￯Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, declara, joi, ca isi asuma mentiunile Comisiei Europene din Raportul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) pe justitie si explica lipsa actiunilor sale de a ataca la Curtea Constitutionala anumite ordonante de urgenta ale Guvernului Ponta prin faptul ca, in anul 2014, "la nivelul institutiei Avocatului Poporului exista practica" de a nu se "implica in controlul de constitutionalitate a Legilor sau Ordonantelor de urgenta ale Guvernului care au un pronuntat caracter politic sau electoral".

Victor Ciorbea (foto arhiva)Foto: Agerpres

"Ne asumam cele mentionate in raport, cu observatia ca, asa cum am informat opinia publica si pe reprezentantii Comisiei la intalnirea pe care am avut-o in cursul anului trecut, la nivelul institutiei Avocatului Poporului exista practica de a nu ne implica in controlul de constitutionalitate a Legilor sau Ordonantelor de urgenta ale Guvernului care au un pronuntat caracter politic sau electoral", arata Ciorbea, intr-un comunicat de presa transmis catre HotNews.ro .

Avocatul Poporului a sustinut ca va "actiona in consecinta" dupa observatiile Comisiei Europene privind activitatea sa din anul 2014.

"Fata de cele prezentate in raportul Comisiei Europene vom actiona in consecinta", mai spune Ciorbea in comunicat.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a fost criticat in Raportul MCV pentru ca nu a atacat la Curtea Constitutionala anumite ordonante de urgenta ale Guvernului Ponta, in conditiile in care doar el putea face o astfel de actiune.

"Utilizarea OUG poate fi contestata de catre Avocatul Poporului. Rapoartele MCV trecute au mentionat importanta acestei functii in ceea ce priveste echilibrul puterilor si a calitatii procesului legislativ. Actualul Avocat al Poporului, ales in luna aprilie, cu sprijinul unui singur partid, si-a exprimat opinia ca el nu ar trebui sa se implice in probleme care privesc echilibrul competentelor intre autoritatile statului, ci ca trebuie sa se concentreze in principal pe probleme de drepturi individuale", il critica Raportul MCV pe Ciorbea.

"Este lipede ca Avocatul Poporului are o marja de apreciere cu privire la momentul de a-si folosi puterea pentru a sesiza la Curtea Constitutionala ordonantele de urgenta, dar aceasta auto-limitare creeaza efectiv un decalaj, care, in cadrul institutional actual din Romania nu poate fi surmontat de alti actori", mai atrage atentia Bruxelles-ul.

Una dintre ocaziile in care Victor Ciorbea a fost dur criticat de societatea civila si de Opozitie a fost cand Guvernul Ponta a emis o ordonanta de urgenta prin care a permis primarilor, sefilor de consilii judetene si celorlalti alesi locali sa treaca de la un partid la altul, fara sa-si piarda finctiile din administratie, cu derogare de la statutul alesilor locali.

In cazul ordonantelor de urgenta, pana la transformarea lor in legi, Avocatul Poporului este singurul care poate sesiza Curtea Constitutionala, insa Victor Ciorbea nu a facut-o.

Astfel, ordonanta guvernului Ponta si-a produs efectele, permitand migratia in masa a multor primari de la Opozitie catre PSD, in preajma campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale.

Abia dupa ce ordonanta si-a produs efectele, Opozitia a putut sa atace actul normativ - ca lege de aprobare a ordonantei de urgenta - iar Curtea Constitutionala a declarat migratia primarilor ca fiind neconstitutionala.