Imbaiat/dusat sau nespalat. Despre greci, români, Kardashian, Hitchcock și Cristi Puiu. O istorie estivala buna de pus pe-un tricou curat. 

de Monica Stoica     HotNews.ro
Joi, 17 august 2017, 9:05 Actualitate | Haute Culture

Istoria dusului
Foto: Haute Culture
Duș dupa ce iesi din mare. Ca-i sare pe tine. Duș inainte de somn, ca sa alungi bacteriile zilei. Duș inainte si dupa amor, ca sa fuzionezi cu placere si cu celalalt. Dușul e ca vaccinul. La îndemână. Doar românul e greu de bagat sub duș. Statisticile arata ca doar jumatate dintre noi face baie zilnic. De aceea, vara asta, Haute Culture va spune o Istorie culturală a dușului. Dacă aveți ochi și minte, o puteți citi, de ce nu, și invers, ca istorie a murdariei corporale. Da, duș si cu Kardashian, si cu Puiu, si cu Hitchcock si cu “Cel mai iubit dintre pamanteni”. Dar nu ca la Ivancauți. Și nu uita, dacă-ți plac desenele, dă semn! Ți le dăm să le pui pe un tricou curat! 

Precizare: cititi doar istoria dușului, adică a apei. O istorie a săpunului, în curand. Pe Haute Culture. 

Dușul romanesc. De secolul XXI 

Doar jumatate dintre romani fac dus sau baie zilnic sau aproape zilnic, se arata intr-un studiu al Departamentului pentru Strategii Guvernamentale din 2011. Motive? Absenta unei culturi a igienei personale, un numar redus de locuinte dotate cu toaleta si duș. Oricum, în 2017, e o utopie sa vezi o Romanie conectata integral la duș și canalizare.  

Si Haute Culture va vorbeste de duș și-n conștiinta de cauza. Am fugit in vara asta, in Romania cu teatrul Frilensar. În Ivancauți e ca-n multe alte zone rurale. Nu este apă curentă și canalizare pentru că: 

1. statistica omoara dușul. Traiesc aici un număr mult prea mic de locuitori pentru fonduri europene, iar politicienii romani promit si uita. 

2. Oricum oamenii din comună nu-și doresc aceste beneficii pentru că ar avea de plătit.   



Si in secolul 19-20, eram „nespalati” 

In 1901 dr. I. Felix publica "Istoria igienei in Romania in secolul al XIX-lea şi starea ei la inceputul secolului al XX-lea". Concluzia medicului e ca bolile fac ravagii pentru ca “ignoranta”, “necuratenia” si “locuinta lipsita de aer si lumina” creeaza un mediu favorabil pentru virusuri. Romanul, zice I. Felix, nu vrea sa se curete, crede ca “boala vine de la Dumnezeu”. Dupa 1880, febra tifoida face ravagii in Romania, iar autoritaţile susţin acţiunile de "indepartarea a excrementelor din locuinţe şi vecinatatea lor" dar şi construcţia latrinelor şi a canalizarii in oraşe. 

2017, in lume: Kim Kardashian goala sub dus 

In lumea civilizata, dușul nu mai e demult nicio problema. Cui ii trece prin cap, la Paris sau Washington, sa umble nedușat cu metroul? De aceea, vorbim de Kim Kardashian. Ea si-a facut un Selfie in dus. Kim e nuda. Poza e pe Instagram. Invidie pentru talia-viespe si forme voluptoase. Dar trebuie s-o spunem: Kardashian s-a pozat cu telefonul sub duș pentru că e ceva "la mintea cocoșului". In secolul XXI, nudul si dușul nu-s tabu. Dușul numai este strict pentru igiena corporala, este Like, Hate, Adore. 

Cum e cu dușul? O istorie inceputa cu egiptenii

Greu de aflat cand a simtit omul ca-i bine sa fie curat. Dar, probabil, a descoperit ca poate fi diferit, daca intra sub apa, in rau, sub cascada, sta in ploaie. Egiptenii, de exemplu, arata ca imbaierea (in baie decupata in lemn-copaie) ii arata mai curati in fata Zeului preferat. Si trupul, viu sau mort, este ingrijit si imbalsamat in varii miesme. 

Al doilea dus. Antichitatea cu săpun și "duș scotian" 

  



Grecii preferau mai mult imbaiatul. Si s-au apropiat de invenția dușului, facand apei drum prin apeducte & sisteme de canalizare. Imbaiatul era ritual. In “luterion”. Un bazin pus pe un piedestal. Grecul sarac facea baie la comun. Grecul cu bani avea baie proprie. Cada era de forma unui vas mare de marmura unde grecii se spalau in picioare. 
Hippocrat poate fi numit inventator al conceptului de duș, prin lozinca: e mai benefica baia in picioare decat tolanit. Baia cu apa calda era o randuiala “feminina”. Si al dușului scoțian. Barbatul grec sanatos se spala cu apa rece.

Romani in baia erotica. Seneca nu suporta baia, cica baia=lene

Romanii au constientizat ca pestilenta isca maladiile. Asa ca au continuat trend-ul imbaierii: baia publica devine un spectacol erotic sau un “social club”. Cea mai mare baie publica romana este construita de imparatul Diocletian, unde incapeau 6.000 de oameni. Baia publica romana era compusa din trei incaperi: un “frigidarium” (camera rece), un “tepidarium” (camera calda) & un “caldarium” (camera fierbinte). De obicei, ritualul se termina cu o baie intr-o piscina rece. Se ungea cu ulei de masline pe care-l indepartau de pe trup cu “strigilul” (un instrument de tip raclor cu care se razuia murdaria de pe piele in timpul intrecerilor sportive sau in timpul baii). Filosoful Seneca stramba din nas la cultul romanilor pentru baie. Moralistul indemana populatia sa suduie dupa o zi de munca grea, nu sa se infasoare in vaporii din “terme”. Clevetitorii spun ca imparatii Tiberiu si Caligula se lafaiau la baie cat era ziua de lunga.

Crestinii. Spălatul tabu 

Ciuma si holera apar din cauza mizeriei, a lipsei de igiena. A trupului, a casei, a străzilor. Biserica Catolica vedea altfel: epidemiile - pedeapsa divina. Sacerdotul catolic numea “termele” (baile publice) marsave “catedrale ale carnii”. Se refera, desigur, la bacanalele romanilor. Omul medieval se temea de apa, ca de Iad, asa cum si diavolul se teme de tamaie.

     

Dar dupa ce o treime din populatia Europei a fost nimicita de ciuma in secolul al XIV-lea, curatenia trupului a devenit populara. Apa se lua de la izvor. Apa murdara (latura) o foloseau pentru a curata toaletele, care se afla intr-o camera separata. Calugarii aveau si lavabou, unde isi spalau mainile inainte de mese. 

Musulmanul in “hammam”

Mahomed insusi i-ar fi indemnat pe musulmani sa se spele. Nu se spalau in privat. Arabii aveau bazine mari unde se imbaiau in apa incalzita. Ce zic barfele colosale & miturile? Atunci cand arabii au cucerit Alexandria, in 642, ar fi incalzit baile romane din oras vreme de sase luni cu papirusuri si pergamente din biblioteca Ptolomeica. Erezie.

Sfantul Andrei și Casanova au descoperit baia la ruși
 

Ii zicea “bania”. E consemnata pentru prima dat intr-o cronica din 1113. Documentul povesteste pataniile apostolului Andrei in timpul peregrinarilor misionare. Se spune ca a descoperit cutuma imbaiatului la popoarele slave de peste Volga: “„Acesti slavi se imbaiaza in mari cazi de lemn, in care intra toti dezbracati si incep a se biciui, pe spate, cu legaturi de urzici, atat de rau ca ai zice ca n-o sa mai scape cu viata. Apoi se arunca in apa rece si isi revin, dar baia asta unui strain i se pare nu un lucru placut, ci o tortura”. Giovanni Casanova se da mare dupa o calatorie la Moscova: curtezanul ar fi petrecut o noapte de dragoste cu o rusoaica chiar in “bania”.  

Baie & dus 1500 – 1800 

Din Renastere pana la Revolutia Franceza omul era cam puchinos. In secolele XVII – XVIII suveranii epocii se spilcuiau cu pudra si purtau peruci roccoco. Henric al VIII-lea avea baie la Hampton Court Palace. Despre Ludovic XV se spune ca nu binevoia sa se spele. Avea un prosop. Il inmuia in apa de trandafiri. Stergea doar fata & mainile. Necuratenia lui Ludovic e mitica: barfa spune ca nu s-a spalat decat de doua ori in viata. Metresa lui, Pompadour, ar fi fost la fel de rapanoasa. Anecdota: se scarpina de paduchii de sub peruca cu o bagheta din aur cu terminatii care se asemuiau unor gheare, cat sa-i treaca senzatia de mancarime. 

Secolele XIX – XX. Dușul mai tare ca baia 

Familiile middle-class incep sa aiba bai proprii. Se trage apoi apa curenta in locuinte. Se produce energie electrica. Apare incalzirea centrala. La constructia caselor se prevede dotare cu sala de baie. In secolul al XIX-lea, pasta de dinti era vanduta in borcane pana in 1892, cand Washington Sheffield a inventat tubul de pasta de dinti pliabil. Intre timp, in 1888, a fost inventat primul deodorant modern. A fost numit “Mum” (Mama). Primele aparate de barbierit pentru barbati au fost vandute in 1901. Femeile au inceput sa se rada sub brat in jur de 1910. Prima lama de ras pentru femei a fost introdusa in 1915. Și dușul apare acum, normal. Primul dus tine de industrializare si urbanizare. Eficienta&curatenie. Dumnezeu este Patronul. Si-si vrea angajatii curati. Dușul de secol 20 folosea descoperiri din secol 18-19.

Dușul devine Cultura, adica: 

Duș&Sex

Dușul psihanalitic și criminal: Psycho de Hitchcock

 

  

A, si sa nu uitam si romanii au scene la duș. Este dușul-viol din “Cel mai iubit dintre pământeni”, pentru curioși, aici, minutul 47:47:

  

Dușul lui Viorel este „Ba, va arat tot”. Viorel se decide sa ucida sub dus. Vezi in filmul “Aurora” lui Cristi Puiu:



Iti place Istoria noastra? Da like pe contul Facebook si mesaj pe eugen.istodor@hotnews.ro. Iti trimitem desenele Dușului. Desene bune de pus pe tricou curat! 




Citeste mai multe despre   





















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

6810 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Pompadour (Joi, 17 august 2017, 10:46)

    MTZ [anonim]

    Marchiza de Pompadour a fost amanta lu' al XV-lea, nu al XIV-lea Ludovic...
    • 0 (2 voturi)    
      pompadour (Joi, 17 august 2017, 11:08)

      haute culture [anonim] i-a raspuns lui MTZ

      Multumesc
  • +5 (5 voturi)    
    Un termen folosit greșit... (Joi, 17 august 2017, 15:35)

    lsorin [anonim]

    ... în articol este ”a sudui”, în loc de ”a asuda”

    SUDUÍ, súdui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A spune ocări la adresa cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni.

    ASUDÁ, asúd, vb. I. Intranz. 1. A secreta sudoare; a transpira, a năduși. ◊ Expr. (Ir.) A asuda sub limbă, se zice despre cei care se plâng că au muncit din greu, fără să fi făcut în realitate (mai) nimic. ♦ A se aburi. Pereții asudă. 2. Fig. A munci depunând mari eforturi; a osteni, a trudi. – Lat. assudare.
  • 0 (8 voturi)    
    Tre˙ să fii puțin debil (Joi, 17 august 2017, 15:55)

    Revelare [anonim]

    să te speli imediat de „sare” după baia în mare. Acolo nu e doar sare (cum pare a crede autorul, de la Haute Cretinism), ci foarte multe minerale, cu efect curativ foarte bun.

    Despre spălare, să mai citească, să se mai documentreze, să nu mai scrie articole la metru...

    În estul bătrânului continent, oamenii ar fi fost mai preocupaţi de curăţenie decât cei din Europa occidentală. Istoricii au mai remarcat că ţăranii luau contact cu apa mai des decât aristocraţii. ”Există nişte documente de la Radu cel Frumos şi de la principele Mircea, fiul lui Mihnea Turcitul, cum că cei doi domnitor aveau planificate în cheltuieli cumpărarea de săpun şi de parfumuri. ”Interesant este că cei din păturile inferioare se pare că stăteau mai bine la capitolul curăţenie corporală. În mediul rural, dacă poţi să vorbeşti de rural şi urban în evul mediu românesc, oamenii erau un pic mai în regulă, în sensul că ţăranii obişnuiau să se spele în apele râurilor şi pâraielor, în special în perioada de vară când era perioada muncilor agricole. Era imposibil ca după muncile grele, care produceau mâncărimi de piele, transpiraţie, să nu dea o mână de apă pe ei”, spune istoricul Daniel Costache.
    • 0 (2 voturi)    
      spalare cu apa, fara chimicale (Sâmbătă, 19 august 2017, 21:54)

      mzzz [anonim] i-a raspuns lui Revelare

      daca ne uitam de exemplu aici
      https://www.theatlantic.com/health/archive/2016/06/i-stopped-showering-and-life-continued/486314/

      Deci, ce se intampla doctore? ne intoarcem la igiena Ludovic?
  • +3 (5 voturi)    
    Henric al XVIII-lea nu a existat (Joi, 17 august 2017, 17:51)

    Mihai Bucur [utilizator]

    La Hampton Court )langa Lonra) avea baie HENRIC al VIII-lea.
  • +5 (7 voturi)    
    O rugaminte (Joi, 17 august 2017, 17:52)

    Cornel [anonim]

    Oare nu ati putea gasi pe cineva care sa stie sa deseneze ? Este suparator pentru ochi, ca ceva care zgarie sticla...
  • +5 (7 voturi)    
    stop (Vineri, 18 august 2017, 13:05)

    dum_i [utilizator]

    bai baieti, va spune toata lumea, potoliti-va cu gifurile animate..
  • +3 (5 voturi)    
    despre desene (Vineri, 18 august 2017, 14:35)

    Marius [anonim]

    las asta aici... :) "It took me four years to paint like Raphael, but a lifetime to paint like a child."
    Picasso.
    • -1 (3 voturi)    
      si artist, si modest (Sâmbătă, 19 august 2017, 22:24)

      mzzz [anonim] i-a raspuns lui Marius

      Va comparati cu Picasso, domnu' Marius? Zici ca a pus coada la pruna...

      Draga redactie Hotnews,
      V-am iubit si v-am stimat, dar va scot de la inima
      astia de la cultura cu motz si de la stiinta sunt nepotii cuiva? de ce nu le dati sansa la o cariera mai potrivita pentru ei?

      Ca internetu' e mare si putem citi si din alte locuri ...
  • +2 (2 voturi)    
    ceva gramatica? (Sâmbătă, 19 august 2017, 17:19)

    florin [anonim]

    Pe vremea cand faceam eu 4 clase , adica peste jumatate de secol, parca se zicea "jumatate dintre noi fac dus" nu jumatate dintre noi face dus, ca asa vorbesti matale stimate jurnalist-jurnalista , ca nu ma intereseaza ce sex ai, doar la dus. In rest ar fi bine sa scrii corect, nu cum vorbesti cu mama ci cum ai invatat la scoala
    • -2 (2 voturi)    
      lauzi de 13 ori si critici o data (Duminică, 20 august 2017, 8:43)

      de-departe-vin [utilizator] i-a raspuns lui florin

      se spune ca e bine sa lauzi de 13 ori, inainte sa critici o data. asta daca vrei sa ajuti, nu sa ranesti. totusi, cati dintre noi stiu asta? ori daca stiu, cati o si respecta, furati de graba de a fi pentru o clipa superiori? nu cumva e pretul prea mare pentru o rasplata asa de efemera?
      • 0 (0 voturi)    
        O fi... (Duminică, 20 august 2017, 13:33)

        Godzillagrrr [utilizator] i-a raspuns lui de-departe-vin

        ... dar nu pot fi decât surprins citind, pe Haute Culture, ca "grecii preferau mai mult imbaiatul".
    • 0 (0 voturi)    
      Acordul subiectului cu predicatul (Duminică, 20 august 2017, 18:48)

      Gabriel [anonim] i-a raspuns lui florin

      Care este, stimate domn subiectul in aceasta propozitie? Aflati raspunsul si faceti acordul corect!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version