Peste 60 de familii din comuna sibiana Selimbar si-au construit singuri o retea de curent. Localnicii au cheltuit din buzunar peste 400.000 de RON. Dupa ce au terminat lucrarea au aflat ca reteaua a fost nationalizata de compania de electricitate. Au mai aflat ca trebuie sa scoata alti bani din buzunar pentru a moderniza reteaua de curent. Compania de electricitate sustine ca a actionat legal si ca nu avea nici o obligatie sa investeasca in zona. In schimb, reprezentantii Primariei spun ca ar fi trebuit sa-i ajute pe localnici, dar ca bugetul e sarac din cauza crizei.

Cele 60 de familii din comuna sibiana Selimbar au strans cureaua si au pus mana de la mana pentru a avea curent electric. Unul din locuitorii cartierului Selimbar 1 a povestit pentru HotNews.ro istoria retelei electrice din zona.

“Locuiesc aici de doi ani. In timp ce construiam casa, exista o mare problema cu reteaua de curent, adica nu exista. Altii care s-au mutat mai repede aveau curent tras pe stalpi de lemn din sat. Am incercat la autoritati sa ne ajute. Ne-au spus ca nu sunt bani de investit”, povesteste Sorin, unul din locuitorii noului cartier.

Dupa ce au fost refuzati de mai multe ori de autoritati, localnicii au decis sa isi rezolve singuri problema si sa investeasca intr-o retea de curent. “Nu aveam ce sa facem. Trebuia sa ne mutam acolo. Altii ca mine au vandut poate prin Sibiu si s-au mutat aici. Am zis hai sa o facem noi.

Am facut un proiect de electricitate cu linie de 20KV, transformator, si 5 strazi cablate subteran. Am strins personal peste 400.000 de RON, am obtinut toate avizele si autorizatiile pentru inceperea lucrarilor si am pus-o in practica”, mai povesteste localnicul. Cu banii stransi, au construit o retea de curent cu o statie de transformare care deservea doua strazi cu cateva zeci de case.

Reteaua locanicilor, proprietatea statului



Reteaua electrica a localnicilor
Foto: HotNews.ro
Dupa ce au pus la punct statia de transformare a curentului si reteaua, localnicii au avut surpriza sa constate ca sunt, din nou, buni de plata.

“Bineinteles, dupa ce instalatia a intrat in functiune, a intrat in proprietatea Electrica. Initial, a fost o instalatie pentru 90 de case apoi au mai aparut inca 100 de cereri pentru racordare si s-a dat ca solutie inlocuirea transformatorului, bineinteles pe banii celor care au cerut acest lucru. Transformatorul care nu mai corespundea a fost luat de cei de la Electrica si dus in alta parte. Asta a fost cea mai ciudata parte, in sensul ca nu s-a platit diferenta de valoare la transformator ci efectiv l-au luat pe cel mic si au pus unul mai mare pe care l-am platit din nou, cica asa este legea”, povesteste locanicul.

Pe scurt, dupa ce o parte din localnicii care s-au mutat in cartier si-au facut o retea de curent, au venit alti locatari noi care au cerut racordarea la retea. Electrica a decis ca este nevoie sa schimbe transformatorul si sa ii puna la plata din nou pe localnici.

“Asta nu mi se pare corect: au luat lucrarea de la noi si au dus-o cine stie unde. Si in primul rand nu mi se pare normal ca noi ca persoane fizice sa facem asta. Sigur, am facut-o din nevoie, dar nu e normal.

Am ajuns sa platim in total pana acum cam 6.000 de lei de casa, toata instalatia (proiect, avize, linii de medie si joasa tensiune, FDCP-uri, contor, cablu abonat, taxa putere etc). Mai pe romaneste, noi am investit sa aducem aceste aparate si apoi am platit sa ne conectam la ele si daca nu primesti factura la timp iti vine avertisment ca te taie de la curent.

Autoritatile spun ca nu sunt obligate sa investeasca

Reprezentantii Companiei Electrica Distributie Transilvania Sud au explicat pentru HotNews.ro de ce nu s-au implicat in extinderea retelei de curent din zona. “Terenurile din comuna Selimbar unde s-a construit si se construieste sunt proprietate privata. Din aceasta cauza, nici Electrica, nici Primaria nu au obligatia sa faca investitii in zona pentru asigurarea utilitatilor, terenul nefiind domeniu public. Proprietarii sunt obligati sa suporte toate cheltuielile in conformitate cu legea 13/2007”, au mentionat reprezentantii companiei de electricitate.

Potrivit acestora, legislatia in vigoare mai prevede si faptul ca echipamentele, retele de electricitate si taxele de racordare sunt prevazute in legislatia romaneasca. Raspunsul integral al companiei poate ficitit aici.

Localnicii sustin insa ca au fost nevoiti sa realizeze din forte proprii aproape toate lucrarile de infrastructura si ca Primaria nu a miscat un deget, ba mai mult au fost pusi sa plateasca taxe in plus.

“La gaz am platit fiecare 5.000 de RON si am predat lucrarea iar la apa canal (aduse de Primarie) am platit 6.500 de lei in conditiile in care vechii locuitori din comuna au platit 350 de RON !!! Adica discriminare.

Ok, toate bune si frumoase, am vrut sa facem casa in camp, asa ne trebuie, vorba celor din Primarie, dar odata ce ai PUZ si pana la aceste strazi este o portiune de 250 m care este impracticabila, plina de noroi si fara iluminat stradal, asta deja suna a bataie de joc”, mai povesteste Sorin. El mai sustine ca la Primarie se discuta un nou proiect prin care asfaltarea straziilor din zona Selimbar 1 sa fie realizate cu o “cofinanatare” a localnicilor.

Primaria i-ar ajuta dar nu sunt bani

Cartierul Selimbar 1
Foto: HotNews.ro
Reprezentantii Primariei sustin ca toate necazurile locuitorilor au ca principala cauza lipsa banilor. “Mai sunt si altii care si-au facut singuri retea de curent. Acum exista ceva studiu la Electrica pentru ca reteaua sa fie extinsa. Adevarul e ca localnicii trebuie ajutati, dar nu mai sunt bani. Acum, cu criza asta financiara nici atat”, a declarat viceprimarul comunei Selimbar, Marius Grecu. Cat despre faptul ca locuitorii noului cartier au platit mai mult pentru introducerea canalizarii si apei curente, Grecul a explicat ca totul se justifica.

“Sunt doua taxe de racordare. Cei din vatra satului au platit mai putin pentru ca sunt mai aproape de retea iar cei din cartierele noi au platit mai mult pentru ca a fost nevoie de o investitie mai mare pentru a le aduce apa si canalizarea”, a explicat viceprimarul.

Citeste si cazurile anterioare publicate in cadrul campaniei HotNews.ro:

Localnicii din Marginea, care au construit un pod intr-o zi

Un director de scoala din Tatarusi a construit un WC cu banii parintilor

Scoala Generala nr. 5 din Sibiu, a fost renovata de parintii elevilor

Locanicii din satul Limba au construit un pod, au renovat o biserica si au infiintat o scoala

Locuitorii cartierului clujean Colonia Borhanci au contruit o retea de apa potabila

  • Cititorii HotNews.ro sunt invitati sa semnaleze la sectiunea comentarii cazuri similare. Cele mai bune povesti vor deveni articole in campania "Cetateni care nu asteapta nimic de la stat".  
  • Multumim domnului Sorin pentru cazul locanicilor din Selimbar.