"Domnul Sova nu este o persoana particulara. Unei persoane particulare i se poate scuza ignoranta, cateodata chiar si stupiditatea. Dl. Sova nu mai are ce cauta in aceasta pozitie, de purtator de cuvant, chiar daca si-a exprimat scuzele", a declarat pentru HotNews.ro Michael Shafir profesor de Stiinte Politice la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj si fost comentator-documentarist la Radio Europa Libera, in legatura cu declaratiile referitoare la Holocaustul evreilor din Romania facute de Dan Sova, senator si purtator de cuvant al Partidului Social Democrat. "PSD are datoria sa se distanteze explicit de spusele domnului Sova. Nu ajunge sa fie demis", este de parere profesorul Shafir.

Michael ShafirFoto: Ubbcluj.ro

"Domnul Sova nu este o persoana particulara. Unei persoane particulare i se poate scuza ignoranta, cateodata chiar si stupiditatea. Cand s-a impartit inteligenta, Dumnezeu nu a impartit-o in mod egal. Si nici cultura", a declarat pentru HotNews.ro Michael Shafir, profesor de Stiinte Politice la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj si fost comentator-documentarist la Radio Europa Libera.

"Domnul Sova este purtatorul de cuvant al unui partid, unul din cele mai importante. In momentul in care dansul face o asemenea declaratie si partidul nu se distanteaza de el, partidul trebuie sa si-l asume pe dl. Sova. Dl. Sova nu mai are ce cauta in aceasta pozitie, de purtator de cuvant, chiar daca si-a exprimat scuzele", este de parere Shafir.

"Pentru ca daca si-a exprimat scuzele, acest lucru tot dovedeste ca nu este calificat pentru pozitia pe care a avut-o. PSD prin membrii conducerii sale are datoria sa se distanteze explicit de spusele domnului Sova. Nu ajunge sa fie demis", a mai spus profesorul clujean.

Senatorul si purtatorul de cuvant al PSD, Dan Sova, a participat luni seara la o emisiune pe postul The Monney Channel unde a facut o serie de declaratii referitoare la Holocaustul evreilor de la Iasi.

"Datele istorice arata ca la Iasi au fost omorati 24 de cetateni romani de origine evreiasca de soldatii din armata germana (...) Nu au participat soldati romani. Este un lucru lamurit istoric", a declarat senatorul si purtatorul de cuvant PSD, Dan Sova, in emisiunea TV.

Fata de declaratiile lui Dan Sova si-a exprimat "profundul dezacord" si "indignarea" Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania. Institutul il acuza pe Sova ca neaga Holocaustul si ca declaratiile sale incalca legea.

De cealalta parte, Dan Sova spune ca regreta daca afirmatiile sale "au fost gresit intelese" si ca "pogromul de la Iasi si politica anti-evreiasca a regimului Antonescu sunt fapte incontestabile, pe care in mod evident nu le poate nega nimeni".

"Declaratiile sale nu au fost intelese gresit. Eu le-am vazut la televizor. Au fost intelese perfect. A si citat o carte la care mai bine nu ne referim. Dansul habar nu are... Si cine poate sustine ca in acel pogrom au fost omorati cateva zeci de persoane si numai de catre germani, nu are ce cauta in lumea respectabila", a mai spus profesorul Michael Shafir.

Contactat de HotNews.ro in cursul zilei de marti si intrebat de pozitia partidului fata de afirmatiile lui Dan Sova, liderul PSD Victor Ponta a declarat:

"Domnul Sova a explicat ca a fost o exprimare gresita si si-a cerut scuze. Nu a avut nicio intentie, sa-si asume raspunderea si pe viitor sa invete aceasta lectie".