Directia Nationala Anticoruptie confirma ca "s-a inregistrat o sesizare depusa de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate in competenta de solutionare a institutiei, in legatura cu modalitatea de adoptare a unor acte normative" si ca "se efectueaza acte procedurale cu privire la aspectele sesizate". Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, anuntase, joi dimineata, ca exista o ancheta la DNA care vizeaza redactarea Ordonantei de Urgenta privind modificarea Codului penal, adoptata marti seara de Guvernul Grindeanu.

DNAFoto: AGERPRES

Comunicatul Directiei Nationale Anticoruptie:

Ca urmare a solicitarilor formulate de reprezentanti ai mass media, in vederea corectei informari a opiniei publice, Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa transmita urmatoarele:

La Directia Nationala Anticoruptie s-a inregistrat o sesizare depusa de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate in competenta de solutionare a institutiei, in legatura cu modalitatea de adoptare a unor acte normative. Ca urmare, in conformitate cu prevederile procesual penale, se efectueaza acte procedurale cu privire la aspectele sesizate.

Precizam ca, atunci cand imprejurarile vor permite, vom fi in masura sa oferim detalii suplimentare.

Mihai Politeanu, Elena Ghioc si Razvan Patachi, membri ai miscarii civice Initiativa Romania, au depus, saptamana trecuta, la Directia Nationala Anticoruptie, un denunt penal impotriva premierului Sorin Grindeanu si a ministrului Justitiei, Florin Iordache, pe care ii acuzau de favorizarea faptuitorului si prezentarea cu rea credinta de date inexacte Parlamentului si presedintelui Romaniei in legatura cu intentia (la acea vreme) de a promova gratierea si modificarea Codurilor penale prin Ordonanta de urgenta.

Mihai Politeanu a anuntat, joi dimineata, ca, in urma modificarii prin OUG a Codurilor penale si a "indiciilor publice ale unei intalniri intre ministrul Justitiei si seful sau de partid Dragnea Liviu, in care cel din urma ar fi solicitat imperativ adoptarea ordonantei amintite", a decis sa completeze denuntul penal "in vederea efectuarii de cercetari penale impotriva presedintelui PSD pentru comiterea infractiunii prevazute la art. 13 din Legea 78/2000".

Art.13 din Legea 78/2000 prevede ca "Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite."