Zece parlamentari ALDE sunt pregatiti sa plece din partid pe fondul tensiunilor dintre cei doi copresedinti Daniel Constantin si Calin Popescu-Tariceanu, intensificate in ultima perioada din cauza disputei pe tema organizarii Congresului ALDE, scrie Romania Libera. Primul pe aceasta lista este chiar Daniel Constantin, urmat de trei senatori si sase deputati. Surse politice au declarat pentru HotNews.ro ca, daca plecarile se concretizeaza, grupul parlamentar ALDE din Senat risca sa se desfiinteze - ar ramane doar sase membri - si astfel ar urma sa fie contestata pozitia de presedinte al Senatului a lui Tariceanu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru formarea unui grup parlamentar in Senat este nevoie de cel putin sapte membri. In prezent, grupul este alcatuit din noua parlamentari, iar trei dintre acestia ar urma sa paraseasca formatiunea.

Lista prezentata de Romania Libera:

Daniel Constantin - vicepremier, ministru al Mediului, copresedinte ALDE si deputat.

Damian Florea - secretar general al ALDE, deputat. Provenit din fostul PC, a fost unul dintre primii conservatori care au sustinut desprinderea de Dan Voiculescu.

Sorin Campeanu - deputat, fost ministru al Educatiei in Guvernul Ponta, propus de Daniel Constantin, care a renuntat la portofoliul Agriculturii pentru a-l sprijini pe Campeanu.

Constantin Avram - liderul grupului ALDE din Camera Deputatilor, un vechi membru PC.

Mircea Banias - deputat, fost membru PC, dupa ce a intrat in Parlament pe listele PDL. Banias a fost achitat in prima instanta intr-un dosar privind importurile ilegale din Portul Constanta.

Eugen Durbaca - deputat din partea ALDE, dupa ce inainte de 1989 a fost membru al Comitetului Judetean al PCR, iar dupa Revolutie a trecut prin nu mai putin de noua partide.

Mihai Nita - deputat, fost membru PC din 2012, dupa ce anterior fusese ales parlamentar din partea PDL.

Viorel Ilie - liderul grupului ALDE din Senat

Scarlat Iriza - senator, fost membru PSD si UNPR, partid de la care a trecut direct la ALDE.

Mihai Ruse - senator, membru ALDE din 2016, dupa ce a afost in PSD timp de 20 ani.

UPDATE Daniel Constantin afirma, pe Facebook, ca ceea ce publicat Romania Libera sunt "speculatii" si ca nu va "sparge guverne".

Mesajul lui Constantin:

"Am vazut ca se fac speculatii legate de partidul pe care il conduc si despre asa zisele mele intentii politice. S-au mai facut asemenea speculatii si in trecut, in special din zona unui trust de presa care si-a facut o tema din a ma ataca si care are o preferinta pentru o anumita tabara din ALDE.

Cand voi avea ceva de spus, o voi face. Sfatul meu pentru cei care alimenteaza astfel de scenarii este sa priveasca in trecut. Sunt presedintele aceluiasi partid de peste 7 ani de zile, nu am schimbat niciodata partidul si nu am lasat niciodata in urma oamenii care au fost alaturi de mine. Nu am spart niciodata guverne. Nu o voi face nici de acum inainte.

Nu ascund, in acelasi timp, ca sunt discutii interne dar nu sunt eu cel care le-a generat. Toate raspunsurile legate de guvernare, situatia din ALDE si programele derulate la Ministerul Mediului le veti afla in aceasta seara pe TVR1, de la ora 21.00, la emisiunea Editie Speciala."

***

Tensiunile din ALDE dintre cei doi copresedinti s-au intensificat in ultima vreme dupa ce Tariceanu ar fi incercat sa forteze un congres cat mai rapid, chiar la finalul acestei luni, pentru a prelua conducerea unica a partidului, iar Constantin nu este de acord. Ulterior, Tariceanu a anuntat public ca un Congres va avea loc cel mai probabil "dupa Pasti". Intre timp, Daniel Constantin a declarat ca se gandeste daca va candida. Pentru un congres este nevoie sa se faca alegeri de jos in sus, ceea ce va dura mai mult, au precizat surse din partid.

O alta tema de scandal in partid este inlocuirea ministrului Energiei Toma Petcu, din tabara lui Tariceanu, care are grave probleme de sanatate. Surse din partid au precizat ca Tariceanu amana aceasta inlocuire pentru ca pe acest post sa nu fie numit un om din tabara lui Constantin.

Nemultumirile insa dateaza dinainte de alegeri, devenind acute la alcatuirea listelor de candidati.

Citeste aici despre tensiunile din ALDE.