Valul de căldură din Japonia este cel mai grav din 1875 și până în prezent, fiind multe locuri unde sunt deja cinci zile consecutive cu maxime de peste 35 de grade, lucru extrem de neobișnuit în iunie. Au fost și temperaturi de peste 40 de grade.

CaniculaFoto: K Vitthayanukarun, Dreamstime.com

Autoritățile au rugat populația să folosească în mod înțelept aerul condiționat, pentru că rețeaua națională este solicitată la limită.

Iunie este în general în Japonia o lună foarte ploioasă, însă în acest an sezonul umed s-a terminat cu 22 de zile mai repede decât normalul și la cea mai timpurie dată din ultimii 70 de ani.

În Tokyo au fost cinci zile consecutive cu maxime de peste 35 de grade, iar cea mai mare temperatură s-a înregistrat la Isesaki, +40,2 C, maxima absolută înregistrată în iunie în Japonia de când se fac măsurători.

Pe 29 iunie maximele au atins +39 C și au fost +11 C și pe vârful muntelui Fuji. Marți maximele au fost de +37, iar luni, de +38 C. În nordul țării a fost mult mai rece, cu maxime de sub 16 grade.

În țara asiatică sunt excepțional de rare zilele în care temperaturile trec de 40 de grade: maxima absolută din toate timpurile a fost +41,1 C, la Kumagaya. La Tokyo au fost cel mult 39 de grade, iar pe vârful celebrului munte Fuji, la 3.776 m, maxima absolută a fost +17,8 C.

Surse: BBC, weatheronline.co.uk

Sursa foto: Dreamstime.com