Adresa prin care Inspectoratul de Stat in Constructii anunta intempestiv renuntarea la calitatea de parte civila in dosarul Trofeul Calitatii, pe motiv ca nu a constatat nici un prejudiciu, intra in contradictie flagranta cu o alta adresa pe care acelasi ISC o depune la dosar la sfarsitul lunii aprilie, dupa condamnarea lui Adrian Nastase. Acum o luna, ISC scria in adresa ca se constituie parte civila dar socotea ca prejudiciul adus institutiei ar fi mai mare, undeva la 75 de miliarde, nu 64,8, cat a constatat instanta.In lumina acestor detalii noi, schimbarea precipitata a sefului ISC in primele zile ale guvernarii si retragerea intempestiva a institutiei din proces capata cu totul alte semnificatii.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Nimeni n-a inteles de ce prioritatea zero a guvernarii Ponta, a doua zi dupa depunerea juramantului, a fost trecerea Inspectoratului de Stat in Constructii de la Ministerul Dezvoltarii si Turismului in subordinea Guvernului. La fel cum nimeni n-a priceput de ce epurarile din administratie au inceput taman cu sefia ISC, unde a fost adus repede Constantin Adrian Balaban Grajdan, un personaj care a mai condus institutia in perioada martie – octombrie 2009, cand PSD a guvernat alaturi de PDL.

La vremea respectiva, dosarul Trofeul Calitatii se afla deja la Inalta Curte iar ISC se constituiese parte civila inca din 2008. De ce n-a dispus atunci dl Grajdan retragerea ISC din proces? Cum de a nu si-a dat seama acum doi ani ca prejudiciul nu exista? De ce n-a contestat cifrele procurorilor? Cum de nu l-a apasat constiinta in urma cu doi ani, cum de revelatia ca se afla in eroare i-a venit la ceas aniversar, cand "se implinesc 150 de ani de cand Alexandru Ioan Cuza a infiintat aceasta structura"? In paranteza fie spus, la fel de logic suna daca spunea ca a inceput sa-l mustre constiinta din cauza ca se implinesc zece ani de cand i-a murit catelul calcat de tramvai.

Asta ar fi primul mare semn de intrebare. Al doilea il reprezinta viteza cu care ISC a descoperit ca nu e prejudiciata, desi acum o luna – e adevarat, sub alt sef – considera ca paguba produsa de afacerea Trofelul Calitatii e chiar mai mare decat cea constatata de instanta. Cum de a avut Gradjan aceasta subita revelatie? Ce l-a determinat sa se retraga rapid din proces? Greu de explicat si graba noului sef de la ISC.

In mod normal, orice sef diligent de institutie lasa instanta sa stabileasca daca exista sau nu prejudiciu, nu forteaza el solutia, mai ales in faza in care se afladosarul Trofeul Calitatii, adica spre final. Si mai suspecta arata, asadar, renuntarea la o suma frumusica: 1,5 milioane de euro.

Insa totul incepe sa capete un sens daca ne intrebam ce ar castiga fostul premier, condamnat in prima instanta la doi ani de inchisoare cu executare in acest dosar? Le ce i-ar folosi retragerea ISC din proces? In primul rand, Adrian Nastase scapa de plata prejudiciului la care a fost condamnat in prima instanta chiar daca sentinta de inchisoare cu executare va fi mentinuta si in recurs. Apoi, mentinerea unei sentinte de condamnare devine discutabila din moment ce nu avem prejudiciu.

Cel mai cinic in toata aceasta poveste pare sa fie premierul Victor Ponta. In ziua mutarii ISC si a Oficiului pentru cadastru de la Ministerul Dezvoltarii la Guvern, Ponta a declarat ca cele doua structuri au fost trecute anterior la minister “mai mult pe criterii personale”. Evolutiile suspecte iin dosarul Trofelul Calitatii ridica o intrebare legitima: ce criterii a avut in vedere premierul Ponta cand a inceput seria epurarilor politice fix cu ISC? Ce a avut in plan "cel mai cinstit Guvern"? Nu cumva "cel mai cinstit Guvern" lucreaza in favoarea celui despre care judecatorii de la Inalta Curte au scris in sentinta de condamnare ca este "personificarea coruptiei"?

Ce se intampla acum in dosarul Trofeul Calitatii, cu numirea nefericitului de la ISC care decide in primele sale zile de munca sa se retraga din proces, seamana izbitor cu cazul Melinescu, despre care procurorii sustin ca fusese pus de fostul premier Adrian Nastase sef la Oficiul pentru spalarea banilor pentru a sterge urmele in dosarul Matusa Tamara.

PS: Victor Ponta l-a demis, joi, in jurul pranzului, pe Adrian Balban Grajdan de la sefia ISC. Cred, la fel ca Otilia Nutu, ca acest gest nu este suficient si ca trebuie sa dispuna - daca tot si-a trecut institutia in subordine - ca Inspectoratul sa se constitutie din nou parte civila in dosarul Trofeul Calitatii. E un moment simbolic important pentru premierul Ponta, care-i va marca intreaga cariera, functie de decizia adoptata.