Crin Antonescu, presedintele PNL, a declarat sambata seara la Realitatea TV ca votul din congresul PDL prin care "s-a despartit de Traian Basescu" ar putea fi "inceputul unui nou drum, care sa duca la niste discutii" intre PNL si PDL. Este pentru prima oara de la formarea USL cand presedintele PNL vorbeste deschis despre o posibila alianta cu PDL.

"Exista multe lucruri care ne despart in continuare de Vasile Blaga, de PDL, ele nu s-au topit peste noapte, dar faptul ca prin votul lor majoritatea delegatilor la un congres numeros al PDL s-a despartit de Traian Basescu poate sa fie inceputul unui nou drum, care sa duca la niste discutii - acum sau altadata - care sa ne priveasca si pe unii si pe altii", a spus Crin Antonescu, intr-o interventie telefonica la Realitatea TV, citat de Agerpres.

El a amintit ca de curand au fost primiti in PNL lideri marcanti ai Partidului Democrat Liberal, dar a adaugat ca nu este "elegant" pentru niciunul dintre cele doua partide sa se discute acum despre astfel de lucruri. "Nu cred ca este elegant nici fata de cei din PDL, care au niste probleme, si nici fata de PNL care nu este un ghiseu la care vii si iti iei un bon de inscriere. Au venit niste oameni din PDL - nu multi - in PNL, se cunosc cazurile, au venit in urma unor discutii. (...) Am spus, de mai multe ori, chiar in ultimele zile, exista oameni pe care i-am accepta in randurile noastre si oameni pe care nu i-am primi sau mai cu seama reprimi in randurile noastre. Dar, repet, nu cred ca este o discutie de nume in acest moment si nu cred ca este elegant sa o fac eu, cel putin in aceasta seara", a spus Antonescu.

Intrebat daca este dispus sa incheie o alianta cu o parte din PDL, liderul liberalilor a subliniat ca PNL face parte deja dintr-o alianta. "Nu se pune problema unei aliante, deoarece asa cum v-am spus noi suntem parte intr-o alianta, este o alianta in care suntem implicati total, care a primit votul a milioane de romani pentru un ciclu electoral intreg", a subliniat presedintele PNL