Nici una dintre filiale din judetul Arges ale pricipalelor partide nu a reusit sa propuna o lista de candidati pentru alegerile parlamentare fara personaje controversate. Filiala locala a PSD l-a pus pe lista pe deputatul Mircea Draghici, trimis in judecata intr-un dosar in care este acuzat de complicitate la abuz in serviciu, iar cea a ALDE pe fostul primar al Pitestiului, Tudor Pendiuc, si el trimis in judecata de DNA pentru fapte de coruptie. PMP Pitesti il vrea deputat pe Catalin Bulf, un fost pedelist despre care presa locala scrie ca a fost implicat in comert ilicit de petrol irakian si in devalizarea unor companii de stat. Pe un loc considerat eligibil pe lista PNL a ajuns Adrian Miutescu, fost deputat reclamat la DIICOT ca a afectat prestigiul Institutului de Cercetari Nucleare Pitesti.

HotNews.ro va prezinta listele candidatilor propusi de filiale PSD, PNL, ALDE si PMP pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. In acest material va aratam cine sunt candidatii propusi de organizatiile locale din Arges. Hotnews.ro isi propune sa realizeze un indice al integritatii, astfel ca publicul sa fie cat mai avizat in privinta calitatii candidatilor propusi de partide

  • Arges

PSD. Lista pentru Camera Deputatilor a social-democratilor argeseni este deschisa de deputatul Radu Vasilica, ales de doua parlamentar pe listele PSD, scrie ziarularegesinilor.ro. In primul mandat, in legislatura 2008-2012, deputatul a semnat numai 6 propuneri legislative, din care doar una a devenit lege, a luat cuvantul de 8 ori in sedinte si a facut 7 declaratii politice. In cel de-al doilea mandat, a facut o declaratie politica, a inregistrat 4 luari de cuvant si a semnat 20 de propuneri legislative din care 6 au devenit legi.

FOTO: Mircea Draghici / Sursa: Facebook

Pozitia a doua din lista pentru Camera este ocupata de Mircea Draghici, deputat trimis in judecata de DNA alaturi de fostul presedinte CJ Arges Constantin Niculescu si mai multi primari si viceprimari din Arges intr-un dosar privind atribuirea unor contracte de consultanta. Potrivit Mediafax, Draghici este acuzat de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata (34 de acte materiale), complicitate morala mijlocita (in forma complicitatii la instigare) la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infractiuni, din care 3 in forma continuata).

In data de 6 octombrie, argesenii.ro anunta ca deputatul Draghici ar fi cercetat intr-un alt dosar la DNA in urma unei plangeri facute de mai multi jurnalisti din Curtea de Arges.

Pozitia a treia este ocupata de Simona Bucura Oprescu, deputat in Parlamentul Romaniei. In aprilie jurnaluldearges.ro scria ca asistenta deputatei a fost audiata de DNA Bucuresti in calitate de martor, intr-un dosar privind organizarea unei tabere a organizatiei de tineret care fi fost platita din banii Ministerului Tineretului si Sportului.

Lista pentru Camera Deputatilor este completata de Nicolae Georgescu - consilier judetean, Nicolae Velcea - consilier judetean, Catalin Radulescu - deputat, Daniel Stancu - de la organizatia partidului din Costesti, Marius Pirvu - consilier judetean, si Dorin Marasoiu - fost vicepresedinte CJ Arges.

Lista pentru Senat a PSD Arges este dechisa de senatorul Serban-Constantin Valeca, ales de doua ori senator si o data deputat. El este secondat de Gheorghe Marin, ales de trei ori deputat. Lista este completata de medicul Cristina Stocheci si consilierul local Marin Preda.

FOTO: Adrian Miutescu / Sursa: dezbaterea.ro

PNL. Liberalii argeseni deschid lista pentru Senat cu actualul senator Ion Popa, liderul grupului PNL din camera superioara a Parlamentului, scrie bitpress.ro. Pe urmatoarele locuri, considerate neeligibile, figureaza consilierul judetean Nae Eugen, Ion Baicea - primarul din Costesti si Nicolae Barbu, primar in Valea Iasului.

Prima sansa in cursa pentru Camera o are consilierul judetean Danut Bica, presedinte interimar al PNL Pitesti. Potrivit Ziarului Profit, Bica ar fi activat in PDL timp de aproximati 2 decenii. Lista este completata de fostul deputat Adrian Miutescu, Marius Postelnicescu si Florin Gardin, vechi membri de partid. Miutescu a fost reclamat in martie 2015 la DIICOT de catre Institutul de Cercetari Nucleare (ICN) Pitesti dupa ce fostul deputat a afirmat intr-o conferinta de presa ca, potrivit unor informatii din interior ICN, aerul si apa din Mioveni ar fi contaminate cu substante radioactive, relateaza bitpress.ro. In urma unui control al Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare care a concluzionat ca afirmatiile deputatului nu se sustin, directorul ICN a facut plangere la DIICOT pentru ca ar fi afectat increderea si prestigiul de care se bucura institutia atat pe plan national cat si pe plan interional.

ALDE.Lista ALDE pentru Senat ar putea fi deschisa de Tudor Pendiuc, fost primar al Pitestiului trimis in judecata. Pendiuc este trimis in judecata pentru fapte de coruptie. Astfel, in 20 martie 2015 procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie au anuntat ca i-au trimis in judecata pe primarul Tudor Pendiuc si pe alte 13 persoane, intre care fiica edilului, Emanuela Pendiuc, pentru fapte de coruptie. Potrivit procurorilor, Pendiuc a facut demersuri cu incalcarea prevederilor legale, sa fie incheiat, executat si prelungit un contract de asociere in participatiune intre firma municipalitatii, S.C. Publitrans 2000 S.A. si societatile private CNCD S.A. si S.C. Girexim Universal S.A, in folosul ultimelor doua societati.

FOTO: Catalin Bulf / Sursa: Facebook

PMP. Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu face echipa cu un afacerist controversat. Partiul condus de fostul presedinte Traian Basescu merge pe mana lui Catalin Bulf la Camera Deputatilor, iar in batalia pentru un loc in Senat o va duce fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, relateaza Evenimentul Muscelean. Presa argeseana scrie despre Catalin Bulf ca este un afaceri controversat, care in 2012 a candidat pentru un post de deputat din partea PDL. "Catalin Bulf este un afacerist controversat, numele sau apaᅡrind de-a lungul timpului in mai multe scandaluri anchetate de orᅡganele abilitate ale statului. Cel mai rasunator este cel din 2006, cind a fost acuzat ca a facut comert ilicit cu petrol irakian, desi ONU impusese un embarᅡgo regimului condus de Saddam Hussein. Ziarul Gardianul a puᅡblicat in 9 decembrie 2006 o anᅡcheta despre afacerile derulate de Catalin Bulf prin firmele sale, care au prejudiciat statul roman cu milioane de euro.", scria in 2012 Curierul Zilei despre Catalin Bulf. Aceeasi publicatie citeaza o ancheta din 2006 a cotidianului Gardianul care scria despre Bulf ca este cercetat de DIICOT pentru spalare de bani intr-un dosare cu privire la devalizare societatilor Foraj Sonde Bucuresti si Moreni si vanzarea, in Irak, a utilajelor folosite la extractia petrolului din pamantul irakian. "Bulf a fost asociat cu doctorul Raad Halool, in firma Bulf Drilling&Oil Servicii, pina in 2003, cind irakianul a plecat din Romania, fiind declarat indezirabil, si a predat afacerea sotiei sale, Angela Halool. Doctorul Halool a fost presedintele Camerei de Comert Romano-Irakiene din Bagdad si a facut parte din prima ceᅡlula de criza, formata la Ambasada Romaniei din capitala irakiana, in timpul rapirii jurnalistilor Ovidiu Ohaneᅡsiᅡan, Florin Miscoci si Marie Jean Ion", se arata in Ancheta Gardianul, citata de curier.ro.