Anchetatorii fac luni dimineata 160 de perchezitii domiciliare la sediile unor firme si locuinte din Bucuresti si din judetele Prahova, Giurgiu, Arad, Calarasi si Ialomita. Acestea au loc intr-un dosar care priveste activitatea a peste 100 de firme romanesti si straine care ar fi prejudiciat statul cu 50 de milioane de euro. Surse din apropierea dosarului au confirmat pentru HotNews.ro ca e vorba de angajati atat ai ANAF, cat si ai Ministerul Finantelor Publice, majoritatea fiind din teritoriu. "Este vorba de o serie de angajati care prin functiile pe care le detineau in teritoriu erau implicati in operatiunile ilegale pe care le urmaream in acest dosar" , au declarat sursele citate.

UPDATE 3 Se fac perchezitii la biroul si domicililul unui procuror - sef de birou in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, arata DNA intr-un nou comunicat.

UPDATE 2 Procurorul sef DNA Laura Codruta Kovesi, a declarat ca sunt si alte persoane cu functii importante implicate in dosar. "Da, sunt si alte persoane cu functii importante, dar detalii vor putea fi oferite tot dupa ce se termina activitatile procedurale", a afirmat Kovesi la plecare de la sediul CSM, potrivit Agerpres.

UPDATE In dosar ar fi implicati si un senator, suspectat ca ar fi protejat gruparea de evaziune fiscala, potrivit Mediafax.

Persoanele implicate au calitatea de administratori de societati comerciale romani si straini, avocati, contabili, angajati ai Ministerului Finantelor Publice, arata un comunicat al procurorilor anticoruptie.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie desfasoara cercetari intr-o cauza penala complexa privind infractiuni de coruptie si evaziune fiscala care implica un mare numar de persoane constituite intr-un grup infractional organizat, mai scrie sursa citata.

Dintre persoanele implicate, fata de un numar de peste 50 s-a dispus inceperea urmaririi penale. Prejudiciul estimat in cauza este de aproximativ 50 milioane de euro.

La actiune, procurorii sunt sprijiniti de ofiteri ai Directiei Generale Anticoruptie (DGA) precum si de angajati ai Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei, Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR) si ai Agentiei Nationale de Administare Fiscala (ANAF).

Citeste si: