Liviu Dragnea a sustinut luni ca nu detine actiuni la purtator si nu se afla in spatele firmei Tel Drum, dupa ce site-ul de investigatii RISE Project a publicat un document atribuit serviciului secret al ministerului de Interne si care afirma ca seful PSD este "detinatorul majoritar al actiunilor la purtator de la SC Tel Drum SA".

"Nu am nicio actiune la purtator, nu am nicio societate", a raspuns Dragnea, al intrebarile ziaristilor, adaugand ca s-a interesat la "specialiti" pentru a vedea "cum e" si i s-a explicat ca "nimeni nu poate sa aiba niste actiuni si sa le tina ascunse", deoarece acestea se pot vedea la "sedintele AGA" sau cand se repartizeaza dividentele.

"Nu poate exista in Romania ca cineva sa aiba actiuni de care institutiile statului sa nu le stie", a continuat Dragnea.

Acesta sustine ca sunt deja 12 ani de cand "aceasta ciorba s-a reincalzit" iar acum "nu mai are niciun gust".

"Nu am actiuni la Tel Drum, nu sunt nici in fata, nici in spate, nici in stanga nici in dreapta acestei societati", a sustinut Dragnea.

"Era un individ prin Teleorman care le flutura in campania electorala. era un personaj celebru, Nitulescu", a comentat Dragnea, referindu-se la documentul publicat de RISE Project - "niste hartii scrise la dictare".

"Practic e o anonima", a concluzionat Liviu Dragnea.

Acesta a precizat ca nu a ascuns niciodata ca a mers in Brazilia, dar niciodata nu a "transferat bani in Brazilia" si nici nu are afaceri in aceasta tara.

"Am fost ca milioane de turisti, am fost in niste sate pescaresti, am acest hobby cu pescuitul", a mai sustinut Dragnea.