Tatal unui tanar mort dupa incendiul din Colectiv acuza conducerea Spitalului Universitar Bucuresti ca nu a vrut sa-l lase pe fiul sau sa fie tratat in strainatate

de Red. Stiri     HotNews.ro
Vineri, 4 decembrie 2015, 12:36 Actualitate | Esenţial

Interventie Club Colectiv
Foto: HotNews.ro
Narcis Hogea, tatal lui George Alexandru Hogea - unul dintre tinerii morti in spital dupa incendiul din Colectiv - il acuza pe managerul Spitalului Municipal Universitar Bucuresti, Catalin Cirstoiu, ca a nu a vrut sa-l lase pe fiul sau sa fie transportat la o clinica din strainatate. Narcis Hogea sustine ca, dupa ce a obtinut acceptul ca fiul sau sa fie tratat la Clinica AKH din Viena, conducerea Spitalului Universitar a taraganat transportarea fiului sau.

HotNews.ro a relatat in premiera in zilele de dupa incendiul din Clubul Colectiv ca exista manageri ai unor spitale din Bucuresti care, alaturi de conducerea de la acel moment a Ministerului Sanatatii, a evitat mutarea ranitilor in spitale straine.

Mai mult, HotNews.ro a relatat in exclusivitate ca Romania a cerut ajutorul Uniunii Europene abia in a sasea zi de la tragedie.


Intr-o scrisoare postata pe Facebook, tatal lui George Alexandru Hogea descrie mecanismele birocratice prin care transferul fiului sau in strainatate a fost amanat.


Scrisoarea integrala a lui Narcis Hogea

Dragul nostru Alex, baiatul nostru cuminte, destept si frumos,

Cum e Raiul azi, cum se vede lumea asta de acolo, Alex? Vezi dezbaterile? Ti-au aratat Acolo cum ti-ai petrecut ultimele 23 de zile pe pamant? Sa-ti spunem si cum le-am vazut noi, de aici ...

Ai supravietuit incendiului. Ai iesit in picioare din Colectiv. Medical vorbind, ai ajuns la spital ”constient, cooperant, orientat temporo-spatial si asupra propriei persoane, fara deficite motorii la nivelul membrelor superioare sau membrelor inferioare, in respiratie spontana in aer atmosferic, stabil hemodinamic. ” Ai avut langa tine medici care au luptat sa te ajute, unii care nu sunt azi pe la televiziuni si nici medaliati, ci plang si ei, neputinciosi ca si noi, dupa tine.

Erai intubat si sedat, dar si asa iti faceai noi prieteni, oameni care s-au strans aproape de tine, cu gandul, cu rugaciunea, cu faptele...

Ne-am dorit sa continuam lupta pentru viata ta intr-un spital in care sa existe o sectie pentru pacienti cu arsuri grave, intr-o tara europeana. Pentru ca in ciuda ranilor tale, intinse pe 45-50 % din suprafata corporala, erai stabil, in 4 noiembrie dimineata am inceput cautarea. Clinica AKH Viena avea un pat liber. Tot in 4 noiembrie am primit pentru tine, prin noii tai prieteni, acceptul scris al clinicii din Viena.

In 5 noiembrie la prima ora stiam ca esti din nou echilibrat, asta dupa ce peste noapte fusesesi usor instabil (nu era insa o surpriza aceasta instabilitate, dupa ce in acea zi ai fost in sala de operatie pentru prelevare si grefare piele).

Sa ne ierti ca nu ne-am gandit atunci sa facem altceva, ci doar sa cerem respectarea drepturilor tale de cetatean roman, asigurat al CAS – am cerut Spitalului Municipal Universitar Bucuresti - managerului Catalin Cirstoiu, eliberarea raportului medical necesar pentru a solicita Casei de Asigurari de Sanatate Formularul S2 / E112. Din momentul in care am cerut asta, a inceput o intreaga nebunie – ai devenit ba transportabil, ba netransportabil. Din stabil, ai ajuns in stare critica, cu toate organele afectate. Pana si ministrul Banicioiu, venit in vreo vizita de lucru, a participat activ la dezbateri - esti sau nu esti eligibil pentru a obtine Formularul S2, esti sau nu esti transportabil, a dorit sa stie exact cat o sa coste tratamentul tau in Austria. In timp ce pe altii ii preocupa imaginea spitalului in Europa daca te lasa sa pleci.

Dupa 5 ore de dezbateri, n-am primit nici raportul medical solicitat, nici nu mai stiam exact care e starea ta reala – cat de stabil esti, cat de afectate iti sunt sau nu toate organele, nici daca esti sau nu eligibil pentru Formularul S2/E112 – ca doar tratamentul se putea face si in Romania, evident - pentru ca aici stim si putem orice, avem de toate!!! Nu ne-au spus si ce infectii intraspitalicesti avem – probabil trebuia sa intuim ca ”de toate” insemna inclusiv niste infectii care sa reuseasca ce n-a reusit nici focul – sa te trimita unde esti acum…

Spre seara, in aceeasi nebuneasca zi de joi, 5 noiembrie, miraculos, acelasi doctor care ne-a explicat dimineata la ora 9 cum o sa te omoram daca te miscam din patul de la Spitalul Universitar, ne-a comunicat pe la ora 19 ca esti singurul pacient transportabil, ca ai fost evaluat din nou intre timp, ca vei pleca in Israel. Spunea domnul doctor Boros ca spitalul asta e spital adevarat, nu e ”buticul medical AKH” Viena. Ne-am bucurat ca vei pleca intr-un spital adevarat…

Imediat dupa am aflat ca ai fost evaluat si de o echipa de medici Belgieni, ca vei pleca totusi la Spitalul Militar Bruxelles. Ne-am bucurat iar, am auzit lucruri minunate despre spitalul din Bruxelles.

Transferul in Belgia trebuia sa se faca in noaptea de 6-7 noiembrie. Nu puteam ramane noi aici, nu te puteam lasa sa ajungi in Belgia fara sa fim si noi aproape de tine… I-am rugat pe noii tai prieteni sa caute transport spre Belgia si pentru mama si tata, sa fim acolo cand ajungi tu. Au gasit, am plecat dimineata...

Ce n-au stiut mama si tata, Alex, a fost faptul ca, pe parcursul noptii, tu ai disparut de pe lista cu pacientii care au fost transferati in Belgia. Ca, desi nimeni nu ne-a mai spus nimic, nu ai ajuns in acea dimineata la Bruxelles, unde te asteptam… Si noi, si rudele noastre, si prietenii nostri… am sunat toti unde ne-am putut gandi sa sunam ca sa aflam ceva. Am trimis mesaje peste mesaje. Da, am si amenintat, ca sa obtinem vreo informatie. Am aflat ca nu ai plecat in Belgia ba pentru ca in dimineata aia a fost ceata !!!!! (da, ceata, doar pentru tine), ba ca nu mai erai in stare suficient de grava cat sa pleci, puteai sa mai astepti. Adevarul nu il stim nici acum, nu stim nici azi ce s-a intamplat. Poate in Rai se stie, oamenii insa, cei care stiu, nu ne-au explicat inca ce s-a intamplat atunci…

Pana la urma am fost informati ca vei pleca totusi, dar nu in Belgia. Unde? Culmea, plecai in 7 noiembrie, seara, fix in spitalul in care tu fusesesi acceptat pentru tratament inca din 4 noiembrie – AKH Viena. Ca sa il citam din nou pe domnul doctor – la „buticul medical AKH” Viena. Am zburat dupa tine, din Belgia la Viena. Am aflat dupa, de la prietenii tai care incercau sa ajute, ca si plecarea ta spre Viena a fost insotita de emotii si de spaime – pentru ei, doar noi eram… unde in alta parte???... intr-un aeroport belgian.

Am incercat sa intelegem, sa iertam, sa speram. Am fost increzatori, incurajati si de medicii austrieci sa ramanem pozitivi, tu luptai… Am aflat ca n-ai fost transferat doar tu la Viena, ai adus cu tine si bacterii intraspitalicesti. S-au chinuit sa gaseasca tratamente potrivite, sa le stapaneasca. Noi am continuat sa ne rugam, sa speram, inconjurati de tot mai multi romani din lumea asta care se rugau, sperau, impreuna cu noi.

Am tot sperat pana cand am aflat ca nu mai poti lupta. 22 noiembrie… Am fost lasati sa stam langa tine in ultimele tale ore din viata asta. Ti-am cerut iertare pentru toate, ne-am rugat si noi si preotul roman care ti-a dat ultima binecuvantare. Ti-am povestit multe, chiar si ultimul meci al echipei tale preferate, FC Barcelona (tati, cum ti-am spus atunci, Barcelona a umilit Real Madridul, cat te-ai fi bucurat sa vezi cele 4 goluri!). Stiam ca e ultima data cand iti mai povestim aici, inainte sa iti vorbim prin rugaciuni, in cimitir. Sau iata cum… in scrisori trimise tie in Rai. Si lumii, sperand ca vom primi macar acum niste raspunsuri.

60! E o lista a durerii, Alex… O lista a celor ucisi fie de focul din clubul Colectiv, fie de neputinta, de coruptia, de lasitatea, minciuna, rautatea si orgoliul prostesc de care oamenii pot fi uneori capabili.

Numarul 60 pe lista asta a durerii - George Alexandru Hogea. 19 ani. Un numar pentru unii. Pentru altii, parte dintr-o statistica ce arata ca mai multi dintre voi, cei care ati fost salvati in noaptea cumplita de 30 octombrie din flacari, ati murit in strainatate, nu in Romania…

Pentru noi ai fost si esti lumea intreaga, acum esti si Raiul… Si n-o sa avem nici un dram de pace in suflete vreodata, nestiind exact tot, tot ce s-a intamplat. Adevarul. Aveai sau nu dreptul sa pleci? Aveau sau nu obligatia ca, neputand sa te salveze, sa-ti dea totusi o sansa la viata?


Citeste mai multe despre   









8585 vizualizari
  • +30 (30 voturi)    
    cutremurator (Vineri, 4 decembrie 2015, 12:53)

    Stefan-cel-Mare [utilizator]

    pur si simplu cutremurator, dureros si de neiertat. Lacrimile sunt insuficiente...
  • +10 (20 voturi)    
    Medicii s-au luptat cu drama nemaiintalnita (Vineri, 4 decembrie 2015, 13:16)

    cenzuratul [utilizator]

    Trebuie sa ii intelegem pe medici in acest caz #Colectiv, pentru ei a fost foarte derutant tot ce s-a intamplat, a fost total atipic, tratau zeci pe pacienti si nu primeau niciun plic, asta cred ca i-a naucit total.
    Cat de grotesca e scena in care un spagar din Romania zice ca AKH e un "butic medical"...
    • +5 (7 voturi)    
      Pe medici...da !!!! (Vineri, 4 decembrie 2015, 18:59)

      polonyca [utilizator] i-a raspuns lui cenzuratul

      Da nu pe Arafat si pe Ministru !!! Astia ar tre sa respunda.....sa plateasca !!!!!!!!!!
  • +21 (21 voturi)    
    nu stiu (Vineri, 4 decembrie 2015, 13:24)

    m.o [utilizator]

    Nu-mi amintesc sa fi citit ceva mai sfasietor. Eram singur, asa ca am putut sa izbucnesc, mi-ar fi fost greu sa nu plang.
    Am doi copii si ma ingrozeste doar gandul la suferinta acestor parinti. Chiar nu stiu ce as face in locul lor. Acest om are puterea sa ceara doar atat: sa afle s-a intamplat cu fiul lui. Eu, care nu sunt afectat direct de tragedie, simt nevoia de dreptate, dusa chiar pana la razbunare.
    Cum ar trebui sa plateasca cei care, interesati doar de pastrarea scaunului, au contribuit la moartea atator copii? Cum ar putea sa-si ispaseasca vreodata vina in fata parintilor?
    Alex, te-am cunoscut acum, din scrisoarea tatalui tau. N-o sa te uit!
  • +16 (18 voturi)    
    Scandalos! (Vineri, 4 decembrie 2015, 13:33)

    placintacubranza [utilizator]

    Deci ei se laudau la televizor ca avem excedent de 2 miliarde de euro, iar pe ministrul sanatatii il freca grija cat o sa coste tratamentul la Viena. Penibiul domn Banicioiu!
    • -12 (14 voturi)    
      avea bani? (Vineri, 4 decembrie 2015, 14:06)

      robotel corporatel [utilizator] i-a raspuns lui placintacubranza

      daca avem excedent ce? trebuie sa-l cheltuim pe pomeni?
      hai sa trimitem toti bolnavii in strainatate, ca sigur ar fi tratati mai bine, de ce sa facem discriminare?
      • +5 (9 voturi)    
        Exista (Vineri, 4 decembrie 2015, 15:41)

        zarzarea [utilizator] i-a raspuns lui robotel corporatel

        un mecanism european ce putea fi activat in secunda 2 de la incident. Nu avea nimeni nevoie de banii tai si ai familiei tale, care oricum sunt putini, tinand cont preturile vehiculate pentru postacii de rand.
        • +7 (7 voturi)    
          dar de despagubiri avem bani? (Vineri, 4 decembrie 2015, 16:55)

          fabian [anonim] i-a raspuns lui zarzarea

          Sa vedeti voi procese si despagubiri platite din buget... zeci de milioane de euro! Nu e mai ieftin sa il salvezi cu 100000 decat sa dai 2 milioane ca l-ai omorat! incredibil!! pana acum au musamalizat tot, un caz aici, altul acolo, oameni saraci sau fara putere de a mai da statul in judecata, dar aceste cazuri vor fi costisitoare... cele 5 milioane de euro de la maternitatea Giulesti nici acum nu le-au platit... mizerabilii
          • +3 (3 voturi)    
            pai aia e! (Vineri, 4 decembrie 2015, 18:38)

            Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui fabian

            "Cheia"! Sunt obligati sa plateasca - dar NU platesc!
            Prinde orbu' - scoate-i ochii! CUM faci cand statul nu plateste? bati pe cineva? Pe CINE? >:
      • +4 (4 voturi)    
        OMULE ! (Vineri, 4 decembrie 2015, 16:46)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui robotel corporatel

        Doar atata poti ?
  • +8 (10 voturi)    
    viata (Vineri, 4 decembrie 2015, 13:58)

    ion [anonim]

    viata are prioritate

    1. Daca s-a intamplat ceva, pacientul trebuie transferat cat de repede posibil acolo unde poate fi tratat.
    2. Tot ce se cere de la stat este sa faca un mecanism ca acest cat de repede posibil sa fie chiar foarte rapid, automat si usor
    3. Pentru ca sa functioneze acest sistem, trebuie luptat pentru el acuma, si nu peste ani.

    sunt 2 probleme aici:
    - starea precara a spitalelor, aici trebuie lucrat serios, nu se face peste noapte
    - partea birocratica si financiara a transferului, aici eu as spune ca mecanismul ar trebui sa fie astfel, eu asa as vrea sa fie pentru mine. Doctorii ma evalueaza si recomanda alt spital daca e cazul, desigur cu aprobarea mea sau a parintilor, sot, copii (functie de caz, daca nu sunt constient). Problema insa cine plateste? sunt mai multe modalitati: am bani cash, nu am bani cash am casa (sa se acorde imprumut de urgenta), nu am casa, voi lucra dupa si voi intoarce toti banii. Poate sunt si unii care pot dona acesti bani, exista un fond de caritate, spitalul sau cineva trebuie sa faciliteze toate astea, ca sa se rezolve rapid si urgent, fiindca pacientul si parintii in acest interval de timp nu sunt in stare sa rezolve aceasta problema

    sa nu uitam ca trebuie sa ne facem asigurari medicale serioase, nu glume, si sa presam sistemul sa deconteze tratamentul nu doar in romania, dar peste tot.

    aici trebuie lucrat, protestele au fost si s-au stins, cu ce am ramas?
  • +9 (11 voturi)    
    Omor din culpa, neglijenta criminala (Vineri, 4 decembrie 2015, 14:45)

    maxi lopez [anonim]

    Banicioiu a declarat inainte de ultima rectificare bugetara ca sanatatea are destui bani si nu va primi nimic.

    Guvernantii romani care au subfinantat sanatatea se fac vinovati de omor din culpa - dar la cate cazuri de oameni care au murit cu zile din cauza lor probabil vorbim de un genocid cauzat de incompetenta.

    In 25 de ani nu s-a construit nici macar un spital in toata Romania. Nu s-au gasit 50 de milioane de euro in toata aceasta perioada?
  • +9 (11 voturi)    
    E GROASA (Vineri, 4 decembrie 2015, 14:53)

    Snitzelvienez [utilizator]

    ''Pana si ministrul Banicioiu, venit in vreo vizita de lucru, a participat activ la dezbateri - esti sau nu esti eligibil pentru a obtine Formularul S2, esti sau nu esti transportabil, a dorit sa stie exact cat o sa coste tratamentul tau in Austria. In timp ce pe altii ii preocupa imaginea spitalului in Europa daca te lasa sa pleci.''

    Oamenii astia au creeat o birocratie pt ei . ei sunt direct responsabili pt moartea acestor oameni
  • +4 (6 voturi)    
    Au murit cu zile (Vineri, 4 decembrie 2015, 14:56)

    Daniel [anonim]

    Dacă erau atât de grav cât să moară, mureau în primele ore, nu după 7 zile
    A fost clar că au murit din cauza spitalelor și a orgolilor unor medici nesimțiți ca nu au vrut să recunoască că sunt condiții mai bune în strainătate și să=i lase să plece

    Păcat că la noi malpraxisul nu se pedepsește
    • 0 (0 voturi)    
      Gresit (Sâmbătă, 5 decembrie 2015, 9:39)

      liana [anonim] i-a raspuns lui Daniel

      Foarte adesea marii arsi nu mor in primele zile dupa arsura, Chiar si atunci cand arsurile sunt grave un organism tanar are niste resurse care il fac sa supravietuiasca un timp, chiar avand leziuni incompatibile cu viata. Alteori meidcina moderna poate "tine" "pe aparate" un mort viu. Care nu mai are creier. Dar organele celelalte continua sa supravietuiasca un timp. Acel pacient va "muri" la 7 - 8 zile sau chiar la niste saptamani, luni sau ani. Sunt in lume oameni in stadiu de "leguma" care stau pe ventilator de ani de zile. nici nu traiesc, nici nu mor.
  • +3 (5 voturi)    
    Medicii roamani sunt lasi (Vineri, 4 decembrie 2015, 16:08)

    Comentatorul-x [utilizator]

    Au preferat sa tina pacientii blocati in spitalele noastre insalubre numai ca sa nu se faca de rusine. Asa gandesc ei. Au mandrie.
    • +7 (7 voturi)    
      n-as spune (Vineri, 4 decembrie 2015, 17:12)

      Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui Comentatorul-x

      In Romania . este un sistem centralizat si se asculta ordinele. deci corect este ca niste capete sa cada si sa raspunda chiar penal
  • +5 (5 voturi)    
    Banicioiu e un mascarici si directorii de spitale (Vineri, 4 decembrie 2015, 16:38)

    transalpinarum [utilizator]

    sau marea lor majoritate, niste avaristi pusi pe capatuiala, e Romania sau ce credeati? Simt furie, l-as spandura de limba de directorul ala care a tinut sectia de arsti, nou noutza, cu lacat. Ce jigodii... Unii comenteaza ca nu putem sa-i trimitem pe toti in strainatate, dar acest caz a fost exceptional si se cereau masuri exceptionale. Mi se rupe sufletul de calitatea si tineretzea oamenilor care au murit, si Alex, pentru ca ai fost din Sinaia, o sa vin sa pun o floare la mormantul tau.
  • +5 (7 voturi)    
    Nu mai avem nici o sansa! (Vineri, 4 decembrie 2015, 16:44)

    Claudiu M [anonim]

    Daca nici dupa aceste dezvaluiri, autorizatii de functionare date fara nici o verificare la fata locului, controale ISU neinregistrate, zeci de mii de scolii si alte intitutii neavizate ISU, spitale in care mori cu zile infectat de bacterii, musamalizari si minciuni fara nici o jena, dupa ce 70000 de oameni ies in strada si dau jos guvernul doar ca sa vada timp de un an un guvern de tehnocrati care nu poate face mare lucru in acest an, iar din 2016, partidele murdare isi continua jaful generalizat la toate nivelele, atunci nu mai exista nici o sansa in tara asta, atunci ar trebuii sa plecam cu totii si sa ramana ei cu ei... Acum stim forte bine de ce Ponta, Tariceanu si Basescu nu au avut tupeu sa se opereze in Romania... Ei de ce au fost eligibili la transfer in alta tara!? Eu as impune ca toti politicienii sa se trateze exclusiv in tara, sa circule exclusiv fara coloana oficiala, elicoptere sau avioane, sa-si duca copii doar in unitatiile de invatamant de stat unde nu sunt avize ISU... doar atunci vor vedea si ei cum traim noi...
    Au reusit sa faca din politica romaneascu un lucru atat de scarbos in care nimeni sa nu vrea sa se implice, de frica sa nu se murdareasca... Halal tara, ne meritam soarta... Ultimul sa stinga lumina,
    • +5 (5 voturi)    
      de ce sa plecam? (Vineri, 4 decembrie 2015, 17:14)

      Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui Claudiu M

      Trebuie insistat la schimbare si impus management privat romanesc sau de ce nu strain , care sa raspunda la audit. iar dupa rezultate sa fie platiti corespunzator.. E nevoie de o schimbare radicala
  • 0 (0 voturi)    
    ati luat vreo atitudine inainte de incendiu? (Sâmbătă, 5 decembrie 2015, 9:34)

    andra [anonim]

    Vreau sa va pun doar o intrebare,inainte de acest incendiu ati raportat vreodata o neregula,un abuz,orice lucru pe acre l-ati vazut ca nu e in regula?V-ati pus vreodata intrebarea cand ati intrat intr-o sala de concert ,de teatru etc daca este in regula?Nu stiati inainte ce sistem medical avem sau ati aterizat acum in Romania?Fiecare credem ca nu ni se poate intampla nimic si lasam lucrurile sa curga.....iar cand o patim strigam i gura mare cat de nedrept sunte.Este un sistem pe care l am construit cu totii zi de zi pri tacerea noastra.......


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă