"Nu exista nicio strategie pentru 2012 a partidului in schimb avem parte de tot felul de filozofi gen Voinescu si Macovei care sunt mai mult interesati sa apara la televizor decat sa gandeasca strategii" i-a reprosat, potrivit surselor Hotnews.ro, Vasile Blaga lui Emil Boc luni seara la sedinta grupului PDL din Senat. Premierul a fost pus la colt de senatorii fideli garzii vechi Blaga-Berceanu care timp de patru ore si-au exprimat nemultumirile la adresa conducerii PDL. Sursele citate sustin ca Blaga i-ar fi prezentat lui Boc o analiza a activitatii partidului pe ultimele luni si l-ar fi avertizat ca "partidul risca sa piarda iremediabil la alegerile din 2012 daca refuza sprijinul oamenilor cu experienta". Blaga-Berceanu i-au spus lui Boc ca in ultimele luni, Ioan OLtean a facut praf imaginea partidului prin promovarea oamenilor controversati si anchetati de DNA.

Berceanu si Blaga i-au spus lui Boc ca au fost fortati sa faca un pas in spate si si-au asumat asta dar PDL a sfarsit prin a avea cea mai proasta conducere.

"Ni s-a reprosat ca am numit oamnei corupti in functii dar in cateva luni de zile Ioan Oltean a reusit sa numeasca in functii persoane anchetate de DNA in toate tara si a facut partidul de ras. Niciodata PDL nu a fost atat de mult tarat prin proprii oameni in justitie cum s-a intamplat in ultimele luni. Suntem in pag de campanie electorala, cum credeti ca putem castiga alegerile cand avem tot felul de numiri in partid, oameni care sunt anchetati de DNA?", i-ar fi spus Berceanu lui Boc.

Ce i-au reprosat senatorii lui Emil Boc

  • Este cel mai slab Birou Politic al PDL din ultimii 10 ani
  • La comisiile de specialiitate ala partidului au venit numirile in plic si au intrat in conducerea PDL oameni controversati  parca special sa distruga imaginea partidului. 
  • Conducerea PDL  a sistat orice negociere cu Opozitia. In politica trebuie facute negocieri, rezultatul blocajului din Parlament se datoreaza ideologistilor de partid fara pic de experienta politica care nu stiu cum si ce faca la o masa a negocierilor.La fel si cu UDMR sunt cativa oameni acolo care nu vor sa accepte proiectele Coalitiei. Trebui tarie de partid aflat la guvernare Ne e frica de ei dar nimeni nu le-a spus clar in fata nu va convine intram in opozitie. Vine Frunda si Marton Arpad sa faca agenda legislativa 
  • Cei care nu vin la sedinta sunt proprii dumneavoastra oameni si ministrii. Domnul vicepresedinte Stanisoara, domna Placinta nu au calcat prin Senat si ca ei sunt multi din conducerea partidului. Sunt preocupati mai mult de afaceri, vizite la Guvern decat de prioritatile legslative. 
  • A aparut in presa ca Blaga si Berceanu, garda veche va pune bete in roate la Senat. Luati toate prezentele de la inceputul anului si o sa fiti surprinsi de cate ori a venit garda veche la sedinta si de cate ori au absentat ministrii. 
  • Ati vorbit de reinnoirea partidului si v-ati blocat singuri majoritatea in Parlament. V-ati pus in conducerea toti ministrii  si la Senat aveti probleme. De ce nu puneti presiune pe ei sa vina la sedinte? De ce nu le retrageti toate functiile daca nu respecta proiectele partidului? 
  • Singura strategia a partidului in momentul de fata este cumpararea de voturi, pe asta mizati, sa racolati primari

Potrivit surselor participante la sedinta la toate acuzatiile Emil Boc a a vut o singura replica: "Trebuie sa guvernam"

Aceleasi surse sustin ca liderul PDL Dolj, Radu Berceanu s-a plans de ministrul Transporturilor Anca Boagiu care ii persecuta oamenii din judet. Berceanu i-ar fi spus lui Boc ca Boagiu i-a demis oamenii numiti in functie de el pe vremea cand era ministru al Transporturilor si ii ameninta cu dosare penale. Mai mult, Berceanu sustine ca Anca Boagiu s-a laudat in Dolj ca il va distruge, au mai spus sursele citate.

La discutiile cu Emil Boc senatorii s-au impartit in doua tabere. O parte i-au reprosat intr-un glas lui Boc ca nu sunt informati de deciziile care sunt luate la varful partidului si ca nu stiu ce sa le comunice oamenilor in teritoriu despre legea electorala si reorganizarea administrativ teritoriala.

Celalta tabara, sustinatoare a presedintelui PDL a propus ca senatorii care chiulesc de la sedintele de plen sa fie sanctionati si la alegerile din 2012 sa nu mai fie sustinuti de catre partid pentru un nou mandat de parlamentar.

Boc le-a raspuns acestora ca le intelege nemultumirile si ca le promite ca va exista pe viitor o comunicare intre grup si conducerea PDL. Totodata, Boc le-ar fi transmis acestora ca la nivelul Biroului Politic s-a luat decizia ca pana la sfarsitul lunii octombrie atat legea electorala cat si reorganizarea administrativ teritoriala sa fie transate si clarificate in interiorul Coalitiei.

"Premierul a fost extrem de evaziv si la majoritatea intrebarilor noastre a dat din umeri. Pe legea electorala, pe reorganizarea administrativ teritoriala nu am primit niciun amanunt, doar ca urmeaza sa se clarifice pana la finele lui octombrie. Din nou asteptam strategia in plic de la Cotroceni - asta este concluzia intalnirii de azi", a declarat un senator sub protectia anonimantului.