Cine sunt si ce dosare au instrumentat Doru Tulus si Mihaela Iorga, procurorii pe care Kovesi i-a revocat din functiile de conducere de la DNA

de M. Ivascu     HotNews.ro
Marţi, 4 iulie 2017, 17:23 Actualitate | Esenţial

Doru Tulus si Mihaela Iorga
Foto: Captura Digi 24
Doru Tulus si Mihaela Iorga, procurorii pe care Laura Codruta Kovesi i-a revocat saptamana trecuta din functiile de conducere din cadrul DNA, au semnat de-a lungul timpului rechizitorii din dosare de coruptie grele, precum cel al "Transferurilor" din fotbal, dosarul "Microsoft" si cele finalizate cu incarcerarea fostului premier Adrian Nastase.
 
Doru Tulus si-a inceput cariera de procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj, de unde a promovat in functia de sef al DIICOT Cluj-Napoca. Ulterior, a ajuns la DNA, unde pana in anul 2013 a condus sectia II-a a parchetului. Acesta a fost schimbat din functie de Laura Condruta Kovesi si inlocuit cu Claudia Dumitrescu, potrivit Mediafax. La momentul numirii Laurei Codruta Kovesi in fruntea parchetului anticoruptie, acesta s-a aflat in capul listei cu procurori care au protestat fata de aceasta decizie a lui Victor Ponta, noteaza realitatea.net. Surse citate de Mediafax afirma ca Tulus ar fi un apropiat al lui Daniel Morar, in prezent judecator CCR.

Cel mai important rechizitoriu semnat de Doru Tulus este cel din dosarul Transferurilor, in care au fost anchetati Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Padureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Netoiu si Cristian Borcea.  In calitate de sef de sectie, procurorul Tulus a semnat si rechizitoriul dosarului Posta Romana in care Tudor Chiuariu a fost condamnat definitiv pentru coruptie. Procurorul Tulus a fost si cel care a confirmat rechizitoriul dosarului ICA-Dan Voiculescu, dosar in care fondatorul Partidului Conservator si al Trustului Intact a fost condamnat la cinci ani de inchisoare, scrie Gandul.

Tot in calitate de sef a avizat trimiterea in judecata a dosarului Trofeul Calitatii, dosar in care Adrian Nastase a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu executare. De asemenea, a contrasemnat dosarul Zambaccian in care Nastase a fost condamnat la patru ani de inchisoare. La capitolul esecuri se numara dosarul in care l-a trimis in judecata pe fostul sef al ANAF, Gelu Diaconu, insa judecatorii au restituit dosarul la DNA.

Potrivit unei declaratii din 2013 publicate pe site-ul DNA, Doru Tulus este cumnatul Monicai Gherghel, cadru activ in cadrul Serviciului Roman de Informatii.

Mihaela Moraru Iorga este procuroarea careia i-a fost adresat denuntul penal depus la DNA de Elena Udrea impotriva fostului sef operativ al SRI, Florian Coldea, relateaza realitatea.net. Iorga instrumenteaza alaturi de Marius Vartic dosarul Microsoft, in care s-a cerut incuviintarea urmariirii penale fata de opt fosti ministri. Acest dosar treneaza insa de mai multi ani.

Mihaela Iorga a mai instrumentat alaturi de procurorii Danut Volintiru si Marius Catalin Vartic dosarele in care a fost trimis in judecata si condamnat fostul premier Adrian Nastase (Trofeul Calitatii si Zambaccian 1), se arata pe blogul jurnalistei Sorina Matei.

In 2013, Mihaela Iorga a fost numita la propunerea lui Kovesi in functia de procuror sef al Serviciului de combatere a macrocriminalitatii economico-financiare din cadrul Setiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie a DNA, nivel central, potrivit Agerpres. Ea a fost promovata in functie odata cu Lucian Papici si Doru Tulus.

Procurorii Doru Tulus si Mihaela Moraru Iorga au fost revocati din functia de sefi de serviciu in cadrul DNA, la solicitarea Laurei Codruta Kovesi, din cauza ca primul a solutionat dosare penale in care era implicata o persoana cu care avea raporturi civile, existand astfel o "suspiciune rezonabile ca impartialitatea sa este afectata", iar cel de-al doilea nu a inregistrat un denunt si nu l-a prezentat spre repartizare procurorului sef al Sectiei din care facea parte, precizeaza Directia Nationala Anticoruptie, la solicitarea Hotnews.ro.























Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT. Intalnire online: Cum eficientizezi costurile cu serviciile bancare pentru afacerea ta? Doi specialisti raspund intrebarilor voastre, joi, de la ora 12.00

Doi specialisti in produse bancare pentru afaceri mici si mijlocii de la Banca Transilvania vor raspunde joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 12.00, la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT" pe tema dezvoltarii afacerilor cu ajutorul diverselor instrumente bancare. Vei primi raspunsuri la intrebarile tale, indiferent daca esti la inceput de drum cu bussinesul tau sau daca ai o afacere deja existenta.
  • Adreseaza-le intrebari prin intermediul formularului de comentarii de pe StartupCafe.ro

6511 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version