Invatatoarea Cristiana Anghel si academicianul Dinu Giurescu vor candida la alegerile parlamentare pe listele Uniunii Social Liberale, pe locurile rezervate Partidului Conservator, a confirmat, pentru Agerpres, presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu. Invatatoarea Cristiana Anghel a intrat in atentia opiniei publice dupa ce s-a aflat timp de 70 de zile in greva foamei, in anul 2010, in semn de protest fata de decizia Guvernului Boc de a reduce salariile bugetarilor cu 25%.

Liderul conservator l-a convins pe istoricul Dinu Giurescu, la inceputul acestei saptamani, sa candideze pentru un post de deputat in colegiul sau senatorial, Colegiul 19 din sectorul 4 al Capitalei. Ulterior, presedintele fondator al PC a convins-o sa faca acelasi lucru pe invatatoarea Cristiana Anghel, cea care s-a aflat in greva foamei timp de 70 de zile. Aceasta va candida pentru colegiul de senator de Dolj rezervat PC.

"Va confirm candidatura celor doua personalitati pe care le-am sustinut, pentru ca am convingerea ca Romania are acuta nevoie de modele autentice. Parlamentul, institutia fundamentala a democratiei, are nevoie de credibilitate. Un academician de anvergura intelectuala a domnului Giurescu este un castig pentru intreg Parlamentul Romaniei nu doar pentru PC sau USL. Academicianul Giurescu va da substanta, va oferi profunzime, va asigura viziune legislativa. Iar o persoana cu forta morala si responsabilitatea civica a doamnei invatatoare Cristiana Anghel va oferi o necesara lectie de responsabilitate si va demonstra ca bancile Parlamentului sunt pentru muncit, pentru construit, pentru gandit, nu pentru dormit. Le multumesc amandurora ca au crezut in acest proiect si si-au asumat misiunea extrem de dificila de a reda Parlamentului credibilitatea si prestigiul. De acum, vom lasa faptele sa vorbeasca. In fond, fiecare om este egal cu propriile realizari", a declarat presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu.