"In raport de continutul articolelor de presa, Serviciul de inspectie judiciara pentru judecatori urmeaza a efectua verificari prealabile", precizeaza CSM, intr-un comunicat de presa.
Curtea de Apel Bucuresti a anulat condamnarea la sapte ani de inchisoare primita de fostul presedinte al SIF Oltenia, Dinel Nutu, fost Staicu, in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor (BIR), in care acesta a fost judecat pentru complicitate la abuz in serviciu, potrivit Mediafax. Decizia CAB este definitiva astfel incat mandatul de executare a pedepsei a fost anulat.
Curtea de Apel Bucuresti a judecat, miercuri, contestatia in anulare a lui Dinel Nutu facuta impotriva deciziei de condamnare la sapte ani de inchisoare cu executare in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor. Completul de judecata a aratat ca in cazul lui Dinel Nutu exista autoritate de lucru judecat, in sensul ca o alta instanta s-a pronuntat deja pe acuzatiile faptice aduse omului de afaceri.
Completul de judecata din dosarul BIR nu a constatat acest lucru si l-a condamnat pe Dinel Nutu la sapte ani de inchisoare. Prin decizia luata miercuri, instanta a constatat ca, intr-o alta cauza, Curtea de Apel Craiova a stabilit ca Dinel Staicu nu se face vinovat de acuzatiile pentru care a fost judecat si condamnat in dosarul BIR.
Oficiali ai Curtii de Apel Bucuresti au explicat ca la Craiova, in recurs, s-a judecat o plangere facuta de un petent nemultumit de o decizie a procurorilor craioveni care il scoteau de sub urmarire penala pe Dinel Staicu. La acel moment, instanta craioveana a respins plangerea acelei persoane, constatand astfel, definitiv, ca Dinel Staicu nu este vinovat de faptele pentru care a fost judecat in dosarul BIR.
Astfel a aparut autoritatea de lucru judecat, in sensul ca o alta instanta s-a pronuntat deja cu privire la aspectele faptice ce compuneau acuzatia pentru care a fost judecat Staicu in dosarul BIR. Decizia CAB este definitiva, astfel ca mandatul de executare a pedepsei emis pe numele lui Dinel Nutu in dosarul BIR a fost anulat.
Vezi aici Dosarul devalizarii BIR.



















El are tot dreptul sa se apere pt a scapa de orice pedeapsa.
Insa, din tagma judecatorilor, cineva trebuie sa plateasca.
Ori cei care au derulat un proces ilegal impotriva lui Staicu ori cei care l-au facut basma curata.
Nu se poate ca, pe baza acelorasi documente, acelorasi dovezi, acelorasi rechizitorii, un tribunal sa il condamne la 7 ani cu executare iar , ulterior, un alt tribunal sa anuleze sentinta.
Este cat se poate de clar ca cineva si-a batut joc de justitie in acest caz.
Sa vedem cat de "dur" va fi CSM.
Pt ca este imposibil sa dai dreptate ambelor tribunale.
- nea Staicu alias Nutu a fost condamnat prin 2011
- nea Staicu alias Nutu mai fusese cercetat pentru acelasi lucru prin 2000
- regula absoluta e ca nu poti cerceta o persoana pentru aceeasi fapta de 2 ori, adicatelea o solutie e suficient .
- nea Staicu alias Nutu a uitat sa spuna laprocesul din 2011 ca mai fusese cercetat si in 2000 si nu era infractor.
- acu in 2011 nestiind judecatorii de kestia din 2000 l-au condamnat;
- cum nea Staicu si-a ads aminte de kestia din 2000 a prezentat-o akuma.
- cum instanta a constatat ca treaba din 2000 e aceeasi si ca ne Staicu e curat, nu putea sa mai analizeze aceeasi treba din nou, deci...
Ca e evident pentru toti ca Dinel e vinovat e cu totul alta problema, dar daca nu vrem abuzuri trebuie sa acceptam ca infractorii pot scapa speculand anumite chichite LEGALE.
Cine se pricepe in domeniu ne poate contrazice cu argumente din legislatie.
Dupa acest comentariu, apare si nea "tupeau si superficialiate" si ne exeplica de ce a fost eliberat respectivul Dinel.
Ori comentariul al doilea, nu are nici o legatura cu faptul ca "cineva trebuie sa plateasca". Aici nu e vorba despre ce chichite s-a folosit Dinel pentru a fi eliberat, ci de faptul ca una din cele doua complete de judecata a gresit si trebuie sa plateasca: ori cei care nu l-au gasit vinovat pe Dinel au gresit, ori cei care l-au gasit vinovat au gresit. Nu se poate ca unii sa-l gaseasca vinovat si altii sa-l gaseasca nevinovat pentru aceleasi fapte si in baza acelorlasi dovezi. Trebuie sa existe o explicatie "oficiala" si legala, pentru aceste doua sentinte total diferite.
Ca el s-a folosit de acest aspect, asta e alta treaba. Acum ai inteles de unde si-a luat minusurile?
Urmarirea penala e o faza premergatoare a procesului penal pe care o face procurorul nu judecatorul. Daca sunt suficiente dovezi, procurorul sesizeaza instanta si incepe procesul penal, daca nu, procurorul da "neinceperea urmaririi penale". Partea nemultumita de NUP ataca decizia in instanta si se judeca, practic, cu procurorul pentru a se stabili daca erau sau nu suficiente dovezi pentru inceperea urmaririi penale (acesta e obiectul judecatii, nicidecum daca Dinel este sau nu vinovat).
In functie de hotarare, ramane NUP sau procurorul trebuie sa refaca cercetarea. Dupa refacerea cercetarii poate/poate nu, sa inceapa adevaratul proces penal (de ex. al lui Dinel). De exemplu se descopera probe noi, care pot schimba decizia initiala a procurorului. Ce facem daca apar probe noi (desi faptele sunt aceleasi), nu mai judecam, pentru ca a existat initial o decizie NUP (chiar confirmata de instanta)?
In cazul lui Dinel, dupa un NUP initial, dosarul a ajuns apoi in fata instantei care l-a si condamnat.
S-a trezit apoi Curtea de Apel Bucuresti sa compare mere (un proces referitor la o decizie de NUP a procurorului, adica o decizie referitoare la cat de bine a stans procurorul probe) cu pere (o decizie in care faptele lui Dinel au fost apreciate in concret.
Cum nici merele nu-s pere, nici in cazul lui Dinel nu exista autoritate de lucru judecat.
sau iti dai cu parerea ?
deciii................undeva treaba pute...la care instanta...???? dl. ministru ,va rugam .....masuri coercitive.
SAU, intentionat au procedat astfel, ca tergiversand sa se ajunga lastarea actuala de lucruri !
Dar, nu acelasi drept il au si Procurorul General sau chiar Statul Roman?
Daca de exemplu, la recurs, Nastase ramane condamnat la cei 2 ani cu executare, el are dreptul sa mearga la CEDO. Perfect legal si democratic.
Dar, daca la recurs, Nastase este achitat, procurorul general al Romaniei nu are dreptul sa atace sentinta la CEDO?
Nu s-ar putea ca, si in acest caz al lui Dinel Staicu, statul roman sa atace decizia la CEDO?
Multumesc pt orice raspuns pertinent.
Daca vrei raspuns pertinent ia si studiaza mata mult, asa cativa ani si o sa ti-l dai singura.
Pana una alta ce iti pot spune eu e ca CEDO protejeaza cetatenii impotriva abuzurilor Statului, adica justitie, legislativ, executiv.
Matale, ai vrea un CEDO care sa protejeze Statul de cetatenii ei??????????
HAHAHA, asta e cea mai mare ineptie, Statul are toate parghiile sa isi faca cetatenii cum vrea el, trebuie doar sa nu abuzeze, e asa greu?
Nu toti suntem specialistii lui peste prajit, asa ca daca vrei sa explici explica frumos, fara epitete inutile.
In rest, comentariul tau are substanta si logica. Da, CEDO se ocupa cu altceva, totusi Andradda pune o intrebare corecta, insa din cauza ca il baga pe CEDO in poveste si-o ia peste bot.
Mai bine ai face matale, expert fiind, sa dai o alta solutie la problema ridicata de Andradda si sa inlocuiesti CEDO din textul ei cu o alta institutie abilitata sa rejudece niste cauze in care justitia dintr-un stat s-a exprimat irevocabil, insa exista suspiciunea de coruptie. Poate exista, poate nu exista, insa pentru prostime intrebarea e valabila pana la aflarea unui raspuns.
Multumim anticipat.
Nici matale nu te pricepi mai mult decat ma pricep eu.
Pina la cel din vara mai e mult.
Aum, pe bune, ce justitie e asta cand un... (prezumtia de nevinovatie primeaza, asa ca nu zic ce "un") scapa ca un judecator a zis ca e nevinovat si, apoi, altul, ignorand (ce scoala a avut asta d-al doilea ?) ce a zis primul, a zis ca e vinovat. Parca e mai buna lege ai (de la americani?) cand se cumuleaza pedepsele. Adica 0+ceva iese ceva.
- cat de aleatorie este repartizarea dosarelor, vazand cum unele case de avocatura parca au mereu parte de aceiasi magistrati pentru dosarele clientilor pe care-i reprezinta ?
- cat de fundamentate sunt deciziile magistratilor atunci cand acorda - foarte usor, se zice - despagubiri morale, mai ales cand este vorba de sume mari si mai ales cand cel care este pus la plata este statul ?
Iar daca totusi va verifica cineva vreodata, sa nu uitati stimati conducatori ai justitiei romane, ca se spune ca si soarele, de la Bucuresti rasare...
Din cate stiu se ajunge la 19k euro ziua de inchisoare. Hai sa fie balciul complet...
asa zisa justitie romana ii spala pe toti, functioneaza pe banii prostilor care muncesc, iau spaga de la infractori, nedrapteatesc si nenorocesc oamani, asta e rolul ei...
Pai daca dragii nostrii politicieni care ar trebui sa fie un examplu pentru ceilalti cetateni fura si ne mai rid si in fatza, cum ca "hotzul neprins e negustor cinstit"!?! Cine oare o fi venit cu zicala asta nu stiu. Ce sa mai zic. Poate mutam CEDO in Romania, si in felul asta ii folosim in locul sistemului nostru judiciar. Sunt de acord ca platesc din buzunarul meu judecatori din vest.
Avocatul inculpatului se prinde de unele daca e dastept, de altele nu se prinde ca nu are accest chiar la toate hartiile din dosar, dar, la momentul oportun, cand inculpatul e pe cale sa fie aruncat la parnaie, cineva vinde la propriu ideea salvatoare.
Inculpatul, speriat de sapunul de pe jos, da oricat i se cere si cat are si astfel apar decizii cel putin "ciudate" in anumite cazuri.
ANI?
de ce nu o ia pe firul banilor?
Pe timpil lu Ceasca..la ilicit te intreba si de unde ai ness!!?/AScum nu te intreaba de unde ai yacht sau avion!!?/
Prezentatoarea i-a spus ca e acuzat ca a devalizat nu-s ce institutie.
-E adevarat? a intrebat prezentatoarea?
-Da,dar s-a prescris!, a raspuns Staicu.
Oricum si eu am doua decizii diametral opuse de la doi judecatori (doua instante diferite), pe aceleasi date ale problemei. Un judecator spune ca ceva este legal iar altii (3) spun ca este ilegal. Din chestia aceasta eu am pierdut totusi ptr ca nu este vorba de un recurs la o decizie anterioara. Sunt doua instante diferite care au judecat la diferenta de aproape un an pe aceleasi date ale problemei. Daca apelez la CSM nu primesc niciodata raspuns ptr ca nu au termen limita ptr asa ceva. Si chiar daca dupa insistente se obosesc sa dea raspuns, nici macar nu se obosesc sa deschida dosarul. Iar unul din dosare pute rau de tot - dar are legatura cu implicati politici deci CSM va fi oarba si daca deschide acel dosar. PUTE rau de tot acel dosar !
Justitiarii romani se scalda intr-o cloaca infecta si se pare ca le convine. Si eu as dori judecatori straini, cel putin pana cand se formeaza noi generatii profesioniste, prin vest.
mai bine am iesi in strada impotriva lor , decat sa strigam aiurea "joa..bal,bla"
Pai Nastase sa ia exemplu de aici ce plm.....
Justitia noastra lucreaza dupa principiul Cainii latra ursul merge
autoritatea de lucru judecat se refera la doua procese pe fond date de instante diferite cu privire la aceasi fapta ori in acest caz doua un singur proces judeca fondul, celalalt nefacand decat o solutionare a unei plangeri impotriva unei solutii a procurorului. Ori este stiut ca actele procurolui nu au niciodata putere de lucru judecat.