In 27 de judete din Romania din cele 41, plus Bucurestiul, primarii orasului resedinta de judet si/sau presedintii de Consilii Judetene au probleme cu legea, fiind cercetati penal, arestati sau condamnati definitiv. Alesii locali sunt acuzati de procurorii DNA ca ar fi luat comisioane intre 10 si 20% pentru contracte incheiate cu bani publici, pentru ilegalitati la alegeri, retrocedari ilegale, abuz in serviciu si alte infractiuni. Printre cei certati cu legea se numara: Radu Mazare, fostul primar al Constantei, Tudor Pendiuc - primarul Pitestiului, Romeo Stavarache - Primarul Bacaului, George Scripcaru - primarul Brasovului.

Judetul Arges

Tudor Pendiuc

Tudor Pendiuc

Foto: Agerpres

Primarul orasului Pitesti, Tudor Pendiuc, a fost trimis in judecata de procurorii DNA, in martie 2015, fiind acuzat de luare de mita si abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata. Prejudiciul in acest dosar este de peste 6,3 milioane euro. Pendiuc se afla in stare de arest preventiv.

Emanuela Elena Pendiuc, fiica primarului, a fost trimisa in judecata sub control judiciar sub acuzatia de complicitate la luare de mita si spalare de bani.

Social-democratul Tudor Pendiuc este unul dintre cei mai longevivi primari din Romania. El a fost ales primar al municipiului Pitesti pentru prima data in anul 1992 si de atunci ocupa fara intrerupere aceasta functie, fiind reales de pitesteni la fiecare patru ani.

Citeste aici mai mult despre acuzatiile care i se aduc primarului Pendiuc.

Fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Arges, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv, in februarie 2015, la 7 ani si 8 luni de inchisoare, de Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul "Zeus I (Bani europeni pentru scoli)" in care este acuzat ca a luat fonduri PHARE de aproape 900.000 de euro, in baza unor documente false. Curtea de Apel Bucuresti a mai decis ca Nicolescu si ceilalti condamnati in dosar sa plateasca Ministerului Finantelor peste 880.000 de euro.

Constantin Nicolescu

Constantin Nicolescu

Foto: Agerpres

In dosarul Zeus I, seful CJ Arges, baronul PSD Constantin Nicolescu este acuzat ca a luat mita 60 de mii de euro de la omul de afaceri Cornel Penescu din Pitesti si ca ar fi luat ilegal alte 900 de mii de euro din fonduri europene pentru reabilitarea a patru scoli in judet, lucrarile fiind realizate de compania Zeus SA, o firma de casa a PSD.

Nicolescu a si fost arestat preventiv in ianuarie 2011, iar la aflarea deciziei de arest, Nicolescu a lesinat si a fost dus de urgenta la Bucuresti unde a fost operat pe cord deschis. Dosarul s-a judecat timp de aproape doi ani la Tribunalul Arges, dar in februarie 2013 a fost mutat la Tribunalul Bucuresti. Citeste aici mai mult.

Nicolescu si-a dat demisia din functia de presedinte al CJ Arges la inceputul anului 2014, in urma unei incompatibilitati constatate de Agentia de Integritate.

Florin Tecau este presedinte al Consiliului Judetean Arges din 2014, cand au fost organizate alegeri dupa incetarea inainte de termen a mandatului lui Constantin Nicolescu (PSD), pentru conflict de interese.

Pe 30 aprilie 2015, si noul presedinte al Consiliului Judetean Arges, Florin Tecau, a venit la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, pentru a fi audiat intr-un dosar in care se fac cercetari pentru fapte de coruptie. Acesta ar fi adus la DNA documente privind activitatea institutiei, procurorii solicitand documente privind activitatea CJ din mandatul fostului presedinte Constantin Nicolescu, sustineau surse din administratia judeteana, citate de Mediafax.

Judetul Bacau

Romeo Stavarache

Romeo Stavarache

Foto: AGERPRES

Primarul Bacaului, Romeo Stavarache, a fost trimis in judecata de procurorii DNA si a fost suspendat mai bine de sapte luni in 2014-2015, fiind in arest preventiv si apoi la domiciliu intr-un dosar de coruptie.

La 25 iulie 2014, DNA a dispus trimiterea in judecata a primarului din Bacau, pentru cinci infractiuni de luare de mita comise in perioada 2008 - 2011, suma totala pe care ar fi primit-o edilul ridicandu-se la peste 2,3 milioane de lei.

In acelasi dosar, sunt judecati oamenii de afaceri Costel Casuneanu, Liviu Vasile Cenusa si Liviu Goian, precum si directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Est, Constantin Apostol.

Potrivit procurorilor DNA, in perioada 2008 - 2011, Romeo Stavarache a pretins si primit, direct sau prin intermediul celorlalti inculpati, de la patru oameni de afaceri, mai multe sume de bani. Procurorii anticoruptie mai spun ca toate sumele de bani au fost primite de catre Stavarache prin intermediul mai multor societati comerciale si asociatii sportive, administrate de Liviu Goian, Liviu Vasile Cenusa si Constantin Apostol.

In acest dosar s-a dispus instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale lui Stavarache: un teren compus din trei loturi si patru corpuri de cladire, pana la concurenta sumei de 2.390.459 de lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bacau.

Judetul Botosani

Florin Turcanu

Florin Turcanu

Foto: Camera Deputatilor

Fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) si al PNL Botosani, Florin Turcanu, a fost condamnat, in decembrie 2014, la sase luni de inchisoare cu suspendare, de Curtea de Apel Suceava, decizia fiind definitiva.

Magistratii de la Curtea de Apel Suceava l-au gasit vinovat pe Turcanu de fals si uz de fals, dupa ce a consemnat nereal ca membri ai PNL Botosani au fost exclusi din partid, acestia pierzandu-si astfel functiile de consilieri judeteni sau locali.

Florin Turcanu a fost trimis in judecata in anul 2011.

Judetul Braila

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost trimis in judecata de procurorii DNA in octombrie 2014 fiind acuzat de DNA ca a atribuit ilegal mai multe contracte de achizitii publice in calitate de sef al Consiliului Judetean Braila. DNA a cerut la inceputul lunii august 20014 ca Bunea Stancu sa fie arestat preventiv, dar instanta l-a plasat atunci in arest la domiciliu.

Gheorghe Bunea Stancu

Gheorghe Bunea Stancu

Foto: Agerpres

Potrivit procurorilor, in perioada 16.07.2009 - 04.08.2010, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, presedinte al Consiliului Judetean Braila, a aprobat si a avizat documentatia in procedurile de achizitii publice organizate de institutia pe care o conduce, finalizate cu incheierea a sase contracte, desi a cunoscut faptul ca firmele care au oferit preturile cele mai mici (criteriul principal de atribuire), au fost descalificate prin interpretarea discriminatorie a conditiilor tehnice sau financiare.

Aceasta, in scopul vadit de a atribui lucrarile respective firmelor agreate si anume SC TANCRAD SRL Galati, SC CONCIVIA SA Braila si SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Braila, determinand, prin incalcarea atributiilor ce-i reveneau in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Braila si de ordonator principal de credite, privitor la folosirea si gestionarea eficienta a fondurilor publice, alaturi de alti functionari din subordinea sa (membrii comisiei de evaluare a ofertelor) producerea unui prejudiciu in valoare totala de 2.924.817,60 lei la bugetul Consiliului Judetean Braila si vatamarea intereselor legitime ale participantilor descalificati in mod discriminatoriu din procedurile de achizitii publice la care au participat. De altfel, la una din firme Bunea era in mod indirect, actionar, mai spun procurorii.

Citeste aici mai mult.

Judetul Brasov

Procurorii DNA efectueaza luni dimineata perchezitii la Primaria din Brasov si la domiciliul primarului George Scripcaru, informeaza surse judiciare. Potrivit surselor citate, procurorii il acuza pe primarul George Scripcaru de abuz in serviciu, intr-un dosar in care prejudiciul s-ar ridica la peste un milion de euro. Citeste aici mai mult.

Aristotel Cancescu

Aristotel Cancescu

Foto: AGERPRES

Seful suspendat CJ Brasov, Aristotel Cancescu, se afla in prezent in arest la domniciliu in dosarul in care este acuzat de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani. Presedintele suspendat al CJ Brasov, Aristotel Cancescu, s-a aflat in arestul IPJ Brasov din 24 octombrie 2014 pana in februarie 2015.

In 17 decembrie 2014, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Brasov l-au trimis in judecata pe Aristotel Adrian Cancescu, presedinte al Consiliului Judetean Brasov la data faptelor, in prezent suspendat, pentru abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci infractiuni), luare de mita, spalare a banilor, trafic de influenta si instigare la tentativa la abuz in serviciu.

Potrivit anchetatorilor, in urma abuzului in serviciu exercitat de Aristotel Cancescu in favoarea firmei SC Ramb Sistem, acesteia i-ar fi fost acordate preferential doua contracte, in 2007 si 2008. Din documentele din dosar rezulta ca, in schimbul decontarii abuzive a unor sumelor in cuantum de 664.180,54 lei catre SC Ramb Sistem, firma i-a construit lui Cancescu un teren de tenis la resedinta acestuia din Rasnov.

La randul sau, deputatul PC Ion Dinita este cercetat pentru complicitate la abuz in serviciu si dare de mita, dupa ce Consiliul Judetean Brasov ar fi fost prejudiciat, in urma platilor nelegale facute firmei parlamentarului, cu peste7,6 milioane de euro.

In documente din dosar, obtinute de MEDIAFAX, anchetatorii arata ca SC Gotic SA, a deputatului Dinita, era una dintre firmele "de casa" ale Consiliului Judetean (CJ) Brasov, "calitate" rezultata din numarul contractelor atribuite, modalitatea de atribuire, cu modificarea ulterioara a pretului, precum si din continutul convorbirilor interceptate cu autorizarea instantei in cauza.

In aceleasi documente, anchetatorii precizeaza ca, din cercetarile facute pana la acest moment rezulta ca presedintele CJ Brasov Aristotel Cancescu a oferit firmei lui Dinita, cu sprijinul si prin complicitatea vicepresedintelui institutiei si a functionarilor cu functii de conducere din CJ Brasov, doua contracte. Primul, incheiat in 2006, a vizat lucrari de reabilitarea DJ131C km 17+000 - 29+050 Racos- Rupea, iar al doilea, din 2007, reabilitarea sectorului de drum Augustin-Racos-Sercaia.

Procurorii anticoruptie detaliaza platile facute firmei lui Dinita, precizand astfel ca firma deputatului a primit un milion de lei, suma considerata exorbitanta de catre DNA, in schimbul a doua straturi de asfalt turnate pe doi kilometri de drum in localitatea Racos, dupa care Costea Viorel, director al Directiei de Administrare Drumuri si Poduri din cadrul Consiliului Judetean, a intocmit un referat prin care a propus alocarea unei alte sume de 2.900.000 lei, pentru plata acelorasi lucrari. Costea este cercetat si el in acest dosar, pentru abuz in serviciu.

Bucuresti

Marian Vanghelie

Marian Vanghelie

Foto: Agerpres

Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 al Capitalei, a fost arestat preventiv pe 14 martie, intr-un dosar in care este acuzat de DNA de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani.

"In perioada 2007 - prezent, inculpatul Vanghelie, in schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri sa obtina, pentru societatile pe care acesta din urma le controleaza, acordarea a numeroase contracte de lucrari publice, contracte in valoare totala de aproximativ 2 miliarde de lei (noi). Pentru atribuirea si plata contractelor de executie de lucrari publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un 'comision' de aproximativ 20% din valoarea contractelor incheiate intre Primaria sectorului 5 si institutii din subordinea acesteia, pe de o parte, si societatile controlate de catre omul de afaceri, pe de alta parte", sustine DNA.

"Comisionul" respectiv a fost platit de omul de afaceri Dumitru Marin lui Vanghelie prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae (varul primarului) si al unei alte persoane apropiate lor, mai spun procurorii. Pe 6 aprilie 2015 Vanghelie a fost suspendat din functia de primar.

Andrei Chiliman

Andrei Chiliman

Foto: AGERPRES

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, se afla sub control judiciar de pe 20 iunie 2015 fiind acuzat de procurorii DNA din Ploiesti de constituire de grup infractional organizat si complicitate la trafic de influenta in forma continuata. Alaturi de Andrei Chiliman sunt cercetati Ioana Costescu, Ion Brad si Vlad Moisescu.

Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, si Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman, sunt acuzati de constituire a unui grup infractional organizat si trafic de influenta, iar Andrei Chiliman si consilierul local din Sectorul 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infractional organizat si complicitate la trafic de influenta intr-un dosar privind atribuirea preferentiala de lucrari unor firme de la care primeau "comisioane" de 10% din valoarea contractelor incheiate.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii au descoperit un contract incheiat la notar prin care soacra lui Vlad Moisescu a imprumutat-o pe sotia lui Moisescu cu 670 milioane de euro, contract suspectat de procurorii DNA ca fiind fictiv. Este posibil, potrivit unor surse, ca sumele efective sa fie mult mai mici.

Citeste aici mai mult.

Judetul Buzau

Constantin Boscodeala

Constantin Boscodeala

Foto: Agerpres

Primarul municipiului Buzau, Constantin Boscodeala (PSD), a fost condamnat, in februarie 2015, la cinci ani de inchisoare cu executare in dosarul in care a fost trimis in judecata de DNA in iulie 2013, fiind acuzat ca a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei catre Fotbal Club Gloria Buzau. Decizia a fost data de magistratii Judecatoriei Brasov si nu este definitiva.

In iunie 2014, Constantin Boscodeala a fost trimis in judecata intr-un nou dosar, in care este acuzat ca a preluat nelegal un teren de 33 de hectare de la Statiunea de Cercetare pentru Legumicultura Buzau, in conditiile in care primise un alt teren, prejudicul fiind de peste 24 milioane de lei.

Acest dosar este judecat de Tribunalul Dambovita. In ambele dosare, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra mai multor imobile, terenuri si masini ale primarului. Boscodeala este la al cincilea mandat de primar al muncipiului Buzau. Din 2010, el este liderul organizatiei judetene PSD Buzau. De-a lungul timpului, a mai fost membru PDL si ApR.

Cristinel Bigiu

Cristinel Bigiu

Foto: CJ Buzau

Presedintele Consiliului Judetean Buzau, Marian Cristinel Bigiu, a fost trimis in judecata in februarie 2015 de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie sub acuzatiile de luare de mita, conflict de interese si tentativa de spalare a banilor.

In perioada noiembrie 2013 - decembrie 2014, Marian Bigiu a cerut, iar in zilele de 20 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2014, a primit sumele de 45.000 lei, respectiv 50.000 lei, prin intermediari, in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Buzau - functie de demnitate publica, respectiv aprobarea atribuirii catre firma Asociatia pentru Dezvoltare, Inovatie, Cultura si Antreprenoriat (A.D.I.C.A.) Calarasi, prin procedura directa, a doua contracte, precum si aprobarea platilor aferente, dupa receptionarea lucrarilor.

Cele doua contracte vizau elaborarea primelor doua componente ale "Strategiei de dezvoltare durabila a judetului Buzau 2014-2020". Citeste aici mai mult.

Judetul Caras Severin

Sorin Frunzaverde

Sorin Frunzaverde

Foto: AGERPRES

Presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, Sorin Frunzaverde, este urmarit penal de procurorii DNA, incepand cu luna mai 2015, aflandu-se sub control judiciar pentru 60 de zile. Acesta este acuzat de instigare la santaj si folosirea influentei.

Potrivit procurorilor, in perioada cuprinsa intre cele doua tururi de scrutin ale alegerilor prezidentiale din noiembrie 2014, Frunzaverde si-a folosit influenta pe care o avea in calitatea sa de presedinte al Consiliului Judetean Caras Severin si de vicepresedinte al unui partid, asupra persoanei care avea calitate de vicepresedinte al Consiliului Judetean si membru in acelasi partid, in scopul obtinerii unor foloase necuvenite - respectiv sa obtina, in al doilea tur de scrutin, un numar mai mare de voturi pentru candidatul formatiunii din care facea parte si, implicit, sa-si consolideze pozitia in cadrul acestei formatiuni politice, dar si in plan administrativ, prin conditionarea repartizarilor bugetare de rezultatul votului.

De asemenea, Frunzaverde a determinat aceeasi persoana, vicepresedinte al Consiliului Judetean, sa ii santajeze pe primarii care au parasit partidul politic din care fac parte cei doi, amenintandu-i ca, daca nu vor face demersuri in vederea obtinerii unor rezultate favorabile candidatului formatiunii din care faceau parte, la turul doi al alegerilor prezidentiale, nu vor primi alocari bugetare de la Consiliul Judetean in anii 2015-2016.

Citeste aici mai mult.

Judetul Cluj

Horea Uioreanu

Horea Uioreanu

Foto: Agerpres

Presedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat preventiv la sfarsitul lunii mai 2014, fiind acuzat de doua infractiuni de luare de mita in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma participatiei improprii ca instigator si complicitate la spalare de bani, iar omul de afaceri, de dare de mita in forma continuata (7 acte materiale), fals in inscrisuri sub semnatura privata sub forma participatiei improprii ca instigator si spalare de bani, potrivit unui comunicat al DNA.

Concret, Horea Uioreanu este suspectat ca ar fi perceput un procent de 15% din alocarile bugetare acordate pentru lucrari firmei omului de afaceri Ioan Bene. Citeste aici mai mult.

Judetul Constanta

Radu Mazare, in uniforma nazista

Radu Mazare, in uniforma nazista

Foto: AGERPRES

Radu Mazare, primarul orasului Constanta, si-a dat demisia din functia de primar pe 22 mai 2015. Acesta se afla sub control judiciar in dosarul in care este acuzat ca a luat mita noua milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit in obtinerea de autorizatii. Mazare s-a aflat in arest in perioada 2 aprilie - 24 iunie 2015.

Radu Mazare este acuzat ca, in perioada 2006 - 2009, beneficiind de ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a solicitat si primit circa doua milioane de euro de la reprezentantii a doua societati comerciale, in scopul facilitarii emiterii documentatiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri in Constanta.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive incheiate de reprezentantii societatii respective cu o firma controlata de Mazare, atat direct, cat si prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

Mazare mai este acuzat ca, in perioada 2008 - 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comerciala, peste sapte milioane de euro pentru ca a asigurat acesteia castigarea unei licitatii organizate de Primaria Constanta pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orasului. In acelasi timp, intre firma respectiva si primarie a fost incheiat un contract avand ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioada de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

Ca urmare a acestor actiuni a fost produs un prejudiciu in suma de 112.557.288 de lei (circa 26 de milioane de euro), suma care constituie in acelasi timp un folos necuvenit obtinut de societatea comerciala beneficiara a contractului, mai spun procurorii. Radu Mazare a ocupat functia de primar al Constantei din anul 2000.

Citeste aici mai mult.

Nicusor Constantinescu

Nicusor Constantinescu

Foto: Agerpres

Nicusor Constantinescu, presedintele CJ Constanta, in prezent suspendat din functia de presedinte al Consiliului Judetean, este anchetat in trei dosare de coruptie, toate trei conexate. Procurorii anticoruptie il acuza de mai multe infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice cu consecinte deosebit de grave. Prejudiciul? Peste 5 milioane de euro. Dupa ce a fost saltat de DNA cu mare scandal in ianuarie 2014, Nicusor Constantinescu a plecat in Statele Unite pentru tratament medical si nu s-a mai intors, pe numele sau fiind emise mandate internationale de arest. In doua din cele trei dosare, baronul de Constanta a fost deja trimis in judecata.

In 24 februarie 2015, Nicusor Constantinescu a fost suspendat din functia de presedinte al CJ Constanta, printr-un ordin emis de catre prefectul judetului, Ion Constantin. Acum el se afla sub control judiciar. Citeste aici mai mult.

Judetul Dambovita

In mai 2014, primarul orasului Targoviste, Gabriel Boriga, a fost condamnat definitiv la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, sentinta fiind pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti.

Primarul Gabriel Boriga a fost trimis in judecata in luna mai 2011 de catre procurorii DNA Ploiesti, alaturi de Gheorghe Simoiu, finul sau, patronul firmei SC Utilex Construct SRL Pucioasa, si de directorul fostei Directii de Constructii a Primariei Targoviste, in prezent SC Municipal Construct SA Targoviste, Mihai Olaru, pentru prejudicierea bugetului Consiliului Local Targoviste cu suma de 399.832,12 de lei, aproximativ 100.000 de euro, reprezentand achizitia supraevaluata de echipamente pentru amenajarea locurilor de joaca. Mandatul lui Boriga a incetat pe 19 iunie 2014.

Judetul Dolj

Ion Prioteasa

Ion Prioteasa

Foto: CJ Dolj

Directia Nationala Anticoruptie a inceput urmarirea penala fata de presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, in decembrie 2013. Acestia sunt acuzati ca ar fi atribuit nelegal contracte finantate din fonduri locale si europene.

Potrivit unui comunicat al DNA publicat marti, Ion Prioteasa este acuzat de luare de mita si abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un interes patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata.

Din rezolutia de incepere a urmaririi penale, a rezultat ca exista date si indicii potrivit carora, in perioada 2012-2013, invinuitul Prioteasa uzand de autoritatea cu care a fost investit si beneficiind de sprijinul functionarilor publici din institutia respectiva pe care i-a numit in functiile respective, a intervenit in procedurile de atribuire a unor contracte, directionandu-le catre firmele agreate, in schimbul unui 'comision' din valoarea contractelor.

'Concret, invinuitii Prioteasa, Iovan si Pappa au actionat astfel incat, prin crearea conditiilor tehnice si organizatorice favorizante, contractele privind modernizarea Aeroportului Craiova si cel privind 'Proiectarea si executia punctului de operare aeromedicala SMURD' sa fie atribuite unor firme agreate, aceleasi in cazul celor doua contracte. Folosindu-si autoritatea, Ion Prioteasa i-a interzis sefului Biroului audit al CJ Dolj sa consemneze intr-un document oficial aspectele deficitare rezultate in urma unui control derulat in octombrie 2012', sustin procurorii. Potrivit DNA, in schimbul sustinerii la atribuirea lucrarilor din cadrul proiectului 'Consolidare, restaurare Palatul Jean Mihail - Muzeul de Arta Craiova' (proiect realizat, in parte, din fonduri europene), Ion Prioteasa a primit o suma de bani de la unul din actionarii firmei beneficiare.

Judetul Gorj

Primarul municipiului Targu-Jiu, Florin Carciumaru, a declarat pe 19 mai 2015, la finalul perchezitiilor efectuate de procurorii DNA la locuinta sa din cartierul Vadeni, ca sunt in cercetare doua dosare, unul care vizeaza lucrarile de apa si canalizare de la nivelul orasului si altul care a fost deschis in urma unei sesizari facute in cazul achizitionarii unei case de vacante in Ranca de catre fiica si ginerele sau.

Potrivit edilului, atat in cazul perchezitiilor facute la biroul sau din Primarie, cat si la domiciliu, procurorii au verificat fila cu fila documentele de vanzare-cumparare a imobilului din Ranca, precum si contractele acordate de municipalitate firmei Presanitas. El a afirmat ca elementul comun al celor doua dosare il reprezinta firma Presanitas, patronul societatii fiind cel care a vandut catre fiica si ginerele primarului casa de vacanta din Ranca.

Perchezitii au avut loc si la sediul Aparegio, societatea care asigura alimentarea cu apa in Targu-Jiu si alte orase din judet si care, de asemenea, a derulat mai multe contracte cu firma Presanitas. Citeste aici mai mult.

Judetul Harghita

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, si-a dat demisia din functie pe 17 iunie 2015, dupa ce a fost trimis in judecata de DNA, intr-un dosar in care este acuzat de abuz in serviciu.

Primarul si viceprimarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, respectiv Szoke Domokos, au fost suspendati din functie in data de 14 mai. Potrivit unui comunicat al DNA, Raduly Robert-Kalman este acuzat de abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (3 infractiuni) si conflict de interese.

Printre acuzatiile aduse primarului Raduly este si aceea ca, in perioada septembrie-octombrie 2014, in calitate de edil, a aprobat ilegal o autorizatie de constructie pe baza unor documentatii incomplete, aferente reabilitarii/modernizarii unui imobil in care isi desfasoara activitatea filiala din Miercurea Ciuc a Universitatii Sapientia.

Acest lucru s-a produs si ca urmare a relatiilor existente intre Robert-Kalman Raduly si conducerea institutiei de invatamant, primarul fiind si cadru didactic la filiala din municipiu a universitatii respective.

De asemenea, potrivit sursei citate, in perioada 2007 - 2011, Robert-Kalman Raduly si Domokos Szoke au aprobat efectuarea de plati nejustificate, in mai multe transe, in favoarea SC Topo Service SA in lipsa receptiei legale a lucrarilor de cadastru general efectuate de aceasta firma. Citeste aici mai mult.

Judetul Hunedoara

Mircea Molot

Mircea Molot

Foto: Agerpres

In 28 ianuarie, prefectul judetului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a emis ordinul de incetare a mandatului de presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Molot, dupa ce acesta a fost declarat incompatibil in urma unei sesizari a Agentiei Nationale de Integritate (ANI).

Mircea Molot a fost retinut de procurorii DNA in decembrie 2014, iar in prezent se afla in arest la domiciliu, intr-un dosar in care este acuzat de fapte de coruptie. In acelasi dosar sunt cercetati si fostul vicepresedintele al CJ Hunedoara Tiberiu Balint, ginerele lui Molot, Roberto Patrik Venter, si alti doi oameni de afaceri, Vasile Axinte si Emanoil Milica Pup.

Potrivit DNA, Mircea Molot este acuzat de trafic de influenta in forma continuata, luare de mita in forma continuata, folosirea influentei ori autoritatii in scopul obtinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spalare de bani, in forma instigarii, conflict de interese si detinerea fara drept a unui document care contine informatii secrete de stat.

Molot este acuzat ca, in perioada 2010 - 2014, a creat si pus in functiune un circuit financiar prin care fondurile publice au ajuns in conturile unor societati care nu indeplineau criteriile de calificare, privind capacitatea tehnica si/sau profesionala, economico-financiara, precum si experienta.

Mircea Molot a fost suspendat din functia de presedinte al CJ Hunedoara in 11 decembrie, prin ordin al prefectului judetului. Mircea Molot, a castigat, in 2012, al treilea mandat la conducerea CJ Hunedoara din partea USL.

Citeste aici mai mult.

Judetul Ialomita

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Ialomita, Silvian Ciuperca (PSD), a fost a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucuresti in februarie 2015, el fiind acuzat de DNA de luare de mita si abuz in serviciu, in dosarul privind interventii la un consilier din Ministerul Sanatatii si la conducerea ADR Sud Muntenia.

Ciuperca este cercetat de DNA pentru interventii la seful Agentiei Finantelor Publice Ialomita pentru rezolvarea problemei falimentului fabricii din Tandarei - SC Ultex SA -, dar si la ANAF nivel central pentru mentinerea in functie a directorului AJFP, precizau surse judiciare in 29 octombrie anul trecut, cand au avut loc perchezitii la sediul CJ Ialomita si Spitalul Judetean.

Sursele mentionate au precizat ca directorul Ultex Tandarei, Vasile Nitescu, i-a solicitat presedintelui CJ Ialomita sa intervina la ANAF pentru a influenta decizia legata de fabrica, aflata in procedura falimentului, in sensul schimbarii avizului negativ cu privire la vanzarea acesteia intr-unul pozitiv.

Aceleasi surse au mentionat ca Silvian Ciuperca, beneficiind de parghiile politice si de o buna relationare cu sefii unor institutii publice, a luat legatura cu seful AJFP Ialomita, Petre Tenea, pentru a sustine interesele Ultex, acesta, la randul sau, solicitandu-i presedintelui CJ sa intervina la nivel central pentru a obtine prelungirea numirii pe functia detinuta.

Potrivit surselor, Silvian Ciuperca, cunoscand ca SC Ultex SA, fiind in procedura falimentului, nu putea in mod legal sa incheie noi contracte de vanzare-cumparare, i-a solicitat directorului fabricii sa incheie, in fals, un contract de sponsorizare (ulei) a unui liceu, cu o data anterioara (antedatat).

Citeste aici mai mult.

Alexandru Stoica, primarul Sloboziei, Gabriela Costea, a fost trimisa in judecata pe 2 iunie 2015 de Parchetul General pentru fals intelectual si instigare la fals intelectual pentru ca ar fi atestat in fals existenta avizelor necesare pentru constructia unei benzinarii.

Judetul Iasi

Gheorghe Nichita

Gheorghe Nichita

Foto: AGERPRES

Primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, se afla in arest la domiciliu in dosarul in care este cercetat pentru ca ar fi apelat la angajatii Politiei Locale ca sa-si urmareasca fosta iubita si a fost suspendat din functie in 22 mai 2015.

Primarul Gheorghe Nichita este cercetat in arest la domiciliu din 8 mai, decizie luata de Curtea de Apel Bucuresti, care a inlocuit hotararea Tribunalului Bucuresti de cercetare a edilului sub control judiciar.

Citeste aici mai mult.

Presedintele Consiliului Judetean Iasi, liberalul Cristian Adomnitei, cercetat de DNA pentru favorizarea faptuitorului si fals intelectual, a fost plasat in arest la domiciliu pe 14 mai 2015.

Cristian Adomnitei a fost retinut, in 7 mai, de procurorii DNA in acest dosar. Pe 19 mai acesta a fost suspendat din functia de presedinte CJ.

Judetul Maramures

Catalin Chereches

Catalin Chereches

Foto: Agerpres

Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, este urmarit penal pentru luare de mita, trafic de influenta si operatiuni financiare incompatibile cu functia sa. Procurorii sustin ca edilul din Baia Mare a cerut si a primit bani de la 5 firme pentru a le favoriza in procedurile de achizitie publica organizate de primaria Baia Mare, la atribuirea contractelor si pe parcursul derularii lor.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au inceput urmarirea penala fata de Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, pe 18 iunie 2013. Citeste mai mult.

Judetul Mehedinti

Adrian Duicu

Adrian Duicu

Foto: Agerpres

Presedintele CJ Mehedinti, Adrian Duicu, a fost retinut de procurori in aprilie 2014, acesta fiind trimis in judecata pentru fapte de coruptie. Dupa cateva luni de arest, pe 18 octombrie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis, definitiv, ca acesta sa stea in arest la domiciliu.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) l-au trimis in judecata pe Ioan Adrian Duicu, presedintele Consiliului Judetean Mehedinti la data faptelor, pentru trafic de influenta, cumparare de influenta, trei infractiuni de folosire a influentei si autoritatii, de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid politic, in scopul obtinerii pentru sine de foloase necuvenite, doua infractiuni de dare de mita, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii, in scopul obtinerii de foloase necuvenite, trafic de influenta, primire de foloase necuvenite si doua infractiuni de efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia.

Duicu a declarat ca este nevinovat si ca va proba acest lucru in instanta.

Judetul Mures

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Tirgu Mures au dispus efectuarea urmaririi penale fata de Dorin Florea, primarul orasului Tiargu Mures, pe 26 martie 2015.

Procurorii afirma ca, in 18 iulie 2013, Dorin Florea "si-a indeplinit defectuos atributiile de serviciu prin incalcarea prevederilor mai multor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local catre Asociatia Sportiva Fotbal Club Municipal Tirgu Mures, intrucat aceasta avea obligatii de plata neonorate privind impozitele si taxele catre stat, precum si contributiile catre asigurarile sociale de stat".

Concret, suspectul a initiat un proiect de hotarare de consiliu local, care a stat la baza adoptarii, la data de 25 iulie 2013, a hotararii Consiliului Local Municipal privind "aprobarea alocarii, de la bugetul local, a sumei de 4.000.000 lei pentru sezonul competitional 2013-2014, in vederea continuarii asocierii dintre municipiul Tg. Mures si Fotbal Club Municipal Tg. Mures".

"Ulterior, suspectul Dorin Florea a incheiat si semnat in conditii ilegale, ca reprezentant al municipiului Tirgu Mures, alaturi de suspecta Kiss Imola, in calitate de directorul economic, un contract de asociere cu Asociatia Sportiva Fotbal Club Municipal Tirgu Mures, contract vizat de suspectul Macesanu Virgil in calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociatii sportive, de la bugetul local, suma de bani respectiva", se arata intr-un comunicat al DNA.

Prejudiciul creat bugetului local al municipiului Tirgu Mures este de 4.000.000 lei.

Judetul Neamt

Gheorghe Stefan 'Pinalti'

Gheorghe Stefan 'Pinalti'

Foto: AGERPRES

Pe 26 martie 2015, primarul Gheorghe Stefan Pinalti a demisionat din functia de primar al municipiului Piatra Neamt. Dorin Cocos, Nicolae Dumitru si Gheorghe Stefan sunt acuzati in dosarul Microsoft de trafic de influenta si spalare de bani. In acelasi dosar, Gabriel Sandu, ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, este acuzat de luare de mita si spalare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocos ar fi pretins si primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florica si Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului si vicepresedinte PDL, sa asigure firmelor sustinute de Florica incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.

Totodata, potrivit procurorilor, Dorin Cocos ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Stefan si Gabriel Sandu, pentru a interveni in achizitionarea dreptului de utilizare a licentelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns in contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Cocos, Sandu, Nicolae si Stefan au fost arestati preventiv in acest dosar in 29 octombrie 2014.

Judetul Olt

Primarul municipiului Slatina, Minel Prina, care a fost suspendat din functie timp de aproape trei luni pentru ca s-a aflat in arest la domiciliu, a demisionat pe 24 iunie 2015 din functie. Prina este cercetat in dosarul in care este trimis in judecata fostul ministru al Finantelor, Darius Valcov, in arest la domiciliu.

Judetul Prahova

Primarul municipiului Ploiesti, Iulian Badescu, a demisionat in martie 2015 din functie dupa ce a fost arestat preventiv in dosarul privind premierea din bugetul local a echipei FC Petrolul Ploiesti.

Actiunea penala a fost pusa in miscare in martie 2015.

Primarul Iulian Badescu si seful CJ Prahova, Mircea Cosma

Primarul Iulian Badescu si seful CJ Prahova, Mircea Cosma

Foto: Observatorulph.ro

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, si fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, se afla sub control judiciar in dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Hertanu.

Seful CJ Prahova, Mircea Cosma, si deputatii Vlad Cosma si Sebastian Ghita se afla sub control judiciar de circa 130 de zile in dosarul in care DNA Ploiesti ancheteaza modul de derulare a contractului pe fonduri europene pentru extinderea lucrarilor de canalizare din orasul Comarnic.

Acesta este al doilea dosar penal instrumentat de DNA Ploiesti, in care Mircea si Vlad Cosma sunt inculpati. In aprilie 2014, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, fiul sau, deputatul PSD Vlad Cosma, si alte doua persoane au fost trimisi in judecata de catre procurorii DNA pentru fapte de coruptie.

Astfel, deputatul Vlad Cosma este acuzat de trafic de influenta, tatal acestuia, Mircea Cosma, de luare de mita si abuz in serviciu, directorul Directiei "Patrimoniu" din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, este acuzat de luare de mita si abuz in serviciu, iar Razvan Alexe, de trafic de influenta si dare de mita. Procesul se afla pe rolul instantei supreme.

DNA a inceput ancheta penala in care Cosma este acuzat de luare de mita si trafic de influenta dupa ce acesta ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrari in care beneficiar este Consiliul Judetean.

Judetul Sibiu

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Sibiu, Ioan Cindrea, a fost condamnat de instanta suprema, in decembrie 2014, la un an de inchisoare cu suspendare, pentru ca in mandatul sau de deputat si-a angajat sotia la biroul parlamentar, aceasta obtinand astfel peste 35.000 de lei. Decizia nu este definitiva, potrivit Mediafax.

Judetul Timis

Titu Bojin

Titu Bojin

Foto: Agerpres

Presedintele CJ Timis, Titus Bojin, este cercetat sub control judiciar dupa ce procurorii DNA au facut pe 10 decembrie 2014 percehzitii la sediul CJ si a fost saltat pentru audieri.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obtinute de Mediafax, Titu Bojin, folosindu-se de functia de presedinte al CJ Timis si de pozitia de lider al filialei judetene a PSD, ar fi identificat primarii din Timis, conduse de alesi locali din PSD, cu care George Didila, prin SC Ecomet West SRL, a incheiat contracte de achizitii publice, cu atribuire directa. In acest demers, Didila ar fi fost sprijinit atat de Titu Bojin, cat si de Marcel Mihoc, consilier judetean in CJ Timis.

Anchetatorii au mai stabilit ca, in cazul in care primariile care au incheiat contracte cu SC Ecomet West SRL tergiversau plata contractelor incheiate, George Didila apela tot la Titu Bojin pentru a determina primarii sa plateasca, cu celeritate, aceste contracte.

Intrucat unele dintre primariile care au incheiat astfel de contracte cu SC Ecomet West SRL nu aveau prevazute in buget fonduri pentru plata produselor achizitionate, consilierul judetean Marcel Mihoc ar fi promis, la data incheierii contractelor, alocarea fondurilor necesare cu ocazia rectificarilor bugetare, se mai arata in documentele citate.

Procurorii il suspecteaza pe Titu Bojin ca directiona alocari bugetare din bugetul Consiliului Judetean Timis catre unitati administrativ teritorial din judet, in vederea finantarii contractelor pe care acestgea le aveau in derulare cu SC Ecomet West SRL.

In aprilie 2015, procurorii anticoruptie au dispus disjungerea cauzei si continuarea urmaririi penale intr-un dosar distinct.

Judetul Tulcea

Pe 29 mai 2015, DNA a pus in miscare actiunea penala si l-a retinut pe primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea pentru luare de mita, acesta fiind acuzat ca a emis autorizatia de construire a unui bloc langa obiective cu regim special, fara a se fi obtinut avizele prealabile, edilul primind in 2009 un apartament de trei camere.

Potrivit procurorilor, fiica si sotia primarului au incheiat cu administratorul firmei care cosntruia blocul un contract de vanzare cumparare, in care au atestat in mod mincinos faptul ca contravaloarea locuintei fusese achitata anterior.

Judetul Valcea

Pe 26 martie 2014, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe Valentin-Emilian Francu, fost primar al municipiului Ramnicu Valcea, la o pedeapsa de 4 ani inchisoare si interzicerea, atat pe perioada executarii pedepsei cat si pe o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita.

Sentinta este definitiva. Francu a fost trimis in judecata de catre DNA la data de 20 mai 2013.

Judetul Vrancea

Pe 6 februarie 2015, Marian Oprisan, seful CJ Vrancea, a fost achitat in dosarul Caprioara. Decizia nu este definitiva. Procurorii il acuza pe Oprisan ca, aflat in fruntea unei Comisii de licitatie, a atribuit lucrari de constructie unor firme neeligibile, conduse de apropiati ai sai.

Pana in prezent in judetele Alba, Arad, Bihor, Bistrita Nasaud, Calarasi, Covasna, Galati, Giurgiu, Ilfov, Salaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman si Vaslui presedintii de Consilii Judetene si primarii o