu numai pentru intreaga zona ci si pentru intreaga lume. Ia mai priveste fanatismul si violenta cu care asa-zisii studenti iranieni (in fapt oamenii regimului Khameni-Ahmadinejad) au devastat ambasada Marii Britanii!! Ti se pare ca astia sunt oameni pasnici carora le-am putem acorda sansa sa aiba in stapanire arma atomica? Eu, sincer, ma indoiesc de asta. Un regim care incurajeaza oficial ura si violenta nu are cum sa nu ingrijoreze comunitatea internationala Stefane. Poti pricepe asta?
      Mai observ ca tu nu pari deloc ingfrijorat de declaratiile iresponsabile ale chinezului, pentru ca defapt asta e subiectul discutiei noastre. De ce? Daca ar fi facut declaratia asta un general american, vai ce val de condamnari ale antiamericanilor de profesie de pe forumuri ar fi urmat! Dar spuse de un chinez, amenintarile cu un razboi mondial nuclear par acceptabile, nu?
      As vrea sa-mi spui urmatorul lucru: vrei ca regimul iranian sa detina arma nucleara? Vrei proliferare nucleara sau neproliferare nucleara si tratatele in acest sens sa fie respectate? Defapt ce anume vrei dumneata Stefane?
      • 0 (10 voturi)    
        Tu vb. de ignoranta? (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:20)

        Stefan [anonim] i-a raspuns lui George

        Comentariul meu nu e nascut din ignoranta, ci dimpotriva, din zeci de carti si materiale citite pe tema asta.
        In schimb tu in mod evident esti un ignorat cu creierul spalat de propaganda mass-mediei americane (care stim de cine e controlata).
        Si fara suparare, dar trebuie sa fii ori cretin ori paranoic ca sa vezi lumea musulmana ca o amenintare... Trezeste-te, expansionismul islamic (condus sute de ani de turci), a fost invins in Primul Razboi Mondial.
        Si ca sa iti raspund la ultima intrebare: Vreau pace, ceea ce cu siguranta nu vom avea daca pornim un razboi.
        • -2 (6 voturi)    
          tu vorbesti ca el vorbeste? (Vineri, 2 decembrie 2011, 17:17)

          stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui Stefan

          Pai tu esti batut in cap rau mai baiatule. Viata reala nu are legatura cu cartile paranoicilor pe care ii citesti tu.
          Ia du-te tu frumos intr-o tara musulmana si incearca sa porti o discutie rationala despre religie cu cineva. Cel mai probabil tu vei fi expulzat iar celui care a avut amabilitatea sa discute cu tine i se taie gatul. Cam asta este islamul.
          Apoi incearca aceelasi lucru in Israel, ca sa vezi democratie reala in Orientul Mijlociu.

          Vezi ca sunt tratamente tot mai avansate pentru paranoia la psihiatrie.
          • 0 (6 voturi)    
            Ignora-l (Vineri, 2 decembrie 2011, 18:13)

            Gogu [anonim] i-a raspuns lui stefan2008

            Individul e doar alt antisemit (sau hai sa-i spun antisionist, pentru ca sigur o sa se revolte ca nu e adevarat, ca nu e antisemit ci doar antisionist - vechea placa), un antiamerican sadea, posibil socialist cu ceva apucaturi anarhice, proislamist de ocazie. Defapt individul e tot ce poate fi antiamerican. Nu conteaza diferentele doctrinare sau religioase care l-ar separa, sa zicem, de un fundamentalist islamic. Daca e antiamerican e bun. Dusmanul dusmanului lui ii este prieten in orice conditii. Cam asta e filosofia simpla dar primitiva a lui Stefan.
            Saracu' de el, incerc sa-mi imaginez cam ce fel de carti se tot lauda c-a citit daca a ajuns in halul asta de tulburare mentala. Iata, aflam ca toti cei care nu gandesc ca el sunt, evident, "spalati pe creier", indoctrinati. Dealtfel, e lozinca cea mai des evocata de submediocrii astia care ii iubesc pe toti cei care injura si dispretuiesc America. Conteaza, asa cum am mai spus, inamicul comun. Mai putin ceea ce, defapt, ii separa. Desi, la drept vorbind, mi-e extrem de greu sa identific lucrurile care il separa pe Stefan, sa zicem de exemplu, de un islamist radical. Sau, de ce nu?, de un comunist. Sau anarhist. El zice ca nu-i place razboiul dar justifica inarmarea nucleara, foarte probabila, a Iranului. Si nu condamna nici macar asa, de ochii lumii, declaratiile belicoase ale generalului chinez dar si pe cele, ceva mai vechi, ale lui Ahmadinejad. Alea cu stergerea de pe harta a Israelului... E revoltat numai pe ce nu-i place lui. Saracu' ... neindoctrinat inchipuit Stefan!
            • +1 (5 voturi)    
              gogule schimba placa ca te repeti (Vineri, 2 decembrie 2011, 19:36)

              radu [anonim] i-a raspuns lui Gogu

              am mai vazut acest comentariu al tau la stirea hotnews in legatura cu devastarea ambasadei uk la teheran. te rog ca pe viitor sa deschizi manual de propaganda si la alte pagini. ne plictisesti
            • +1 (5 voturi)    
              Doamne... :) (Vineri, 2 decembrie 2011, 20:26)

              sentenced [utilizator] i-a raspuns lui Gogu

              Din cauza oamenilor ca tine, care nu pot empatiza, lumea este atat de trista.
              Dar totusi, fa un exercitiu de imaginatie, si gandeste-te ca esti iranian, iar ca cei care te ameninta cu invazia de ani de zile detin arme nucleare, nu ti se pare firesc ca si tu sa iti faci arme nucleare? Mai ales cand aceia care te ameninta sunt si SINGURA TARA DIN ISTORIE CARE A FOLOSIT BOMBA NUCLEARA IMPOTRIVA OAMENILOR! Si am scris cu CAPS ca sa inteleaga si un indoctrinat fara scapare ca tine.
      • 0 (10 voturi)    
        ... (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:39)

        Stefan [anonim] i-a raspuns lui George

        Mi-am amintit un citat foarte interesant care descrie perfect situatia (sper ca nu te bate engleza): “Every time anyone says that Israel is our only friend in the Middle East, I can’t help but think that before Israel, we had no enemies in the Middle East.” John Sheehan
        • -1 (5 voturi)    
          evident (Vineri, 2 decembrie 2011, 17:13)

          stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui Stefan

          Asta pentru cine a debitat citatul respectiv nu a trait "before Israel", adica pe vremea canaanitilor.
      • +2 (2 voturi)    
        educatie (Vineri, 2 decembrie 2011, 19:31)

        radu [anonim] i-a raspuns lui George

        george, inteleg ca esti nemultumit ca stefan a primit o educatie precara. pot sa te intreb, te rog frumos, tu unde ai fost educat?
    • 0 (8 voturi)    
      In numele Umanitatii... (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:10)

      Lucky [anonim] i-a raspuns lui Stefan

      La asta nu te-ai gandit? Ce, Israelul nu este un asset suficient de valoros pentru patrimoniul Umanitatii??? Nu a dat suficiente genii iar aportul poporului evreu la dezvolatarea stiintelor si culturii este atat de neglijabil incat te simti enervat la gandul ca mai trebuie si aparat???
      Un lucru este clar: ce nu-ti lipseste doar este fara de valoare, dar, adaug, de intrebuintare personala, caci pentru Umanitate este o alta socoteala...
  • +4 (6 voturi)    
    O sa aflam ca sa inecat cu un glont. (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:17)

    mircea [anonim]

    Generalul chinez,daca a vorbit fara aprobare de la sefi,cred ca o sa aflam ca sa inecat cu un glont.Poate vrea sa le dea sperante iranienilor,pentru-ca China ar avea de castigat dintr-un conflict cu Iranul.Si-ar negocia interesele in Marea Chinei de Sud unde sunt rezerva de petrol mai mari decat in Iran.
    • +2 (6 voturi)    
      Anacronic (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:58)

      Daniels22026 [utilizator] i-a raspuns lui mircea

      China vrea deocamdata doar sa tina NATO in sah. Reprezentantul militar nu e un personaj decizional. Se poarta moda aruncarii pastilelor si incurcarii strategiilor. Se asteapta mai mult de la China.

      Ceea ce o sa inteleaga mai tirziu China, este ca se cuvine sa cheltuiasca pentru securitate. Si va cheltui. Un singur centru mare de putere, NATO, este un pericol pentru toata lumea. China trebuie sa se implice, lumea e globala. Si nu numai in decizii. Asijderea in cheltuieli.

      Diferentele intre politica interna si cea externa se estompeaza. Toata lumea trebuie sa fie atenta la toata lumea. Unde sint mai multi ochi, apar mai putine surprize. Neamestecul in treburile interne a devenit un principiu anacronic. China trebuie sa-si incalce principiile, sa se amestece, sa aiba pareri, sa se implice. La fel si India.

      Daca vor sa incepe negocierile adevarate despre marea Chinei de Sud, chinezii trebuie sa demonstreze flexibilitate, abilitati militare globale si eficienta. Cred ca sint pe drumul cel bun.
  • +3 (9 voturi)    
    Pai sunt cam doua optiuni: (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:21)

    AlinN [anonim]

    1. Iranul obtine arma nucleara si conform politicii lor de stat "vor rade Israelul de pe fata pamantului", izbucnind cel de-al treilea razboi mondial.
    2. Israelul in ceasul al 48-lea , in sfarsit ataca (trebuia s-o faca in 2007!), izbucnind cel de-al III lea razboi mondial.
  • -2 (12 voturi)    
    ? (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:23)

    utug [anonim]

    Recent Laureatul Nobel pentru Pace ... sub pretextul ca retrage mii de militari din Irak a hotarat sa ii transfere cat mai aproape de granita Iranului, in Kuwait.
    A mai spus Obama ca ce s-a intamplat cu Ambasada lui Cameron in Tehran este "inacceptabil". Dar pentru Iran este acceptabil ca la granita lui din Golful Persic se se gaseasca 31 de vase de razboi, 19 din aceste cu trupe de 30.000 militari (Flota 5-a) ?

    U.S. Planning Troop Buildup in Gulf After Exit From Iraq

    http://www.nytimes.com/2011/10/30/world/middleeast/united-states-plans-post-iraq-troop-increase-in-persian-gulf.html?_r=1&pagewanted=all

    There are currently over 31 warships docked in the Persian Gulf and the Gulf of Oman, nineteen of them belonging to the United States. French warship to join US fleet in Persian Gulf...

    http://www.freerepublic.com/focus/news/2616812/posts
  • +6 (6 voturi)    
    Inconstienta (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:27)

    TomaN [anonim]

    Un razboi nuclear n-ar fi al Iranului, Israelului, Chinei samd ar fi al intregului glob si n-ar prea ramane locuri unde sa te mai ascunzi.
  • +3 (7 voturi)    
    Sinistru (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:28)

    Gogu [anonim]

    Asta e tara pe care o sprijina China si Rusia?
    http://www.adevarul.ro/international/orientul_mijlociu/web-VIDEO_Imagini_socante-_Doi_barbati_acuzati_de_viol_sunt_spanzurati_in_public_0_601739825.html#
    • 0 (10 voturi)    
      retorica ieftina (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:57)

      Ghita [anonim] i-a raspuns lui Gogu

      in fata unor romani care se considera indreptatiti sa isi taie bata nevestele ca nu le-a pus suficienta sare in mancare ...
      • +1 (7 voturi)    
        retorica scumpa (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:32)

        Gogu [anonim] i-a raspuns lui Ghita

        In schimb retorica ta e una scumpa, pretioasa, nu-i asa? Dumneata asta ai inteles? In cazul asta iti mai trebuie ceva minte ca sa pricepi ce se intampla cu adevarat in jurul tau.
  • +3 (7 voturi)    
    Problema e alta (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:53)

    fefe [anonim]

    Toti discuta de pe pozitii pro sau anti americane fara sa vada problema in sine.

    Economia occidentala e in criza. Marile corporatii obisnuite sa traiasca de pe urma statelor au nevoie de profituri. Guvernele occidentale sunt impinse spre solutia care a fost dupa criza din 1929 razboi la scala globala. Razboiul e cea mai buna solutie pentru corporatii asociate in afaceri cu statele pentru a face profituri. Chiar si cu pretul a vietilor a zeci de milioane de oameni, si poate a sute de milioane tinand seama de progresul tehnicii de distrugere.

    Pina acum guvernele occidentale au tinut un echilibru mergand pe actiuni militare limitate, impotriva unor dusmani izolati politic, insa nu se stie daca jocul va tine la nesfarsit. Ultimile reactii ale Rusiei si Chinei arata ca acestia considera ca jocul acesta si-a atins limitele si devine daunator pentru interesele lor. Nu se stie cat de serios vorbesc, daca nu e cumva cacialma, dar lumea a intrat intr-un poker in care miza e viata a milioane de oameni.
  • +3 (9 voturi)    
    e plina lumea (Vineri, 2 decembrie 2011, 11:57)

    visio [anonim]

    de nebuni; americanii nu mai pot de grija coreeenilor ca isi fac arma nucleara, nici cu iranieinii nu le e jena....si vine generalul ala chinez disperat; ced ca o fi fost pisica stricata....oricum, se pare ca si in china e mare frica de revolutie....oricum, unele chestii trebuie sa se intample, mai devreme sau mai tarziu...
  • +4 (8 voturi)    
    Rusia... (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:00)

    Lucky [anonim]

    A avut o sansa extraordinara, elegant oferita de Gorbaciov, spre a se alatura democratiei occidentale.
    Aflata pe pragul prapastiei, acolo fiind prin "merite" proprii, Rusia a fost ajutata de SUA care i-a daruit miliarde de dolari, acces la tehnologie, liber la investitii, perspectiva alaturarii la NATO, etc, etc, etc.
    Odata gura imensa de oxigen primita gratie exploziei economice mondiale care a cerut din ce in ce mai multa energie, naravul vechi rusesc s-a lasat iesit fara rusine la suprafata, in vazul lumii, stropsind cu noroi mai abitir pe cei ce-i intinsesera o mana de ajutor tocmai cand era in nevoie.
    Nici o alta demostratie nu mai este necesara pentru a intelege ca asta este natura ruseasca, la fel ca lupul care-si schimba parul dar naravul ba! Singura grija a rusilor, ca si a Chinei, este sa submineze democratia occidentala, dusmanul organic al tuturor tiranilor, cu orice pret. Nu conteaza daca, pentru realizarea acestui scop primordial, vor jertfi popoare, natiuni, natura, etc... Toate acestea sunt trecute cu lejeritate la "pierderi planificate".
    Norocul primit de la natura nu este, insa, suficient pentru a compensa celelalte carente care au impiedicat Rusia sa devina o mare putere mondiala si asta este, cu siguranta, si norocul nostru, al tuturor celor ce am optat pentru democratie si libertate.
    Cu rabdare, perseverenta si devotament catre aceasta cauza nobila vom reusi, intr-un final, sa izbandim.
    • +3 (3 voturi)    
      - 90 % (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:20)

      trica [anonim] i-a raspuns lui Lucky

      Mihail Gorbaciov, despre reducerea cu 90 % a populatiei planetei:

      "Noi trebuie sa vorbim mai clar despre sexualitate, contraceptie, despre avort, despre valoarea controlului populatiei, deoarece, pe scurt, criza ecologica este criza populatiei. Reduceţi populatia cu 90%, iar apoi nu vor mai fi suficienţi oameni pentru a face atât de multe daune ecologice."

      L-am prins si pe asta. E tot un Trilateral.
    • +3 (7 voturi)    
      Subscriu (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:52)

      George [anonim] i-a raspuns lui Lucky

      Subscriu 100% comentariul tau. Sa nu uitam insa nici faptul ca si China, la randul ei, a crescut, iar asta o datoreaza in exclusivitate Americii si Occidentului! Democratia si valorile de tip occidentale le sunt total straine si incompatibile Rusiei si Chinei. E limpede asta. Rusiei, datorita naravurilor pe care le are, practic sta in ADN-ul poporui rus ca este iubitor de dictatura si imperialism, iar Chinei poate doar datorita regimului comunist-autocratic, raspunzator atat de revolutia culturala a lui Mao, care a facut zeci de milioane de victime la acea vreme, dar si masacrului din piata Tian an Men, doua chestiuni care practic sunt emblematice tipului de regim care conduce astazi China. Cum pot felicita unii forumisti aceste doua tipuri de tari nedemocratice si regimuri, care incalca sistematic cele mai elementare drepturi ale omului, pentru retorica agresiva pe care o dovedesc, mi-e imposibil sa pricep, s-o explic? Oare carui tip de societati ii apartin acesti indivizi care se bucura nedisimulat la fiecare din declaratiile si actiunile iresponsabile ale Chinei si Rusiei? Prefera oare acesti indivizi o hegemonie a regimurilor nedemocratice? E doar semnul ignorantei lor sau este vorba de cu totul altceva?
      • +2 (2 voturi)    
        :)) (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:16)

        catalin_mattei [utilizator] i-a raspuns lui George

        in Germania Nazista se considera ca intregul popor al lui Israel nu este compatibil cu valorile promovate de national-socialism.. vezi aici legatura cu ce scrii tu? Mai mult, ca si tine, fascistii germani considerau poporul rus ca fiind inferior .. intre timp germanii alaturi de francezi au creat dupa 1989 una din cele mai bune relatii ( bazate pe interese comune) cu Rusia ( celebra axa Paris- Berlin- Moscova daca ai citit vreodata carti de geopolitici)... in plus, sa stii ca, francezii in special sunt prin firea lor americanofobi. Si daca tot vorbesti in comentarii si de democratie ar fi bine sa afli ca din punct de vedere istoric Grecia este recunoscuta ca fiind leaganul democratiei, iar din punct de vedere al drepturilor omului acestea sunt cu mult mai bine aparate in Europa decat in maretul stat american.. democratia la care tu faci referire te lasa sa poti avea pareri diverse si accepta ca o normalitate multitudinea de opinii chiar si diametral opuse.. gandeste-te la asta cand mai vb de democratie caci te dovedesti mai "rus" sau mai "chinez" decat aia pe care ii injuri
      • +1 (3 voturi)    
        Iti multumesc pentru apreciere. (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:57)

        Lucky [anonim] i-a raspuns lui George

        Sunt de acord cu tine. Si pe mine ma uimeste seninatatea cu care unii forumisti se acorda unor intentii departe de a fi onorabile macar.
        Situatii de-a dreptul periculoase le dau acestora ocazia sa jongleze cu destinele si chiar existenta altora.
        Sper sa fie numai o bravada juvenila sau ceva similar, mai degraba decat ceva bine gandit si intentionat.
        Astazi, din pacate, sunt lucruri atat de grave in lume incat o simpla scanteie, altfel inocenta, poate declansa o explozie teribila...
        Sa speram ca China va da dovada de suficienta maturitate pentru a nu se ajunge chiar la fatalitati.
        Pe de alta parte, insa, nerezolvarea intr-un timp relativ scurt a contradictiilor prezente va conduce la o criza cu urmari si mai teribile pentru intreaga umanitate, din pacate...
    • +3 (3 voturi)    
      e o chestie de balanta (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:14)

      visio [anonim] i-a raspuns lui Lucky

      si de intrerese economice; crezi ca bogatinilor rusi sau chinezi sau americani le pasa de populatie? esti intr-o mare eroare; china vrea sa isi recupereze banii de la americani chiar daca asta inseamna razboi, rusia este infiorator de bogata in resurse naturale si nu are cum sa le lase la mana occidentului; franta, germania, italia, etc au mari interese economice in tari emergente si nu le convine sa piarda aceste piete; de cand lumea si pamantul, este vorba de economie si armata; cand exista un echilibru, totul este ok; cand bancile isi ofera bonusuri de miliarde de eur sau dolari, sau whatever, e clar ca ceva necurat se intampla; dsar spune-i asta fraierului care se uita la otv sau antene....
    • +2 (2 voturi)    
      china nu stie sa blufeze (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:38)

      christian [anonim] i-a raspuns lui Lucky

      Ca de obicei, lumea nu vede the bigger picture. Democratia in fond si la urma urmei este o idee. Care are antiteza in dictatura. Este normal si evident ca dictatorii se vor sprijini intre ei si oamenii liberi in gandire si cuget vor dori eliberarea celor subjugati. Este un lucru elementar. Referitor la marea poza: lumea tb. sa ajunga sa fie condusa de o singura persoana. La fel cum orice corporatie din lumea asta are peste boardul de conducere pe mosul cu banii care decide stanga sau dreapta, la un asemenea nivel tb. vazut ca se doreste sa se ajunga si cu Lumea. Din pacate pt. ei, cei ramasi in zona saracilor, vor ramane acolo. Iar cei bogati vor ramane si pe mai departe bogati.
      • +1 (3 voturi)    
        Un singur conducator (Vineri, 2 decembrie 2011, 15:02)

        Lucky [anonim] i-a raspuns lui christian

        Pana la urma, daca nu sfarseste abrupt din motive catastrofice, omenirea va avea un singur lider.
        Asta se va intampla, cred, cand umanitatea va avea preocupari mai mari decat meschinaria de azi, cum ar fi: cucerirea spatiului cosmic.
  • -1 (5 voturi)    
    Kissinger (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:22)

    trica [anonim]

    Henry Kissinger, fost secretar de Stat al Administraţiei Americane în timpul lui R. Nixon şi G. Ford, despre reducerea populatiei planetei:

    "Ilegal o putem face imediat. Constituţional va dura puţin mai mult..." "Depopularea ar trebui sa fie cea mai mare prioritate a politicii externe fata de lumea a treia, pentru ca economia SUA va necesita cantitaţi tot mai mari de minerale din strainatate, în special din tarile mai putin dezvoltate." "Puterea este cel mai puternic afrodiziac". "Persoanele în vârsta sunt consumatori inutili". "Populatia lumii trebuie sa fie redusa cu 50%".
    • +2 (4 voturi)    
      Campi batuti degeaba (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:59)

      Gogu [anonim] i-a raspuns lui trica

      Pai eu as zice ca principalul poluatior si consumator de resurse, alea de care amintesti dumneata, a devenit China. Sau China nu se pune?
      Oricum, ce relevanta are putul gandirii lui Nixon (n-ar fi deloc rau daca ai indica si sursa continutului postarii tale) cu subiectul aflat in discutie? Sau tu reduci totul la primitivisme de genul asta? Deocamdata avem de-a face cu declaratiile iresponsabile ale unui general chinez (o fi musulman?), nu cu adnotarile filosofice ale lui Kissinger. O insiruire de fraze puse intre ghilimele nu explica nimic. Poate te straduiesti sa le explici dumneata. Daca ai capacitatea intelectuala s-o si faci.
  • +3 (3 voturi)    
    Declaratie general chinez (Vineri, 2 decembrie 2011, 12:31)

    marius [anonim]

    Acest comentariu al unui oficial de rang scazut din China trebuie vazut ca mesaj transmis occidentului si SUA in special intr-o maniera pe care diplomatia traditionala nu o permite. Mesajul inseamna nu fortati nota si pune o presiune in plus asupra tensiunii din zona.
    Este o practica comunca ca astfel de mesaje, pe care administratia centrala nu si le asuma, sa fie transmise in cadrul unor conferinte neoficiale, gen in fata studentilor unor universitati, la o lansare de carte etc.
    • +1 (5 voturi)    
      ... (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:16)

      DanV [anonim] i-a raspuns lui marius

      Abureli. Comunistul ala ameninta in toata regula. In cel mai iresponsabil mod cu putinta. Sincer? Nu prea pricep de ce te straduiesti cu atat zel sa indulcesti nebuniile exprimate de un scelerat.
  • +4 (4 voturi)    
    Care este scopul final? (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:08)

    felix [anonim]

    Care e scopul final al inarmarii? Nu reusesc sa deslusesc finalitatea. Toti vor sa aibe bombe nucleare, se ameninta unii pe altii, isi trimit vapoare, avioane, fac tot soiul de arme sofisticate. Momentan, pamantul asta care ne tine ... inca ne tine. Traim intr-o epoca a evolutiei, insa, asa cum vad eu, sunt doua tabere: cei ce evolueaza intr-un mod pozitiv, isi pun tehnologia in slujba omenirii, si cei ce evolueaza negativ, miile de nebuni de la putere, ce folosesc tehnologia pentru a face arme.
    Sa zicem ca ceva se va rupe, si se lanseaza o bomba. Se va lansa si a doua, si a treia...etc. Unde se vor ascunde nebunii? Planeta asta va fi de nelocuit.
    Oare, ma intreb cu mintea mea simpla, de hippiot (se pare), nu vede niciun nebun ca toate astea duc spre sinucidere, ca isi omoara familia si prietenii?
    • +1 (1 vot)    
      corect (Vineri, 2 decembrie 2011, 19:47)

      radu [anonim] i-a raspuns lui felix

      felix, subscriu
    • +1 (1 vot)    
      Control / Lacomie (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 10:48)

      wu-shu [anonim] i-a raspuns lui felix

      Asta este raspunsul. Iar tehnologia si progresul tehnic nu sunt un dar oferit umanitatii, ci un produs vandut. Asemeni fundamentalismului religios, indiferent cum se numeste.

      Capitalismul, fundamentalismul religios, comunismul, national-socialismul sunt fatete diferite ale unei aceeasi doctrine, care pun in valoare EU, ACUM, LACOMIE in locul NOI, VIITOR, SUSTENABILITATE.

      Cum istoria se repeta, probabil cateva decade de schimb de "margele de sticla si piei de castor" vor deveni imboldul pentru un om nou, care sa invete sa nu mai repete greselile trecutului.

      Dar se pare ca este in ADN-ul nostru. Natura a creat mecanisme de autodistrugere pentru fiecare individ la nivel celular. Se pare ca educatia, progresul si civilizatia s-au indreptat spre dezvoltarea unor metode colective de autodistrugere (razboaie, virusuri si bacterii, foamete, defrisari si poluare, alimente procesate, etc.), in loc sa se lupte cu limitele fiziologice ale omului si cu misterele naturii.

      Asa ca ar trebui sa ne bucuram deoarece nu vedem inca norul radioactiv, sa ne bucuram pentru CERN, pentru fiecare satelit/sonda lansate in spatiu, pentru matematica, Yo Yo Ma, Pink Floyd sau pentru fiecare copac plantat.

      Si cine stie, poate in scurt timp, undeva in Nebraska, vor veni vulcanienii.
  • 0 (2 voturi)    
    Vrajeala (Vineri, 2 decembrie 2011, 13:41)

    Vasile [anonim]

    Nu cred eu ca americanii or sa aibe curajul sa atace Iranul. Poate citeva bombe acolo dar sint foarte lasi sa atace cu trupe. N-au fost ei in stare sa cistige nici in Vietnam nici in Afganistan nici in Irak. N-au cistigat nici un razboi cu toate ca au asa zisa cea mai mare armata din lume. Pierderile americane vor fi imense.
    • +1 (3 voturi)    
      Nu, desigur. (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:10)

      Florin [anonim] i-a raspuns lui Vasile

      N-o sa aibe curajul. Fac pe ei de frica, nu? Asa, ca zici tu mai Vasile. "Pierderile americane vor fi imense"? Ce faci, le-ai plagiat fanfaronada lui Khamenei si a lui Ahmadinejad? Exact asta au declarat si ei. Dumneata crezi cumva ca daca spui tu ca americanilor le este frica, chiar le si este frica? N-au castigat nici un razboi? Stai jos! Ai nota 2, dar cu mare indulgenta! Mai studiaza istoria mai Vasile! Sau, acolo, la tine la tara, nu se invata istoria? Ma refer la istoria reala, adevarata. Nu la aia fabricata de unii forumisti care posteaza pe internet si pe care o iei si tu drept valabila. Repet, stai jos! Ai nota 2! Vezi ca in ritmul asta n-ai nici o sansa sa iei bacul. Iar daca l-ai luat deja, e foarte grav.
      • +1 (3 voturi)    
        propriul argument! (Vineri, 2 decembrie 2011, 15:04)

        historia [anonim] i-a raspuns lui Florin

        Daca tot dai note pe aici, de ce nu-ti aplici logica?

        Dumneata crezi ca daca spui ca Iranul vrea razboi, asta chiar se intampla?

        Cate razboie a pornit Iranul in ultimii 50 de ani?
        • +1 (5 voturi)    
          Asta nu e argument (Vineri, 2 decembrie 2011, 15:49)

          Florin [anonim] i-a raspuns lui historia

          Nici Germania nu provocase vreun razboi pana la declansarea primului razboi mondial. Deocamdata regimul iranian este cel care a amenintat ca va sterge o tara de pe harta. Dar tie, probabil, asta nu ti se pare periculos. Uitam prea repede ca un Iran inarmat nuclear nu este totuna cu o, sa zicem, Elvetie nuclearizata. Zona aceea geografica este una mult prea sensibila ca sa fie lasata sa devina (daca nu cumva si este deja) un butoi cu pulbere cu fitilul aprins. Deci, hai sa fim seriosi, vorbim despre o tara condusa de un regim fanatizat, nu despre o tara oarecare. Civilizata si democratica. Deci, pana la urma n-am inteles, care e "logica" ta? Ca Iranul n-a declansat in ultimii 50 de ani un razboi? Asta e ...argument?
  • +1 (1 vot)    
    Florin, George, Gogu (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:48)

    delapidare cu pietre [anonim]

    mai baiatule, tu cu cine te lupti aici??? vrei sa intrii in GuinessBook cu nr de ineptii postate in 2h??

    Relax, chiar daca esti ”la munca”!!


    PS.
    ”Tovarase!”
    • +4 (6 voturi)    
      Vorbesc doar in numele meu (Vineri, 2 decembrie 2011, 15:39)

      George [anonim] i-a raspuns lui delapidare cu pietre

      Ma lupt cu indivizi josnici de teapa ta. Cu ignoranti debili care sustin, mai mult sau mai putin fatis, concepte si idei periculoase si care, voluntar (sau nu?), sugereaza ca Rusia si China duc politici remarcabile si laudabile, sprijinind un regim autocratic agresiv chiar cu propriul sau popor. Daca cumva iti este atat de dificil sa pricepi asta, crede-ma, nu te obliga nimeni sa nu ramai la un nivel atat de jos de intelegere al realitatilor lumii. Ramai acolo. "Ineptii"? Care sunt acele "ineptii"? Sunt "ineptii" doar pentru ca sunt lucruri cu care nu esti tu de acord si nu le intelegi. Punctul meu de vedere ramane punctul meu de vedere. Si atat. Nu esti obligat sa fii de acord cu el. Eu, cel putin, nu impun nimanui punctul meu de vedere, viziunea mea. Fiecare dintre noi este liber sa-si exprime un punct de vedere, o opinie. La urma urmei, democratia si libertatea de exprimare (concepte care nu-ti sunt dragi tie decat in situatiile cand te auzi vorbind singur) ne confera acest drept, de gandire si exprimare neingradita. Nu eu sunt acela care am amenintat o tara si un popor ca le voi sterge de pe harta. Ci Ahmadinejad. Nu eu sunt unul dintre fanaticii care au vandalizat ambasada Marii Britanii de la Teheran! Ci oamenii regimului teocratic-fundamentalist iranian. Nu eu spanzur oameni in public, dupa judecati sumare si pentru vini care mai de care mai hilare. Ci regimul iranian. Daca pentru tine (si pentru altii), toate acestea nu pot reprezenta motive de ingrijorare, si am enumerat doar cateva, e problema ta de perceptie. Zic eu profund eronata. Deci, ce sa propunem? Incurajarea unui regim periculos? Asa cum o face China, intr-un mod mai mult sau mai putin oficial. Sau Rusia. Pai eu credeam ca atat China, cat si Rusia si Iran, devenita protectoratul celor doua tari, sunt tari conduse de regimuri nedemocratice care nu au nici in clin si nici in maneca cu democratia si cu respectarea libertatilor fundamentale ale omului, ingradindu-le sistematic si abuziv.
      • +1 (1 vot)    
        democratia (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 15:07)

        maximus [anonim] i-a raspuns lui George

        cum nu IMPUI nimanui punctul tau de vedere?dar l-ai facut in toate felurile pe cel care gandeste altfel: ignorant, debil , incapabil sa priceapa realitatile lumii...de fapt dumneata nu ai nici o treaba cu democratia,esti democrat cu cei care gandesc like tou,cu ailalti esti la fel de autoritar sau chiar mai rau ca si dementii aceia de comunisti.Chiar daca ai dreptate,cine nu judeca ''drept'' e un retardat. ramane de facut urmatorul pas: sa ii lasi fara drepturi[retarzii sunt periculosi,nu?] iar next level: fa-i sa dispara.Asta e problema cu democratia: trebuie sa accepte si alte puncte de vedere,oricat de neplacute ar fi.Cat priveste povestea cu stersul israelului de pe harta,iranul vb de disparitia POLITICA a israelului.NU fizica,el nu vb de masacrarea evreilor[atunci chiar ar fi dement]Dar uite cum israelul impiedica aparitia unui stat palestinian,iar oamenilor care doresc asta le-a servit multe pastile amare[recentul razboi din gaza cu toate crimele savarsite PE FATA de armata israelului nu-ti spune nimic?] Stii ca pt pamanturile luate cu forta in 1948 de la persoane fizice israelul nu a platit nici un fel de despagubire?ti se pare ok sa intri cu tancul in livada de portocali si sa-l impusti pe proprietar pt ca acesta a fost acum 2 milenii pamantul stramosilor tai?ASTA numesti dumneata democratie?Am sentimentul ca iti inchipui intr-adevar ca stii pe ce lume te afli si asta e f grav.Vorbesti de democratia occidentala.....ignorand ca deciziile politice ESENTIALE sunt luate de oameni pe care NU I-A ALES NIMENI.Corporatiile transnationale ci cifre de afaceri care depasesc PIB-ul poloniei sau singapore-ului,au adevarata putere,nu parlamentarii corupti si guvernele votate de ei.Da,rusia china iran sunt tiranii de cacao dar unde crezi ca e mai nasol,in gulagul chinez sau in lumea deliranta produsa de droguri in mintile milioanelor de tineri a caror viata a fost distrusa de narcotice?si ei sunt in lagar chiar daca in ALTFEL de lagar
  • +1 (3 voturi)    
    America a castigat mereu! (Vineri, 2 decembrie 2011, 14:50)

    yoyo [anonim]

    A atacat Coreea? A castigat.
    A atacat Cuba? A castigat.
    A atacat Vietnamul? A castigat.
    A atacat Iraqul? A castigat.
    A atacat Afganistanul? A castigat.

    Cel putin asa sustine FoxNews.
    • +1 (1 vot)    
      care din ei (Vineri, 2 decembrie 2011, 19:03)

      jimmy [anonim] i-a raspuns lui yoyo

      o'reilly sau hannity ?
      sua n'a atacat coreea, s'a amestecat in conflictul intern, de partea necomunista. a reusit sa salveze tzara asta progresist care este korea de sud.
      in vietnam, la fel, a incercat sa stavileasca comunismul. n'au reusit. in schimb i'au convins chinezii cum e cu comunismul. acum ii vor inapoi pe americani. :-)
      in rest, asa'i a castigat mereu.
      cand nu a castigat, de vina au fost politicienii, nu generalii.
      generalii au cerut debarcarea in balcani, roosevelt s'a opus, generalul macarthur a cerut sa nu se retraga din fata chinezilor, in corea, truman i'a cerut s'o faca.
      in vietnam, au pierdut tot din cauza indeciziei politicienilor americani.
      armata americana are capacitatea sa lupte pe doua fronturi si sa castige, oriunde in lume.
  • +1 (1 vot)    
    ce de iubitori de razboi pe aici!!! (Vineri, 2 decembrie 2011, 15:00)

    plinius [anonim]

    Exista o vorba clasica despre cine ”iubeste razboiul”! Si se potriveste de minune majoritatii belicosilor de aici.
    • +1 (3 voturi)    
      Iubitori de razboi? (Vineri, 2 decembrie 2011, 15:41)

      DanV [anonim] i-a raspuns lui plinius

      Concluzia asta de unde-ai tras-o? Deocamdata, iubitor de razboi a demonstrat ca este, cel putin pana acum, acel general chinez iresponsabil.
    • 0 (0 voturi)    
      pacea e o pauza intre doua razboaie (Vineri, 2 decembrie 2011, 19:04)

      jimmy [anonim] i-a raspuns lui plinius

      necesara partilor pentru pregatirea de lupta.
  • 0 (0 voturi)    
    Ca sa stiti... (Vineri, 2 decembrie 2011, 15:28)

    V2 [anonim]

    ...de ce nu poate fi liniste in Orientul Mijlociu, cititi , de exemplu, materialul urmator:


    www.taifas.ro/580/istoria-israel.html
    • 0 (2 voturi)    
      Propaganda (Vineri, 2 decembrie 2011, 16:12)

      George [anonim] i-a raspuns lui V2

      Un "material" propagandistic, asa ca asta pe care ni-l recomanzi tu, nu reprezinta motivul, decat cel mult unul pur subiectiv si partinitor, nu cel real al conflictului din Orientul Mijlociu. Ca "materialul" asta, dar avand puncte de vedere total diferite, iti pot recomanda si eu, la randul meu, zeci. Care ar reprezenta contrargumente foarte solide si argumentate la "materialul" propus de tine. Acolo, in zona, lucrurile sunt extrem de simple. Exista un stat, Israel, care are tot dreptul la existenta. Drept istoric. Insa, foarte adevarat, cu acest drept nu sunt de acord extremistii musulmani. Care nu vor fi niciodata de acord cu dreptul la existenta al acestiu stat numit Israel. Despre asta este vorba. Restul sunt povesti. Mai adaug doar faptul ca Palestina n-a existat niciodata ca tara, ca stat. Iar poporul palestinian este o pura inventie. Vechii filistini, care au trait in vechiul regat Filistina (denumire preluata ceva mai tarziu de romani), nu erau nici arabi si nici evrei. Deci nu erau semiti. Filistinii au pierit de mult iar regatul lor a fost complet distrus. Arabii au venit in acea zona atat de mult disputat, la foarte multe sute de ani distanta ca timp istoric. La peste o mie de ani. Israelul a existat ca stat cu mult inainte ca arabii sa se "aseze" in zona. Prin urmare, existenta unui stat denumit Palestina, n-ar satisface decat capriciile unor arabi, carora alti arabi le-ar mai da o tara in zona. Arabi care, cine stie cunoaste, ii considera pe "palestinieni" drept tiganii lor. N-ar fi rau sa te documentezi mai aprofundat in ceea ce priveste istoricul zonei. Te-ar ajuta sa descifrezi lucrurile cu mai multa obiectivitate. Si te-ar mai ajuta sa-ti domolesti nitel ura pe care o porti sti tu mai bine cui.
      • 0 (2 voturi)    
        Istorie pe scurt (Vineri, 2 decembrie 2011, 16:40)

        V2 [anonim] i-a raspuns lui George

        Pe baza Hotararii Adunarii Generale ONU in 1948 s-a hotarat impartirea Palestinei in 2 teritorii: unul arab si celalalt israelitean, acesta fiind momentul infintarii Israelului. Doar ca , contrar deciziei ONU ,Israelul a ocupat Gaza si Cisiordania dupa primul razboi arabo-israelian. Dupa razboiul din 1967, Israelul a ocupat Peninsula Sinai (pe care a retrocedat-o doar dupa 15 ani Egiptului), malul vestic al Iordanului, Ierusalimul vechi si Inaltimile Golan (teritoriu sirian). In ciuda tuturor protestelor internationale si sfidand decizia ONU Israelul a instalat colonisti evrei in Gaza si Cisiordania. In 1980, Ierusalimul reunificat a fost proclamat capitala Israelului, contrar prevederilor rezolutiei ONU, masura dezaprobatata de majoritatea statelor lumii.
        Asta foarte pe scurt, faptele sunt de notorietate, nu poti contesta ceva.
        Draga George, si asta este un material propagandistic?
        Dar ce sa mai vorbim, se stie ca daca descrii un lucru in neregula facut de un evreu, imediat esti considerat antisemit!
        • 0 (2 voturi)    
          Eludezi cu buna stiinta extremismul islamic (Vineri, 2 decembrie 2011, 17:16)

          George [anonim] i-a raspuns lui V2

          Pai tocmai tu, in pledoaria anti-Israel (mascata) pe care o faci, amintesti de faptul ca Israel a ocupat cele doua teritorii in urma razboiul din 1967. Intrebarea care se pune, justificata zic eu, cine sunt cei care au declansat razboiul? Arabii. De ce? Pai ia vezi tu de ce! Fragmentul de istorie pe care-l prezinti aici este doar un fragment de istorie pe care tu, in mod constient, il scoti dintr-un context cu mult mai larg. N-ar fi deloc rau sa reamintesti, asta ca sa dovedesti ca esti impartial, faptul ca existenta Israelului (indiferent de granitele in care s-ar afla) este negata (inca) de multe state arabe. Existand numai doua exceptii: Iordania si Egipt. N-ar fi rau sa reamintesti si faptul ca, desi Ierusalim este un oras istoric ce a apartinut de fapt si de drept israelitilor, este considerat de catre "palestinieni" ca fiind exclusiv al lor. doar pentru simplul fapt ca, candva in istorie, s-a aflat sub stapanire araba. Ceea ce nu este nici pe departe un argument. Ca sa pricepi lucrurile in adevarata dimensiune a lor trebuie sa cunosti foarte bine istoria zonei dar si pe oamenii de-acolo. Doar cu hotarari ONU, cu fragmente de istorie, cu propaganda (de o parte si de cealalta), cu lozinci si acuzatii pur propagandistice, vei pierde din vedere in mod cert, adevarul. Tine cont de faptul ca acea tara, Israel, se afla intr-o mare araba. De dusmani declarati. Crezi tu ca, in asemenea, conditii, fara garantii clare in ceea ce priveste existenta Israelului, fara acorduri de pace respectate, fara recunoasteri reciproce, fara negocieri sincere si corecte, fara compromisuri, fara toleranta,vom putea vorbi vreodata de pace in zona? Pai acolo exista cel putin doua organizatii teroriste importante (una palestiana si cealalta libaneza, sprijinita de Iran) care au drept scop distrugerea statului Israel. Crezi tu, asadar, ca, avand in vedere o astfel de situatie si conjunctura in zona, poate exista pace? Pai Israelul ce-ar trebui sa faca? Nu trebuie sa se apere?
          • +1 (1 vot)    
            esti turc (Vineri, 2 decembrie 2011, 18:29)

            Adrian [anonim] i-a raspuns lui George

            si nu accepti realitatea.

            plus ai mult timp liber la dispositie.
            • -1 (1 vot)    
              By the way... E timpul meu (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 0:42)

              George [anonim] i-a raspuns lui Adrian

              Ai o problema cu asta raducule? Te deranjeaza? Nu cumva vrei sa-mi iei si gatul pentru ca spun lucruri care nu-ti convin?
          • +1 (1 vot)    
            Dai foc la lume pentru un paduche ?! (Vineri, 2 decembrie 2011, 21:41)

            Radu Humor [utilizator] i-a raspuns lui George

            Expansiunea aceasta imperialisto-comunista nu se opreste pana n-o ia in bot !
          • +1 (1 vot)    
            drepturi ISTORICE (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 15:20)

            maximus [anonim] i-a raspuns lui George

            am inteles asa: jerusalim este proprietatea evreilor pt ca au stapanit orasul inaintea arabilor,avand astfel DREPTURI ISTORICE.dar inaintea lor au fost stapani peste jerusalim filistinii. deci ei ar fi cei mai vechi proprietari insa nu revendica nimic pt ca au fost exterminati de.......urmatorii proprietari. Adica vine un ,activist de partid,la casa unui boier in bucuresti in 1948,il trimit pe ala cu neamurile lui la canal unde o mierlesc toti, si iata un proprietar cu acte in regula peste casa. iar daca un mafiot ii scoate fiul din casa sub cuvant ca i-a imprumutat 1000 $ pt 2 zile si ala nu i-a dat inapoi 10 000$ cum a fost intelegerea , fiul face plangere la procuror si se judeca cu mafiotu' sub cuvant ca neamul lui din mosi stramosi stapaneste casa ceea.Am inteles.Amu,hai sa-i gonim pe unguri din campia panonica,doar burebista slavitu' si-a intins stapanirea p'acolo.Si daca ma gandesc bine,italia lu' berlusconi are drepturi ISTORICE asupra londrei si sudului angliei.....Aceasta nebunie vine.
      • +1 (1 vot)    
        interesant concept (Vineri, 2 decembrie 2011, 19:57)

        radu [anonim] i-a raspuns lui George

        "dreptul istoric".

        cum ar fi daca italia ar revendica dreptul istoric asupra imperiului roman sau turcia ar revendica dreptul istoric asupra imperiului otoman sau amerindienii, citi au mai ramas, dreptul istoric asupra teritoriului sua?
        • -1 (1 vot)    
          Exact obsedatule. (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 0:40)

          George [anonim] i-a raspuns lui radu

          Drept istoric. Asa cum si noi romanii (sau tu nu esti roman?) avem acelasi drept istoric asupra Transilvaniei. Poti pricepe chestiunea asta? Nu prea cred. Nu pricepi decat ce-ti convine tie. Daca i-as injura pe evrei si pe americani, mi-ai da plusuri pana ti-ar intepeni degetul pe mouse. Cum insa n-o fac, spre disperarea ta, nu prididesti nici un efort sa aberezi la nesfarsit.
          Si vezi ca le incurci tare rau cu istoria. Cele doua imperii la care faci referire in mod nefericit, s-au format ca urmare a cuceririlor de teritorii care nu le-au apartinut nicicand...
          • +1 (1 vot)    
            in primul rand eu nu injur (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 11:40)

            radu [anonim] i-a raspuns lui George

            prezint fapte. nu fac propaganda. si cred ca acest forum ar contine idei non agresive, fara chemari razboinice daca te-ai abtine sa-ti impui ideile care probabil le culegi din manualul de propaganda.
  • +1 (1 vot)    
    china are nevoie de petrol cu orice pret (Vineri, 2 decembrie 2011, 20:38)

    Ciprian V. [anonim]

    Interesele tot mai agresive in zona Libiei, Siriei, Egipt, etc. tari aflate pe "axa raului" dupa standarde dubioase si duplicitare de genul hotul striga hotul, au legatura cu foamea de petrol ce creste exponential in China.

    China e o tara ce are nevoie ca de aer de petrol si pentru a-si satisface foamea va incalca orice embargou cu aceste tari cu doctrine socialiste.

    Intr-o incercare disperata a SUA si aliati de a prelua controlul lumii si sa mai pastreze cateva parghii de control asupra Chinei au inceput o politica agresiva de a prelua controlul resureslor de care au nevoie chinezii.

    Acest general nu exprima decat agresivitatea si nervozitatea chinei la o eventuala amenintare a rezervelor de petrol din imediata vecinatate.
    • +1 (1 vot)    
      corect (Vineri, 2 decembrie 2011, 21:23)

      Adrian [anonim] i-a raspuns lui Ciprian V.

      1. axa raului pana recent erau mari prieteni cu occidentul. cel mai elocvent exemplu este Gaddafi care acum 7 ani era terorist, acum 3 ani Berlusconi ii pupa mainile, astazi este un dictator ucis. Astfel ca standardele duplicitare sunt la mare moda in acest moment.

      2. China importa mai mult de jumatate din necesarul de petrol, iar consumul creste de la an la an. Daca Sua ataca Iranul trebuie sa asigure China de neintreruperea livrarilor de petrol in aceleasi conditii. Daca Sua nu pot garanta, China intervine. Militar, diplomatic, prin agentii, China va incerca sa isi mentina aprovizionarea cu petrol.

      3. Sua a ajuns super putere cu ajutorul economiei. China ii urmeaza intr-un mod accelerat pe urme. Sua daca vrea sa impiedice China sa ajunga o superputere, va lovi in economia Chinei, iar un eventual atac asupra Iranului este un atac indirect.

      4. IEAE a specificat in raportul sau ca Iranul merge pe calea bombei atomice si ca a parcurs 20% din drum. Raportul specifica ca Iranul este incapabil sa produca materialul radioactiv necesar producerii bombei atomice, nu este nici macar pe aproape, dar indiciile arata ca planuieste asa ceva.

      Sanctionarea Iranului are o logica. Atacarea ar fi o masura exagerata.
  • +2 (2 voturi)    
    Daca SUA nu se delimiteaza de Israel (Vineri, 2 decembrie 2011, 21:37)

    Radu Humor [utilizator]

    va avea aceeasi soarta cu el !
  • -1 (1 vot)    
    naivilor (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 9:13)

    radu [anonim]

    Nu mai faceti publicitate Americii de parca ar fi o Fortareata sa se bata cu 2 puteri nucleare ca Rusia si China.Nu trebuie portavioane ca sa castigi un razboi.Portavioanele americane sunt vulnerabile la atacuri aeriene inamice si la atacuri din submarin.Asa a facut aviatia japoneza de a scufundat zeci de portavioane americane in Pacific
  • 0 (0 voturi)    
    portavioane (Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 15:29)

    maximus [anonim]

    ZECI de portavioane??am citit cate ceva despre luptele din pacific...la midway[batalia care a intors mersul razboiului]in 1942 niponii pierd 4portavioane sua pierde ... unul.Mai devreme,in marea de corali mai pierdusera.......unul. Da,portavioanele sua actuale pot fi scufundate de submarine sau atacuri aeriene.Problema e ca la nivelul de performanta cerut pt o asemenea isprava,nu se ridica nici o forta navala din lume.E nevoie de foarte multi bani sa dezvolti si sa implementezi tehnologia necesara si sa pregatesti oamenii capabili sa faca asa ceva.E drum pana acolo.
  • 0 (0 voturi)    
    O solutie (Duminică, 4 decembrie 2011, 7:04)

    Zevzecul [anonim]

    Iar e batalie mare intre experti si alti "experti" legat de gaura de la covrig pina la dotarile militare. Sunt si comentarii de bun simt dar citindu-le mi-a venit o ideie: vad ca toata umflarea in pene a unora si altora are ca motiv Israelul care chipurile e posibil sa fie atacat. In subsidiar adevarul este ca tare ar vrea unii sa se mijeasca cu ceva petrol poate nu-i mai dor incheieturile care au inceput sa schirtie rau. Pentru a dezvalui adevarul si a nu mai da motive propagandei sa ne abureasca, va propun sa militam pentru urmatoarele:
    Pe 10 octombrie 2007,la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, Simon Peres declară că Israel cumpără Manhattan, Ungaria, România şi Polonia(vezi you tube). Pai daca-i asa hai sa-i aducem la noi nu sunt decit vreo 7,5 milioane, ne refacem si noi populatia la cea fost prin '90 plus ca-s oameni destepti si or sa ne scoata din cacat, vin si parale de la americani si relatii in toata lumea, deci numai avasntaje. Ca romanul o sa fie sluga la ei sau la spanioli, italieni, greci sau chiar la mafia de la noi asta conteaza mai putin, tot sluga o sa fie, sa nu se infierbinte patriotii, adevarul din istorie pina astazi asta e.
    Revenind la problema, ar disparea motivatia cu Israelul asupritorul musulmanilor iar democratiile infierbintate vor spune clar: baieti, va luam gitul pentru ca ne trebuie niste catran sa ne ungem incheieturile, am incercat cu ala din Irak, cu ala din Libia, nu-s bune, al vostru cred ca-i mai bun, si mult.
    Si atunci se v-a vedea cine sta prost cu incheieturile.
    O solutie: chinezii au inventat acupunctura acum citeva mii de ani ar fi o solutie sa-i trateze pe bolnavii astia cu ceva cu virf ascutit. Stia generalul ce spune numai ca nu a fost prea explicit, de, tainele meseriei.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri