Comunitatile forumistilor de pe site-urile peundemerg.ro si Construim-Romania.ro au realizat o scrisoare deschisa catre Ministrul Transporturilor Ioan Rus in care atrag atentia asupra neconcordantelor din Master Plan si subliniaza necesitatea realizarii cu prioritate a conexiunii rutiere Pitesti - Sibiu. Forumistii pun fata in fata proiectele Pitesti - Sibiu (Valea Oltului) si Ploiesti - Brasov - Sibiu (Valea Prahovei) si arata de ce ruta pe Valea Oltului ar trebui considerata "prioritatea 0". In plus, amintesc de faptul ca prin Acordul de Parteneriat Romania si-a luat angajamentul fata de Comisia Europeana sa finalizeze pana in 2020 coridorul prioritar Rhin - Dunare, coridor care pe teritoriul tarii noastre mai are nevoie de ruta Sibiu - Pitesti si de centura Capitalei.

Sibiu - Pitesti versus Ploiesti-Brasov-Sibiu, avantaje si dezavantajeFoto: Construim Romania

Comunitatea forumistilor de pe site-urile peundemerg.ro si Construim-Romania.ro au publicat o scrisoare deschisa adresata ministrul Transporturilor Ioan Rus care vizeaza rezultatele Master Planului General de Transport (MPGT), documentul strategic pentru infrastructura nationala pentru urmatorii 16 ani.

In scrisoarea deschisa, membrii comunitatilor amintite considera ca "prioritatea 0 este constructia drumului de mare viteza Sibiu-Pitesti, fiind imperios necesar inchiderea coridorului Rin - Dunare (fostul coridor IV) pe portiunea Nadlac – Constanta. Va reamintim ca Romania s-a angajat sa inchida coridorul in perioada 2014-20202".

Angajamentul la care fac referire forumistii este inclus in articolul 578 al Acordului de Parteneriat Romania-Uniunea Europeana pentru exercitiul financiar european 2014-2020. Astfel articolul amintit spune urmatoarele:

  • "578. The National Transport Model, that is part of the GTMP, will prioritise the investments in transport sector, for all transport modes, having economic analysis and integration in TEN-T core network of investments among prioritisation criteria. The missing links of the Rhine-Danube Corridor (the former IV corridor – road and rail) will be completed at the end of 2020”, (Sursa)

In MPGT-ul elaborat de consultantul independent AECOM este preferata ruta Ploiesti-Comarnic-Brasov-Sibiu pentru o realizare prioritara la nivel de autostrada, in schimb ce conexiunea Sibiu - Pitesti este propusa la nivel de drum expres si ca realizare dupa anul 2020.

"Mai mult, Master Planul induce ideea ca autostrada Sibiu - Pitesti ar fi o alternativa mai costisitoare fata de Comarnic - Brasov - (Sibiu). Consideram ca aceasta premisa este falsa, intru­cat ea costa Statul Roman aprox. 300 mil euro, adica partea de 15% confinantare dintr-un cost total de aprox. 2 mld euro, restul fiind suportat de Uniunea Europeana, prin instrumente specifice (fonduri structurale)", se mai arata in scrisoare.

In acest sens, forumistii propun si un tabel in care pun cele doua alternative fata in fata si enumera avantajele si dezavantajele fiecarei optiuni si arata de ce Sibiu-Pitesti ar trebui sa fie "prioritatea 0" pentru Romania. Vezi tabelul mai jos:

Calcule gresite in tabelul esential din MasterPlan

Calculele gresite in tabelul cheie din Master Plan

Calculele gresite in tabelul cheie din Master Plan

Foto: Construim Romania

Pe langa acest aspect, membrii comunicatilor online de infrastructura contesta puternic cifrele folosite in Master Plan si acuza ca toate calculele au fost facute in asa fel - chiar si gresit aritmetic - incat varianta unei conexiuni Ploiesti-Comarnic-Brasov-Sibiu sa iasa inaintea rutei Sibiu - Pitesti. Citam mai jos din comunicatul forumistilor:

"Urmarind cu atentie Raportul privind Master Planul General de Transport, in cadrul capitolului 4, cel pentru domeniul rutier, constatam ca s-au realizat analize cost-beneficiu, analize multicriteriale, evaluari, simulari si testari, in urma carora au rezultat doua scenarii, intreaga structura a Master Planului (pentru domeniul rutier) bazandu-se - practic - pe alegerea unuia dintre acestea:

• Reteaua rutiera “recomandata” de Nivel 1 (ce include autostrazile Ploiesti-Brasov, Pi­testi-Craiova si Iasi-Bacau-Brasov-Sibiu, conform Figurii 4.19, de la pagina 121) - denumita in continuarea acestei scrisori Varianta-R

• Reteaua rutiera “alternativa” de Nivel 1 (ce include autostrazile Ploiesti-Brasov, Pites­ti-Sibiu, Ploiesti-Buzau-Bacau-Iasi, Bucuresti-Alexandria-Craiova si Iasi-Turda-Nadaselu-Bors, conform Figurii 4.20, de la pagina 122) - denumita in continuarea acestei scrisori Varianta-A

La pagina 120 in cadrul Raportului privind MPGT, in Tabelul 4.15 este prezentata Sinte­za rezultatelor Testelor de Nivel 1, iar apoi in Figura 4.18 este prezentata comparatia dintre cele doua variante, pe baza a doi indicatori: Costul de Investitie si VAN (Valoarea Actualizata Neta). Din Raport reiese ca a fost preferata VARIANTA-R, deoarece in calculul prezentat aceasta a avut un Cost de Investitii mai mic si un VAN mai mare.

Va atragem insa atentia ca:

• Valoarea indicatorului Cost de Investitie pentru VARIANTA-A este calculata gresit, nefiind egala cu 15.698 milioane Euro, ci cu 11.616 milioane Euro, conform sumei valorilor individuale ale proiectelor componente ale acestei variante, prezentate in cadrul Tabelului 4.15

• Valoarea indicatorului VAN (Valoarea Actualizata Neta) pentru ambele variante este calculata gresit, pentru VARIANTA-R nefiind egala cu 9.835 milioane Euro, ci cu 7.588 milioane Euro, iar pentru VARIANTA-A nefiind egala cu 9.470 milioane Euro, ci cu 14.982 milioane Euro, conform sumei valorilor individuale ale proiectelor componente ale fiecarei variante, prezentate in cadrul Tabelului 4.15 .

• Din valoarea totala a Costului de Investitie pentru VARIANTA-R lipseste valoarea componentei Turda - Nadaselu - Bors, care a fost introdusa atat in valoarea totala din VARIAN­TA-A cat si in varianta propusa spre dezbatere (cea care are la baza VARIANTA-R), conform mentiunii de la pagina 418, din cadrul subparagrafului 10.2.2, in care se spune: “Avand in ve­dere stadiul inaintat de maturitate a proiectului Gilau-Bors, standardul acestuia a fost modificat de la drum expres la autostrada, avand in vedere faptul ca procedurile de achizitie a lucrarilor de executie sunt intr-un stadiu avansat”. Prin neadaugarea acestei componente, indicatorii din VARIANTA-R au beneficiat de inca un avantaj incorect.

In concluzie, fiind gresite valorile celor doi indicatori din cadrul comparatiei in urma careia a fost aleasa VARIANTA-R, adica scenariul care a stat la baza intregii struc­turi a Raportului privind MPGT (pentru domeniul rutier), consideram ca este oportuna revizuirea comparatiei si a intregului Raport".

Explicatiile oficiale

Acest tabel si greselile depistate au fost ridicate in discutie si in timpul dezbaterilor de marti de la Ministerul Transporturilor. Astfel, reprezentantii AECOM au explicat ca pentru fiecare din cele sase coridoare testate exista alternative si ca ele au fost testate individual pentru a obtine acea Valoare Neta Actualizata.

Potrivit autorilor, testand proiectele la un loc rezulta alta Valoare Neta Actualizata si ca acele VNA nu pot fi adunate aritmetic.

Despre costurile adunate gresit, insa, nu a mai existat o explicatie in cadrul dezbaterii publice, desi diferenta este de circa 4 miliarde de euro.