DIICOT a anuntat ca face verificari dupa materialul difuzat de Sky News, care ii arata pe doi traficanti dispusi sa vanda arme pe teritoriul Romaniei, in timp ce SRI refuza sa spuna public daca a facut sau nu vreo informare in legatura cu acest caz, scrie Mediafax. Fostul director al SRI, Costin Georgescu, sustine ca Politia de Frontiera, organele vamale, DIICOT, SRI si SIE ar trebui sa colaboreze in cazuri de trafic de armament, fiind necesara o mai buna colaborare si pe plan extern.

Presupusi traficanti de arme din RomaniaFoto: Captura YouTube

"Sunt arme folosite in general de teroristi si mafioti. Sunt arme pe care le gasesc pe toate partile pamantului. E bine ca apar astfel de informatii, pentru ca vor obliga autoritatile sa ia masuri mai ferme. Traficul de arme se intampla peste tot in lume. Din Romania pleaca si ajung in alte tari iar in final in mainile mafiotilor si ale teroristilor. Trebuie o colaborare externa, in special cu Ucraina, cu autoritatile vamale. Din Ucraina armele pot pleca prin Republica Moldova, Polonia dar si prin Romania. Noi trebuie sa ne intarim masurile si as umbla un pic si la lege. Ar trebui marite pedepsele pentru astfel de fapte, pentru a micsora numarul celor care au curaj sa se bage in astfel de combinatii. Ce am vazut sunt micii traficanti, nu marii traficanti, cei care trimit transporturi de arme cu trenuri si avioane. Trebuie sa se ocupe in primul rand politia de frontiera, organele vamale, DIICOT si, sigur, SRI si SIE. E o munca de colaborare. Eu cred ca imaginile pot fi reale, pentru ca traficul acesta exista. Trebuie sa fie un semnal de alarma la adresa traficului de arme. Armele nu le fabrica ISIS in Siria sau Irak, le cumpara din diferite tari ale lumii", a declarat pentru Mediafax Costin Georgescu, fost director al Serviciului Roman de Informatii.

Filmarea difuzata de Sky News arata intalnirea dintre doi traficanti de arme, care ar fi romani, si echipa de jurnalisti. Dupa luni de negocieri, echipa Sky News spune ca a fost directionata catre o zona izolata din Romania pentru a se intalni cu membrii unui grup de traficanti de arme.

Materialul video ridica insa semne de intrebare, avand in vedere ca cei doi traficanti s-au lasat filmati pe tot parcursul intalnirii fara a avea vreo retinere. Nu este clar nici de ce in filmare se vorbeste despre armele AK-47, dar pe inregistrare apare doar o pusca pentru lunetisti. In plus, pe inregistrarea din masina se poate observa vinieta lipita de parbriz si asta in conditiile in care, in Romania, rovinieta nu se mai foloseste in acest fel de cativa ani.

DIIICOT a anuntat ca face verifica in legatura cu informatiile aparute, in acest moment, pe rolul institutiei nefiind inregistrat vreun dosar penal in acest sens. Agentia Mediafax a incercat sa obtina un punct de vedere si din partea Serviciului Roman de Informatii, dar acesta a refuzat sa confirme sau sa infirme existenta vreunei informari in legatura cu acest caz catre alte institutii ale statului.

  • UPDATE: Daniel Horodniceanu, seful DIICOT: Facem verificari legate de informatiile privind traficul de arme din Romania

Daniel Horodniceanu

Daniel Horodniceanu

Foto: Mediafax

Daniel Horodniceanu, procurorul sef al Directiei de Investigarea Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) a declarat pentru News.ro ca, in urma materialului publicat de Sky News, vor fi facute verificari de catre procurorii din Romania.

"Facem verificari. Stim despre material", a declarat pentru News.ro Daniel Horodniceanu, procurorul-sef al DIICOT.

Ancheta procurorilor vizeaza identificarea persoanelor care apar in materialul publicat de Sky News si daca pot fi incriminate pentru traficarea si vanzarea ilegala de armament pe teritoriul Romaniei.

Citeste si:Daniel Horodniceanu, seful DIICOT: Verificam verdicitatea celor aparute in media despre traficantii de arme; sunt nepotriviri

  • Mihaita Calimente, presedintele Comisiei de control SIE: Cei care fac trafic de arme sunt prinsi destul de repede in Romania

Mihaita Calimente

Mihaita Calimente

Foto: Agerpres

Presedintele Comisiei parlamentare de control al Serviciului de Informatii Externe, Mihaita Calimente, a declarat duminica, pentru News.ro, ca cei care fac trafic de arme pe teritoriul Romaniei sunt prinsi de obicei foarte repede si risca ani multi de inchisoare, potrivit legislatiei din tara noastra, el aratand ca nu a primit informari de la SIE privind astfel de activitati de trafic de arme.

"A achizitiona in spatiul ex-sovietic arme nu cred ca este o mare problema, si in Moldova stiu ca se intampla lucrul acesta, nu numai in Ucraina, dar mai ales acolo, pentru ca a fost un conflict inghetat. Acum, ca sunt cetateni romani care se duc in Ucraina, cumpara arme si le vand in Occidentul Europei sau chiar in Orientul Mijlociu, s-ar putea, insa isi asuma niste riscuri foarte mari si o pot sfarsi foarte prost. Traficul de arme este o meserie foarte periculoasa", a spus Calimente.

Intrebat daca a primit informari de la Serviciul de Informatii Externe pe aceasta tema, Calimente a precizat ca nu a avut astfel de informari.

"Daca traficantii le vand pe teritoriul Romaniei, pentru ca s-au mai intamplat astfel de cazuri, sunt prinsi destul de repede, si consecintele traficului de arme, in Romanila, inseamna foarte multi ani de puscarie", a mai spus Mihaita Calimente.

In contextul in care serviciile de securitate britanice avertizeaza cu privire la atacuri teroriste in tara lor de tipul celui care a avut loc la Paris, postul Sky News anunta ca a demarat ancheta dupa ce a primit informatii ca traficantii de arme din estul Europei s-au inmultit si vand armament oricui.

Analistii de securitate spun ca celule islamiste si atacatorii care actioneaza de unii singuri considera la momentul actual ca armele automate sunt cel mai bun mod de a comite crime in masa.