SRI castiga mai multa putere. Guvernul a facut SRI organ de cercetare penala in cazurile de siguranta nationala si terorism

de C. Pantazi     HotNews.ro
Duminică, 13 martie 2016, 15:20 Actualitate | Esenţial

SRI - Serviciul Roman de Informatii
Foto: SRI
Guvernul Romaniei a dat SRI mai multe puteri decat avea inaintea celebrei decizii din 16 februarie a Curtii Constitutionale, dupa cum arata textul OUG de vineri seara - remis ziaristilor, dar inca nepublicat in Monitorul Oficial. Practic, ordonanta de urgenta aprobata vineri dupa-amiaza in CSAT si adoptata vineri seara de Guvern transforma SRI in organ special de urmarire penala cu atributii in cazurile de siguranta nationala si terorism. SRI nu a mai avut astfel de atributii in ultimii 25 de ani, ele fiind similare cu ale Securitatii inainte de 1989.

Pe de alta parte, surse judiciare sustin ca SRI nu ar fi primit nimic in plus fata de ce avea pana acum, in sensul ca se limiteaza la punerea in executare a mandatelor de interceptare si nu poate desfasura alte activitati de cercetare penala, rezervate exclusiv procurorilor.

Ce spune OUG adoptata vineri seara de Guvern? RomaniaCurata.ro arata ca, potrivit textului OUG remis ziaristilor de la guvern (dar nepublicat inca pe vreun site oficial sau in Monitorul Oficial) Guvernul a modificat legea 14/1992 (legea de functionare a SRI) şi a adăugat un nou alineat, care va suna astfel:

"Organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest. Prin excepţie, organele Serviciului Român de Informaţii pot fi desemnate organe de cercetare penală specială conform art. 55 alin. (5), (6) Cod de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor  de supraveghere tehnică, conform prevederilor aceluiaşi cod.”

Si jurnalista Clarice Dinu a scris in Gandul despre noile atributii ale SRI, observand ca prevederile apar in forma finala a OUG de vineri seara, desi in forma initiala aparuta in presa vineri dimineata ele lipseau.

Practic, ofiterii SRI beneficiaza de o exceptie introdusa de guvern in legea de functionare a serviciului si pot deveni organe de cercetare penala. Dar ce pot face, mai exact? Aceeasi OUG de vineri seara a modificat Codul de procedura penala si a adaugat la art. 57, alineatul 2 urmatoarea precizare, potrivit unui articol semnat de Alex Costache in RomaniaCurata.ro:

"Organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală numai în condiţiile art. 55 alin. (5) şi (6), corespunzător structurii din care fac parte, în cazul săvârşirii infracţiunilor de către militari sau în cazul săvîrşirii infracţiunilor de corupţie şi de serviciu prevăzute de Codul penal săvîrşite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranţa navei ori a personalului acesteia. De asemenea, organele de cercetare penală speciale efectuează, în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Titlul X din Codul penal şi infracţiunilor de terorism, punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică.”

Astfel, ofiterii SRI vor putea face acte de urmarire penala (precum procurorii ori politistii judiciari) in cazurile de terorism si in cele prevazute la Titlul X din Codul Penal: Trădarea, Acţiuni împotriva ordinii constituţionale, Acţiunile ostile contra statului, Spionajul, Atentatul care pune în pericol securitatea naţională, Actele de diversiune, Comunicarea de informatii false, Propaganda pentru război,  Compromiterea unor interese de stat,  Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, Constituirea de structuri informative ilegale, Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale si altele din acelasi registru.

Asadar, SRI nu mai poate face acte de urmarire penala in afara cazurilor de terorism si siguranta nationala, asa cum o facea pana la decizia CCR din 16 februarie a.c., OUG-ul adoptat de guvern vineri eliminand sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din articolul 142, alineatul 1 al Codului de procedură penală. Acum, articolul va suna astfel: "Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei". Dar SRI dobandeste, pentru prima oara dupa 1990, prerogative de organ de urmarire penala, fie si numai pentru terorism si siguranta nationala.

Cum s-a ajuns aici? Curtea Constitutionala a omis sa specifice clar in motivarea deciziei din 16 februarie 2016 daca SRI poate face acte de urmarire penala. Motivarea CCR sugereaza ca SRI nu ar avea ce cauta in actele de urmarire penala, dar nu stipuleaza clar si fara dubiu acest lucru. Beneficiind de ambiguitatea deciziei si motivarii CCR, Guvernul a putut sa atribuie SRI prerogative de organ de urmarire penala. Dupa cum arata Dan Tapalaga in analiza motivarii CCR:"ce spune Curtea aici se traduce cam asa: sa stabileasca Parlamentul cine face interceptari in tara asta, nu CSAT sau ANCOM, care au hotarat ca SRI-ul este institutia care se ocupa de interceptari. Ca principiu e foarte corect, dar Curtea nu a clarificat daca SRI mai poate fi indicata ca institutie care poate realiza interceptari, sugerand doar ca nu prea. Aici se ridica o intrebare legitima. Daca Parlamentul clarifica sintagma "alte organe specializate ale statului" si spune ca e vorba inclusiv de SRI, e ok? Din paragraful 49 se intelege ca nu, dar nicaieri Curtea nu spune asta negru pe alb".

Ministrul Raluca Pruna a motivat aceasta adaugare de prerogative pentru SRI prin necesitatea de a nu pune in pericol mandatele de siguranta nationala (desi ele nu au fost puse nici un moment sub semnul intrebarii de decizia CCR) si prin existenta unei "agende europene" in legatura cu terorismul. Iata declaratia sa din conferinta de presa de vineri seara:

Am spus că acest lucru este legat de mandatele de siguranţă naţională, care privesc exclusiv infracţiunile grave şi foarte grave din Titlul 10, din Codul Penal. Am dat, cu titlu de exemplu, care sunt acestea, la care se adaugă şi terorismul, şi în acest sens şi ţinând seama de o agendă europeană care ne face să trebuiască să fim, cum să spun, mai vigilenţi decât am fost acum cinci ani, să asigurăm continuitate cu privire la ceea ce se face în cadrul acestor mandate de siguranţă naţională. Şi în acest sens, într-un mod limitat şi limitativ prevăzut de lege, este adevărat că SRI poate să facă acte de cercetare penală, fiind în acest sens un organ de cercetare penală specială, nu în altceva decât în limitele definite de actualul Cod de procedură penală. Deci, aici n-am inovat, aici numai am clarificat, şi am făcut-o ca să nu punem în pericol mandatele de siguranţă naţională şi, până la urmă, siguranţa cetăţeanului, pentru că, am zis, România este o ţară mai sigură decât altele. Azi e 11 martie şi cred că, din păcate, comemorăm câţi ani? pe 11 martie ..., în fine, de la atentatele de la Londra (de la Madrid - n.red.). Deci, cred că o agendă, repet, europeană ne obligă să fim mai scrupuloşi, mai riguroşi cu privire la modul în care protejăm siguranţa cetăţenilor. Mulţumesc foarte mult.












VIDEO Descoperire socanta a politistilor de frontiera din Timis. Ce ascundea sub fusta o femeie care calatorea spre Italia

Descoperire socanta facuta de politistii de frontiera din Cenad, in judetul Timis. Agentii au observat o femeie care a incercat sa isi treaca fetita de 12 ani peste granita, ascunsa sub... fustele ei. La verificarea unui microbuz, vamesii au observat-o pe copila ghemuita pe podeaua vehiculului, sub hainele mamei.
12317 vizualizari
  • 0 (22 voturi)    
    Dupa ce apare ordonanta in Monitorul Oficial (Duminică, 13 martie 2016, 15:46)

    ty [utilizator]

    putem discuta. Pana atunci ce zic unii sau altii oricat de oficiali ar fi sau nu este egal cu zero.
    Tinand cont de antecedente nu-i cred nici pe unii nici pe altii.
    • +2 (18 voturi)    
      Coruptia este atentat (Duminică, 13 martie 2016, 18:05)

      andreitr [utilizator] i-a raspuns lui ty

      la siguranta nationala. Orice numai ca Romania sa scape de coruptie. Hai DNA! Hai SRI!
      • +1 (9 voturi)    
        O intrebare (Luni, 14 martie 2016, 9:46)

        IonutSC [utilizator] i-a raspuns lui andreitr

        Sa presupunem prin reducere la absurd ca SRI va starpi fara discriminari, abuzuri sau protejati toata coruptia din Romania. Ce crezi tu ca vor face dupa ? Crezi ca vor renunta la putere ? Crezi ca vor spune: gata baieti, ne-am terminat treaba, hai sa plecam acasa ? Eu unul ma indoiesc, oricum ai privi lucrurile, atata putere in mana unei singure institutii care opereaza dupa perdele by default, nu are cum sa fie un lucru bun.
        • +4 (6 voturi)    
          Alta intrebare (Luni, 14 martie 2016, 10:05)

          Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui IonutSC

          va mai amintiti de comisarul Soric de la Neamt?Va mai amintiti cum zicea el ca interlopii nu sunt interlopi.Zicea ca sunt procurori care dau bani cu camata si ca este ceva normal asta.Va mai amintiti ca in sprijinul lui Soric au venit toti politisti din Inspectoratul Neamt si au facut demonstratie sa fie lasat Soric in pace?Acuma nu stim cati Sorici mai sunt in politie si cati procurori care dau camata si care iau spaga.cazuri au fost.Sa puna astia mana pe ascultari va dati seama ce fac?Abia atunci incepe destramarea statului de drept si ajung iterlopii sa conduca judetele.
          • -1 (5 voturi)    
            Adevarul (Luni, 14 martie 2016, 11:01)

            Arh. [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

            Problema cea mai mare nu ar fi ca SRI se ocupa de siguranta nationala, chiar si prin interceptari, ci ca acest serviciu nu a reusit sa se reformeze atat de bine astfel incat sa inlature perceptia ca este continuatorul fostei Securitati.
        • +2 (2 voturi)    
          Cum adica? (Luni, 14 martie 2016, 14:31)

          Daniels22026 [utilizator] i-a raspuns lui IonutSC

          Asezi scenarii gresite din multe puncte de vedere.

          Echilibrarea puterii, pe care n-o rostesti, dar evident o gandesti, este eronata profund inca de la baza scenariului tau. Mai intai, cu gandul la echilibrare, de fapt dezechilibrezi masiv raportul de putere intre societatea civila si stat. Pe urma dezechilibrezi profund si raportul dintre puterile statului.

          Dar multi privesc gresit sistemul, asa cum o faci si tu. In primul rand multi nu intelegeti forta societatii civile dotate cu tehnologia IT. Apoi multi nu intelegeti forta societatii civile in globalizare. Aceasta forta extrema, NU este pozitiva in toate aspectele ei.

          Dar ceea ce nu pricepeti voi acum, se va echilibra natural. Pacat. Echilibrarea naturala presupune intotdeauna chinuri si victime. Nu va fi usor. Ar fi fost de preferat intelepciunea societatii. Am fi scapat de multe rele ale viitorului.
          • 0 (0 voturi)    
            Comisia de la Venetia (Marţi, 15 martie 2016, 16:57)

            IonutSC [utilizator] i-a raspuns lui Daniels22026

            Fara sa vreau. observ sa impartasesc opinia exprimata si de Comisia de la Venetia:

            "serviciile au tendinta naturala de a colecta cat mai multe informatii, de a-si spori puterea. In consecinta, creste exponential riscul de a abuza de ea. Cand obtin puteri suplimentare, in speta drept de ancheta, riscul violarii drepturilor fundamentale creste si mai mult."

            Iar societatea civila "dotata cu tehnologia IT" (exprimarea te plaseaza clar in afara domeniului) devine mult mai greu de manipulat prin mijloacele traditionale. Asta ii supara pe multi, inclusiv pe cei ca tine care sub pretextul luptei impotriva unui pericol inchipuit accepta atentate reale la adresa drepturilor omului.
  • +5 (27 voturi)    
    Comunicarea de informatii false? (Duminică, 13 martie 2016, 16:02)

    ProLibertate-AntiMerkel [utilizator]

    SRI va ancheta conducerea Antena3 ?
  • +12 (34 voturi)    
    eh (Duminică, 13 martie 2016, 16:03)

    Mazeta [utilizator]

    Securitatea, pardon SRI, oricum făcea tot ce scrie mai sus (și mai mult decât atât). Acum doar se legalizează o stare de fapt.
    • +1 (7 voturi)    
      Normal... (Luni, 14 martie 2016, 9:10)

      marki [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Cum să renunțe Ochiul și Timpanul la jucăria preferată? SRI-ul (recte Securitatea)
      a condus dintotdeauna „destinele” românilor. Iar în ultimii zece ani, sub „strălucitul”, cel mai-cel-mai președinte (care i-a manevrat frâiele după cum i-au dictat interesele de clan), a căpătat puterile hiperbolice de astăzi.
      Hai, poftiți la... minusuri! :)
  • -1 (21 voturi)    
    n-am inteles nimic (Duminică, 13 martie 2016, 16:24)

    BogdanNicolaescu [anonim]

    SRI va putea sau nu intercepta pe al'de varanu' pentru coruptie asa cum o facea si pana acum? dasau nu? daca nu, inseamna ca n-au facut nimic...
    • +4 (6 voturi)    
      adica? (Luni, 14 martie 2016, 1:28)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui BogdanNicolaescu

      daca interceptarile le face DNA si nu SRI sughit Kovesi sau Coldea?
  • -5 (23 voturi)    
    Un Complex "Balnear" gen Guantanamo (Duminică, 13 martie 2016, 16:39)

    un domn [utilizator]

    e necesar pentru anchetarea faptelor politicienilor corupti...e mai ieftin, in plus nu mai e nevoie de interceptare, vor declara singuri si sigur XACT cum au comis fapta...de exemplu..tehnica ineculeui este foarte eficienta...cati metri cubi de apa e nevoie ? vs costul interceptarii ? hai sa fim si noi mai practici si pragmatici !
  • +14 (28 voturi)    
    Asa si... (Duminică, 13 martie 2016, 16:44)

    Zummm [utilizator]

    Securistii conduc din 90. Ceva nou ?
  • -9 (31 voturi)    
    Foarte bine! (Duminică, 13 martie 2016, 16:54)

    IPOLIT [utilizator]

    Romania si cetatenii ei onesti au nevoie, in contextual actual social-economic-geografic-politic-juridic, de prerogativele speciale ale SRI. Dreptul de a comite infractiuni NU este un drept fundamental al omului si nu este aparat prin nici o lege, intr-o societate normala. Doar unii dintre concetatenii nostri doresc ca Romania sa fie, pe mai departe, fieful infractiunilor.
    • +8 (10 voturi)    
      in statele cu pretentii de demokratie (Duminică, 13 martie 2016, 23:25)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui IPOLIT

      infractiunile penale sunt cercetate de politia penala/judiciara, nu de serviciile secrete.
      ex. fbi politia de investigatii penale din sua se subordoneaza procurorului general, dept. justitiei.
      in regatul unit, mi6 este in cadrul ministerului de interne.
      in america, toate politiile si serviciile secrete sunt cu subordonare departamentala, cu exceptia cia, singura agentie de info, secreta, este subordonata senatului si presedintelui. nu este militarizata si nu poate actiona, prin lege, in interiorul teritoriului sua. si nu are atributii de politie, nu poate face arestari.
      singurele servicii secrete militarizate sunt cele ale pentagnului.
      sereitatea noastra este mai ceva decat cea a ghinararului stanculescu sau cum il chema pe sefu' secu. are firme, spitale, pamanturi, etc. dar, mai ales, are niste uniforme negre, cum erau cele ale sd, din reichul de mie de ani...:)
      ascultare usoara !
      • 0 (0 voturi)    
        Progres (Luni, 14 martie 2016, 21:46)

        CzCa [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

        Actul de urmarire penala specific permis este cel de punere in aplicare a mandatului de supraveghere tehnica in cazurile specificate, pentru a nu fi necesara implicarea politiei ca si organ de cercetare penala in toate aceste cazuri de la inceput. Evident ca arestarea si cercetarea penala ”integrala” trebuie facute cu implicarea politiei.

        Decizia CCR are ca justificare faptul ca in îndeplinirea atributiilor de siguranta nationala SRI are competente legale si capabilitati tehnice si organizatorice ”extraordinare”, a caror utilizare nereglementata explicit in cercetarea penala convențională crește probabilitatea de abuz (face un potential abuz fezabil/facil prin disponibilitatea acestor resurse).

        Este o specificare utila ce urmeaza principii democratice si un pas inainte, chiar daca intre lege/teorie si practica o oarecare distanta este inevitabila.
    • -5 (7 voturi)    
      SIE muta si castiga !!! (Duminică, 13 martie 2016, 23:42)

      Miky113 [utilizator] i-a raspuns lui IPOLIT

      Majoritatea Banilor negrii ai SIE sunt facuti in tara de mafia patrioata: politicienti, patroni. si tot sistemul juridic.
      Sub umbreala SIE nu exista atac la siguranta nationala, doar tunuri in evaziune, excrocherii, spalare de bani, offshoruri, si cate altele.

      SRI a deranjat celelalte sisteme(inclusiv cuplul Elena-Base), si acum o incaseaza.
      Cand descoperi ca toti sunt corupti ori ai dreptatel; ori nu auzi bine, si trebuie sa mergi sa te culci !!!. Nu-i mai bine sa nu auzi deloc?!

      Morar &Pruna joaca gambitul damei...
  • +1 (25 voturi)    
    Chiar castiga SRI mai multa putere? (Duminică, 13 martie 2016, 17:14)

    FlorinEconomistul1 [anonim]

    Se tot vorbeste despre infiltrarea sistemelor politice din tari europene, pe calea coruptiei, de catre state ostile. Granita dintre securitate nationala si "business" chiar a devenit foarte subtire. Ce se intampla daca, pe baza unui mandat de securitate nationala, SRI face interceptari si afla ca cel urmarit nu e terorist, dar mituieste politicieni romani? Conform deciziei CCR, in cazul unui proces intentat acelui politician, de catre DNA, pentru luare de mita, inregistrarile SRI nu se admit ca probe. E corect? Sau e corect ca un fost primar (de exemplu) sa scape de urmarirea penala nu fiindca nu a comis faptele, ci fiindca inregistrarile care dovedesc faptele nu sunt admise in instanta?
    • +2 (4 voturi)    
      Simplu! (Luni, 14 martie 2016, 9:05)

      John M. [utilizator] i-a raspuns lui FlorinEconomistul1

      SRI o sa spuna ca interceptarea s-a facut in prezenta unui procuror si atunci e admisa ca proba.
      • 0 (0 voturi)    
        si, (Luni, 14 martie 2016, 14:16)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui John M.

        procuroru ce'o sa spuna ?! :)
        banuiesc ca, tot asa. altfel, cum ?!:))
  • +11 (11 voturi)    
    Sau abia acum intra SRI in legalitate ? (Duminică, 13 martie 2016, 19:15)

    Susufler0 [utilizator]

    Ma infior de ce-am putut spune, dar tot nu retractez !
  • +4 (10 voturi)    
    SRI lucreaza legal ! Ura ! (Duminică, 13 martie 2016, 22:51)

    Susufler0 [utilizator]

    In momentul in care SRI, in indeplinirea unei misiuni specifice de verificare a unei amenintari la adresa securitatii statului, inregistreaza cu aparatura sa si cu ajutorul operatorilor sai , in baza legii sigurantei nationale, convorbiri telefonice din care afla de savarsirea unor acte de coruptie, inregistrari pe care apoi le preda procurorului DNA, iar acesta apreciaza ca e cazul sa ceara judecatorului mandat pt ascultarea telefonului lui X, operatiune pe care o realizeaza tot SRI cu aparatura sa si cu oamenii sai, inseamna ca SRI a indeplinit in fapt operatiuni de cercetare penala, substituindu-se fara drept organelor de cercetare penala. Prin mult discutata Ordonanta adoptata acum 2 zile, asta s-a demonstrat, ca SRI a fost in afara legii in toate aceste situatii.
  • +2 (4 voturi)    
    In ce tara (Duminică, 13 martie 2016, 23:42)

    noturs [anonim]

    vorbim noi despre SRI?! :( :( :(
  • 0 (2 voturi)    
    ... (Luni, 14 martie 2016, 9:14)

    pathfinder [utilizator]

    Unde dai si unde crapa...
  • -1 (1 vot)    
    ! (Luni, 14 martie 2016, 9:48)

    CTGOnline [utilizator]

    Se intampla si in alte parti. FBI e subordonat direct Procurorului General, facand parte din Ministerul Justitiei.
  • +2 (4 voturi)    
    Restauratio (Luni, 14 martie 2016, 10:09)

    Joseph Porta [utilizator]

    ...in integrum. Bravo, asta zic si io democratie, nene. Suntem inca departe totusi de modelul perfect al marilor nostri pretini de peste ocean. Io-s de parere asadar sa introduceti rapid, tot prin ordonanta, noi si moderne mijloace de proba in procesul penal: waterboarding, privarea de somn, executii simulate, plimbari in fundul gol pe holul penitentiarelor samd. Sa vezi atunci productie record la hectar in lupta anticoruptie. Uraaaa, uraaa!
  • +1 (1 vot)    
    ! (Luni, 14 martie 2016, 10:17)

    Kpriciu [utilizator]

    Cheap show for poor romanians!
  • +4 (4 voturi)    
    Potrivit legii... (Luni, 14 martie 2016, 10:24)

    Reticentul [utilizator]

    ...508/2004, pentru infiintarea DIICOT (Directia pentru Investigarea Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism) art. 12 lit b) infractiunile contra sigurantei statului, si c) infractiunile prevazute de Legea 535 privind prevenirea si combaterea terorismului, sunt de competenta DIICOT. Scrie undeva ca aceste prevederi s-au anulat, ori ca se desfiinteaza DIICOT? Ori ca trece la SRI? ... S-a facut Pruna Posirca.
  • +4 (4 voturi)    
    absurdistan (Luni, 14 martie 2016, 10:37)

    ..13 [utilizator]

    SRI - cercetator penal???

    Curata separarea puterilor in stat.

    Cu JK asta multe prostii se vor mai intampla.

    Dar cu cat se intampla mai repede cu atat intelege lumea mai repede ca astia sunt securistii de ieri sau in cel mai fericit caz copiiilor lor educati in aceleasi idei.

    Nu-s de ce am senzatia ca Magureanu este la putere si este pe niste cai mari sau peste niste dobitoci cu diplome...

    Bre, chiar asa de imbecili putem sa fim?
    SA ne intoarcem inapoi cu 25 de ani?

    Ne intoarcem inapoi la prima boare de vant?
    Sau s-au activat atat de puternic curentii veniti din Rusia???


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version