Organizarea unui concurs pentru a imparti elevii apartinand aceleiasi specializari (matematica) din ciclul gimnazial in doua clase, dintre care una de "elita", constituie o fapta de discriminare indirecta, anunta Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. CNCD a decis astfel sa amendeze Scoala Generala nr. 81 din Bucuresti cu 1.000 lei.

Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a decis in sedinta de astazi, 20 noiembrie, sanctionarea Scolii Generale nr. 81 din Bucuresti cu amenda contraventionala de 1.000 lei, anunta CNCD intr-un comunicat remis HotNews.ro

Consiliul precizeaza ca "organizarea unui concurs pentru a imparti elevii apartinand aceleiasi specializari (matematica) din ciclul gimnazial in doua clase, dintre care una de 'elita', constituie o fapta de discriminare indirecta potrivit art. 2 alin. (3), coroborat cu art. 2 alin. (5) si art. 11 alin. (1)". Hotararea a fost adoptata cu unanimitatea celor prezenti.

Tot in cadrul sedintei de solutionare de petitii din data de 20 noiembrie, CNCD a mai adoptat o serie de hotarari.

Magistratii carora nu li se acorda sporul de doctorat - discriminati

"Art. 30 alin. (6), art. art.48 alin.1 pct.7 din Legea nr. 330/2009, coroborat cu art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010, prin care se reglementeaza abrogarea sporului de doctorat si includerea unei compensatii in salariul de baza, are efectele unei discriminari indirecte pentru angajatii care au obtinut titlul academic de doctor dupa intrarea in vigoare a celor doua acte normative mai sus amintite. Prin aceasta solutie legislativa se incalca principiul platii egale pentru munca egala, respectiv principiul nediscriminarii", anunta CNCD.

Consiliul precizeaza ca "legiuitorul are dreptul de a modifica, suspenda sau anula sporuri, indemnizatii, salarii periodice si alte stimulente, in functie de categoriile de personal carora li se acorda, doar cu respectarea principiului egalitatii".

"Legiuitorul, in acest caz, a mentinut un spor pentru un grup de angajati si a anulat posibilitatea obtinerii sporului, compensarii, pentru celalalt grup, in conditiile in care ambele grupuri fac parte din aceeasi categorie de personal, respectiv magistrati. In cazul ambelor grupuri suntem in prezenta aceleasi categorii de angajati, care, prin obtinerea titlului de doctorat, se presupune ca adauga un plus de valoare muncii prestate", argumenteaza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.

"Cu respectarea Deciziei Curtii Constitutionale nr.997/2008, a Deciziei nr. 5060 din 18.04.2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, CNCD recomanda Consiliului Superior al Magistraturii si Ministerului Justitiei sa intreprinda demersurile necesare in vederea armonizarii legislatiei in cauza cu principiul egalitatii si nediscriminarii in raporturile de munca. Hotarare adoptata cu unanimitatea celor prezenti", se arata in comunicatul CNCD.

Consiliul local Brasov - amendat cu 6.000 de lei pentru ca i-a interzis unui consilier independent sa faca parte dintr-o comisie de specialitate a Consiliului

O alta decizie a Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii se refera la "incalcarea dreptului unui consilier independent de a face parte dintr-o comisie de specialitate a Consiliului Local Brasov" care "constituie o fapta de discriminare directa". Colegiul director a decis sa sanctioneze reprezentantul legal al Consiliului local Brasov cu amenda contraventionala in cuantum de 6.000 de lei. Hotararea a fost adoptata cu unanimitatea celor prezenti.

Lipsa denumirii institutiei 'Muzeul National al Carpatilor Rasariteni' in limba minoritatii maghiare este fapta discriminatorie

In cadrul sedintei de astazi, CNCD a mai decis ca "neinscriptionarea denumirii institutiei 'Muzeul National al Carpatilor Rasariteni' in limba minoritatii maghiare, potrivit prevederilor art. 120 alin. (2) din Constitutia Romaniei, constituie o fapta de discriminare directa, potrivit art. 2 alin. (1), coroborata cu art. 10 lit. h)". In acest sens, Colegiul director a recomandat inscriptionarea denumirii institutiei potrivit legii si a dispus un termen de monitorizare de 3 luni. Hotararea a fost adoptata cu unanimitatea celor prezenti, cu un vot "impotriva" in cazul sanctiunii.

Companie amendata cu 15.000 lei pentru ca nu a dat sarcini de serviciu unei angajate care si-a reluat contractul de munca dupa concediul maternal si a concediat-o 6 luni mai tarziu

"Nealocarea de sarcini de serviciu angajatei care si-a reluat contractul de munca dupa intoarcerea din concediul de crestere copil, urmata de concedierea acesteia in termenul de 6 luni de la reluarea contractului de munca, constituie o fapta de discriminare directa", anunta Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. Colegiul director al CNCD a decis sanctionarea angajatorului, societate comerciala privata, cu amenda contraventionala in cuantum total de 15.000 lei. Hotararea a fost adoptata cu unanimitatea celor prezenti.

CNCD precizeaza ca hotararile motivate vor fi comunicate partilor, in termen legal, si sunt supuse caii de atac in instanta.

Citeste si: