În doi ani de zile am trecut prin foarte multe evenimente neprevăzute. Fie că vorbim de pandemia de coronavirus sau, mai nou, despre războiul care se desfășoara la granița României și a Uniunii Europene, viața ne demonstrează cât este de imprevizibilă. Multe contracte comerciale nu prevedeau o clauză serioasă de forță majoră, iar când părțile contractante au avut nevoie să apeleze la ea, s-au trezit, în unele cazuri, că era prost definită în contract. Discutăm, așadar, în cadrul unui interviu, cu Valentina Preda, Partener - STOICA & Asociații, despre clauza de forță majoră.
Pe scurt:
- Până de curând, clauza de foță majoră a fost privită mai degrabă ca o clauză de stil ce era introdusă în contracte dintr-o inerție juridică.
- În realitate, ceea ce a reprezentat cauza eventuală de forță majoră nu este pandemia în sine, ci de restricțiile adoptate pe fond sanitar.
- Nu toți agenții economici pot invoca forța majoră, ci doar cei cărora activitatea le-a fost puternic sau total afectată de măsurile de restricție sanitară.
- Trebuie să facem și o dinstincție între termeni, între forța majoră și impreviziunea.
- Operatorii de transport, au relatat că pe fondul creșterii exagerate a prețului la carburanți, toate contractele de transport, mai ales cele transfrontaliere, devin deosebit de oneroase.
- Pe teritoriul nostru nu avem niciun conflict armat și nici nu suntem supuși unor sancțiuni economice, fapte care să determine invocarea forței majore.
- Nerespectarea obligațiilor contractuale invocând conflictul din Ucraina este foarte problematică, pentru că ar trebui să se constate nu numai că nu mai sunt amortizate costurile și că orice profit prognozat este complet ieșit din discuție, ci că respectivul agent economic iese pe pierdere.
Urmărește discuția integrală:
Despre clauza de forță majoră - cadru general
Până de curând, clauza de foță majoră a fost privită mai degrabă ca o clauză de stil ce era introdusă în contracte dintr-o inerție juridică. Toate contractele prevedeau genul acesta de împrejurare, fără să i se acorde mare atenție și fără să se specifice în concret cauzele de forță majoră. Definiția clasică era aceea de război, calamitate naturală, dezastre naturale, evenimente care în ultimele decenii nu preau s-au întamplat. Tocmai de aceea părțile nu dădeau foarte mare atenție definirii acestor clauze.
Potrivit Codului civil 1351, forța majoră reprezintă un eveniment extern voinței părților, absolut inevitabil și invincibil. O împrejurare care prin toate diligențele sau precauțiile părților nu poate să fie surmontată. Iar ca efecte, ea poate duce la înlăturarea răspunderii contractuale a unei părți.
Forța majoră și epidemia de coronavirus
În realitate, ceea ce a reprezentat cauza eventuală de forță majoră nu este pandemia în sine, ci de restricțiile adoptate pe fond sanitar. Aceste măsuri administrative sunt cauza reală de forță majoră. Evident, factorul determinant a fost epidemia de coronavirus.
Nu toți agenții economici pot invoca forța majoră, ci doar cei cărora activitatea le-a fost puternic sau total afectată de măsurile de restricție sanitară. Aici avem în vedere mai multe industrii, spre exemplu HoReCa. Prin celebrele ordonanțe militare și prin hotărârile de Guvern, pe timpul stării de urgență și de alertă, activitatea lor a fost pe deplin afectată. Nu și-au mai putut desfășura obiectul de activitate. Cei din această industrie ar putea să invoce forța majoră. La fel, sunt și alte industrii care pot invoca forța majoră pe fondul restricțiilor din perioada pandemică.
Forța majoră vs. impreviziunea
Trebuie să facem și o dinstincție între termeni, între forța majoră și impreviziunea, care este prevăzută în Codului civil și care încearcă să găsească o soluție pentru sitația în care, deși nu e imposibilă prestața asumată într-un contract, ea devine oneroasă pentru debitorul ei. Adică, obstacolul poate fi depășit, însă cu alocarea unor resurse foarte mari, astfel încât, contractul devine păgubos. Aici putem avea în vedere, spre exemplu, acei operatori economici care prestau servicii neesențiale. Aceștia poate nu au avut activitatea suspendată, dar au suferit pierderi însemnate pe fondul cererii foarte scăzute. Acești operatori pot invoca impreviziunea, nu forța majoră.
Forța majoră și contractele de chirie ale spațiilor comerciale
Există o practică judiciară consolidată pe această temă. Au fost foarte multe procese în care cei care au avut spații închiriate în locuri de tip mall, susțineau faptul că în perioada clar delimită 22 martie 2020 până la 1 septembrie 2020, prin acte de putere publică, toate spațiile comerciale care prevedeau un acces comun al clienților au fost închise, ele rămânând deschise doar pentru acei prestatori de servicii esențiale, respectiv alimentare, farmaceutice și spălătorii. Toate celelalte spații comerciale, prin forța împrejurărilor și fără nicio culpă, au fost închise prin respectivele acte de putere publică.
În aceste cazuri, practica instanțelor începe să devină una destul de conturată, legându-se de un text din Codul civil care spune că atunci când un contract prevede că una dintre părți are obligația de a da o sumă, nu este permisă invocarea clauzei de forță majoră. Tocmai pe ideea că, înțelegem că un serviciu nu se poate presta într-o situație de forță majoră, însă o sumă de bani poate fi oricând plătită.
Iar argumentele invocate de chiriași au fost, de cele mai multe ori, în cascadă. Și atunci au mers pe teoria impreviziunii. Deși este un caz de forță majoră și nu mi-am putut desfășura în mod obiectiv activitatea, totuși, achitarea chiriei la întreaga sa valoare, devine deosebit de păguboasă și nu se mai respectă echilibrul contractual.
Chiar dacă nu a fost reținută forța majoră drept cauză exoneratorie de răspundere contractuală, aceștia au invocat, în secundar, dar cu succes, instituția impreviziunii, cu consecința adaptării contractelor, în sensul că toate costurile afectate închirierii au fost suportate în mod egal între proprietar și chiriaș. Așadar, vorbim despre o reducere cu 50% a chiriei datorate pe perioada în care activitatea operatorilor economici în aceste spații comerciale a fost suspendată.
Războiul din Ucraina
Operatorii de transport, au relatat că pe fondul creșterii exagerate a prețului la carburanți, toate contractele de transport, mai ales cele transfrontaliere, devin deosebit de oneroase. Mai sunt și antreprenorii din construcții, care ajung aproape să renunțe la contracte, din cauza conflictului din Ucraina, conflict ce a determinat creșteri ale prețurilor materialelor de construcții.
În aceste cazuri, forța majoră nu poate fi invocată, pentru că România nu este stat beligerant sau cobeligerant. Pe teritoriul nostru nu avem niciun conflict armat și nici nu suntem supuși unor sancțiuni economice, fapte care să determine invocarea forței majore.
Astfel, în cel mai bun caz, s-ar putea reține o impreviziune. Dar și în acest caz, nerespectarea obligațiilor contractuale invocând conflictul din Ucraina este foarte problematică, pentru că ar trebui să se constate nu numai că nu mai sunt amortizate costurile și că orice profit prognozat este complet ieșit din discuție, ci că respectivul agent economic iese pe pierdere.
Astfel, clauza de forță majoră din contracte ar trebui tratată cu mai multă prundență, iar operatorii economici ar trebui să încerce să o lase cât mai generală. O clauză de acest gen nu ar trebui să conțină în concret toate cazurile care pot interveni în forța majoră, pentru că se va restrânge foarte mult posiblitatea de invocare și aplicare a acestei clauze.
