VIDEO FOTOGALERIE 25 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Parchetul General a redeschis dosarul

de I.C.     HotNews.ro
Sâmbătă, 13 iunie 2015, 11:55 Actualitate | Esenţial

IMAGINI ARHIVA Mineriada din 13-15 iunie, Bucuresti
Sase morti, peste 1.000 de raniti, sute de persoane arestate si o interventie in forta a minerilor impotriva protestatarilor din Piata Universitatii, acesta a fost bilantul mineriadei desfasurata in perioada 13-15 iunie 1990 in Bucuresti. Anul acesta se implinesc 25 de ani de la mineriada din iunie 1990, considerata cea mai brutala si mai violenta dintre toate cele sase mineriade care au avut loc in Romania dupa 1989. Desi, potrivit datelor oficiale, sase persoane si-au pierdut viata in urma violentelor, patru dintre ele fiind impuscate, asociatiile victimelor mineriadelor sustin ca numarul lor s-ar ridica la peste 100 de persoane. Dupa 25 de ani, bilantul real al evenimentelor din vara lui 1990 ramane neclar, insa exista sperante pentru o privire mai amanuntita supra evenimentelor in conditiile in care Parchetul General a redeschis in luna februarie dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Procurorul general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie a infirmat rezolutiile de neincepere a urmaririi penale in cazul acelor evenimente, instanta suprema urmand sa hotarasca daca va confirma decizia. Parchetul instantei supreme arata ca procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, a dispus in data de 5 februarie infirmarea a trei rezolutii de neincepere a urmaririi penale din anul 2009, care au legatura cu Mineriada din 1990, precum si redeschiderea urmaririi penale in acest caz.

In 17 septembrie 2014, Romania a fost obligata sa continue investigatiile in dosarul Mineriadei, in urma unei decizii a Curtii  Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Aceasta instanta sublinia, la acel moment, obligatia statului roman de a face dreptate victimelor crimelor impotriva umanitatii, indiferent de timpul scurs de la savarsirea acestora.

Marea Camera a CEDO a constat ca Romania a incalcat articolele 2, 3 si 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, dupa ce reclamantii Anca Mocanu, Marin Stoica si Asociatia 21 Decembrie 1989 s-au plans de ineficienta cercetarilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.
  • Click pe poza pentru a vedea FOTOGALERIA
In noaptea de 12 spre 13 iunie, autoritatile au intervenit in forta pentru a imprastia demonstrantii aflati de 52 de zile in Piata Universitatii. In cursul zilei se inregistreaza ciocniri violente intre manifestanti si politie. Seara, la televiziunea publica se citeste un comunicat al presedintelui Ion Iliescu: "Chemam toate fortele constiente si responsabile sa se adune in jurul cladirii guvernului si televiziunii pentru a curma incercarile de forta ale acestor grupuri extremiste, pentru a apara democratia atat de greu cucerita."


Mineriada din 13-15 iunie 1990/ Foto: Agerpres

Cateva ganituri de mineri pleaca din Valea Jiului si ajung in Bucuresti unde, timp de doua zile, recurg la acte de o violenta extrema impotriva protestatarilor, al studentilor si al oricarei persoane suspecte ca "submineaza democratia". Minerii, condusi de Miron Cozma, au atacat  si devastat sediile partidelor istorice si ale ziarului Romania Libera, agresand mii de bucuresteni pentru simplul fapt ca erau studenti, purtau ochelari si barba sau se aflau in cladirea Universitatii. Pe 15 iunie, miile de mineri au fost stransi la Romexpo, unde presedintele Ion Iliescu le-a multumit pentru "atitudinea de inalta constiinta civica".



Iliescu: Minerii au gasit la PNT arme, droguri, sticle incendiare si prafuri euforizante

"Va multumesc pentru tot ceea ce ati facut in aceste zile, in general pentru toata atitudinea dumneavoastra de inalta constiinta civica. Deci, va multumesc inca o data tuturor pentru ceea ce ati demonstrat si in aceste zile: ca sunteti o forta puternica, cu o inalta disciplina civica, muncitoreasca, oameni de nadejde si la bine, dar mai ales la greu. Si de asta data ati demonstrat cat de importanta este solidaritatea muncitoreasca. Cu un sentiment deosebit de constiinta civica, patriotica ati simtit momentul dificil si cu o daruire exemplara v-ati aratat gata sa fiti solidari cu puterea noua. Exemplul dumneavoastra a fost plin de imbarbatare pentru toti cei de bine, care doresc progresul societatii romanesti. Vreau sa va multumesc deci pentru acest act de inalta solidaritate pe care l-ati demonstrat in aceste zile", le-a spus Ion Iliescu minerilor.


Mineriada din 13-15 iunie 1990/ Foto: Agerpres

Presedintele de atunci al Romaniei a mai afirmat in fata minerilor stransi la Romexpo: "Cu ajutorul dumneavoastra au fost descoperite in subsolul cladirii PNT-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stateau in Piata Universitatii si armament. La cladirea Asociatiei "16-21 Decembrie" depozite de bate si de alte asemenea arme albe, lanturi si asa mai departe. In subsolul cladirii Universitatii s-au descoperit arme: 22 de pusti Jeco, dar care sunt arme periculoase in asemenea conditiuni, si saci cu prafuri euforizante pe care probabil ca le-au tot folosit in aceasta perioada. Cum se poate motiva ca in sediul unui partid politic, in sediul unor asociatii declarate apolitice, prezenta unor asemenea depozite de sticle incendiare, de munitii, de droguri si arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva asa ceva? Noi consideram ca raspunderea morala o au si unii gazetari, unii intelectuali care au incitat in aceasta perioada".


Mineriada din 13-15 iunie 1990/ Foto: Agerpres

"Eu vreau inca o data sa-mi exprim intreaga recunostinta, din partea populatiei Capitalei pentru prezenta dumneavoastra, utila si eficienta. Vreau sa multumesc pentru spiritul organizat in care v-ati prezentat, in care ati actionat, sa multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerului Cozma si celorlaltor lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastra, alaturi de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci va multumesc tuturor pentru tot ce ati facut in aceste zile", a mai afirmat Iliescu in discursul sau, adaugand ca "stim ca avem in dumeavoastra un sprijin de nadejde, cand va fi nevoie vom apela! Sper sa nu mai fie nevoie sa apelam la dumneavoastra."

FOTOGALERIE Cea mai sangeroasa mineriada din Romania
In mai 2010, la 20 de ani de la evenimente, fostul presedinte Ion Iliescu afirma intr-un material postat pe blogul sau ca mineriada din 1990 a fost efectul, si nu cauza violentelor declansate in ziua de 13 iunie, el adaugand ca "unora (dintre manifestanti - n.red.) li s-au inoculat si iluzii desarte de catre cei ce-i stimulau, inclusiv financiar, pentru a provoca dezordine".

Bilantul oficial prezentat de autoritati a precizat ca sase persoane si-au pierdut viata in urma violentelor, patru dintre ele fiind impuscate. Asociatiile victimelor mineriadelor au afirmat insa ca peste 100 de persoane au murit in acele zile in Bucuresti. In sprijinul acestei teorii este adusa descoperirea in Cimitirul Straulesti a 78 de morminte cu persoane neidentificate, decedate in perioada 13-17 iunie 1990, dar si marturia unor medici care au ingrijit victimele ajunse la spitale.


Mineriada din 13-15 iunie 1990/ Foto: Agerpres

Dosarul mineriadei

Initial, in dosarul mineriadei au fost puse sub invinuire 25 de persoane intre care fostul sef al statului, Ion Iliescu, generalii Mihai Chitac, Victor Athanase Stanculescu si Corneliu Diamandescu.

Parchetul General a inceput urmarirea penala impotriva lui Ion Iliescu in iunie 2007, fiind acuzat de omor deosebit de grav. In martie 2009, procurorii DIICOT au decis scoaterea de sub urmarire penala a fostului presedinte in care era invinuit de subminarea puterii de stat, acte de diversiune si comunicare de informatii false, el urmand sa fie cercetat in continuare pentru genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective si insusirea unor bunuri si distrugerea unor obiective si insusirea unor valori culturale.


Mineriada din 13-15 iunie 1990/ Foto: Agerpres

Fragmente din rechizitoriul intocmit in 2007 de parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
  • "Desi era evident pentru toata lumea ca obiectivele demonstratiei au puternice accente politice, reprezentantii Puterii in frunte cu presedintele Ion Iliescu si premierul Petre Roman au considerat demonstratia drept o forma de anarhie si o problema de circulatie rutiera."
  • "a fost convocata o sedinta restransa la sediul Guvernului condusa de Ion Iliescu si premierul interimar Petre Roman. Potrivit documentelor aflate la dosar, la sedinta care a inceput la orele 16.00, la Palatul Victoria, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne generalul Mihai Chitac, seful I.G.P. generalul Diamandescu Corneliu, ministrul apararii, generalul Victor Atanasie Stanculescu, seful Marelui Stat Major generalul Vasile Ionel, seful S.RI., Virgil Magureanu, primarul general al Capitalei Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepresedintele F.S.N. Nicolae S. Dumitru si altii. In aceasta sedinta s-a discutat despre eliberarea Pietii Universitatii. Initial, s-a prevazut ca evacuarea acesteia sa aiba loc a doua zi, in 12 iunie 1990, insa la propunerea invinuitului, generalul Mihai Chitac s-a decis ca aceasta actiune sa aiba loc in dimineata zilei de 13 iunie 1990 la orele 04.00 pentru a se asigura politiei si celorlalte forte armate implicate timpul necesar pentru pregatire."
  • "Ion Iliescu a decis sa fie mobilizati si adusi in piata cateva mii de muncitori (4.000-5.000) care sa stationeze acolo pana la normalizarea situatiei, precizand ca pe langa acestia sa mai fie pregatite pentru a interveni la nevoie inca unul sau doua schimburi."
  • "Ministrul de interne, generalul Mihai Chitac, potrivit propriei declaratii, a primit ordin de la presedintele ales, Ion Iliescu, ca pana a doua zi sa intocmeasca un "Plan de Actiune” pentru "eliberarea” Pietii Universitatii, la aceasta operatiune urmand sa participe pe langa fortele Ministerului de Interne si trupe (politie militara) ale Ministerului Apararii dar si forte antitero apartinand S.R.I. ori altor structuri."



Mineriada din 13-15 iunie 1990/ Foto: Agerpres

  • "Potrivit mentiunii inscrise de invinuitul Chitac Mihai "Planul de Actiune” a fost  "Intocmit pe baza Ordinului verbal al Presedintelui ales al Romaniei Dl. Ion Iliescu, dat in sedinta din 11.06.90 ora 16.00. Discutat si aprobat verbal de Prim-ministru Guvernului Provizoriu- Dl. Petre Roman in sedinta din 12.06.90 ora 12.00”."
  • "Potrivit declaratiei invinuitului Chitac Mihai, dupa aproximativ 2 ore de la punerea in libertate a celor ilegal retinuti, presedintele Ion Iliescu i-a telefonat intrebandu-l unde se afla cei retinuti in cursul zilei. Ministrul i-a raportat ca au fost eliberati in jurul orelor 12.00 din ordinul sau, insa acesta i-a reprosat faptul ca a decis sa-i elibereze fara aprobarea lui."
  • "La orele 17.35, la M.St.M. s-a primit ordinul presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene in zona sediului M.I. iar la orele 19.25, presedintele Iliescu Ion "informeaza pe prim adjunctul ministrului apararii nationale ca pe sediul Politiei Capitalei, s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci miscarea este o rebeliune legionara si se trateaza ca atare”. "
  • "la orele 22.00, presedintele Iliescu a comunicat ca in aceasta noapte (13/14.06.1990), elemente turbulente vor incerca sa patrunda si in alte obiective, acestia avand asupra lor arme si munitie; toti militarii sa aiba baioneta pusa la arma si sa se apere impotriva celor care ataca. Cei care ataca nu sunt revolutionari, sunt contrarevolutionari legionari. Aceasta comunicare a fost transmisa la toate comandamentele de arma, la Armata I si la Divizia 57 Mecanizata."
  • "Este important de subliniat ca decizia initiala de reprimare a fost luata la cel mai inalt nivel si a fost coordonata, personal, de catre fostul sef al statului, Iliescu Ion. Fata de acesta, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru participatie improprie la aceeasi fapte, prin rezolutia din data de 19.06.2007. Planul de actiune a fost elaborat din ordinul sau si,  in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara, cu munitie de razboi, TAB-uri si alte forte, impotriva demonstrantilor care se manifestau violent, depasindu-si atributiile prevazute de art. 82 din Decretul Lege nr. 92/1990. De asemenea, nu a fost luata o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Aparare a Tarii). Nu exista nici un Decret ori alt act, in baza caruia sa se fi dispus alarmarea de lupta a unitatilor ori instituirea starii de urgenta, asa cum se prevede in art. 82, lit. g, din actul normativ anterior mentionat. "
  • "Este evident ca atat fostul sef al statului Ion Iliescu, cat si ministrul de interne, generalul Mihai Chitac ori adjunctul sau generalul Andrita Gheorghe, precum si col. Costea Dumitru si col. Constantin Vasile au fost lideri incontestabili, comandanti sau superiori ai militarilor folositi in actiunea de reprimare. Prin urmare, ei sunt cei responsabili de faptele savarsite, fara vinovatie, de catre militarii folositi in acesta actiune iar solutia adoptata initial, fiind corecta, urmeaza a fi mentinuta."



Mineriada din 13-15 iunie 1990/ Foto: Agerpres

Filmul mineriadei din iunie 1990

In 1991, Stere Gulea, Sorin Iliesiu si Vivi Dragan Vasile au regizat productia lui Lucian Pintilie "Piata Universitatii – Romania". Aceasta prezinta atat contextul in care a avut loc manifestatia din Piata Universitatii, cat si evenimentele din 13-15 iunie 1990.














[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
9882 vizualizari
  • +40 (44 voturi)    
    13/15 iunie a fost urmarea fireasca a votului (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 12:20)

    __alex__ [utilizator]

    tembel din 20 Mai. Cele doua momente au anulat sansa unei tari normale si au facut ca inca o generatie, daca nu doua, sa fie pierduta.

    Acum, votantii de atunci, ca si minerii, stau si-si injura pensiile mizere. S-au nenorocit si pe ei, si pe copiii lor.

    "Am făcut 13 ani de puşcărie pentru un popor de idioţi”, Petre Ţuţea.
    • +25 (27 voturi)    
      Moarte intelectualilor (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 12:35)

      V. Veroiu [utilizator] i-a raspuns lui __alex__

      Asa au spus acum. Acum se uita ca pensiile lor sunt de mizerie si ca creierele (multe) fac bani pentru altii.

      Ai grija ce iti doresti (ca om dar si ca popor) caci s-ar putea sa se indeplineasca.
      • -13 (17 voturi)    
        Revolutia marca Moscova, Piata marca Washington! (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 20:13)

        Argon [utilizator] i-a raspuns lui V. Veroiu

        Văzând ca pe 22 Decembrie 1989 Mihail Gorbaciov a impus prin forța în România o conducere perestroikista marioneta subordonata Moscovei, serviciile secrete ale SUA au scos de la naftalina partidele istorice, liberal și țărănesc, încercând sa aducă la putere un regim proamerican.

        România primei jumătăți a anului 1990 se transformase într-un câmp de bătaie intre Moscova și Washington care încerca să-și impună propriul președinte marioneta în persoana lui Radu Câmpeanu sau Ion Rațiu, oameni scoși din buzunar de CIA.

        Acțiunile destabilizatoare americane au culminat cu momentul Piata Universității, o mișcare cu protestatari plătiți lipsita de sprijinul majorității romanilor, lucru care s-a văzut pe 20 Mai 1990 când Ion Iliescu a câștigat detașat alegerile luând 85,07%, contracandidatul Radu Câmpeanu având 10,64% iar Ion Raţiu 4,29%.

        Pe 13 Iunie 1990 politia intervine pentru degajarea Pieței însa manifestanții devin violenți încercând o răsturnare prin forța a conducerii tarii.
        Ion Iliescu este pus în situația de a chema minerii care au făcut un lucru bun curățind locul de infecția aceea de interlopi plătiți ce se instalase cu corturile în centrul capitalei. Minerii nu ar fi sosit dacă derbedeii ce protestau pentru bani, nu din convingeri politice, ar fi eliberat intersecția pe 13 Iunie 1990, fără sa se dedea la incendieri și devastări.
        • +12 (16 voturi)    
          nea nelu,mata esti? (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 22:03)

          Peredhil [utilizator] i-a raspuns lui Argon

          bine ai venit pe hotnews.Deci Campeanu si Ratiu erau elementele imperialiste platite de CIA....Nu-i asa ca aveau si dolari falsi si droguri in sediu?

          "Ion Iliescu este pus în situația de a chema minerii care au făcut un lucru bun curățind locul de infecția aceea de interlopi plătiți ce se instalase cu corturile în centrul capitalei. "

          Si zicea cineva ca nu exista calatoria in timp....iata un discurs din ziarul "Azi",iunie 1990.

          Nucleul discursiv si nesimtirea de emanatie kaghebista nu se schimba asa usor....Macar e simplu sa tii minte ideile -US= jegosi,rusii= buni,dreapta -nasoala,stanga- salvarea.
          Nici nu merita sa incerci sa combati cu argumente logice,cum ar fi faptul ca o adunatura de nenorociti manipulati nu-i institutie a statului sa mentina ordinea publica.
          Vezi ca a intrebat Vladimir Ilici de matale,te asteapta cu ceaiul cald....
        • +7 (9 voturi)    
          bati campii cu gratie (Duminică, 14 iunie 2015, 2:47)

          natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui Argon

          Stimabile, argonul este un gaz rar. Prostia ta se numeste infinita, pentru ca se gaseste peste tot in natura...
        • +5 (5 voturi)    
          Stimate Argon (Duminică, 14 iunie 2015, 12:37)

          V. Veroiu [utilizator] i-a raspuns lui Argon

          Sincer sa fiu, putin ma interesa daca Ratiu sau Campeanu ar fi fost ai americanilor sau daca cei din Piata ar fi fost platiti (stiu sigur ca nu au fost, din surse extrem de apropiate, de sange) daca azi aveam 5 autostrazi spre vest, o economie solida si coruptie la nivelul Germaniei.

          Faptele ca Inlescu a ramas legitim la putere, ca minerii au curatat piata, etc nu au relevanta atata timp cat coruptia e ca la rusi, ca economia e ca in Laos si ca cei capabili au plecat.

          Deci sa tragem linie: cat timp mie si celorlalti economic le merge bine, ce mai conteaza sub care steag e conducerea tarii?

          Nationalismul e bun insa vedeti dvs, rahatul argon nu se face.
    • -4 (14 voturi)    
      ghicitoare (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 16:23)

      Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui __alex__

      Dau 3 lei cui ghicește cine a rostit următoarele cuvinte memorabile:

      „În mai 1990 l-am votat pe Iliescu, eram la Constanţa şi am votat Iliescu cu toată convingerea”.
      • +4 (10 voturi)    
        Toate curvele politice si tradatori de tara (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 18:27)

        mucenic [anonim] i-a raspuns lui Mazeta

        Alde Rus si Ponta!
      • +3 (3 voturi)    
        @tov. Mazeta (Duminică, 14 iunie 2015, 15:09)

        feral [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

        Traian Basescu. Pastreza-ti banii, nu vreau sa am de a face cu Putin in nici un fel.
    • +10 (10 voturi)    
      m-am intrebat cateodata (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 22:33)

      alex [anonim] i-a raspuns lui __alex__

      ce-o fi azi in mintea minerilor de atunci, care se recunosc in poze...

      macar or fi pricepand azi ce tembeli au fost atunci?
  • +23 (25 voturi)    
    Marea Diversiune - 13 Iunie 1990 (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 12:25)

    uluit [utilizator]

    Aceasta data este Marea Diversiune orchestrata de regimul slugarnic al lui iliescu pentru a distruge orice urma de opozitie.

    Au murit oameni nevinovati, iar cei responsabili sunt liberi pentru faradelegile lor.

    "Democratia Originala" implementata prin batele minerilor reinvie astazi prin papusa Monta ghidonata de vesnicul tatuc bolsevic kiliescu.

    Dreptate ochii plansi vor sa te vada!
  • +19 (21 voturi)    
    Ion Iliescu (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 12:39)

    BennyBenois1 [anonim]

    Ion Iliescu: ilustrarea fidela a faptului ca nesimtirea a reusit sa sfideze moartea de 20 de ani incoace.
  • +21 (23 voturi)    
    Cine a avut interes să închidă dosarul? (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 12:59)

    vali47 [utilizator]

    Dacă Parchetul General a redeschis dosarul poate ar trebui să înceapă cercetarea cu cei care au închis dosarul fără să găsească niște vinovați.Eu i-aș acuza de complicitate pe cei care au închis cazul fără să fie nimeni vinovat.Oricât ar fi de dureroase,niște răspunsuri ar trebui date.Hurezeanu a încercat într-o seară să dezvăluie ceva,dar sa așternut rapid tăcerea,mas media nu a dezvoltat cazul.Și acum,cu redeschiderea,reacția mas media este slăbuță și asta mă face să cred-că influența Moscovei în media românească este mai mare decât ne-am așteptă.Am impresia că OUG lui Ponta privind publicitatea a aruncat mas media românească în brațele Moscovei.Oare întâmplător?
  • +15 (17 voturi)    
    Sper (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 14:53)

    Adsor [anonim]

    Ca tovarasul Iliescu sa-si petreaca restul zilelor intr-o celula.
  • +14 (16 voturi)    
    vinovatul principal, tradatorul ilici (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 16:00)

    rov [utilizator]

    inca face jocurile in tara asta. Poporul roman este inca sub imperiul raului.
    psd-ul e raul suprem, votandu-l distrugeti aceasta natie.
  • +12 (14 voturi)    
    Dupa 25 de ani poporul voteaza progenitura (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 16:58)

    Locke Lamora [utilizator]

    Iliesciana pt un 3%, adica un colt de paine.
  • +10 (12 voturi)    
    MINERIADA (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 17:23)

    scridon radu-lucian [utilizator]

    O tragedie nationala,prin manipularea unor barbari, in urma unui plan bine stabilit.Astfel, s-a urmarit distrugerea natiei noastre.Urmarile se observa si in zilele noastre, iar reactia statelor civilizate s-a reflectat in condamnarea fara echivoc a acestor crime.Este ciudat, cum factorii de decizie din acea perioada, mai au tupeul sa apara azi la TV cu declaratii neveridice.
  • +6 (8 voturi)    
    Corb la corb nu scoate ochii (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 18:10)

    andreitr [utilizator]

    De ce nu se grabesc cu punerea sub acuzare a tov. Iliescu? Asteapta ca babalicul sa dea ortu' popii razand de noi inca o data.
  • +8 (10 voturi)    
    cand (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 18:53)

    Adrian_1234 [utilizator]

    cand o sa si finalizeze dosarul putem sa ne batem in piept. De redeschis e ca autostrazile din romania, fac astia la studii de fezabilitate de 15 ani incoace ...
  • -8 (12 voturi)    
    costica (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 18:57)

    dan [anonim]

    Articol de doi bani... Nu se spune CAND au murit cei sase oameni, pe 13 sau pe 14? Pe 13 iunie nu a fost picior de miner in Bucuresti iar violentele au fost extreme atunci, atat din partea autoritatilor cat si din partea "IMGB face ordine"!
    Pe de alta parte, ce ati fi vrut? PSD-ul castigase cu 80% alegerile. Vroiati sa se dea la o parte? Vroiati sa fie numiti altii? Pe ce criterii? Asta a vrut boborul, asta a primit. Jocul democratiei se face pe voturi, nu pe demonstratii de forta, gen P-ta Universitatii. Asta e viata!
    Totusi, intrebarea ramane: cand au murit cei sase? Erau sau nu mineri in Bucuresti pe 13 iunie?
    • +6 (6 voturi)    
      ... (Duminică, 14 iunie 2015, 9:14)

      pathfinder [utilizator] i-a raspuns lui dan

      Cum a fost bre, miscarea din Universitatii "demonstratie de forta"?

      Pe logica matale inversata, ce au facut minerii a fost o manifestatie pasnica.

      Mancate-ar focu' de destept care esti tu...
  • +5 (7 voturi)    
    II (Sâmbătă, 13 iunie 2015, 23:32)

    kronk [utilizator]

    Cretini au fost cretini sunt inca.Dar treaba merge mai departe.Bine ca au scapat de intelectuali.Noi furam nu gindim.Pina cind PSDistilor?
  • -9 (9 voturi)    
    Iliescu a fost un barbat de stat (Duminică, 14 iunie 2015, 5:03)

    newlook [utilizator]

    Iliescu a fost un Barbat de stat adevarat. A facut ceea ce trebuia sa faca ca Romania sa ramana intreaga; a intarziat sau chiar anulat iugoslavizarea Romaniei. Fenomenul PU a avut o oarecare legitimitate pana la alegerile de la 20 mai. Dupa ce poporul si-a spus vointa, cei 200 de derbedei platiti din exterior (CIA via Soros) trebuiau sa plece acasa. Minerii au avut dreptate: nu se poate ca 200 de derbedei sa-si bata joc de votul a milioane de oameni. Asta-i democratia; alt sistem mai bun nu se cunoaste inca. Minerii - cu deteriorarea de imagine asociata - au facut ceea ce ar fi facut in mod normal fortele de ordine intr-un stat asezat; si-au asumat responsabilitatea pastrarii unei tari. Ar trebui sa aiba un monument, nu ce se intampla in Romania.

    (citeste asta:
    https://en.wikipedia.org/wiki/1992_Los_Angeles_riots )
    Nimeni- nici atunci, nici acum - nu s-a gandit sa-l traga la raspundere pe Bush Batranul pentru asta. Sau pe guvernatorul statului California.

    O ultima observatie: Ucraina se rupe SI pentru ca nu a avut un Iliescu sau mineri atunci cand a trebuit. Probabil ca unora le-ar fi placut ca Romania sa treaca prin ce trece Ucraina azi. Nu ca mi-ar parea rau de acest stat artificial, dusman al Romaniei inca din momentul zero al scurtei sale existente.
  • +3 (3 voturi)    
    Religia, ultima speranta? (Duminică, 14 iunie 2015, 7:54)

    hotnewsfil [utilizator]

    Ar putea regiligia sa ii imbuneze pe oamenii?
    Raspunsul este 'DA', cu o conditie majora : sa faca ceea ce nu a avut puterea, onestitatea sa faca pana acum.
    Recent, actualul Papa (catolic) a propus sa 'exista o zi unica pentru Paste, pentru ortodocsi si catolici'.
    Divizarea monoteismului in mai multe religii este o cauza a invrajbirii multiseculare dintre popoarele care le practica. Aceasta este adevarata problema a religiilor monoteiste.
    Daca Papa vrea sa faca ceva de importanta majora (nu numai "o singura zi pentru Paste"), ar trebui sa faca un apel catre toti conducatorii religiilor monoteiste, ca acestea sa se uneasca, sa isi scrie o carte fundamentala unica (care sa scoata oamenii credinciosi din primitivismul actual), sa aiba conducatori unici (comuni).
    Daca papa nu face aceasta incercare, inseamna ca a fost supraestimat de catre credinciosi, iar numarul acestora va continua sa scada vertiginos.
    Conducatorii bisericii ortodoxe romane (BOR) nu s-au implicat pentru evitarea crimelor din 13-15 Iunie 1990, si-au aratat astfel neputinta.
    Va fi Papa mai puternic, mai onest ca sa inlatura o cauza majora (divizarea religiilor) a imenselor crime care pun stapanire azi pe lumea civilizata?
    • 0 (0 voturi)    
      Religia nu accepta adevarul. (Miercuri, 24 august 2016, 20:32)

      Optimistul [anonim] i-a raspuns lui hotnewsfil

      Întrebarea dacă există sau nu Dumnezeu e pusă într-un mod rău intenţionat şi manipulator, ea sugerează că religia ar avea ceva comun cu Divinitatea. Dumnezeul religios nu există deoarece e un Dumnezeu creat şi religia în fond e o ştiinţă a manipulării direcţionată spre mintea nefericitului. Dar dacă Divinitatea există sau nu, nu cred că poate cineva da un răspuns obiectiv.
  • +4 (4 voturi)    
    Tardiv (Duminică, 14 iunie 2015, 8:06)

    I Puscas [anonim]

    Acest dosar trebuia solutionat demult. Acum, dupa 25 de ani de la evenimente, ceea ce era important prin dosarul deschis si inchis cu ani in urma, ca probe nateriale, declaratii de martori etc, a disparut cu siguranta.Vor fi imposibil de reconstituit.
  • +5 (5 voturi)    
    Vorbe (Duminică, 14 iunie 2015, 11:22)

    termopan [utilizator]

    Redeschid dosarul in fiecare an pana moare iliescu. Fara sa vedem o condamnare clara.

    Noi ramanem cu o tara impotenta civic si moral.

    Multumim iliescu!
  • +4 (4 voturi)    
    Mineiada 13-15 iunie 1990 (Duminică, 14 iunie 2015, 12:58)

    Chis Aexandru [anonim]

    CAZUL TANARULUI GIROSANU CIPRIAN

    Era in dimineata zilei de 14 iunie 1990. Ma aflam acasa la Mircea Ionescu Quintus si ne pregateam sa ne deplasam la Plopeni unde Alexe Nicolae, presedintele PNL Plopeni, ne-a anuntat telefonic ca sediul PNL din Plopeni a fost vandalizat iar la Uzina Mecanica Plopeni muncitorii erau echipati cu salopete de mineri, cu lampase si tarnacoape si imbarcati in autobuze, organizarea fiind facuta de deputatul FDSN Corneliu Ruse, decedat intre timp. Concomitent suntem anuntati ca si sediul din Ploiesti al Partidului National Liberal a fost vandalizat de “activisti FDSN”. Aflasem, pe canale colaterale, ca o parte din trupa UM 01065, “Grivita”, antrenata special in lupte antiutero, coordonata de colonelul Olteanu Florin, presedintele Parchetului Militar Ploiesti si condusa de cd-tul acestei unitati, maiorul Ion Nicolescu, erau deja la Bucuresti, cu misiunea de a curata in zorii zilei de 13.06.1990 Piata Universitatii de cei care inoptasera in corturi, folosind tepuse si, bineinteles, nelipsitele bulane, la chemarea numitilor Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Vioculescu si Sergiu Nicolaescu. Inainte de a ne deplasa la Plopeni, ne-am deplasat urgent la sediul din Ploiesti unde “activiste infocate ale FDSN” ne-au imbrancit iar eu cu greu am scapat din mainile lor pentru ca la vremea aceea purtam barba. In schim, Mircea Ionescu Quintus a suportat, cu stoicism, o ploaie de lovituri si imbrancei, pana cand doi militieni, metamorfozati peste noapte in politisti l-au scapat din mainile acestor “brute feminine” alese parca dintre halterofilele de la categoria grea. Cand ne deplasam spre sediul vandalizat din Plopeni, suntem anuntati de catre echipajul de politie care ne insotea daca avem in organizatie un tanar pe numele Girosanu Ciprian. Am raspus afirmativ. Am fost instiintati ca a fost retinut numitul Ciprian Girosanu, membru al tineretului liberal. Fusese arestat la etajul XI al TVR(L). Nu stiam cum sa procedam si cum sa aflam motivele pentru ca
  • +3 (3 voturi)    
    MIN (Duminică, 14 iunie 2015, 23:15)

    kronk [utilizator]

    Am trait pe viu venirea brutelor la Buc.Locuiam in spate la piata Victoriei.Era foarte cald si dormeam cu geamurile deschise.La 5 dimineata m-a trezit un vuiet ca de o turma de bivoli.Am coborit in piata care era plina de lampase.Din balcon ilici si petre roman le dadeau instructiuni.Adrese ,nume unde sa se duca si ce sa faca.Groaznic.Dar cel mai tare m-au socat vecinii care pregateau cosuri cu mincare si bautura pentru criminali.Atunci m-am decis sa plec definitiv si bine am facut.Popor blestemat pe vecie.
    • -3 (3 voturi)    
      Nu te impacienta (Luni, 15 iunie 2015, 3:23)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui kronk

      Nu te impacienta; in urma ta s-a dat cu tamaie, locul a fost curatat....
      Nu te intoarce, deratizarea e scumpa !


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri