Privim cu durere, ingrijorare si compasiune violentele de la Kiev. Traieste vie in noi Ucraina noastra, in trecutul recent si viata de zi cu zi. Poate ca noi am avut ceva mai mult noroc. Ne-au primit in NATO in 2004 si am intrat in UE in 2007. Am prins la limita ultimul tren, ultimul vagon. Un an mai tarziu, in 2008, a izbucnit cumplita criza economica. Cine stie ce eram azi daca ratam atunci. Uitati-va mai atent la violentele din Ucraina, la protestele disperarii din Bosnia, la zbaterile Moldovei sau la anarhia eterna din Albania. Ce vedem? Tot ce a ramas pe dinafara spatiului guvernat de un set comun de valori democratice si reguli stricte nu functioneaza.
Structural, suntem exact ca ei. Ne separa, desigur, diferente uriase de cultura, istorie, pozitionare geostrategica. Dar avem moguli atotputernici, politicieni corupti si mase critice de cetateni barbari la fel ca ei. Functionam insa cu totul altfel. De exemplu, puciul parlamentar, tentativa de lovitura de stat din 2012 n-a fost posibil. Ne-au salvat cateva institutii cheie, a intervenit eficient Bruxelles-ul si Washington-ul.
Scene asemanatoare celor din Ucraina au avut loc in Romania demult, la ultima mineriada din 1999. Au trecut 15 ani de la “asaltul asupra Bucurestiului” si 25 de la mineriadele din anii 90. “Revolutia borfasilor” din ianuarie 2012 a fost pura regie TV iar protestele anti-Rosia Montana din toamna lui 2013 au reprezentat un frumos exercitiu democratic cu toate stangaciile si dedesubturile lui obscure. Serviciile, armata, justitia din Romania nu mai sunt azi la dispozitia unor particulari, gata oricand sa bata din calcaie in fata politicienilor.
O generatie intreaga a suferit costurile unei tranzitii lungi, platind hotiile altora, dar s-a bucurat in final de relativa liniste si siguranta sociala. Ne luptam in fiecare zi pentru statul de drept, aparam institutii agresate de borfasi si strigam la politicieni, dar nu curge sange. Cel putin asta am obtinut in ultimii ani. Romania este o democratie schioapa, stramba dar s-a dovedit dificil de anihilat, imposibil de extras din clubul in care a intrat in urma cu cativa ani. Alte tari din jur, ca Ungaria sau Bulgaria inregistreaza derapaje mai urate si au cedat mai usor avansurilor Moscovei.
Romania este azi o tara in care:
1. Nimeni nu mai dispune azi de toata puterea.
2. Niciodata lupta pentru democratie si stat de drept nu e definitiv castigata.
Din aceasta lupta continua rezulta totusi ceva bun. Motorul sperantei se alimenteaza mereu, gasim noi resurse si motive sa o luam de la capat. Un fapt e insa dincolo de orice indoiala: ne bucuram de intreaga libertate. Suntem liberi. Liberi sa muncim aici sau afara, sa circulam cam peste tot, sa ne bucuram de un spatiu vast de optiuni si sa speram in fiecare zi. Ceilalti se simt prizonieri in tara lor, fara optiuni, fara perspectiva. Asa am fost si noi pana acum cativa ani.
In Ucraina, speranta a murit cand Ianukovici a intors spatele Occidentului, renuntand in ultimul moment sa semneze acordurile cu UE. Asa s-a incheiat si pentru multi romani in februarie sau iunie 1990 cand, dupa lunga noapte comunista, Iliescu a instalat democratia batei cu ajutorul minerilor.
Astazi, Ion Iliescu spune ca a evitat scenele de groaza pe care le vedem azi in Kiev incurajand dialogul, lasand protestatarii “sa-si descarce energiile” in Piata Universitatii. Pur si simplu minte. A evitat inca o baie de sange deoarece trecusera doar cateva luni de la caderea lui Ceausescu si nimeni nu mai avea chef de impuscaturi si morti. Dar Iliescu nu avea chef nici de prea multa opozitie, nici de protestele ei, nici de prea multa democratie. Asa ca Iliescu a impus linistea tot prin violenta, nu atat de sangeros ca in Ucraina si fara a utiliza forta statului. Nu vom uita asta niciodata. Ne-a furat ani buni din viata.
Romania a baltit intr-o tranzitie lunga de aproape doua decenii, dar n-a ratat sansele istorice. Cu toate pacatele ei, acesta este un merit al clasei politice romanesti, de stanga sau de dreapta. N-a ratat sansa istorica atunci cand ea s-a ivit. In schimb, poporului ucrainean, dupa un sfert de veac de prizonierat, i s-a refuzat brutal sansa eliberarii. Scenele de la Kiev sunt tragice. Romanii vad in ele amintirea unui cosmar, intunericul din care am iesit. Anarhia din Ucraina de azi ne aminteste de unde am pornit si unde am fi putut ajuge. Am trait si noi sperantele, exasperarile si disperarea lor, am fost la un pas de ucrainizare in cateva randuri. Si mai stim ca pericolul n-a trecut definitiv.
Daca azi nu eram in UE, in NATO si cu un picior american bine infipt in Romania, cum arata oare statul? Daca occidentalii erau la fel de orb cu Iliescu si Nastase cum au fost cu Ianukovici? Cine ar mai fi stapanit azi oare puterea unor Vantu, Patriciu, Ghita sau Voiculescu? In Ucraina, numele lor este Ahmetov, Firtas sau Pinciuc. Conduc tara nestingeriti, se implica la vedere, emit comunicate, indica directia. Veti spune, poate: Voiculescu, Ghita nu procedeaza la fel? Ba da, se straduiesc din rasputeri, cu o mica diferenta: Voiculescu e condamnat intr-o prima instanta la cinci ani de inchisoare, nici pe Ghita nu-l vad prea bine daca va continua asa. Vantu s-a intors pentru a doua oara dupa gratii, la fel si Timosenko a noastra. Luati nota de faptul ca nimeni din lumea civilizata nu face presiuni pentru eliberarea lui Adrian Nastase din simplul motiv ca fostul premier a incasat consecutiv doua condamnari pentru fapte de coruptie in cadrul unui proces corect intins pe ani de zile. Nu a fost executat politic asa cum sustin, fara a prezenta o minima dovada, aparatorii sai in frunte cu Victor Ponta, care l-a comparat atat de nefericit cu Iulia Timoshenko.
Statul, trebuie sa admitem, s-a mai intarit. Din pacate, democratia noastra n-a ajuns intr-un punct ireversibil. Tot edificiul construit cu eforturi mari sta intr-un echilibru fragil. Bruxelles-ul si Washington-ul vor intelege mai bine, dupa prabusirea Ucrainei, ce pericole uriase pandesc inca intr-o tara ca Romania structurata cam la fel. Fara o presa libera, economie puternica, justitie independenta, partide curatate de coruptie cat se poate, tara poate fi rapid confiscata si deturnata.
Romania a mai scapat de o plaga odata intrata in UE: nationalismul primitiv. In Romania anilor 90, nationalismul izolationist a tinut loc de oferta politica, de program de guvernare si de viziune. Amintiti-va de isteriile patriotarde de la Bucresti, de vituperarile antioccidentale din timpul crizei din fosta Iugoslavie, cu un PDSR infratit cu PRM criticand vehement interventia NATO din 1999 impotriva regimului Milosevici. Revedeti scenele violentelor din Ucraina, piata fumeganda din Kiev. Amintiti-va apoi de discursul liderilor USL din vara lui 2012, retorica isteric anti-UE, anti-americana si anti-occidentala. Mogulii din Romania si cativa politicieni s-au saturat de “Inalta Poarta” si nu mai vor sa fie “colonia occidentului”. Acum, dupa revolutia din Ucraina, m-as bucura sa-i aud din nou vorbind ca acum doi ani, eventual sa explice mai clar ce doresc: UE sau Rusia? Occident sau Anarhie? Reguli pentru toti sau legea bunului plac? Alte optiuni nu prea avem.
Iulia Timoshenko a fost eliberata, Victor Ianukovici a incercat sa fuga dintr-o tara rupta in doua. Viitorul Ucrainei este inca incert. Toti se intreaba cum va actiona presedintele rus, Vladimir Putin. Va accepta ca a pierdut, pentru moment, partida? Se va scinda Ucriana, tara care face legatura intre gazul rusesc si Occident, sub ochii ingaduitori ai Moscovei?
Cel mai probabil va urma un lung razboi de uzura intre fortele pro-occidentale si pro-rusesti, cu rezultate greu de anticipat dar cu efecte devastatoare in plan politic si economic. Va fi nevoie de ani buni, poate decenii, ca Ucraina sa recastige increderea Occidentului, a investitorilor, sa construiasa institutii democratice si sa scape de imaginile de cosmar cu oameni vanati de lunetisti in centrul Kievului. Romaniei i-au trebuit aproape doua decenii si inca mai oscileaza intre doua lumi. Inca taram dupa noi Ucraina noastra.
80
12
