Un grav pericol pentru tara noastra - asa caracterizeaza liderul PRM, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, amplasarea componentelor scutului antiracheta pe teritoriul Romaniei. "Sa nu dea Dumnezeu sa simtim pe pielea noastra reactia furibunda a Rusiei", a declarat vineri, intr-o conferinta de presa, europarlamentarul PRM, citat de Agerpres.

Liderul PRM a adaugat ca atitudinea sa impotriva amplasarii scutului american antiracheta nu tine nici de presupuse simpatii pro-ruse, nici de eventuale antipatii antiamericane: "E vorba de siguranta nationala. Ne legam la cap fara sa ne doara", a afirmat Vadim Tudor.

El sustine ca un prim avertisment din partea Rusiei ar fi fost legat de scaderea presiunii gazului. "Degeaba o dau cotita ca au fost nu stiu ce probleme cu presiunea ... Arma frigului este teribila si suntem la mana lor", crede Corneliu Vadim Tudor.

El a mai declarat ca Statele Unite ar trebui "sa-si vada de securitatea lor nationala si sa mute scutul antiracheta la ele acasa".