Actrita americana Brittany Murphy a decedat duminica in urma unui atac de cord, informeaza site-ul TMZ.com. Actrita, in varsta de 32 de ani, a fost gasita in stare de inconstienta de catre mama sa, iar paramedicii care s-au deplasat la fata locului nu au mai putut s-o readuca la viata.

Departamentul de Pompieri din Los Angeles a confirmat pentru TMZ ca in jurul orei locale 8:00 la serviciul de urgenta s-a primit un telefon din casa sotului actritei, Simon Monjack.

Brittany a fost gasita prabusita in dus de catre mama sa, Sharon Murphy. Echipajul de interventie care s-a deplasat la fata locului a aplicat manevre de resuscitare, dar fara succes.

Tanara a fost dusa la Centrul Medical Cedars-Sinai, unde medicii au pronuntat decesul la ora locala 10:04.

TMZ anunta ca Departamentul de Politie din Los Angeles va lansa o investigatie pentru e determina imprejurarile decesului.

"In aceste momente pline de tristete, familia isi doreste sa multumeasca tutror pentru sustinere si dreagoastea aratata. Este dorinta lor ca intimitatea familiei sa fie respectata", a declarat purtatorul de cuvant al actritei.

Brittany Murphy a jucat in numeroase productii Hollywood-iene printre care "Clueless", "8 Mile", "Girl, Interrupted", "Happy Feet", "Sin City", "Just Married" sau "Don't Say a Word".

Stirea se actualizeaza