Sapanta, ca la Dragonul Rosu. Radautiul cu spectatori-emigranti din Siria. Ivancauti, canalizare europeana, oameni saraci. Turneul teatrului Frilensar in localitatile de granita ale Romaniei

de Daniel Chirila     HotNews.ro
Joi, 10 august 2017, 14:02 Actualitate | Haute Culture

Frilensar
Foto: Haute Culture
Haute Culture a fugit din Bucuresti cu teatrul Frilensar. Spuneam că timpul trece? Suntem de peste 20 de zile în caravană și încă suntem în picioare. Am străbătut trei sferturi de țară, am mâncat bine peste tot, ne-am ciondănit de circa 10 ori, dar am râs la infinit. Ușor, ușor ne apropiem de final, dar parcă am mai întinde caravana pentru încă o țară. Ne-a fost cum ne-a fost și ne e bine cum ne e. 

SAPANTA

Din copilărie în Săpânța 

Cred că printre marile obiective turistice de care a auzit orice român, un loc sigur îl ocupă Maramureșul cu perla lui Săpânța. Și toate astea pentru un cimitir care cică ar fi mai vesel ca celelalte, pentru desenele și versurile lui de pe cruci. 

E drept că Cimitirul vesel este unic în lume, doar nu degeaba se află în patrimoniul UNESCO, dar am o umilă părere cum că multă lume care ajunge aici simte că a supraestimat totul. O fi Cimitirul Vesel bomboana de pe colivă, dar cred că adevărata frumusețe a Maramureșului stă în peisaje, în căpițele cu fân și în bisericile simple din lemn făcute de voia omului, nu de scopul turistic.

Am ajuns la Săpânța direct de la Negrești Oaș și-am luat masa în inima Săpânței la terasa Blanca. 

Acolo e plin de tricouri cu fotbaliști români, 

și nu numai, dar nu mă pot plânge având în vedere că tronează Clau-Gol și Danciu-Gol, dinamoviștii care mi-au surescitat copilăria. Din Blanca te uiți direct în cimitir, iar de acolo înțelegi că locul e împărțit de lume în lumi paralele: una a vizitatorilor care punctează cu zâmbetul pe buze și banii lăsați la doamnele meșteșugare obiectivul turistic, una a locuitorilor care se raportează la vizitatori ca la principala sursă de venit, una a locuitorilor care au atitudinea păsărilor din colivie, bineînțeles, unele frumoase și mândre care ignoră vizitatorii, una a maramureșenilor care au plecat în străinătate și s-au întors să povestească și să-și ridice case peste etaje și etaje peste orgolii; și multe altele care țin mai mult sau mai puțin de glie sau de sentimentul de apartenență. 

Am intrat în Cimitirul vesel și Cimitirul vesel a intrat în mine. 


Am încercat să mă amuz, să înțeleg și să nu judec, dar am fost deturnat de grupul de doamne îmbrăcate în negru care ieșeau din biserica aflată într-o perpetuă construcție. De la un localnic am aflat că scopul bisericii respective este acela de a se afla în această stare pentru că e o sursă de venit. Biserica e o sursă de venit. Blasfemie. Când am întrebat de ce, răspunsul a venit sincer și la obiect, adică pentru că UNESCO, pentru că banii vin acolo și pentru că așa se vrea. 

Cică la mijloc ar fi și ceva legături cu Dragonul Roșu din București. 


Ca metaforă îmi rupe sufletul de bucurie, dar ca realitate, să te gândești că românismul maramureșan și vesel ar fi legat de preaadoptatul chinezesc Dragon Roșu, stârnește o oarecare răcoare sufletească. Oricum ar fi, din vorbele purtate cu localnicii, cimitirul n-ar mai fi ce-a fost, oricum nu era mare lucru, iar tradițiile s-au pierdut ușor, ușor, pentru că unii oameni nu mai merg la biserica aia din cimitir, ci la cealaltă, despre care se spune că ar fi cea mai înaltă biserică de lemn din lume. 

Așa că preotul tânăr care se întreba într-o seară în biserică de ce nu vin oamenii și în special femeile la biserică, ar trebui să mai vorbească din când în când pe bune cu oamenii de acolo. Nu cred că ar trebui să-i judece și nu cred că ar trebuie să compare gradul de atractivitate al spiritualității cu gradul de atractie culturală al artistei Inna. În momentul ăla, cred că el și religia pe care o slujește au foarte mult de pierdut, iar artista Inna de câștigat. 

De asemenea, îi transmit impresia mea preotului tânăr din Săpânța 


că promovarea în biserică a emisiunilor despre agricultură și fonduri europene realizate de un fost coleg de seminar, ține de altă meserie și de cu totul alt context social. Poate social media. 

Cu o zi înainte să ajungem la Săpânța murise fostul primar, fratele lui Gheorghe Turda
, vedetă locală. 

Mă așteptam la o adevărată vânzoleală prin satul reședință de comună, dar oricât am pândit eu obiceiurile de înmormântare și alte asemenea lucruri, n-am reușit să observ ceva palpabil. Discret și surprinzător. Am mers iar prin cimitir să văd pregătirile, groapa și crucea. Mi-a fost destul de greu să le reperez. Am găsit un nene care stătea lângă mormântul mamei sale care se afla în acea situație de circa 6 zile. E un obicei de vizită și de pomenire calculat în vreme. 

Bătrâna murise la 93 de ani, el era singurul copil, copilului lui era plecat. Cam toți copii au plecat de acolo în orașe mai mari sau în străinătate. Străinătatea le-a schimbat perspectiva maramureșenilor. Au simțit viața bună, nu luxul, dar decența, deși decența lor nu e și decența noastră. Am jucat Mălăieș în Călcăieș într-un spațiu pe care ni l-a recomandat primarul din Săpânța. 

Primarul din Săpânța a fost foarte afectat de moartea fostului primar 

incât nu ne-a mai răspuns la telefon vreo două trei-zile, deci am fost cumva ai nimănui prin satul maramureșan. Ne-am aflat într-un sat în care nimeni nu știa că va fi un spectacol, afișele nu erau puse, nimeni nu era anunțat. 

Ca spațiu de joc am avut o terasă din beton lângă cimitirul cunoscut. 

Am jucat noi în condiții mai rele așa că nu ne-am speriat. Am mutat niște mese, am împărțit niște fluturași cu spectacolul, ne-am dat seama că erau mai mulți străini decât săpânțeni prin centru, eu m-am băgat în ladă (spoiler) și-a început spectacolul. Primele 15 minute au fost relativ ok. 

Eram noi și vreo 30 de spectatori, chelnerii și doamnele de la bucătărie 


care au fost unii dintre cei mai mișto spectatori din caravană. Doar că la un moment dat a intrat un grup care vorbea în italiană destul de tare fără să țină cont că într-un colț al terasei chiar în fața lor avea loc o piesă de teatru. A mai venit o masă cu câțiva domni gălăgioși, iar pe lângă asta, un copil de la masa celor care vorbeau italiană s-a aruncat în trambulina de pe terasă și a țopăit acolo alte 20 de minute. 

Am avut concurență, așa că vreo 30 - 40 de minute ne-am luptat cu zgomote exterioare
 

pentru ca spectatorii atenți să înțeleagă ce se petrece în spectacolul nostru. Drăguț a fost că am atras cu vocile noastre alți turiști de prin cimitir care au venit și se uitau la spectacol de la intrarea terasei. Și uite-așa am creat legături, dar ajung eu și la asta. 

După spectacol am stat cu patronul terasei “La Măriuca” la discuții și ne-am dat seama că ni se întâmplă de multe ori să fim subestimați înainte de un spectacol. Ori avem fețe de milogi, ori vorbim moldovenește, iar oamenii n-au încredere în moldoveni, ori părem niște bezmetici care se joacă de-a teatrul. E drept că oamenii la început nu așteaptă nimic de la noi, ba chiar mai mult ne tratează cu superioritate afișată care la finalul spectacolelor se schimbă într-o formă de gratitudine. 

Am servit pălincă cu domnu, am aflat inside-uri din Săpânța
și cică s-au schimbat foarte multe și ușor-ușor moare satul maramureșan. Am șimțit asta. 

SIGHET - cimitirul evoluției  

În cele 3 zile petrecute în Maramureș, am trecut și pe la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Dacă ne întrebăm vreodată de ce am ajuns cum am ajuns, de ce întâmplă cu țara asta ce se întâmplă, ar trebui să tragem o fugă până la Sighet la Memorial. 

Din punctul meu de vedere, comunismul a stopat, ba chiar a îngropat evoluția României de la rădăcină, așa că, oricât am încerca să-i blamăm pe cei care pleacă, pe melteni, pe cocălari, pe hipsteri sau pe politicienii corupți, trebuie să înțelegem că la un moment dat în țara asta ce a ținut de libertatea gândirii, educație și cultură a fost îngropat. Și dacă nu vă vine să credeți, treceți pe la memorial. 

Comunismul în forma lui barbar bolșevică a ajuns în România într-o perioadă
în care vârfurile societății noastre erau la același nivel cu vârfurile societății occidentale. Ne place occidentul, nu? Ei, acum închipuiți-vă ce s-ar fi întâmplat cu țările în care se pleacă la muncă dacă le-ar fi fost confiscată istoria. 

E o atmosferă atât de stranie în Memorialul de la Sighet încât în permanență am avut stomacul strâns.

Oroarea primilor ani din comunismul românesc ar trebui să doară pe toată lumea, ar trebui să ne scoată din amorțeală, dar e un cerc vicios. Avem nevoie de educație și cultură, dar dacă ni s-a tăiat porția de educație și cultură când începea să semene a educație și cultură, iar la un moment dat ni s-au oferit doar niște substitute, cum putem avea educație și cultură?! Cerc. 

Sighetul doare și ar trebui arătat tuturor copiilor de azi; explicat, detaliat, contrazis sau aprobat, astfel încât să înțelegem că la un moment dat am fost și că nu ne-am chinuit în permanență să fim. Moldova e a noastră Ultima oprire în Maramureș a fost la Borșa. Ne-am bucurat de ce înseamnă Parcul Rodnei, ne-am minunat de păduri, peisaje și tablouri și ne-am întristat de construcțiile lăsate în paragină în Băile Borșei. 


RADAUTI



Efectul Sighet e peste tot. Apoi am luat-o spre Rădăuți, 

unde seara aveam spectacol. Era 7 august și parcă timpul trecea mai repede ca niciodată. Drumurile din Maramureș în Moldova sunt foarte proaste și din ce am înțeles așa a fost mereu pentru că mereu au fost în reconstrucție. Ne place filosofia, ne place sisiful, dar totul acolo jos, la nivel de bază ceea ce e periculos pentru toată lumea. Am mai spus asta și alunec, of, of și iarăși of. 

Suntem acasă în Moldova. Drumuri proaste, 


plin de oameni care au umorul la ei, plin de noi peste tot. Ne-a cuprins o energie și-un chef de treabă, de parcă aveam nevoie urgent de o priză pe care culmea am și găsit-o. Am intrat în Rădăuți. Orașul pare înghesuit, dar îngrijit.

De la caniculă, am trecut la Rădăuțiul hanoracelor. Frig, domle, dar primitor. N-am primit nicio masă în caravana asta până la Rădăuți, deci da, suntem acasă. Am mâncat cu Ovidiu Foca de la Casa de Cultură din Rădăuți, apoi ne-am pus pe treabă. Jucăm Mălăieș în Călcăieș, iar o parte din colegii mei aveau emoții cât casa. Părinții lor erau în public, iar asta te face mai agitat. 

La spectacol au fost peste 60 de oameni printre care și câțiva refugiați din Pakistan și Siria care stăteau într-o tabără construită în apropiere. Au stat cuminți, s-au amuzat, chiar dacă nu înțelegeau limba. Ovidiu de la Rădăuți e un om activ, cu gluma la el și cu 8 ani în spate la conducerea casei de cultură. Pe lângă asta, coordonează cam toate evenimentele culturale din Rădăuți și ne spune că aici orașul se bucură de multe astfel de manifestări, doar că oamenii sunt pretențioși pentru că ar prefera mai degrabă ca totul să fie online sau la Suceava, fără să înțeleagă exact de ce nu dau o șansă lucrurilor bune din Rădăuți. 

La finalul spectacolului, atât Ovidiu, 

cât și spectatorii au stat cu noi și am vorbit una alta despre nivelul cultural din zonă și despre cum li s-a părut spectacolul. Rădăuțiul a fost pe fugă, dar ne-a bucurat tare și ne-a încărcat. Botoșani, viitorul teatrului românesc Nu știu câți știu, dar teatrul românesc are în prezent foarte mulți reprezentanți la nivel național în categoria de vârstă 16 - 35 de ani, ceea ce mă face să cred că viitorul teatrului românesc este clar din Botoșani. 


Nu știu dacă e vorba doar de zona asta cu un puternic substrat cultural 


(George Enescu! Mihai Eminescu!) sau de Atelierul de teatru care i-a unit sau i-a inspirat pe o parte dintre cei implicați în fenomen, dar cert e despre familiile de aici, care chiar dacă nu au fost de acord cu opțiunile copiilor, i-au ajutat mai tot timpul să ajungă acolo unde vor, pot sau se întâmplă. 

In Frilensăr există 3 omuleți din Botoșani care colac peste pupăză mai sunt și neamuri: Loredana, Ovidiu și Claudia. Pe lângă asta țin să precizez că în Moldova se mănâncă și că e greu să scapi de pacostea asta. În 12 ore am mâncat cât am mâncat în juma de caravană, iar noi în jumătate de caravană n-am făcut foamea, deci imaginați-vă… 
Pe 8 august am plecat spre Păltiniș care e în județul Botoșani, la granița cu Ucraina și Moldova. Drumurile noastre toate, parcă-s proaste. Nu suntem de mult timp cu caravana în Moldova, dar drumurile astea au mai mult gropi. 

IVANCAUTI

Am ajuns la Căminul Cultural Cătun Ivancauți, o sală cu sobă, lemne de foc, 2 frigidere Coca-Cola și o sută de scaune albastre. Mai are o toaletă închisă, una ecologică în curte, o cameră cu produse alimentare de la U.E, o ieșire secundară sigilată, încă o cameră cu o sobă și multe geamuri termopan. Lângă Căminul Cultural se află Școala nr. 2 a Comunei Păltiniș, o școală ridicată acu 13 ani din plăci asemănătoare containărelor de locuit. 

Școala are 2 clase, una pentru școală în care învață 14 copii pe diferite nivele de vârstă, școală simultană și o clasă pentru 15 copii de grădiniță de diferite vârste. Școala are o învățătoare care e și consilier local și o educatoare. Doamna învățătoare ne-a descris situația din zonă, iar totul e departe de a fi roz. Nu pot avea apă curentă și canalizare pentru că au un număr mult prea mic de locuitori pentru fonduri europene, iar de la nivel central vin doar promisiuni în preajma alegerilor locale sau naționale. 

Oricum oamenii din comună nu-și doresc aceste beneficii 

pentru că ar avea de plătit, iar cum în jur de 30% dintre copiii din clasa ei au declarat că se culcă seara flămânzi, le dă oarecum dreptate pentru că-și imaginează că oamenii ăia chiar n-ar avea de unde să plătească. Consideră că zona e una frumoasă, dar lăsată să se stingă, uitată. 

PALTINIS - BOTOSANI


Ne-am întâlnit cu Iulian, un băiat spre adolescență care avea piciorul stâng amputat încă de când avea 6 ani. Merge pe bicicletă, joacă fotbal și ne-a ajutat cu împărțitul fluturașilor prin comună. Copiii de acolo sunt sprinteni, cu chef de viață și de joc. Au venit la micuțul cămin cultural cu autocare sau pe jos peste 100 și ceva de spectatori. 

Peste 70% dintre ei erau copii, 

dar cui îi pasă atâta timp cât au fost ochi și urechi la tot ce se petrecea în scenă. La final am dat autografe, am stat de vorbă cu ei și le-am împărțit afișe. Ne-au spus că au mai fost la teatru, că mai vin spectacole în comuna lor, dar destul de rar. S-ar bucura să mai ajungem. 

În public au fost prezenți și un grup de câțiva tineri din Darabani, localitate din apropiere
. Ei au ajuns la noi printr-o fată din grup care se afla în Cimitirul vesel din Săpânța când noi urlam pe terasă. A venit să vadă ce e, ne-a căutat pe interneți și așa a venit și la Păltiniș cu colegii de liceu. Cerc. Am zâmbit, le-am luat interviu pentru documentar, lor le place în România, ne-am strâns mâna și ne-am promis că sigur ne vom mai vedea în țara asta în viitorul apropiat. Simpatic tare. 

DRANCENI-RASESTI

Am plecat de la Botoșani mâncând pentru că în Moldova se mănâncă. Nu știu de unde ni se trage obiceiul ăsta, dar teama asta de a fi foame cuiva apropiat îi panichează pe părinți foarte, dar foarte, foarte tare. Iar copii nu refuză. Deci în Moldova se mănâncă. Am ajuns la Drânceni. De fapt, nu se joacă în Drânceni, ci se joacă la Căminul Cultural din Râșești, sat din comuna Drânceni. 

Cred că e a treia oară când ajungem în situația asta în caravană când
persoanele de legătură desemnate de autoritățe locale cu care avem parteneriat nu ne precizează exact satul în care jucăm, ci doar comuna. Așa că dacă avem exercițiu, am trecut ușor peste. 

Râșești e prima la stânga după intersecția de la vama Albița. 

Am ajuns și în curtea Căminului Cultural din Râșești erau scoase scaunele căminului. Și băncile. Și boxele. Și Vicele. Și oamenii care ajutau la greu. Vorbisem la telefon că e posibil să jucăm pe scena din curte, una imensă de altfel. Am vorbit, am discutat și ne-au spus că putem să facem cum vrem. Cum căminul arăta destul de bine, am hotărât să jucăm înauntru, calculând că nu vor fi mai mulți de 50 de spectatori. Cică 200 de spectatori nu vin nici la hramul organizat pe scena din curtea căminului. 

Oamenii de acolo ne-au creat condiții așa că am avut la dispoziție fructe, cafea și apă plată.
Am jucat Mălăieș în Călcăieș. Au venit peste 70 de persoane, în mare parte copii, dar și adolescenți din ansamblu folcloric pe care-l coordona domnul director de la căminul cultural. Publicul a fost foarte atent, motiv pentru care domnul director care a stat și n-a stat la spectacol, a tras concluzia că le-a plăcut. 

Și le-a plăcut. Cel puțin așa am simțit eu. 


Când am zis că s-a terminat, pentru că publicul din zonele astea au o frică să nu strice cumva spectacolul, când s-a terminat au aplaudat sacadat, puternic și ritmat ca un public obișnuit cu astfel de manifestări. Apoi le-am luat interviuri câtorva membri tineri din ansamblul folcloric, primarului și domnului director. Domnul Vice nu a vrut pentru că el nu e cu cuvintele, ci cu căratul. 

Așa ne-a zis, iar noi l-am crezut.
 

La finalul final, obosiți, am ajuns în Huși, unde domnul Primar ne-a oferit o masă. Am mâncat foarte bine pentru că suntem în Moldova, iar domnul Primar ne-a arătat filmulețe cu ansamblul, mândria comunei. A investit aproape un miliard de lei vechi numai în costume, iar membrii au acum trei rânduri de costume autentice făcute la Nemțeana. Iar pentru rezultatele obținute la festivaluri, domnul Primar îi trimite pe membri în excursii. Duc renumele mai departe așa că merită investit chiar dacă la început nimeni nu credea în ideea sa și a domnului Director de la căminul cultural. 

De dimineață am plecat la Alexandria, la Ideo Ideis. Luăm o mică pauză de la caravană, jucăm un spectacol și acolo pentru că ne e drag de ei și ne întoarcem la circuit. 

Intrăm în ultima fază, am ajuns în ziua 21. 

Am reținut în această perioadă următoarele: străinătate, tradiție, dispariție, vesel, schimbare, străinătate, comunism, oroare, biserică, comerț, modern, bătrân, pădure, drumuri, gropi, cirobă, mici, mâncare, mâncare, copii, veselie, câini, sărăcie, vice, primar, cămin, străinătate, iubire, sărăcie, foame, gropi, ansamblu, prietenie, copii.


CITITI si 

prima parte: Fuga de acasa cu Teatrul Frilensar 

a doua parte Chineu Cris - Tara Oasului


PROGRAMUL FRILENSAR PE CONTUOR 

Cine-i FRILENSAR? 

Este un grup de tineri si foarte tineri artisti independenti care se manifesta cat mai liber cu putinta prin teatru. Incearca orice, nu fug de nimic, fara compromisuri, dimineata, la amiaza, noaptea, in bar, in teatru, pe strada, de la experiment la traditie, oriunde exista sau pot capacita un public sincer si atent. A avut peste 100 de reprezentatii în Bucuresti si in tara, reusind sa participe la numeroase festivaluri, dintre care amintim premiul castigat in cadrul Galei Hop in 2016, Premiul pentru cea mai buna trupa de actori. Frilensar are in prezent patru spectacole active (Malaies in Calcaies, Mioritza, Once upon si Inaintea erei noastre) si inca două spectacole in pregatire ( Priveste cerul si Who I am). Frilensar are 7 membri stabili (Loredana Cosovanu, Alina Mindru, Claudia Chiras, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu, Ovidiu Cosovanu si Daniel Chirila) si doi colaboratori (Maria Veronica Varlan si Tudor Morar).  

Trupa Frilensar a fost ”adoptata” de Teatrul LUNI de la Green Hours, Bucuresti, producatorul acestui proiect. Acesta este cel mai vechi spatiu independent din Romania (infiintat la 1 decembrie 1997), recompensat de-a lungul anilor cu premii atat nationale (Premiul de Excelenta UNITER Romania, Premiul pentru Creatie in Teatrul Independent - acordat de Ministerul Culturii), cat si internationale ( Fringe Dublin, Fringe New York, ș.a.) 

Partea artistică a proiectului este finanțată de către Administrația Fondului Cultural Național. 

Teatrul LUNI de la Green Hours - producător principal 

FRILENSĂR - co-producător responsabil de partea artistică frilensar 

Parteneri institutionali: 

Politia de Frontiera, Primaria comunei Malu, Primaria Nadlac, Primaria comunei Toboliu, Primaria comunei Halmeu, Primaria comunei Sapanta, Primaria Radauti, Primaria comunei Paltinia, Primaria comunei Drinceni, Primaria comunei Jurilovca, Primaria Limanu, Centrul Cultural Ceh


Citeste mai multe despre   





















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

4309 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    o mică observație (Joi, 10 august 2017, 14:13)

    Eugen Bator [anonim]

    La Rădăuți este unul din cele 6 centre de refugiați din țară și nu o tabără :)
  • +4 (6 voturi)    
    Succes, (Joi, 10 august 2017, 15:04)

    asasasa [anonim]

    mi-a placut ”jurnalul de bord” si, bine faceti ca recomandati si vizitarea Memorialului de la Sighet, inca o data succes, bravo !
  • -4 (8 voturi)    
    Frumos articol (Joi, 10 august 2017, 15:07)

    trotuar [utilizator]

    Și sper ca pe viitor să avem mai multe articole cu diacritice.
  • -1 (5 voturi)    
    in orasele mici de ce nu veniti ?! (Joi, 10 august 2017, 15:37)

    Ochiana [utilizator]

    Ati fost la Husi ?! Si nu ati anuntat si voi din timp. Poate mai dadeati si acolo vreun spectacol
  • -3 (3 voturi)    
    frilensar (Joi, 10 august 2017, 16:29)

    anonim [anonim]

    Inteleg ca nu ati avut timp sa vizitati biserica Sapanta-Peri, avand programul strans. Va recomand sa vizitati cand aveti timp, manastirile construite de arhitectul Dorel Cordos, la Rohia, Sapanta, Baia Mare. Ambitia maramuresenilor pentru constructiile inalte si taria lor spirituala (greu de observat la prima vedere) ma face sa cred ca Maramuresul are mare viitor spiritual...si noi cu ei impreuna.
  • +4 (4 voturi)    
    sighetul doare (Sâmbătă, 12 august 2017, 11:30)

    de-departe-vin [utilizator]

    m-au miscat gandurile autorului despre Sighet. am fost si eu acolo la sfarsitul lui mai a.c. vizita m-a durut atat de rau ca n-am putut sa vorbesc despre asta. concluzia autorului e cat se poate de adevarata: "Din punctul meu de vedere, comunismul a stopat, ba chiar a îngropat evoluția României de la rădăcină". anii de dupa revolutie au decimat ce mai ramasese si au alungat toata noua elita din generatia tanara, care ar putea intoarce cursul istoriei. ne ramane doar credinta intr-un miracol.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri