Totul despre cazul Bercea Mondial - Mircea Basescu. Incaierare cu cutitul intre interlopi la Slatina, fratele presedintelui tarii merge dupa gratii, Justitia pusa in discutie. Un amanunt interesant: cum a ramas fara dosar procurorul care il ancheta pe Bercea Mondial

de C.Z.     HotNews.ro
Vineri, 20 iunie 2014, 22:19 Actualitate | Esenţial


Mircea Basescu si Bercea Mondialu
Foto: YouTube
O incaierare intre interlopii din Slatina se rostogoleste intr-un scandal care pune in discutie independenta sistemului de justitie din Romania si functia de presedinte a lui Traian Basescu. La trei ani dupa ce interlopul Sandu Anghel, zis "Bercea Mondial", a bagat cutitul in nepotul sau, Ionut Anghel, zis "Mercedes", intr-un bar din Slatina, fratele presedintelui Traian Basescu este retinut de procurori sub acuzatia de trafic de influenta. Procurorul care a demarat cazul de tentativa de omor, Eugen Iacobescu de la Parchetul de pe langa Tribunalul Olt, a ramas fara dosar dupa o luna de cercetari. HotNews.ro va prezinta filmul evenimentelor in cazul Bercea Mondial-Mircea Basescu, trecand in revista cele mai importante fapte si vorbe din istoricul acestui caz.
  • 30 ianuarie 2010. Mircea Basescu ii boteaza un nepot lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, un personaj cunoscut in randul lumii interlope din Slatina. In septembrie 2009, aflat in campania electorala, Traian Basescu a participat la o serbare a unei comunitati de romi, unde s-a intalnit cu Bercea Mondial, care se pretindea un reprezentant de seama al romilor din judetul Olt. Tot atunci, interlopul i-a oferit sotiei presedintelui, Maria, o podoaba traditionala tiganeasca, constand intr-un ban din aur. Interlopul insusi i-a legat la gat sotiei presedintelui podoaba tiganeasca.
  • 20 februarie 2011. Bercea Mondial (46 de ani) este arestat preventiv pentru tentativa de omor. Bercea isi injunghiase nepotul, Ionut Anghel, zis Mercedes (17 ani). Mercedes a supravietuit si a fost internat la Spitalul Judetean de Urgenta Craiova. Dupa ce s-a insanatosit, Mercedes si-a retras plangerea impotriva unchiului, insa autoritatile au continuat cercetarile avand in vedere gravitatea faptei.
  • 24 martie 2011. Apare informatia ca Mircea Basescu a luat bani de la familia lui Bercea Mondial, pentru a interveni in favoarea acestuia in dosar. Potrivit ziarului Adevarul, procurorul de caz, Eugen Iacobescu, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Olt, a fost cel care a dezvaluit presei ca Mircea Basescu a luat 300.000 de euro de la familia lui Bercea.
  • 24 martie 2011. Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova ii ia procurorului Iacobescu dosarul privindu-l pe Bercea Mondial, pe motiv ca Iacobescu a scurs informatii din ancheta catre presa. Dosarul i-a fost luat lui Iacobescu prin trei rezolutii din 14 si 24 martie 2011, semnate de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova, Elisabeta Ponea, care i-a reprosat lui Iacobescu "iesirile repetate in presa, care duc la lipsa de obiectivitate". Ea este sotia lui Constantin Ponea, seful Inspectoratului Judetean de Politie Mehedinti, cel pentru care, in anul 2013, seful CJ Mehedinti, Adrian Duicu, avea sa intervina la ministrul de Interne, Radu Stroe, si la seful IGPR, Petre Toba, dupa cum sustin procurorii DNA in referatul pentru arestarea prevenitiva a liderului PSD de Mehedinti. Duicu voia ca Ponea sa fie pastrat atunci sef la IPJ Mehedinti cu perspectiva unei promovari la Bucuresti, in Ministerul de Interne, mai sustin procurorii DNA.
  • Revenind in 24 martie 2011, la cazul Bercea Mondial - Mircea Basescu, Ministerul Public neaga ca Mircea Basescu ar fi fost cercetat pentru trafic de influenta de Parchetul de pe langa Tribunalul Olt. Si procurorul Iacobescu neaga ca a furnizat presei date din dosar si infirma inclusiv informatia privindu-l pe Mircea Basescu, ceea ce a si determinat decizia ziarului Adevarul sa-l denunte ca sursa a jurnalistilor.
"Nu este implicat Mircea Basescu si eu nu am afirmat acest lucru", a declarat Iacobescu, intr-o emisiune din 24 martie, seara, de la postul B1 TV, moderata de ziaristul Robert Turcescu.

Procurorul Iacobescu s-a plans presei ca a auzit o interceptare telefonica in care Bercea Mondial, aflat in arest preventiv, le spunea apropiatilor lui sa stea linistiti, ca procurorul Iacobescu avea sa ramana fara dosar. "Nu l-am interceptat eu, l-au interceptat alte organe. Am facut o paralela intre ceea ce a afirmat acest inculpat si dovada ca astazi mi s-a luat acest dosar", a mai spus Iacobescu, la Robert Turcescu in emisiune (Evenimentul zilei, B1 TV).
Iacobescu a mai sustinut ca procurorul general de la PCA Craiova Elisabeta Ponea daduse initial dispozitie ca el sa demareze dosarul de tentativa de omor al lui Bercea Mondial.

documente
(20 Iun 2014) PDF, 293KB
"As pune o intrebare pentru doamna procuror general (Ponea -n.r.), ca dansa, verbal, a dat ordin primului-procuror al Parchetului Olt sa ma desemneze pe mine sa efectuez urmarirea penala in acest dosar. Eu nici nu eram de serviciu in noapteaa in care Sandu Anghel l-a injunghiat pe nepotul sau. Am ascultat-o si pe doamna procuror general ca trebuie solutionata cauza cu celeritate. Dosarul se afla permanent intre Tribunalul Olt si Curtea de Apel Craiova. Daca cineva voia sa solutioneze acest dosar, trebuia sa ia de la inceput acest dosar.  Nu este motivata cererea de a mi se lua si nu am fost instiintat, am vazut la televizor ca Parchetul general a anuntat ca mi s-a luat dosarul cu Anghel Sandu. Nu treneaza, o luna de zile a trecut, nu se poate solutiona asa sub presiune dosarul. Eu sunt in faza de urmarire penala si gata sa-l trimit in jdecata pe Anghel Sandu, de ce acum mi s-a luat dosarul", a mai spus procurorul Iacobescu.

De asemenea, procurorul Iacobescu a afirmat ca prin arestarea lui Bercea Mondial "s-a taiat subventia pentru persoane sus-puse", "fereasca Dumnezeu sa inceapa (Bercea - n.r.) sa vorbeasca". In aceeasi emisiune procurorul a mai sustinut ca persoanele sus-puse "subventionate" de Bercea depasesc judetul Olt si merg spre centru. "Exista caracatita in jurul lui Anghel Sandu. Nu vorbesc despre factorul politic. Exista persoane sus-puse si cu asta am terminat", a mai sustinut procurorul Iacobescu in 24 martie 2011, la postul B1TV.

documente
(20 Iun 2014) PDF, 201KB
Eugen Iacobescu s-a mai ocupat de un dosar al lui Bercea Mondial, privind o fapta de evaziunea fiscala. Si acel dosar i-a fost retras lui Iacobescu de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova. In acel dosar, Bercea avea sa fie condamnat, mai tarziu, la 2 ani de inchisoare. "Ca urmare a suspiciunilor emise in spatiul public privind solutionarea obiectiva a cauzelor, dosarele Parchetului de pe langa Tribunalul Olt avand ca obiect comiterea infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani au fost preluate pentru finalizarea cercetarilor de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova in cursul saptamanii anterioare. De asemenea, azi 24 martie 2011, in temeiul dispozitiilor art. 209 alin. 4- Cod procedura penala, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova a dispus preluarea cauzei  in care este cercetat in stare de arest, inculpatul Anghel Sandu (zis Bercea Mondial) sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de omor", justifica, in 24 martie 2011, Ministerul Public retragerea dosarelor de la procurorul Eugen Iacobescu si mutarea acestora la PCA Craiova. In schimb, procurorul genral al PCA, Elisabta Ponea, arata, la Trcescu in emisiune, ca Parchetul ei a luat dosarul de tentativa de omor al lui Bercea de la Iacobescu pentr ca PCA Craiova preluase cu zece zile alt dosar al lui Bercea, fiind bevoie de o conexare a cauzelor.

Procurorul Eugen Iacobescu a avut in trecut problemele lui cu legea. In 2004, CSM l-a exclus din magistratura, dupa ce a primit o amenda administrativa intr-un caz in care era acuzat de fals in legatura cu cumpararea unor porci. Iacobescu a revenit, insa, in functie, printr-o decizie a Curtii de Apel Craiova (Expresul de Sud). "Sunt de 36 de ani in functia de procuror, nu am fost exclus din magistratura in 2004-2008", a spus el, chestionat in legatura cu acest episod, in emisiunea lui Turcescu.
  • 8 februarie 2012. Sectia pentru procurori a CSM decide sanctionarea procurorului Eugen Iacobescu cu mutarea disciplinara pentru 3 luni la Parchetul de pe langa Tribunalul Mehedinti. (Lumea Justitiei) Motivul sanctiunii il constituie comunicarea cu presa in cazul tentativei de omor savarsite de Bercea Mondial. In 19 noiembrie 2013, CSM decide pensionarea lui Iacobescu, Consiliul refuzand sa-i prelungeasca acestuia activitatea peste varsta legala de pensionare (65 de ani). In 7 februarie 2014, presedintele Traian Basescu emite decretul prezidential de pensionare a procurorului Iacobescu, in urma hotararii CSM.
  • Aprilie 2011. Bercea Mondial este trimis in judecata pentru tentativa de omor calificat.
  • 22 februarie 2012. Bercea Mondial a fost condamnat la sapte ani si sase luni de inchisoare cu executare, de catre Tribunalul Olt. In acelasi dosar a primit puscarie si fiul sau, Florin Anghel, zis "Basica". Basica era inca in libertate, pentru ca decizia instantei nu era definitiva, insa tatal sau, Sandu Anghel, se afla dupa gratii, dupa ce fusese arestat preventiv in 2011.
  • 23 februarie 2012. Familia Anghel insista la Mircea Basescu pentru a interveni inclusiv la presedintele Traian Basescu sa obtina eliberarea lui Bercea Mondial. Baiatul lui Bercea, Florin Anghel, l-a si inregistrat pe Mircea Basescu cand acesta a recunoscut ca a primit 250.000 de euro.  In inregistrari, Mircea Basescu este surprins spunand ca va face interventii pentru ca Bercea sa primeasca doar 1 an de puscarie, recunoscand, totodata, ca i se pusesera "in brate" un "morman de dolari".
  • 1 noiembrie 2013. Curtea de Apel Craiova il mai condamna o data pe Bercea Mondial, marindu-i pedeapsa.
  • 20 mai 2014. Condamnarea lui Bercea este confirmata definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie - 8 ani si 9 luni.
  • 29 mai 2014.  Fiica lui Bercea, Izaura Anghel, impreuna cu sotul ei, Constantin Marius, s-au dus la Mircea Basescu sa-i ceara banii inapoi, dupa cum a sustinut Izaura. Numai ca fratele presedintelui sesizase DNA-ul sustinand ca este santajat de "Mondiali" tocmai cu dezvaluirea in presa a imaginilor filmate de Florin Anghel in anul 2012. Procurorii i-au facut un flagrant si l-au arestat pe Marius Constantin in timp ce primea 10.000 euro de la Mircea Basescu. In 19 iunie, presedintele Traian Basescu avea sa declare ca el l-a sfatuit pe Mircea Basescu sa se adreseze procurorilor, dupa ce acesta i-a povestit in anul 2013 sefului statului ca era santajat de familia lui Bercea Mondial. De partea cealalta, Izaura Anghel sustine ca nu l-a santajat pe Mircea Basescu, ci pur si simplu a facut demersuri la acesta pentru a-si recupera banii ei, pe care ii daduse fratelui presedintelui pentru a interveni in sprijinul lui Bercea Mondial.
  • 13 iunie 2014. Familia lui Bercea Mondial il reclama pe Mircea Basescu la Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta, pentru trafic de influenta. In sustinerea acuzatiei, familia Anghel depune la DNA si inregistrarile cu Mircea Basescu. Cazul de la DNA Constanta a fost insa preluat la Bucuresti de DNA - Structura Centrala.
  • 17-18 iunie. DNA - Structura Centrala il audiaza pe Florin Anghel, zis "Basica", cel care l-a inregistrat pe Mircea Basescu. Numai ca avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, si-a indrumat clientii sa nu faca niciun fel de declaratii in fata procurorilor, dupa cum au declarat surse apropiate anchetei pentru HotNews.ro.
  • 18 iunie 2014. Familia Anghel pune inregistrarile compromitatoare la dispozitia postului Antena 3, care le difuzeaza. In comentariile unor vedete ale postului TV se acrediteaza ideea ca DNA a refuzat sa inceapa actiunea penala impotriva lui Mircea Basescu. In unele filmulete, apare si fostul lider al PDL Draganesti-Olt, Marian Capatana, indicat ca intermediar al banilor luati de Mircea Basescu. In inregistrari, Capatana ii spune Izaurei Anghel, la insistentele acesteia, ca in total familia lui Bercea i-a dat 600.000 de euro, din care 50.000 euro i-a oprit el, 250.000 de euro i-a dat lui Mircea Basescu, iar restul de 300.000 de euro ar fi ajuns la presedintele Traian Basescu. Potrivit pocurorilor DNA, Florin Anghel, zis Basica, i-a dat acesti bani lui Marian Capatana intre 20 februarie 2011, cand Bercea Mondial a fost arestat preventiv, si 22 februarie 2012, cand Bercea a fost condamnat in prima instanta, pe fond.
  • 19 iunie 2014. Premierul Victor Ponta cere demisia presedintelui Traian Basescu. Seful statului face o declaratie oficiala la Cotroceni, in care sustine ca nu s-a implicat in dosarul lui Bercea Mondial, aratand ca justitia trebuie sa-si urmeze cursul si in cazul fratelui sau. "Niciodata nu am avut cu fratele meu, Mircea Basescu, vreo discutie cu privire la sprijinirea domnului Sandu Anghel in procesele pe care le avea. (...) Inchei asigurandu-va ca intre nevoia de consolidare a justitiei si reflexul firesc de a-ti apara fratele aleg consolidarea justitiei", a spus Traian Basescu. Ulterior, Mircea Basescu a fost retinut de procurorii DNA pentru 24 de ore. Mircea Basescu este retinut de procurori, cu propunere de arestare preventiva pentru infractiunea de trafic de influenta. Actiunea procurorilor starneste aplauze la propriu din partea familiei Anghel, care multumeste DNA pentru retinerea lui Mircea Basescu.
  • 20 iunie 2014. Mircea Basescu si Marian Capatana primesc cate 29 de zile de arest preventiv.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















19156 vizualizari

  • +5 (19 voturi)    
    S2E1.xvid (Vineri, 20 iunie 2014, 22:46)

    Mazeta [utilizator]

    Eforturile presei și ale justiției de a face lumină în acest caz sunt rare, tardive și neconvingătoare. Așteptăm cu toții filmele difuzate de familia Mondialu, varianta uncut, sezonul 2.
    • 0 (0 voturi)    
      concluzia ! (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 10:18)

      lulu1 [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      daca te amesteci cu taratele, te mananca porcii
  • -5 (27 voturi)    
    TB (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 0:17)

    kronk [utilizator]

    Dar cind apare tiganu sef cu maria lui impodobita cu banutzul de aur?
  • +7 (15 voturi)    
    Se poate spune (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 0:28)

    cornel19 [utilizator]

    ca diferitele bande de interlopi politici se confunda cu lumea infractionala.
  • -7 (27 voturi)    
    Tb (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 1:09)

    kronk [utilizator]

    Sunt naiv.Acum m-am prins ca seful interlopilor e la Cotroceni
    • +10 (20 voturi)    
      Nu, nu te-ai prins.. (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 1:38)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui kronk

      ...e la Guvern.
    • +1 (1 vot)    
      Te-ai prins,dar nu de tot ! (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 7:45)

      gica43 [utilizator] i-a raspuns lui kronk

      Sau te prinsesesi acum 10-12 ani!
  • -6 (28 voturi)    
    Nu! (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 1:19)

    Parol [utilizator]

    Filmul evenimentelor incepe mult mai devreme. Cand intaiul basel al tarii dansa mana-n mana cu interlopul la o intalnire tiganeasca si cand intaia doamna primea cadou de la acelasi interlop, in vazul intregii lumi, o salba de aur. Lu' Bercea Mondial nu i s-a sculat pe nepusa masa sa se incuscreasca cu actualul arestat Mircea ci initial a vrut cu fra-su, jupanu al mare apoi cu aia mica a lu jupanu' al mare. Inteleg ca vreti sa-l scoateti alb ca spalat cu Ace pe marele carmaci, dar unii din noi n-au memoria atat de scurta si nici intelectul liminar incat sa credem ca unu frate e virgin ca Sf Fecioara iar alalalt e negru ca draq, si nu stiu unul de altul...
    • +2 (6 voturi)    
      Salba . . . . (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 8:11)

      Vali Cel Batran [utilizator] i-a raspuns lui Parol

      . . . de care vorbesti era un singur ban de aur pe care on mod sigur Presedintele l-a predat institutiei prezidentiale asa cum prevede protocolul;. De asta cei de la guvern nu comenteaza subiectul Iar Traian Basescu a dansat cu romii la ziua lor nationala pentru ca era in campanie electorala si avea nevoie de voturile lor. Este bine cand faci comentarii sa fii obiectiv daca nu esti mai bine nu le faci!
  • +4 (4 voturi)    
    Hai sa economisim niste timp (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 9:29)

    Matrafirefox [utilizator]

    hai sa-i bagam pe toti la parnaie.
  • 0 (4 voturi)    
    Ce se mai bucura psedeaua! (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 9:42)

    soundtrack [utilizator]

    Ca lucrurile sunt crosetate de dinozaurii securisti frustrati si inspaimantati de DNA si de ICCJ e o evidenta ce nu poate fi contestata. Conform zicalei 'cine rade la urma rade mai bine', ne vom bucura si noi dupa ce SRI va anihila 'agenturile' infiltrate in Romania si co-autoare ale acestei scheme. Tot ceea ce se doreste de la infiintarea DNA si de la 'eliberarea' justitiei este incatusarea justitiei si modelarea ei dupa chipul hidrei comuniste rusesti. Cred ca activitatea mazetelor, evoque-ilor si ale multor mercenari satanisti s-a intensificat la paroxism dupa scutul antiracheta, vezi lovitura data statului de drept din 2012 (cu complicitatea sustinuta de euroi a lui cacarau , ponta, tariceanu, masonerie si toti speriatii de puscarie), martea neagra, 'proteste pasnice' ecologiste dirijate de kremlin.Abia astept dezvaluirile anchetei !! Cred ca multora le vor tremura nadragii si conturile.
  • 0 (6 voturi)    
    In sfirsit (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 10:46)

    M.aura [utilizator]

    O prezentare echilibrata si documentata. Nu stiu cine este autorul articolului, "C.Z.", dar il/o felicit.

    Din filmul evenimentelor reiese clar ca ancheta trebuie sa se indrepte si spre zona juridica: incepind cu procurorii din Olt si terminind cu Parchetul General si CSM. Au aparut suspiciuni puternice ca traficul de influenta a reusit in mediul judiciar in ceeea ce-l priveste pe Mircea Basescu. Episodul 2011 developeaza modul in care un procuror de caz poate fi influentat, presat si indepartat de catre superiorii sai. Aici trebuie sa raspunda Parchetul Craiova, Parchetul General, CSM, adica cei care l-au mazilit pe Iacobescu.

    Mergind mai departe, rezulta ca Traian Basescu a mintit cind a declarat ca stie doar de 1 an de poveste. E imposibil sa nu se fi informat atunci cind au aparut primele zvonuri in 2011 ca fratele sau ar fi primit bani de la Bercea. Nu mai vorbesc de serviciile speciale care ar fi trebuit sa se autosesizeze imediat. E un caz ce va clatina multe structuri ale statului.
  • -1 (3 voturi)    
    filozofia evenimentelor (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 10:54)

    aresul [utilizator]

    Infractiunea a fost pusa la cale inainte de directiva Departamentului de stat american cu privire la justitia din Romania. Cand s-a vazut ca este grosa si nu se mai poate, tiganii au cerut banii inapoi. Ca urmare a flagrantului, acestia s-au hotarat sa publice infractiunea.
    Imi vine greu sa cred ca Traian Basescu sau Kovesi nu aveau cunostinta dinainte.
    In momentul in care procurorii au incadrat infractiunea la ,,trafic de influenta", Traian Basescu trebuia sa-si dea demisia. Asa este corect. Nu este vorba de un accident rutier, insa corectitudinea politica...s-a deosebit clar in cazul Iliescu si mineriada, Oprescu in chestiunea copilului ucis de maidanezi, Ponta in cazul RM...
    Mereu si mereu, trebuie sa ne amintim de faptul ca politicienii (romani) sunt o specie diferita. Joaca dupa alte reguli, iar cei pacaliti sunt muncitorii, militarii, politistii, profesorii, medicii...
    In societatea romaneasca sunt atatia oameni seriosi, ce-si vad de treaba. Nu sunt hipnotizati de posturile de televiziune precum A3. Ce parere poate avea un asemenea om numai la auzul unei asemenea informatii, potrivit careia fratele presedintelui se foloseste de numele asociat cele mai inalte functii in stat pentru a scoate interlopii din puscarii in schimbul banilor?
  • +1 (5 voturi)    
    Lacomie (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 12:44)

    Trojan.H [utilizator]

    Sunt doua variante, ori /// de Mircea Basescu a fost "impachetat" sa puna botu' la lovele dupa ce i l-au "plantat" pe acel Marian Căpăţână in anturajul lui, ori mafia psd, chiar daca nu a "stimulat" nemijlocit lacomia ///, a aflat de acest lucru, si au facut in asa fel incit sa acopere stirea si sa arunce bomba la momentul cel mai potrivit. In orice caz, Mircea Basescu e ///, care isi merita soarta.
    Cit despre gangsterii filorusi de la PSD, n-au ei multa carte, dar cind e vorba de a specula slabiciunile umane, sunt experti.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by