Fisele de evaluare a copiilor la finalul clasei pregatitoare ar trebui sa verifice competentele emotionale, sociale, de autoreglare, de psihomotricitate, pentru ca restul cunostintelor elevul le poate dobandi usor ulterior. Cercetarile stiintifice arata ca cel mai bun predictor pentru reusita in clasele I-IV sunt exact aceste competente: copilul sa invete sa isi gestioneze furia, sa respecte regulile, sa fie autonom in a rezolva sarcini, a declarat pentru HotNews.ro psihologul Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei. Acesta a precizat ca fisele nu ar trebui sa evalueze cate cunostinte are copilul de 6-7 ani la religie, la romana, cunostinte care se pot dobandi foarte rapid, intr-o luna de scoala.

Mircea MicleaFoto: Agerpres
  • Aceasta evaluare la finalul clasei pregatitoare este prevazuta de Legea Educatiei, care la articolul 74 spune ca este vorba despre "un raport de evaluare a dezvoltarii fizice, socioemotionale, cognitive, a limbajului si a comunicarii, precum si a dezvoltarii capacitatilor si atitudinilor de invatare".

Contactat de HotNews.ro, psihologul Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei, fost presedinte al comisiei prezidentiale pentru educatie care a elaborat legea educatiei nr. 1/2011 si profesor la Departamentul de Psihologie din Universitatea Babes-Bolyai, a explicat ce ar trebui sa evalueze, de fapt, Ministerul, atunci cand copiii termina clasa pregatitoare.

"Datele de cercetare arata ca, la aceasta varsta, dezvoltarea copilului se face pe mai multe axe: emotionala, sociala, cognitiva, de autonomie personala, de psihomotricitate si de temperament. Pentru fiecare dintre aceste dimensiuni, sunt date de cercetare care stabilesc clar pentru fiecare varsta ce inseamna normalul si ce inseamna intarzierea in dezvoltare; aceasta fisa ar trebui sa puna accent exact pe competentele emotionale, sociale, de autoreglare, de psihomotricitate, autonomie personala si dezvoltarea personalitatii. Pentru ca cercetarile arata ca cel mai bun predictor pentru reusita in clasele I-IV sunt exact aceste competente", a declarat pentru HotNews.ro Mircea Miclea.

Psihologul a explicat ca "una dintre competente este cea de autoreglare emotionala, ceea ce inseamna ca elevul de 6 ani sa invete sa isi gestioneze de exemplu furia, alta este complianta la reguli - capacitatea copilului sa inteleaga si sa respecte regulile. Daca nu dobandeste aceste abilitati pana la intrarea in scoala, chiar daca are un invatator foarte bun, copilul nu va profita in scoala de el, pentru ca are complianta foarte scazuta, deci capacitatea lui de a respecta reguli. Fisa ar fi trebuit sa evalueze aceste competente, despre care cercetarile au aratat ca sunt critice, si nu cate cunostinte are la religie, la romana, care se pot dobandi foarte rapid, intr-o luna de scoala".

"Ei, din fericire, nu au scos paragraful din lege, dar nu l-au inteles. Fisa ar trebui sa puna accent pe capacitatea elevului de a intelege emotiile celuilalt, de a-si gestiona propriile emotii, si pe competentele sociale, pe abilitatea de a rezolva conflicte, de a respecta reguli, de autonomie personala - adica sa vezi cat de autonom e copilul in a rezolva sarcini singur si sunt scale pentru masurarea acestora, asa ca evaluezi exact dimensiunile relevante pentru succesul scolar in clasa I-IV", a continuat fostul ministru.

Miclea a declarat ca "fisele acestea sunt instrumente in baza carora, apoi, sa spui exact ce trebuie sa faca educatorul, parintele si daca e cazul sa apeleze la un specialist pentru a remedia intarzierea in dezvoltare. Sunt fundamentate, validate stiintific".

"Finlandezii exact pe asta merg: pe competentele emotionale, sociale, pentru ca restul cunostintelor copilul le poate dobandi usor ulterior", a adaugat Mircea Miclea.

Fostul ministru a avertizat ca, in forma in care Ministerul a realizat aceste fise, "nu sunt predictibile elementele pe care ei le-au pus insa acolo. Este o evaluare care nu va fi foarte informativa pentru invatator si nu il va ajuta pe copil in dezvoltarea personala".

"M-am bucurat totusi cand am vazut aparitia fiselor, dar m-am intristat ca nu au inteles nimic. (...) Se poate remedia, pentru ca e totusi un ordin de ministru, iar daca ministrul vrea aceste date stiintifice, poate modifica ceea ce a dat. Daca nu, stam si punem cu pixul pe ce vrem", a afirmat Mircea Miclea.

"Premisa este ca trebuie sa te intereseze ce se intampla in stiinta, ori evaluarea asa cum este conceputa este strict pe continuturi curriculare si nu pe abilitati, in conditiile in care psihologia dezvoltarii spune ca abilitatile trebuie dezvoltate acum, la aceasta varsta. Cunostintele tin de memorie, sunt usor de dezvoltat ulterior. Deci aceste fise pun din nou accent pe memorare, in loc de abilitati", a explicat Miclea.

Ce spune Legea Educatiei:

Art. 73

(1) Portofoliul educational cuprinde totalitatea diplomelor, a certificatelor sau a altor inscrisuri obtinute in urma evaluarii competentelor dobandite sau a participarii la activitati de invatare, in diferite contexte, precum si produse sau rezultate ale acestor activitati, in contexte de invatare formale, nonformale si informale.

(2) Portofoliul educational este elementul central al evaluarii invatarii. Utilizarea lui debuteaza incepand cu clasa pregatitoare si reprezinta cartea de identitate educationala a elevului.

Art. 74

(1) La finalul clasei pregatitoare, cadrul didactic responsabil intocmeste, in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, un raport de evaluare a dezvoltarii fizice, socioemotionale, cognitive, a limbajului si a comunicarii, precum si a dezvoltarii capacitatilor si atitudinilor de invatare.

Potrivit rapoartelor de evaluare tip realizate de Ministerul Educatiei si publicate acum 2 zile in Monitorul Oficial, la Comunicare in limba romana invatatorii vor consemna, de exemplu, daca elevul din clasa pregatitoare poate sa recunoasca cuvinte uzuale scrise cu litere mari si mici de tipar sau daca stie sa scrie mesaje simple.

La Limba straina, invatatorii vor completa, printre altele, daca elevii reactioneaza la salut si raspund la o intrebare scurta, simpla si clara, daca stiu numele unor obiecte, daca pot invata scurte poezii sau cantece, cu sprijinul profesorului, daca pot sa spuna in limba respectiva cum se numesc, ce varsta au, daca participa la jocuri de comunicare in care creeaza rime sau mesaje scurte.

La Matematica si explorarea mediului, invatatorii vor scrie in raportul de evaluare daca elevul stie numerele de la 0 la 31, daca poate sa compare aceste numere, sa le ordoneze, sa faca adunari si scaderi cu pana la 5 elemente dintr-o multime data. De asemenea, profesorul va verifica daca elevul identifica patratul, triunghiul, dreptunghiul, cercul, cubul, sfera, daca poate identifica relatii de tipul "daca... atunci" intre doua evenimente succesive, precum si alte informatii.

Citeste pe larg: