Decizie de importanta majora / SURSE: OMV a batut palma cu Gazprom pentru un schimb important de active, care implica Romania. Pozitia OMV: Orice ipoteza privind schimbul de active este falsa, fiind la inceputul procesului de negociere, iar deciziile nu sunt inca luate

de C. Pirvoiu, D.Tapalaga, C.Pantazi     HotNews.ro
Joi, 7 ianuarie 2016, 19:57 Actualitate | Esenţial

Gazprom - OMV
Foto: Colaj foto

Grupul austriac OMV a "batut palma de principiu" cu gigantul rus Gazprom, la sfarsitul anului trecut, pentru un schimb de active, care implica Romania au declarat pentru HotNews.ro mai multe surse importante din domeniul petrolier. OMV ar urma sa primeasca acces la explorarea si exploatarea unor zacaminte foarte mari in Siberia. In schimb, Gazprom ar urma sa preia rafinaria Petrobrazi de la Ploiesti, detinuta de OMV Petrom si benzinarii din Bulgaria. Rusii ar mai solicita, in cadrul acestui aranjament, sa devina parteneri in proiectele pe care OMV le dezvolta impreuna cu americanii de la ExxonMobil. OMV Petrom si ExxonMobil detin licente de explorare si exploatare in Marea Neagra, pe teritoriul Romaniei.

  • Pentru o mai buna intelegere a situatiei, trebuie precizat ca OMV este actionarul majoritar al companiei petroliere romanesti OMV Petrom.

Discutiile dintre rusi si austrieci nu sunt finalizate si oricand pot aparea modificari asupra intelegerii, au mai precizat sursele Hotnews.ro. Negocierile au inceput cu mai mult timp in urma. In vara anului trecut a fost semnata o intelegere importanta intre OMV si Gazprom. Potrivit documentului semnat in vara, OMV ar putea deveni partener cu compania rusa in dezvoltarea unui zacamant de petrol si gaze din Rusia, oferind in schimb alte active, lucru anuntat chiar de grupul austriac. Parteneriatul cu rusii e chiar mai puternic de atat. In toamna, OMV a semnat cu Gazprom un acord pentru dublarea conductei Nord Stream care ar creste si mai mult dependenta Europei de gazele rusesti. Alaturi de OMV au mai semnat Shell, E.ON, BASF si Engie (fosta GDF Suez).

De ce ar ceda OMV active importante pe care le detine? Potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro, noul manager al OMV are ambitia extinderii grupului in spatiul rusesc, vizand in principal zacaminte mari din Siberia. In primavara lui 2015, a fost numit sef al OMV un apropiat al rusilor, Rainer Seele.

Despre o apropiere intre OMV si Gazprom au aparut informatii in spatiul public inca din 2014, insa relatia dintre cele doua grupuri s-au intensificat dupa schimbarea managementului. Inainte sa ajunga la OMV, Rainer Seele a fost presedinte al Camerei de comert Germania- Rusia si presedintele Consiliului de Administratie al companiei germane Wintershall, pozitii de conducere din care a avut relatii de business foarte apropiate de Gazprom.

Specialistii consultati de HotNews.ro se arata ingrijorati de acest eventual schimb de active dintre Gazprom si OMV, fiind ridicate semne de intrebare legate de viitorul rafinariei Petrobrazi. Mai multe afaceri mari operate de rusi in Romania s-au dovedit in timp falimentare. Vezi cazul combinatelor Mechel (Campia Turzii, Targoviste, Ductil Steel Otelu Rosu si Laminorul Braila) care au dat faliment sau cazul Petrotel Lukoil care a ajuns sa aiba probleme de natura penala si financiara.

In aceste conditii, se pune problema daca autoritatile romane pot interveni in vreun fel. Fiind vorba de o afacere intre doua entitati private, nu poate interveni direct. Indirect, statul roman are un cuvant de spus. Pentru cooptarea Gazprom in proiectele din Marea Neagra ar fi nevoie si de acceptul autoritatilor, deoarece licentele de explorare si exploatare sunt aprobate de statul roman. In cazul cedarii rafinariei, OMV trebuie in primul rand sa notifice autoritatile romane. Altfel spus, statul roman are un cuvant greu de spus asupra oricarei viitoare actiuni intre OMV si Gazprom.

Ce spune OMV? HotNews.ro a cerut si pozitia OMV pe marginea acestor informatii. OMV sustine ca orice ipoteza legata de un schimb este falsa, insa adauga si (n.red. foarte important de mentionat) ca deciziile nu sunt inca luate. Si mai adauga ceva important: faptul ca nu vor renunta la drepturile de management asupra oricarei dintre activele strategice pe care le detin. "Aceste zvonuri sunt complet lipsite de sens. Am declarat in mod clar ca actiunile OMV si, de asemenea, ale OMV Petrom nu sunt pe masa (negocierilor). Orice ipoteza privind schimbul de active este falsa, fiind la inceputul procesului de negociere, iar deciziile nu sunt inca luate. (Nota: sublinierea redactiei) Ceea ce vom face in mod absolut clar este ca nu vom renunta la drepturile de management asupra oricarei dintre activele noastre strategice. OMV Petrom a fost, este si va fi o companie de baza,, iar Romania ramane o piata de baza", au spus reprezentantii OMV pentru HotNews.ro.

Pozitia oficiala a OMV (transmisa de Biroul de presa, in original - lb. engleza):

"These rumors are complete nonsense. We have stated clearly, that no shares in OMV and thereof also OMV Petrom are on the table. Any assumptions regarding the asset swap are false as we are in the beginning of the negotiation process and decisions are not made yet. What we also made absolutely clear: we will not give up management rights in any of our strategic assets.
OMV Petrom was, is and will be a core asset and Romania remains to be a core market.


Citeste si:



Citeste mai multe despre   











VIDEO Pagubiti in noaptea nuntii. Cum au ramas fara bani doi tineri din Sibiu, chiar dupa petrecere

Nunta de vis s-a transformat in nunta de cosmar pentru doi tineri din judetul Sibiu. Hotii le-au furat din casa toti banii primiti in dar, in timp ce mirii si cativa invitati continuau petrecerea a doua zi dupa marele eveniment.
21426 vizualizari
  • +26 (34 voturi)    
    sa o faca (Joi, 7 ianuarie 2016, 20:07)

    vasile [anonim]

    si NU mai alimentez de la Petrom OMV in viata mea.
    • +16 (16 voturi)    
      Asta nu-i nimic (Vineri, 8 ianuarie 2016, 10:02)

      mihnea2012 [utilizator] i-a raspuns lui vasile

      nici eu nu alimentez la Lukoil si ce e cu asta? In curand toate resursele or sa fie ale lor. Petromidia e deja la chinezi. Deci o sa alimentezi de la rusi sau de la chinezi. asta daca nu iti faci tu rafinarie in balcon pt uleiul prajit.
    • +1 (3 voturi)    
      Strategic probabil ca are sens pt ei (Vineri, 8 ianuarie 2016, 11:41)

      Je__ [utilizator] i-a raspuns lui vasile

      Rezervele din Ro, probabil sunt putine.
      Ma gandesc ca in strategia lor pe 10-20 ani, se gandesc la un parteneriat, sa aiba access la petrol crud.

      Zona Orientului probabil ca va ramane mult timp sub conflict...ceea ce va aduce incertitidine pt un flux constant de alimentare.

      Mai trebuie luat in calcul si costul. OMV trebuie sa-si mentina profitul.

      Avand in vedere concurenta, si perspectivele...probabil ca ei se gandesc ca singura metoda de a mai supravietui 20 ani, intr-o lume care se misca spre energie alternativa e sa-si securizeze surse ieftine de alimentare cu titei.

      Ganditi-va ca scenariul cel mai pesimist e sa inchida rafinariile. Si nu e nimic exclus, daca titei de extras in zona nu exista!
  • -5 (37 voturi)    
    Doua firme private (Joi, 7 ianuarie 2016, 20:10)

    echidistantul_ [utilizator]

    Nu eram presati de occident sa privatizam??? IAta, am privatizat la presiunile lor.
    Acuma, ce fac doua firme private, este strict problema lor.
    • +12 (16 voturi)    
      Multumeste-i lui Bonbonel (Joi, 7 ianuarie 2016, 21:52)

      Parzivall [utilizator] i-a raspuns lui echidistantul_

      A fost un maiestru in privatizari....sa pui o tara pe chituci in halul asta, mai rar. Bravo Bonbo.
    • -9 (19 voturi)    
      Pertinent (Joi, 7 ianuarie 2016, 23:04)

      Kim [anonim] i-a raspuns lui echidistantul_

      Singurul comentariu pertinent la acest articol. Felicitari!
    • +4 (14 voturi)    
      da (Joi, 7 ianuarie 2016, 23:08)

      bec [utilizator] i-a raspuns lui echidistantul_

      ma trollule, esti rupt intre gazprom si comunism.
    • +11 (15 voturi)    
      Nastase (Vineri, 8 ianuarie 2016, 8:28)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui echidistantul_

      Adrian Nastase, PSD, 23 iulie 2004, Petrom. Iti spune ceva insiruirea de mai inainte?

      Nastase este cel ce a vandut resursele petroliere ale tarii catre OMV.
      • +10 (12 voturi)    
        si Tariceanu (Vineri, 8 ianuarie 2016, 9:37)

        gicu sculeru [anonim] i-a raspuns lui Soljenitin

        Il uiti pe CPA Tariceanu.
        Nastase a concesionat pe 10 ani resursele de petrol la OMV. Tariceanu a vandut Petrom la OMV in speranta ca va cumpara Petromidia de la Patriciu.
        Si a vandut pe 600 mil, iar UE ne-a amendat pentru poluare ... 600mil.

        Dupa ce A.Nastase a falimentat fabricile de diamante sintetice de la Arad si Timisoara, CPA Tariceanu a cedat/renuntat la statutul de producator de aur si a returnat poansonul....
      • -5 (11 voturi)    
        semnatura finala a fost pusa de Basescu (Vineri, 8 ianuarie 2016, 10:26)

        jackalphonse [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

        base si stolojan sunt tot atat de vinovati ca Nastase si Tariceanu. Fiind partinitori, nu faceti decat sa inghititi in continuare aceeasi ciorba.
        • +1 (5 voturi)    
          Nu-mi (Vineri, 8 ianuarie 2016, 11:51)

          ionisus [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

          amintesc de prim-ministrul Basescu. Vanzarea(privatizarea) activelor statului Roman se face de guvern, cu semnatura primului ministru, ce treaba are Basescu?
  • 0 (36 voturi)    
    privitori ca la teatru (Joi, 7 ianuarie 2016, 20:11)

    Mazeta [utilizator]

    Încă o dată românii s-au dovedit foarte isteți: au cedat străinilor toate resursele și acum se uită fără griji la luptele sau iubirile dintre OMV, Gazprom și Exxon. Ca românul nu-i nici unul!
    • +8 (12 voturi)    
      idolul tau El Insusi (Vineri, 8 ianuarie 2016, 7:08)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      este Tartorul afacerii...similar cu bechtel...aia ce erau ? in fapt clasa politica romaneasca este un bulion cu mucigai incomplet fiert
  • +6 (24 voturi)    
    In spatele usilor inchise se vinde orce si pe orci (Joi, 7 ianuarie 2016, 20:15)

    andreesanu [utilizator]

    Comentariile sunt inutile din partea celor care chibiteaza.Romania este vanduta de la Malta din 89 ,restul e treaba de culise si recuzita.
    Austria a mai jucat de partea rusilor ,nu-i o noutate.
  • +20 (28 voturi)    
    A.Năstase ce spune? (Joi, 7 ianuarie 2016, 20:22)

    mircea [anonim]

    De la privatizarea Petrom de către A.Năstase sau bănuit relații subversive cu Gazprom.Și în privința Nabuco,tot OMV ne-au torpilat.A.Năstase trebuia uitat în temniță.
    • +3 (7 voturi)    
      si nu numai el (Vineri, 8 ianuarie 2016, 9:08)

      gica'sculeru [anonim] i-a raspuns lui mircea

      Principalul actor aici este C.P.A.Tariceanu. A.Nastase a concesionat pe 10 ani, iar Tariceanu a vandut resursele de petrol. Nu ca A.Nastase este sf.Adrian.NU! Dar nu trebuie uitat numai el in puscarie. Patriciu a murit. Dar il astept la DNA pe Tariceanu, cum il astept si pe Videanu etc
    • +1 (3 voturi)    
      nastase (Vineri, 8 ianuarie 2016, 11:55)

      ionisus [utilizator] i-a raspuns lui mircea

      nu spune nimic, si-a luat partea lui din ''comisioane'', vreo cateva amarate de sute de milioane de dolari, si acum sta linistit si rade de noi.Macar daca ar fi singurul!
  • +22 (28 voturi)    
    Asa lucreaza Rusia, (Joi, 7 ianuarie 2016, 20:31)

    ProLibertate-AntiMerkel [utilizator]

    prin dependenta energetica. Sau cumpara active in strainatate si apoi le distrug, ca sa priveze cetatenii unei tari de painea de zi cu zi.
    • +1 (1 vot)    
      Trădare clară (Vineri, 8 ianuarie 2016, 16:22)

      Păgubitul [anonim] i-a raspuns lui ProLibertate-AntiMerkel

      Corect ce se precizează despre Nastase.Si am auzit de la unii că ar fii fost cea mai bună guvernare. Bună, dar pentru cine?
  • +9 (25 voturi)    
    Unde-s postacii anti-americani, pro-rusi (Joi, 7 ianuarie 2016, 20:40)

    Parzivall [utilizator]

    Creca tzopaiti de bucurie, nici in cosmarurile voastre cele mai crunte nu ati visat la asa ceva.
    • +1 (5 voturi)    
      Si care-i diferenta untre Rusia si SUA? (Vineri, 8 ianuarie 2016, 11:58)

      ionisus [utilizator] i-a raspuns lui Parzivall

      Ambele vor(si fac) acelasi lucru, fura tot ce pot de pe unde pot! Asta, pentru ca (mai ales in Romania), POT!
      • +1 (5 voturi)    
        Diferențele sunt enorme. (Vineri, 8 ianuarie 2016, 13:27)

        mircea [anonim] i-a raspuns lui ionisus

        Citește comentariile și poate vei înțelege.Ce cumpără rușii,cumpără Rusia,ce cumpără americanii,cumpără o societate cu capital privat transparent,controlabil și sancționabil.Rușii ce au cumpărat în România până acum,au distrus.Tot.Dacă nu s-ar fi întâmplat asta,poate am fi spus că,nu contează.
        • -1 (3 voturi)    
          Americanii (Vineri, 8 ianuarie 2016, 14:16)

          ionisus [utilizator] i-a raspuns lui mircea

          cumpara transparent si controlabil?!!! Transparent pentru cine?! Si controlabil, de catre cine?! Cred ca te cam hazardezi. E drept ca , sistemul american(sau occidental), e diferit de cel rusesc, dar pentru noi, cei furati, care-i diferenta? Si statul rus tot prin intermediul unor firme cumpara(adica...fura!), ca si occidentul, la niste preturi subevaluate de zeci de ori!
          Sa-ti reamintesc de Romtelecom, care s-a "privatizat" in urma vanzarii de catre statul roman, catre statul grec, cu vreo 600 de milioane de dolari, dupa ce in cei doi ani anteriori statul roman investise in retehnologizare peste 2 miliarde de dolari!
          E doar un exemplu, dar sunt o multime de ''privatizari de succes'', similare. Mai lasa-ma si cu americanii! Diferenta dintre rusi si americani e ca cea dintre ciuma si sida, pentru ''pacient'' e cam tot una.
          • +1 (3 voturi)    
            90% din economia canadiana e americana (Vineri, 8 ianuarie 2016, 17:08)

            Parzivall [utilizator] i-a raspuns lui ionisus

            Si Canada e in G7, o tara de vis pt imigranti, aia de soi. Faza e ca nu iti vine statul american si investeste, vine o companie privata ca Ford de ex. Rusul iti vine prin Camarila Oligarhica, distruge tot si te lasa la funduletul gol. N-ai invatat nimic din istorie?
  • +11 (19 voturi)    
    Atunci (Joi, 7 ianuarie 2016, 21:10)

    io [anonim]

    Romania trebuie sa recumpere ...la orice pret inapoi PETROMUL !
    • +8 (10 voturi)    
      Ori (Joi, 7 ianuarie 2016, 22:22)

      nobody [anonim] i-a raspuns lui io

      să pună de o naționalizare.
    • +12 (14 voturi)    
      Si (Joi, 7 ianuarie 2016, 22:50)

      io [anonim] i-a raspuns lui io

      .Si ca sa revin....la cat austriecii de fara principii pot face asemenea miscari si cu bancile si unle industrii de pe aici! A se sti c aAustria este un pion rusesc...Nu de aceea toate marile afaceri ale blocului socialist se faceau prin Viena..Plus toti smecherii de prin SRI si alte oficine nu se opereaza la 'sigur' in Viena!
      Este oficina estica..aceasta Austrie!...Dirijata de rusi!
    • +2 (4 voturi)    
      NATIONALIZARE (Vineri, 8 ianuarie 2016, 10:14)

      mihnea2012 [utilizator] i-a raspuns lui io

      Pentru ratiuni de securitate nationala, cu votul Parlamentului se poate nationaliza Petromul daca intra pe mana rusilor. Da, ar fi o discutie privitor la garantarea proprietatii, dar votul Parlamentului ar transa. Si apoi trebuie sa ii despagubim pe OMV. Bani avem?
  • +15 (25 voturi)    
    Pentru ceva "banuti" (Joi, 7 ianuarie 2016, 21:16)

    Idealistu [utilizator]

    Astia si-ar vinde si mama. Chiar nu se pot lua masuri impotriva acestor societati care cred ca pot face afaceri cu un stat criminal si agresiv ? Chiar s-au uitat atat de repede lectiile istoriei ?
  • +25 (33 voturi)    
    Daca (Joi, 7 ianuarie 2016, 21:19)

    NicolaeA [utilizator]

    Daca austriecii devin prea filorusi, statul roman poate si nationaliza active in pericol de a ajunge pe mana rusilor !
    Astia au ramas cu aceleasi naravuri de pe vremea sovromurilor !
  • -4 (32 voturi)    
    Aoleu! (Joi, 7 ianuarie 2016, 21:19)

    satanae [anonim]

    Sariti! Vin rusii! Se duce dracului independenta energetica a tarisoarei! Si petrolul pe care-l mai avem sub glia strabuna va fi luat de Ivan, care ni-l va vinde apoi la suprapret! Astept cu nerabdare sa vad siroaiele de lacrimi care vor scalda obrajii dolofani ai patriotilor autohtoni. Si peste vreo doi ani, americanii o sa-i vinda lui Putin scutul ala de care ne simtim toti atit de protejati, si uite asa rusii vor avea o baza pe plaiurile carpato-danubiano-pontice. Si nu vor mai pleca de aici, pentru ca vor dori si ei sa ne protejeze de rachetele iraniene. Plingi, Romanica!
    • +8 (16 voturi)    
      infect (Joi, 7 ianuarie 2016, 23:13)

      bec [utilizator] i-a raspuns lui satanae

      delir mai ai ma trollule, nici tu nu intelegi ce vrei sa spui. Nu dragutule troll, petrolul va fi luat de ivan care va pune apoi conditii politice, ca el afaceri nu stie sa faca. El stie doar sa jefuiasca ce prinde, orice altceva il depaseste. Urita viata au astia ca tine, slugi la asemenea barbari. Altfel, mai bine cu obraji dolofani decit tras la fata de foame, ca tine.
      • -4 (4 voturi)    
        Nedumeriri (Vineri, 8 ianuarie 2016, 13:37)

        satanae [anonim] i-a raspuns lui bec

        Da, am inteles ca sint sluga barbarilor de la Rasarit care vor sa-i asupreasca pe civilizatii urmasi ai geto-dacilor, dar am si eu niste intrebari: plingi de indignare in timp ce scrii prostiile astea sau doar ti s-a ridicat tensiunea? Si apoi: cum va lua Ivan tot petrolul care i-a mai ramas lui Romanica, ca s-o lase fara bunatate de endependenta si neatirnare energetica? Il va suge pe tot din pamint si il va transporta cu caruta pina la Moscova, iar apoi va zice: sic! nu vi-l dau inapoi pina cind nu veti renunta la nobila voastra neatirnare? Iar voi veti urla in cor: nu si iarasi nu, mai bine mergem pe jos?
        • +3 (3 voturi)    
          Doar atat: (Vineri, 8 ianuarie 2016, 13:59)

          NicolaeA [utilizator] i-a raspuns lui satanae

          Siktir !
          • -1 (1 vot)    
            Doar de atit... (Vineri, 8 ianuarie 2016, 20:37)

            satanae [anonim] i-a raspuns lui NicolaeA

            Esti in stare. Ca toti romanii verzi, de altfel. Si sictir nici macar nu e un cuvint romanesc sau geto-dac.
        • 0 (0 voturi)    
          Nu mai trollica, o sa foreze (Sâmbătă, 9 ianuarie 2016, 21:05)

          Parzivall [utilizator] i-a raspuns lui satanae

          o sa il scoata din pamant, o sa il rafineze si o sa ti-l vanda la un pret excelent pt mujici, teribil de scump pt tine si la final toti banii o sa ii trimita la mosCow, sa-si cumpere gagicile tinere ale lui Phutin parfumuri scumpe si jaguari albi de zapada.
    • +7 (9 voturi)    
      sariiiiiti!! Nu mai avem ce prada!!! (Vineri, 8 ianuarie 2016, 9:28)

      gica sculeru [anonim] i-a raspuns lui satanae

      Dar bine ca avem locuri de munca, nu?
      Se intampla deja mr. satanae. OMV extrage petrolul ieftin si ne vinde produsele de rafinare si cracare la preturi mari. Nici macar bitum sau parafina nu mai producem in Romania. NIMIC! Totul bitumul folosit la autostrazi este importat, desi Romania este tara producatoare de petrol, iar bitumul este un reziduu petrolier. Asta e scandalos. Noi vindem resursa minerala si importam produsul finit. Dar avem locuri de munca, nu?
      La fel se va intampla si cu produsele clorosodice, daca inchidem Oltchim. Soda caustica produsa la Oltchim se vinde cu 500Eur /tona. Soda caustica importata din Franta (si produsa in India) costa 2500Euro/tona.
      La fel se intampla si cu instit. Cantacuzino. Sa-l indatoram ca sa-l falimentam.
      Sau cu Hidroelectrica. S-o inchidem ca sa facem eoliene si fotovoltaice!!!
  • +21 (27 voturi)    
    nationalizare (Joi, 7 ianuarie 2016, 21:23)

    shoby [anonim]

    Exista un singur raspuns: nationalizare.
    • +5 (5 voturi)    
      nu prea (Vineri, 8 ianuarie 2016, 9:14)

      Point [utilizator] i-a raspuns lui shoby

      asta e sabie cu doua taisuri.sau,ca sa fiu si mai plastic,avem talpile prea fine pentru ea
      ivan se afla in plin razboi economic,nu e ceva nou.problema e ca noi suntem colea,langa barlog
      sunt curios ce se va alege din zonele de foraj din marea neagra
      • +3 (3 voturi)    
        foraj mascat (Vineri, 8 ianuarie 2016, 9:55)

        Iulian [anonim] i-a raspuns lui Point

        Poate merg prea departe cu imaginatia, dar la ,,gandirea'' rusilor parca vad ca, platformele de foraj vor fi avanposturi impanate cu tehnica militara si de reactie rapida gen Ucraina!!!!
        O sa vedem ce o sa zica ,,partenerii strategici'' atunci daca nu va fi prea tarziu!
  • +27 (31 voturi)    
    privatizarea Petrom (Joi, 7 ianuarie 2016, 21:40)

    sorin [anonim]

    Acum e un moment bun ca DNA sa investigheze privatizara Petrom. Si daca se constata coruptia evidenta... compania se poate nationaliza si .. la revedere.
    • +7 (7 voturi)    
      Pareri . (Joi, 7 ianuarie 2016, 22:11)

      Marx [anonim] i-a raspuns lui sorin

      Da . Este si asta o solutie pentru ca asa afacere intr-un asa domeniu , chiar privata fiind , priveste securitatea nationala . Se mai poate '' investiga '' si modul de privatizare a BCR si accesul pe piata romaneasca a unor firme mari austriece , cum ar fi Schweighoffer Ind . care tunde brazii de zor . Dar asta trebuie facut acum , inainte de alte negocieri .
  • +19 (25 voturi)    
    astia (Joi, 7 ianuarie 2016, 21:44)

    bec [utilizator]

    trebuie urgent expulzati prin orice procedeu posibil, iar tov seele sa nu poata intra niciodata in tara. Sa se duca in siberia, nu vreau gazprom in romania.
  • +4 (4 voturi)    
    Asa cum am mai spus. (Joi, 7 ianuarie 2016, 22:04)

    Droopy [anonim]

    Pentru Petrom exista o singura solutie : nationalizarea! Au castigat destul , le dam banii inapoi si valea, nu avem nevoie sa ne vanda rusilor. Si asta dintr-un motiv motiv simplu, strategic, pro-occidental: in caz de razboi cu rusii nu putem cumpara benzina de la rusi!!!
  • +14 (14 voturi)    
    ironia sortii (Joi, 7 ianuarie 2016, 22:53)

    Dnn [utilizator]

    eu mergeam 1-2 km in plus doar sa alimentez de la petrom.. ca sunt de-ai nostri. :))

    si gazpromul era in drum .. :))
  • +8 (8 voturi)    
    si uite-asa se duce independenta energetica (Vineri, 8 ianuarie 2016, 8:12)

    catelu [utilizator]

    Daca rusii pun mana si pe zacamintele din Marea Neagra orice sansa de independenta energetica se termina. Parca incepe sa capete sens ce zicea Basescu, ca el sustine OMV atat timp cat isi aliniaza interesele cu ale Romaniei.
  • +11 (11 voturi)    
    OMV - companie romaneasca (Vineri, 8 ianuarie 2016, 8:15)

    Q [anonim]

    In opinia mea, o companie romaneasca actioneaza contra intereselor nationale. Chiar daca orice ipoteze sunt "false" la acest moment, eu le transmit un "adevar": au mai pierdut un client.
    • +6 (6 voturi)    
      da...sunt foarte ingrijorati (Vineri, 8 ianuarie 2016, 8:58)

      un om [utilizator] i-a raspuns lui Q

      de unde vei alimenta in viitor? lukoil, gazprom, rompetrol? Ghici ce?! Toate-s rusesti. :) Singura varianta e sa ne indreptam spre bicicleta sau masini electrice, ca Olanda.
      • +4 (4 voturi)    
        atitudine (Vineri, 8 ianuarie 2016, 9:31)

        Q [anonim] i-a raspuns lui un om

        Sunt convins ca nu sunt singurul care gandeste asa. Si mai sunt convins ca cei de la OMV vor afla la un moment dat de atitudinea noastra. Chiar daca nu o sa se reduca profitul OMV din cauza mea, macar vor intelege ca nu suntem "consumatori captivi". Iar bicicleta... nu e o idee chiar rea. :) pe timp de vara.
  • +8 (8 voturi)    
    Austriac=Grec (Vineri, 8 ianuarie 2016, 9:22)

    Popescu [anonim]

    Cine pune de-o afacere cu unul din acesti bipezi - s-a ars...
  • +7 (7 voturi)    
    Şcocat! (Vineri, 8 ianuarie 2016, 9:33)

    Valentin99999 [anonim]

    Sunt şocat! Absolut şocat ca România mai are ceva de furat!
  • +5 (5 voturi)    
    nationalizare (Vineri, 8 ianuarie 2016, 9:57)

    Motanul_incaltat [utilizator]

    Petrom trebuie nationalizata urgent.
    Statul trebuie sa achizitioneze pachetul majoritar la pretul pietei.
  • +1 (1 vot)    
    o traducere a acestui articol puteti face? (Vineri, 8 ianuarie 2016, 10:19)

    Bogdan [anonim]

    http://diepresse.com/home/wirtschaft/economist/4888208/OMV_Gazprom-vor-Einstieg-in-Schwechat?direct=4891864&_vl_backlink=/home/wirtschaft/economist/4891864/index.do&selChannel=
  • +4 (6 voturi)    
    "Privatizati fara rezerve resursele strategice" (Vineri, 8 ianuarie 2016, 10:20)

    jackalphonse [utilizator]

    Asta este Capitalismul si cine nu-l intelege asa, este un comunist imputit. Asta ni se spunea!

    Daca acest capitalism - capitalizare - nu este corelat cu GEOPOLITICA, capitalismul nu mai este sustinut de capitalizarea statului care are resursele. Asta nu ni s-a spus.

    Rezultatu este cel pe care il spun chiar cei de la OMV "Orice ipoteza privind schimbul de active este falsa, fiind la inceputul procesului de negociere, iar deciziile nu sunt inca luate." Adica, exista o negociere si acolo vor negocia ce vor muschii lor, pentru ca noi nici ligamente nu mai avem.
  • +1 (5 voturi)    
    Si uite asa (Vineri, 8 ianuarie 2016, 10:57)

    Nea Fane [anonim]

    pare ca rusii astia nu sunt asa prostovani. Pare ca Volodea are ceva gandire strategica si ca noi mai mult de Phutin si Pufaoika nu prea stim
    Vad ca la 2 ani de la agresiunea din Crimeea Rusia nu e tocmai la pamant (ba mai mult si-a coafat si un pic imaginea prin actiunile din Siria)
    Vrem nu vrem rusii sunt un popr rezistent si obisnuit cu greul. Sanctiunile vestului cred ca merg la suedezi si elevetieni. La rusi....greu de spus daca aceste sanctiuni ii pot darama sau demoraliza
    Nu stiu de ce dar am asa un sentiment ca din tot tumultul asta economic , ecologic si strategico militar din per aceasta rusii o sa iasa mai bine decat credem. Si nu stiu cat de bine o sa ne pice noua varianta asta
    Ramane de vazut . momentan imi permit sa fiu si sceptic si pesimist cu privire la viitorul pe termen scurt si mediu.
  • +1 (1 vot)    
    Le mulțumim (Vineri, 8 ianuarie 2016, 11:37)

    un Revoltat [utilizator]

    Din inima le mulțumim tuturor celor care au furat si care fura țara . Si tuturor trădătorilor de neam!
  • +3 (3 voturi)    
    Daca (Vineri, 8 ianuarie 2016, 11:47)

    ionisus [utilizator]

    OMV este actionarul majoritar al companiei petroliere romanesti OMV Petrom, inseamna ca avem de-a face cu o COMPANIE AUSTRIACA, nu romaneasca! Se tot vorbeste despre ''economia romaneasca'', in care majoritatea firmelor sunt straine sau cu actionariat majoritar strain, deci trebuie sa vorbim de economia altor state in Romania, nu de economie romaneasca.Si daca, sa spunem, aceste firme straine care activeaza in Romania, se hotarasc sa plece, cu ce ramane Romania? Economia romaneasca este aceea care are actionariat 100% romanesc, fie privat fie de stat, dar atat. Firmele straine, care functioneaza in Romania nu sunt ''economie romaneasca'' si tot profitul se duce afara, in tarile de origine si prin diverse tranzactii ne vom trezi, la un momendat ca Rusia sau China, ca state, detin in totalitate economia asa-zis romaneasca, adica desi nu ne-au declarat razboi, ne-au cucerit economic si fac legea in ''economia romaneasca''.
  • +2 (4 voturi)    
    SRI ... ce zice, doarme pe tema asta? (Vineri, 8 ianuarie 2016, 11:47)

    calinsab [utilizator]

    Chiar nu putem face nimic ca rusii sa nu ne ia gazul din nou? nu putem nationaliza OMV? chiar le dam si padurile si gazul austriecilor si rusilor ? dar suntem chiar atat de prosti? chiar ajungem sa fim sclavii lor ?
  • +1 (1 vot)    
    OOOOOPS (Vineri, 8 ianuarie 2016, 12:46)

    iodixit [utilizator]

    we are fucked. din nou.
  • +2 (6 voturi)    
    Ma ingrozesc de comentarii (Vineri, 8 ianuarie 2016, 13:10)

    Rali [utilizator]

    Nu prea stiti sa cititi sau ce?
    1. Se da rafinaria de la Brazi. Nu se da partea de extractie (Adica sonde, facilitati etc.). Gazpromul va cumpara titei de la OMV Petrom si il va prelucra si il va vinde mai departe. Se va transfera deci doar partea de prelucrare a titeiului.
    2. Acces la proiectele dezvoltate cu Exxon, adica OMV Petrom isi vinde probabil o parte din participarea la acest consortiu, ca nu cred ca americanii sunt imbecili sa vanda. Trebuie sa fie probabil de si ei de acord.
    3. Suntem in UE, nu este posibila nicio nationalizare sau interventie a statului in acest mod.
    4. Din cate stiu statul avea la OMV Petrom actiunea de aur sau asa ceva care este echivalentului unui drept de veto.
    5 Petromul a fost vandut pentru ca pierdea 1 milion de dolari pe zi, pierdere prin capusire de catre toata clasa politica. A fost o conditie de intrare in UE ca si vanzarea SIDEX.
    • +1 (3 voturi)    
      Se pare că tu știi ce spui (Vineri, 8 ianuarie 2016, 14:40)

      marius v [utilizator] i-a raspuns lui Rali

      și probabil că ai dreptate, dar n-ar trebui să te mire comentariile neavizate, aiuritoare sau (poate) intenționat eronate. Nu este primul articol inundat de comentarii imbecile. Problema este că, dacă te încumeți să le citești pe toate și te gândești că oamenii ăștia cu creierii varză există fizic și circulă liberi pe stradă, s-ar putea să-ți fie teamă să mai ieși din casă.
  • +1 (1 vot)    
    Redevenţa (Vineri, 8 ianuarie 2016, 16:05)

    Piteşteanul [anonim]

    Nimic mai important decât neglijenţa, sau mai sigur, cârdăşia vânzătorilor de ţară, cu cei de la O.M.V. După ce Năstase cu Ioan Popescu au dat O.M.V.-ului tot ce e la sol şi subsol, la un pret mai mic decât profitul dintr-un an, premierul Ponta, de la acelaşi partid, în dec. 2014 când a expirat termenul unei redevenţe de nimic, a prelungit înţelegerea veche cu...un an. A trecut şi luna dec.2015 şi...tăcere. Deci conducătorii de tară iau de la noi, şi dau altora.De ce?
  • +2 (2 voturi)    
    O.M.V.are tot sprijinul (Vineri, 8 ianuarie 2016, 16:15)

    Tot eu [anonim]

    Cu redevenţa simbolică stabilită de guvernele Năstase şi Ponta se demonstrează că O.M.V a avut şi are tot un imens sprijin material din partea noastra. Acum mai este şi preşedintele Iohannis de partea austriecilor...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică