CCR a respins sesizarea de neconstitutionalitate inaintata de Traian Basescu privind legea de acordare a unor facilitati la privatizarea Petromidia

de Corina Ionel     HotNews.ro
Miercuri, 26 septembrie 2012, 18:20 Actualitate | Esenţial

Curtea Constitutionala a Romaniei a respins miercuri ca inadmisibila sesizarea de neconstitutionalitate formulata de presedintele Traian Basescu a legii de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului prin care se acordau anumite facilitati la privatizarea Petromidia, informeaza Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presa al CCR, "Curtea, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibila, obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.248/2000 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.64/1998 privind acordarea unor facilitati la plata pretului actiunilor si la plata unor obligatii bugetare, in scopul privatizarii Societatii Comerciale 'Petromidia' - S.A. Constanta. Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica presedintelui Romaniei".

CCR a amanat saptamana trecuta solutionarea sesizarii pentru a exista un studiu mai aprofundat al documentelor.

Actul normativ a fost atacat la CCR de seful statului la inceputul lunii iulie.

Potrivit sesizarii, "transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de actiuni reprezentand 69,991% in vederea finalizarii privatizarii Societatii Comerciale 'Petromidia' SA Constanta s-a realizat prin incalcarea principiului egalitatii de tratament, respectiv prin conversia datoriilor in actiuni, tratament de care nu au beneficiat si alte societati comerciale. Aceste facilitati fiscale la plata obligatiilor bugetare restante au fost acordate prin Hotarare de Guvern si nu printr-un act normativ cu valoare superioara. Avand in vedere cele expuse, va solicit sa constatati neconstitutionalitatea OUG 248/2000 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/1998 privind acordarea unor facilitati la plata pretului actiunilor si la plata unor obligatii bugetare, in scopul privatizarii Societatii Comerciale 'Petromidia' SA Constanta, aprobata prin legea transmisa spre promulgare".

In sesizare se arata ca legea este neconstitutionala deoarece contravine dispozitiilor art. 1 alin. (5) si art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei, mentionand ca initial OUG 64/1998 prevedea posibilitatea acordarii facilitatilor 'la plata pretului actiunilor si la plata unor datorii bugetare, facilitati care vor fi stabilite prin derogare de la prevederile cap. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, ale cap. V din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 72/1997, printr-un mandat acordat de Guvern Fondului Proprietatii de Stat".

"Prin OUG 248/2000, ce face obiectul prezentei legi de aprobare, 'se vor acorda prin hotarare a Guvernului facilitati la plata unor obligatii bugetare si a altor obligatii catre Ministerul Finantelor, prin derogare de la prevederile cap. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, ale cap. V din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 72/1997, cu modificarile si completarile ulterioare", se mai spune in document.

Pe 21 martie 2011, presedintele Basescu trimitea Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 248/2000 pentru modificarea OUG privind acordarea unor facilitati la plata pretului actiunilor si la plata unor obligatii bugetare in scopul privatizarii Societatii Comerciale Petromidia SA Constanta.

"Deoarece Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 248/2000 si-a produs deja efectele juridice prin semnarea contractului de privatizare a SC Petromidia SA Constanta, consideram ca aprobarea acesteia prin lege nu mai este oportuna. Avand in vedere competenta legislativa exclusiva a Parlamentului, va solicitam reexaminarea legii trimise spre promulgare, in sensul respingerii ordonantei de urgenta nr. 248/2000, tinand cont de motivele invocate", preciza, la acea data, seful statului.

La jumatatea lunii mai a anului trecut, Senatul a respins respectiva cerere de reexaminare inaintata de Traian Basescu.


Citeste mai multe despre   






















1247 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    !!! (Miercuri, 26 septembrie 2012, 19:04)

    Tatian [utilizator]

    Ca sa vezi CCR-ul nu il tine pe Basescu in brate !!! Accepta ceea ce este corect !!! Asa ca sa nu va mai aud cu stiri de genul " CCR -ul ii tine partea lui Basescu " !!
    • 0 (4 voturi)    
      praf in ochi (Miercuri, 26 septembrie 2012, 21:43)

      Gustav666 [utilizator] i-a raspuns lui Tatian

      Omule bun, actiunea lui Basescu nu a facut altceva decat sa-l albeasca definitiv pe Patriciu care s-a mutat cu arme, bagaje si Adevarul la poarta Cotroceniului. Deciziile CCR si ale justitiei erau deja stabilite.
      • +1 (1 vot)    
        adeca (Joi, 27 septembrie 2012, 12:22)

        andrei1245 [utilizator] i-a raspuns lui Gustav666

        cei care l-au albit nu au fost guvernul si parlamentul care au votat respectiva conversie ci tot basescu care de fapt s-a impotrivit.

        te inscrii perfect in (i) logica uslinosilor.

        ba baieti ,cine v-a trecut clasa?


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version