Intr-un articol publicat peContributors.ro, judecatorul Cristi Danilet, membru al CSM, argumenteaza ca procurorii nu pot fi audiati de Parlament. Danilet arata ca Plenul CSM s-a pronuntat deja pe aceasta problema inca din 2007 cand a decis in unanimitate ca "procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească."
Judecatorul ii raspunde astfel lui Ion Iliescu care a cerut miercuri ca procurorul general al României să fie audiat în Parlament cu privire la anchetarea de catre procurori a unor aspecte ale referendumului.
Un fost preşedinte al României acerut ieri ca procurorul general al României să fie audiat în Parlament cu privire la desfăşurarea unor anchete de procurori cu privire la anchetarea unor aspecte ale referendumului pentru demiterea preşedintelui ţării şi pentru anchetarea unor foşti miniştri şi actuali funcţionari din MAI. Eu susţin că, în virtutea principiului independenţei justiţiei, o asemenea audiere este imposibilă.
Într-olucrare relativ recentă publicată în revista INM am tratat problema independenţei magistraţilor din perspective standardelor internaţionale. Notam acolo următoarele: “Prezenţa puterii legislative în spectrul juridic se manifestă în mod necesar prin legile care statuează organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, pe de o parte, şi în elaborarea actelor normative ce urmează a fi astfel aplicate pentru restabilirea şi păstrarea ordinii de drept, pe de altă parte. Astfel se explică că judecătorii se supun legii, ceea ce nu afectează principiul independenţei judecătorului: instanţele nu pot funcţiona în vid, astfel că prin lege se creează doar cadrul normativ în care judecătorul să funcţioneze. Însă dincolo de atribuţiile sale legislative, legislativul nu poate cenzura judecătorul, nu poate să îi adreseze ordine, nici să se substituie lui. Parlamentul nu trebuie să intervină în actul de justiţie decât cel mult pentru acordarea amnistiei sau graţierii. Emiterea unor acte normative pentru a bloca procedurile jurisdicţionale sau execuţionale ori audierea judecătorilor în legătură cu soluţiile lor sunt inadmisibile”. În lucrarea mea fac referire la judecători, dar potrivit standardelor internaţionale aceste afirmaţii sunt valabile şi pentru procurori atât timp cât statutul lor este asemănător cu cel al judecătorilor, aşa cum este şi în România.
Precizez că CSM s-a mai pronunţat odată pe această situaţie. Astfel, în data de 24 mai 2007, Plenul CSM adecis în unanimitate că ”procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească. De asemenea, s-a hotărât că, în mod excepţional, pot participa în calitate de invitaţi la Comisiile parlamentare atunci când este necesară clarificarea unor aspecte de natură tehnică sau a unor informaţii de interes public.”
Mai jos, argumentele naţionale şi internaţionale aplicabile:
Decizia nr.45/1994 a CCR: Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii [art.123 alin.(2) din Constituţie], iar rolul de consiliu de disciplină pentru ei îl are numai CSM [art.133 alin.(2) coroborat cu art.124 alin.(1) din Constituţie]. Orice dispoziţie regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în faţa unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispoziţiile constituţionale care stabilesc, chiar dacă implicit, separaţia puterilor în stat şi, desigur, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. De asemenea, citarea unui cetăţean în faţa unei comisii parlamentare, ca martor sau în orice altă calitatea, contravine dispoziţiilor constituţionale privind libertăţile cetăţeneşti şi justiţia. Desigur, nimic nu împiedică comisiile parlamentare să invite anumite persoane pentru a da relaţii în legătură cu obiectul anchetei.
Regulamentul Camerei Deputaţilor. Art. 71. - (1) Orice comisie permanentă poate porni, la solicitarea unuia sau a mai multor membri ai săi, o anchetă, în cadrul competenţei sale, cu încuviinţarea plenului Camerei Deputaţilor, privitoare la activitatea desfăşurată de Guvern sau de administraţia publică. Art. 74. - (1) Anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se află pe rolul unor instanţe de judecată. (2) O anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la faptele sau activităţile care constituie obiectul ei, situaţie în care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor anunţă organele de urmărire penală că pot avea acces la toate documentele referitoare la cazul în speţă, aflate în arhiva Camerei Deputaţilor
Regulamentul Senatului: Art.76.- (1) Orice comisie permanentă poate iniţia o anchetă parlamentară, în limitele competenţelor sale materiale, privitoare la activitatea desfăşurată de un minister sau de altă autoritate publică centrală ori a unei instituţii de sub autoritatea acestora. Art.159.-În plenul Senatului nu pot fi formulate întrebări care privesc probleme de interes personal sau particular, întrebări care se referă la procese aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau care pot afecta soluţionarea unor cauze aflate în curs de judecată, care urmăresc în exclusivitate obţinerea unei consultaţii juridice sau tehnice ori care privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţii publice.
Recomandarea (2012) 12 cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile
14. Legea trebuie să prevadă sancţiuni împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze judecătorii într-un mod nepotrivit. 15. Hotărârile trebuie să fie motivate şi pronunţate în mod public. Nu ar trebui să existe vreun alt mod în care judecătorii să fie obligaţi să îşi justifice hotărârile. 16. Deciziile judecătorilor nu pot face obiectul vreunei reanalizări, în afara procedurilor de atac sau de redeschidere a cauzei, aşa cum sunt ele prevăzute de lege. 17. Cu excepţia deciziilor privind amnistia, graţierea sau altor măsuri similare, puterile executivă şi legislativă nu pot lua decizii care să invalideze hotărâri judecătoreşti. 18. Dacă comentează deciziile judecătoreşti, executivul şi legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie. De asemenea, acestea ar trebui să evite acţiuni ce pot pune sub semnul întrebării intenţia lor de a respecta deciziile judecătorilor, altele decât cele prin care îşi manifestă intenţia lor de a formula o cale de atac.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
