Desi lansarea oficiala a candidatiilor USL s-a desfasurat in urma cu doua zile pe stadionul National Arena, liberalii isi valideaza vineri oamenii care vor intra in cursa pentru Parlament. Reuniti in sedinta Comitetului National Executiv, liberali trebuie sa dea unda verde propunerilor venite din partea organizatiilor. Pe agenda exista si problema candidaturii lui Gigi Becali care trebuie sa primeasca derogare de vechime pentru a putea intra in cursa electoralaL. Potrivit surselor Hotnews.ro in prezent nicio organizatie nu si-a asumat candidatura acestuia. De asemenea, probleme mai sunt si in organizatiile Brasov, Cluj, Sibiu.

UPDATE Victor Ciorbea prezent la sedinta PNL. Gigi Becali nu a fost invitat, potrivit lui Crin Antonescu.

Crin Antonescu: "Sedintele forurilor PNL se desfasoara cu membrii de drept ai acestor foruri. In cazuri speciale, atunci cand se dezbate o situatie sau alta, sunt invitati. Nu sunt si candidatii invitati, niciunul, nu numai?(...)

Daca George Becali va fi candidat pe listele USL, daca Victor Ciorbea va fi candidat pe listele noastre, pe listele USL atunci formatiunile politice PNG, PNTCD autentic, toti primarii pe care ii au, consilierii, alegatorii, simpatizantii vor vota peste tot in tara candidatii USL. Asta este esenta acordului", a declarat Antonescu inaintea sedintei Biroului Politic al PNL.

Candidatura lui Becali nu a fost primita cu entuziasm de liberali si in prezent nicio filiala a PNL nu si-a asumat sustinerea acestuia. Sursele citate sustin ca Becali ar putea candida in Bucuresti, cel mai probabil in sectorul 6 unde Crin Antnescu se bazeaza pe sprijinul lui Rares Manescu.

De altfel, Becali trebuie sa obtina o derogare pentru a putea candida pe lista PNLsi asta pentru ca potrivit statutului partidului pentru orice candidatura la alegerile electorale trebuie sa aiba o vechime de doi ani in partid.

In aceiasi situatie sunt mai multi candidati propusi de PNL.

In sedinta CNEx, Crin Antonescu doreste sa impuna si candidaturile apropiatiilor sai. Potrivit surselor Hotnews.ro, organziatia PNL Cluj nu il sustine pe fostul consilier prezidential al lui Antonescu, Radu Zlati. Organizatia locala l-a propus pe Marius Nicoara drept candidat la Camera Deputatilor pe colegiul in care Zlati intentiona sa candideze.

Tot la Cluj, Antonescu i-a promis un colegiu de senator fostului premier Victor Ciorbea in colegiul 8 in schimb organizatia locala l-a propus pe Vasile Grumaz drept candidat . Situatia urmeaza sa fie discutata si clarficata in sedinta CNEx.

La Brasov, senatorul Ioan Ghise si deputatul Tiberiu Gunther nu se mai reagsesc pe lista organizatiei. Liderul organizatiei Aristotel Cancescu la solicitare lui Antoescu i-a oferit colegiul de senator detinut de Ghise lui Petre Roman. Ghise asteapta decizia conducerii centrale.

La Sibiu, presedintele PNL il sustine pe cineastul Sorin Iliesiu intr-un colegiu de senator insa organizatia a inchis lista candidaturilor.

In urma impartirii candidaturilor in USL, PNL are 204 locuri din care 30 au fost cedate conservatorilor potrivit protocolului Aliantei PNL-PC.