Programata sa fie inaugurata in aceasta toamna, constructia autostrazii Arad-Pecica (lotul 2 din autostrada Arad - Nadlac) a fost oprita brusc in vara, atunci cand constructorul austriac, firma Alpine Bau, a intrat in faliment. OpiniaTimisoarei.ro a realizat un fotoreportaj pe traseul autostrazii ce a ramas abandonata si pe care o parte din lucrarile efectuate incep sa se degradeze. Compania de Autostrazi cauta acum un nou contructor, dar sunt sanse minime ca lucrarile sa reinceapa in acest an.

Autostrada Arad - Pecica in lucruFoto: OpiniaTimisoarei.ro

Tronsonul in cauza a fost realizat in proportie de 85% de catre constructorul austriac, insa in luna iunie firma mama a dat faliment, iar CNADNR a reziliat contractul.

Potrivit unor surse din companie, austriecii ar mai fi avut nevoie doar de cateva saptamani pentru a da drumul circulatiei si de maxim 3 luni pentru a termina treaba. Au asfaltat 80 % din drum si mai urmau sa delimiteze benzile, sa monteze parapeti, garduri de protectie, sa termine pasajele si sa realizeze ultimele finisaje, relateaza OpiniaTimisoarei.ro

Desi lucrarile in momentul falimentului companiei Alpine erau inaintate, acum acestea incep sa se degradeze vazand cu ochii, sursa citata precizand ca lucrarile nu au fost conservate.

Totusi, CNADNR a instituit un servicu de paza pentru a nu lasa santierul prada hotilor.

In prezent este in curs de elaborare documentatia de atribuire aferenta procedurii de re-licitare a contractului, insa, avand in vedere ca inca nu s-a semnat un contract si ca iarna se apropie, e putin probabil ca lucrarile sa fie reluate in acest an.

Lotul 1 Nadlac - Arad (cu galben)

Lotul 2 Nadlac - Arad (cu rosu)

Foto: Hotnews

Tronosonul incepe de la centura Aradului, de care se leaga prin doua bretele largi si continua spre localitatea aradeana Pecica in apropierea careia se si termina lotul 1.

Autostrada de la Arad la Pecica are 2 poduri situate peste Canalul Mure si peste canal Muresul Mort; 8 pasaje ( 1 pe DJ 709 J, 1 peste DN7, 1 peste CF, 2 pe autostrada, 1 pe drum agricol , 1 peste autostrada) CIC/SERVICII/NODURI RUTIERE: 2 noduri rutiere: la km 28+510 Pecica conexiune cu DN7 si la km 38+882 conexiune cu Centura Ocolitoare Arad; 1 spatiu pentru servicii tip S 2 la km 26+200; 1 Centru de Intretinere si Coordonare( CIC) situat la Pecica km 28+510.

Cei 39 de km de autostrada de la Arad la Nadlac au fost impartiti in doua loturi: Lotul 1 - 22 km de la Pecica la Nadlac (plus 6,6 km drum de legatura cu DN7), atribuit asocierii Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct si Lotul 2 - 16,6 km de la Arad la Pecica, atribuit Alpine Bau pentru 124,45 milioane euro.

Lucrarile de constructie pentru cele doua tronsoane au fost deschise in octombrie 2011, iar termenul initial de executie era de un an si jumatate.

Contractul cu Romstrade, pentru executia primului lot, a fost reziliat in noembrie anul trecut, motivatia oficiala fiind intarzierea lucrarilor. In aceeasi perioada totusi, seful romstrade, Nelu Iordache a fost acuzat de deturnarea a circa 6 milioane de euro din banii alocati autostrazii, pentru cumpararea unui avion pentru compania Blue Air, detinunta de acelasi om de afaceri, si pentru achizitia unor terenuri destinate construirii unui aeroport in Adunatii Copaceni.

In prezent CNADNR este in proces sa semneze un nou contract pentru continuarea lucrarilor si pe Lotul 1, cel lasat liber dupa rezilierea contractului cu Romstrade.

Intrarea pe autostrada Arad-Pecica dinspre centura Arad:

Nodul de la Pecica (DN7):