Cand senatorul PSD, Catalin Voicu, incepea sa puna la cale cate ceva, folosea un fel de parola: acum vorbesc ca sa intelegeti dumneavoastra. Interlocutorii ciuleau urechile, citeau printre randuri si traduceau in gand. Dupa fraza-avertisment, discutia devenea lapidara, codificata. Apoi, tacuta si eficienta, reteaua se punea in miscare. Stenogramele publicate in premiera de HotNews.ro descriu un sistem mafiot, simptomele unui cancer in metastaza care a cuprins institutii cheie din stat. Avem astazi prima harta detaliata a unei retele, cu nume, clienti, metode si tarife la zi.

  • Cam toata presa urla sterp ca se sufoca sub mafie. Cel mai tare tipa, desigur, simbriasii ei. Emigram! Fugim in lume! Mesajul e: fara speranta! Complet fals. Panica, oroarea aditivata si vaietul populist omoara gandirea practica. Sistemul e in agonie, dar inca poate fi reparat. Exista solutii. Asa ca acum vorbesc ca sa intelegeti dumneavoastra, cat mai descifrat cu putinta. Mai intai intelegem, apoi vedem impreuna ce se poate face.

Originea retelei."Colegule, asculta ce-ti spun! Daca ma duc acolo, in trei ani de zile pot face toata reteaua din Romania! Acu', daca pierdem alegerile, reteaua e in functiune. Ai retea, rezisti ca sa facem gherila urbana". E un fragment esential, deja celebru, dintr-un dialog intre Catalin Voicu si Alexandru Mazare. Esential, pentru ca descrie totul in putine cuvinte.

Voicu imagina opera vietii sale: o retea peste Romania. Ea a mai functionat la turatie maxima in perioada 2000 - 2004, in regimul Iliescu-Nastase. Pana acum, raul absolut in materie de administratie publica era asociat cu ”guvernarea Nastase”, Iliescu fiind pe nedrept achitat, extras din ecuatie. Si totusi, stenogramele Voicu nu spun altceva. Teoreticianul capitalismului de cumetrie avea destui practicanti chiar in jurul sau. Asa palavragiu si laudaros cum il vede astazi Iliescu, Voicu a crescut totusi in umbra sa.

Pe vremea regimului Iliescu-Nastase, cei din afara Romaniei vedeau reteaua si ii spuneau "coruptie generalizata" sau "coruptie sistemica". Ambasadorul SUA de atunci, Michael Guest, denunta reteaua pe tonuri vehemente, iar Adrian Nastase, pe atunci premier, il ironiza in mod trivial ca "se tot plimba cu coruptia in gura". Pe atunci, Catalin Voicu era consilierul lui Ion Iliescu la Cotroceni (2001 - 2004). Fusese adus de catre Mitica Iliescu, consilier de stat la Departamentul Securitatii Nationale, condus de Ioan Talpes. Mitica Iliescu fusese seful Serviciului de Protectie si Paza in primul mandat al lui Ion Iliescu (1992-1996). Detalii gasiti pe blogul Sorinei Matei, primul jurnalist care a intuit inca de acum doi ani amploarea retelei Voicu si a descris-o in detaliu. Seriale intregi, pe blogul ei, aici

Voicu prinde aripi la Cotroceni, sub Iliescu

Chiar Voicu sustine, in discutiile sale cu senatorul PSD Alexandru Mazare, ca si-a consolidat puterea cand era consilier la Cotroceni. Cum a facut-o? In primul rand, prin santaj, dupa cum se lauda singur: "Cate o hartie din trecutul fiecaruia, i-am tinut in loc si i-am facut fideli. Si unii dintre ei, chiar daca-s ofiteri SRI, mai erau pe state si SIE. Si toate astea erau la generalu' Iliescu, eu eram in departamentul de lucru...". Din alte marturisiri, intelegem ca practica santajul de budoar: "Pe unii ii cunosc si in alte pozitii, mai cunosc cu peruca-n cap, pe altii ii cunosc si cu fetite ce fac". Pe politisti, lasa sa se inteleaga ca-i avea la mana cu dosarele de la anchete speciale, care ajungeau si pe la Cotroceni.

Sub Iliescu se extinde reteaua de oameni influenti, feroce. Mitul patriarhului sarac si cinstit va trebui, cumva, regandit si la capitolul coruptie. Insa radacinile retelei Voicu se intind mai adanc in timp, pana in anul de gratie '89. Ce facea ”Nasul” Voicu acum 20 de ani? Ascultati-l: "Domnule, ti-am spus ca in decembrie 1989 am fost numit aghiotant al primului Procuror General al Romaniei libere, cand nu mai asculta nimeni de nimeni si a functionat (n.r. reteaua) in '89, '90, toata perioada si toate relatiile mele, am crescut cu ele odata."

Informatii suplimentare, care lumineaza originile retelei, a reusit sa obtina jurnalista Ondine Gherghut de la Romania Libera, inca de acum trei luni, cand Voicu a fost retinut: In decembrie 1989, capitanul Catalin Voicu, de la Statul Major General al MApN, s-a prezentat la Parchetul General, unde a spus ca a fost delegat de noua conducere a tarii sa coordoneze activitatea procurorilor, sustin surse judiciare. "Inca de atunci, Voicu a inceput sa-si cultive relatiile cu procurorii si judecatorii. Relatiile sale s-au consolidat de-a lungul timpului gratie faptului ca Voicu a avut mereu functii-cheie pe langa presedintele Ion Iliescu, la inceput in SPP, unde a fost inaltat la gradul de general, apoi a fost consilierul acestuia, pentru ca, dupa epuizarea mandatelor prezidentiale, Voicu sa ocupe un post de senator PSD. Pana prin 2004, daca un magistrat voia o avansare rapida, apela la serviciile lui Voicu". Printre primii magistrati de care s-a "lipit" Catalin Voicu in primii ani de dupa decembrie 1989 s-ar fi aflat si Florin Costiniu, fost secretar de stat la Ministerul Justitiei pana in 1994, in prezent judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie. (Romania Libera, 18 decembrie 2009, detalii aici. Costiniu este si invinuit in dosar, acuzat ca ar fi intervenit intr-un dosar in favoarea omului de afaceri Costel Casuneanu.

Pasaj inedit din stenograme: confesiunea unui judecator

Voicu a crescut odata cu judecatori, politisti, procurori, oameni de afaceri, politicieni. Iata un pasaj inedit din stenograme, nepublicat pana azi, care confirma ca Voicu era intermediar intre doua lumi: politica si justitia. Judecatorul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, Cristian Jipa, invinuit in dosarul Voicu, le declara procurorilor cu ocazia unei audieri: ”Relatia mea de amicitie cu Catalin Voicu se desfasura pe doua paliere: unul privind relatiile cotidiene, umane dintre noi, celalalt privind activitatea sa politica, unde eu l-am rugat din partea sotiei care este deputat PSD in prezent (n.r. Ruxandra Jipa) sa intervina la liderul de grup Hrebenciuc sa nu o mai marginalizeze pe sotie”.

Confesiunea judecatorului Jipa continua: ”Pe Catalin Voicu l-am perceput ca avea o pozitie foarte puternica in PSD, motiv pentru care am si apelat sa o sprijine pe sotia mea. Aceasta perceptie s-a format in timp, inca de pe vremea cand eram judecator la Tribunalul Bucuresti. Catalin Voicu mi-a prezentat in decursul timpului politicieni importanti, cum ar fi Hrebenciuc, Vanghelie, Miron Mitrea etc.” Jipa este judecatorul-docil, sluga prea plecata, raspunde prezent la fiecare apel telefonic primit de la politicianul Voicu si traieste cu sufletul langa PSD. Este simbolul obedientei totale, pionul si execuantul perfect intr-o retea.

Reputatia de traficant de influenta pare sa-i fi consolidat senatorului Voicu puterea in partid. M-am intalnit in urma cu cateva luni cu un lider PSD cu dosar la DNA. Mi-a marturisit ca si Monica Macovei l-a imbogatit, intr-un fel, pe Voicu. N-am inteles ce vrea sa-mi spuna. Mi-a explicat ca, dupa schimbarile de la varful DNA, cand procurorii au inceput sa deschida marile dosare, liderii PSD au apelat la Voicu, singurul posesor de retea functionala din opozitie, cum singur se prezinta.

Despre faima cuplului Catalin Voicu - Mitica Iliescu marturisesc si alte articole. Florin Ciornei de la Evenimenul Zilei a realizat una dintre cele mai interesante incursiuni in tenebrele PSD: ”În 2006, Mircea Geoană i-a prezentat liderilor PSD pe generalul Mitică Iliescu şi executantul său, Cătălin Voicu, drept oamenii la care pot apela şi pe care îi pot consulta în chestiuni juridice. „Misiunea” lui Cătălin Voicu în PSD era cunoscută la vârful partidului. Potrivit unor surse din PSD, în 2006, Mircea Geoană le prezentase „reţeaua”, ce poate, ce face şi cu ce poate ajuta aceasta. Cătălin Voicu fusese înfăţişat drept un executant direct al generalului Dumitru Iliescu, fost şef al Serviciului de Protecţie şi Paza.” (Evenimentul Zilei, 22 martie 2009, detalii aici.

Rolul serviciilor secrete

Dar nimic nu putea ajuta mai eficient reteaua Voicu decat fosti sau actuali ofiteri din serviciile secrete. Si reteaua Nastase tinuse aproape de ei. O retea fara spioni nu e retea. Va spun ceva nume ca Ristea Priboi, Constantin Silinescu, Mihail Caraman? Nume uitate azi, sunt fosti ofiteri de securitate de rang inalt din anturajul fostului premier. Voicu n-a ajuns poate chiar atat de sus, desi in discutiile sale se lauda constant ca ar avea acces la rapoarte SRI.

Il vedem, de pilda, dialogand relaxat cu generalul Adrian Isac, piesa grea din spionajul extern, intre timp pensionat si refugiat in afaceri. Apoi, in cateva dialoguri, Voicu lasa sa se inteleaga ca are influenta asupra celor de la 0962, sau Doisunsfert, serviciul secret al Ministerului de Interne. Zice Voicu: ”Vezi ca maine ma duc la IGP, il chem pe Calinescu (nr. inspector adjunct la IGP) si pe Toba, pe amandoi: Ba, cheama pe vagabondul ala de la SIF, spuneti-i ca stiu ca ia bani….vezi ca l-a dat in fapt Tarek, vezi ca deja l-am pus pe Gelu - sta acolo din partea lui 962 ….pus la inaintare…

In alta discutie, nepublicata pana azi, Voicu se plange pur si simplu ca ar fi ramas fara o parte din reteua de la DGIPI (serviciul secret din MI). Zice: ”Unu va fi Blaga, ai sa vezi. Care a dat in noi ca-n….Mi-a dat toti oamenii, treizeci de oameni mi-a dat afara de la DGIPI. Betivul asta, ca el era…. Sunt treizeci de oameni, a dat afara. L-am luat tactic. In ziua urmatoare…Sa nu se mai ajunga la toata tampeniile. Sa se discute cu sefii de organizatie de la inceput. Ba, baieti! Fiecare primiti ceva, dar nu ministerele de forta ale partidului. Pentru ca asta e ultima reduta a partidului. Ai informatia, deci juridic ai puterea! Ai Politia, Politia Judiciara in mana! Domne si o treaba, vorba ta, la putere poti sa ai si dosaru il bag inainte si te pomenesti condamnat de ai tai. Am dreptate?” Despre Politia Judiciara vom vorbi insa pe larg in Partea a II-a: Secretul retelei.

Ce este statul-retea?

Pe scurt, originea si radacina retelei trebuie cautate inainte si dupa 1989, in regimurile tulburi din anii '90 si in camarila lui Ion Iliescu, nu doar printre oamenii lui Adrian Nastase. Ea s-a consolidat, in mod paradoxal, odata cu trecerea PSD in opozitie, cand numerosi politicieni si oameni de afaceri de prim rang s-au trezit cu dosare penale, fapt de neimaginat in urma cu cinci ani.

Lideri importanti din PSD par sa fi ajuns la mana retelei, care i-a ajutat si subordonat concomitent. Pe de-o parte, reteua a incercat sa le blocheze dosarele penale (vezi cazurile Mitrea, Oprisan, Mazare), pe de alta parte aceeasi retea le-a utilizat vulnerabilitatea in scopuri de santaj, incercand sa-si consolideze puterea in interiorul PSD. Asa s-ar putea explica astazi obsesia cuplului Marian Vanghelie-Catalin Voicu pentru obtinerea controlului asupra ministerului de interne si DGIPI.

Statul-retea e opusul statului de drept. In statul retea, puterile statului sunt dependente una de alta, nu functioneaza independent. In statul retea, scopul final este subordonarea totala a justitiei, nu eliberarea ei. Reteaua inseamna, in fond, un cerc de privilegiati: oameni de afaceri, politicieni, magistrati, care pun desupra interesului public interese personale sau de grup. Insa reteaua, oricat de extinsa si puternica ar parea, se destrama rapid atunci cad institutiile statului incep sa functioneze corect.

Constructia atarna de un fir de par. Ea poate pica oricand, asa cum s-a intamplat cu Nastase, asa cum s-a intamplat cu Voicu. Fragilitatea ei a intuit-o si Voicu. Ascultati-l: ”Deci, domne, tot ce inseamna Politie, Justitie, Parchete, e o lume dificila, e o lume plina de mofturi, de capricii si-s oameni extrem de alunecosi, unii! E greu de tot!”. Iar cu ofiterii, fosti sau actuali, nu stii niciodata cand sunt in misiune pentru tine, si cand te tradeaza. A patit-o pe pielea lui si Nastase. Intrebati-l pe Priboi.

  • Nota: Ramai pe HotNews pentru Partea a II-a  - Secretul retelei si Partea a III - Cum poate fi anihilata reteaua. Vorbesc ca sa intelegeti dumneavoastra.