VIDEO Cronica de film: "Profetul", sau ce face puşcăria dintr-un mânz nărăvaş

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Sâmbătă, 13 martie 2010, 1:40

Profetul - cadru din film
Foto: Independenta Film
Ai putea spune că e un fel de "Eu când vreau să fluier, fluier" mult mai stilizat şi mai elaborat - fără să îl salţi pe unul în detrimentul celuilalt. De fapt, singurul punct unde filmele lui Jacques Audiard şi Florin Şerban se întâlnesc e faptul că au ca personaj principal un tânăr aflat la închisoare pentru motive pe care le aflăm lapidar. Cei doi regizori au însă planuri de atac cu totul diferite. Dacă Şerban a intenţionat un film aspru, ca în viaţă, Audiard (marele câştigător al Premiilor César din acest an) face un film aspru pe dinafară, moale pe dinăuntru, în care autenticitatea e lucrată până la ultima geană.  

Cel mai bun element e tocmai actorul principal, Tahar Rahim, care duce filmul pe umeri. Dacă nu mă înşel, apare în toate secvenţele, şi filmul are 150 de minute, totuşi. Profetul nu e un film care să te lovească de pereţi sau care să trezească în tine rezervele ascunse ale unor intuiţii profunde. Poate că mai impresionant (pentru că mai discret) era precedentul film al lui Jacques Audiard, Şi inima în loc mi se opri/De battre mon coeur s'est arrêté, unde Romain Duris avea un rol cumva asemănător şi unde - ca aici sau ca în celelalte filme ale cineastului francez - este vorba despre creştere şi maturizare, despre masculinul care întâlneşte calităţile calde şi desăvârşeşte individualizarea.

Vezi trailer-ul filmului:



La fel ca în filmele realizate de Jacques Audiard, mediul în care evoluează eroul e unul masculin. În Profetul e închisoarea unde intră tânărul magrebian Malik la începutul filmului şi unde are de stat, vom afla repede, şase ani. Pentru că în închisoare există două tabere, corsicanii şi arabii, Malik va trebui să opteze pentru una dintre ele pentru că va avea nevoie de protecţie. Aşa ajunge sub aripa liderului corsicanilor, César Luciani (Niels Arestrup, şi el foarte bun!) şi ulterior va deveni mâna lui dreaptă. Cine cunoaşte filmele lui Jacques Audiard nu va fi surprins de schema dramaturgică pe care acesta o construieşte, şi nici de final.

Cârdăşia cu gaşca lui Luciani îi dăunează lui Malik în aceeaşi măsură în care îi ajută. De fapt, rebelul Malik face un curs de viaţă condensat (nu învaţă doar să scrie şi să citească) iar la final va fi nevoit, aşa cum se încheie orice ucenicie reuşită, să-şi ucidă ritualic maestrul.  

Confruntarea cu tatăl avea loc şi în precedentul film al lui Audiard, când eroul interpretat de Duris redescoperea pianul şi imaginea mamei în persoana blândei şi durei profesoare de pian, îndepărtându-se de imaginea tatălui. Aici, eroul interpretat în aceeaşi cheie rebelă de Tahar Rahim (dar cu mai multă expresivitate şi mai mult nerv) descoperă şi el calităţile feminine la capătul unei experienţe care l-a transformat din băiat în bărbat.

Filmul e dur şi bărbătesc (există cel puţin o secvenţă antologică), dar Audiard îndulceşte această duritate cu o metafizică difuză, poate mai puţin oportună întotdeauna, deşi explicabilă. Totuşi, filmul capătă uneori intransigenţa unui elaborat film cu gangsteri marca Scorsese, cu atât mai mult cu cât şi Tahar Rahim te trimite cu gândul la un Robert De Niro tânăr. Faţă de filmele precedente ale francezului, construcţia dramaturgică e mult mai amplă şi poate de aceea mai puţin subtilă, dar Audiard reuşeşte foarte bine să ţină povestea în mână şi să nu o lase să-şi piardă suflul, permiţându-i lui Malik să crească. 



Jacques Audiard, care este fiul cunoscutului scenarist şi dialoghist Michel Audiard, face filme rar pentru că scrie greu scenariile. Până la 58 de ani a scris şi regizat doar cinci filme. Dar cât de bine stă în picioare un film scris de el! Eroul din Profetul se descoperă în închisoare. Închisoarea e cea care îl salvează de la mai rău. Regizorul spune că a descoperit această idee într-un clişeu lingvistic: „închisoarea e şcoala crimei”. Aha, a spus el. Deci e o şcoală până la urmă.  

Malik flirtează cu dezastrul, dar ochii i se dezlipesc într-un final şi reuşeşte să întrevadă lumina. Acest bildungsroman pe care îl construieşte Audiard e un drum pe care eroul îl parcurge într-un spaţiu închis (din care reuşeşte să iasă de câteva ori), dar mai ales între limite cronologice clare. Acţiunea începe cu momentul în care Malik intră ca un mânz nărăvaş în puşcărie şi se termină când acesta iese pe poarta ei, urmat în tăcere de patru limuzine tăcute (superbă imagine).
 

Profetul/Un Prophète - de Jacques Audiard, cu: Tahar Rahim, Niels Arestrup, Adel Bencherif, Jean-Emmanuel Pagni. Pe ecranele româneşti din 12 martie.


Citeste mai multe despre   






















5608 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    De acord (Sâmbătă, 13 martie 2010, 10:30)

    Elle [anonim]

    Am avut ocazia să văd acest film şi nu regret.

    Din păcate nu-l pot compara cu "Eu când vreau să fluier, fluier" sau cu precedentul film al lui Jacques Audiard deoarece nu le-am vizionat.

    Mi-a plăcut enorm că a fost un film încărcat un evenimente imprevizibile. Foarte bine conturat şi gândit până la ultima atingere.

    "face filme rar pentru că scrie greu scenariile" - nu mă mir. Probabil este un perfecţionist.

    Cu toate acestea, recunosc că am ţinut cu "El secreto de sus ojos" în noaptea Oscarurilor.
  • 0 (0 voturi)    
    film bun dar nu memorabil (Sâmbătă, 13 martie 2010, 10:48)

    adi moise [anonim]

    Filmul are momentele lui excelente, ma gandesc aici la felul in care regizorul incorpora in realismul general al filmului secventele suprareale ('viziunile' protagonistului care explica si titlul filmului-un profet).
    Dar nu e un film memorabil, am ramas cu impresia ca e cu jumatate de ora prea lung, sunt unele scene care nu adauga nimic evolutiei protagonistului.
  • 0 (0 voturi)    
    Movie spoiler! (Sâmbătă, 13 martie 2010, 11:55)

    VictorS [utilizator]

    Filmul este reusit, unul din cele mai bune filme frantuzesti din ultimii ani m-as incumeta sa afirm.

    Nu stiu cat se potriveste metafora cu manzul naravas.

    Eroul ajunge un sef de mafie insa suntem lasati sa vedem si o latura sensibila a lui cum rar (sau deloc) vedem intr-un film Scorsese (ca tot s-a facut paralela).
  • +1 (1 vot)    
    bravo iulia (Sâmbătă, 13 martie 2010, 12:03)

    ttkt [anonim]

    bine ca povestesti filmul cap-coada si ca nu ratezi deloc si finalul. frumoasa analiza, ne vom inghesui toti sa vedem filmul acum.

    poate data viitoare reusesti sa atasezi si scenariul original ca sa fie misterul complet.
  • 0 (0 voturi)    
    Depinde! (Duminică, 14 martie 2010, 15:28)

    mamacerghida [utilizator]

    “Le Prophete” poate că din asta a și suferit. L-a exploatat la maximum pe Tahar Rahim, și asta poate deveni agasant, oricât de bine ar juca actorul.

    Dintre candidate am mai văzut “Das Weisse Band” (foarte bun, dar Heineke are filme mult mai bune decât acesta). În schimb "El secreto de sus ojos" mi-a plăcut enorm, și a meritat Oscarul pe deplin. Cinematografia argentiniană (și în general sud-americană) ne este destul de străină (suntem suprasaturați de producții hollywoodiene). Ricardo Darin, un actor exraordinar, la fel de bun ca în filmele regretatului Bielinski, “El Aura” și “Nueve Reinas”


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri