Recentul scandal sexual in care este implicat seful FMI, Dominique Strauss-Kahn, arestat la New York pentru agresiune sexuala si tentativa de viol, ne reaminteste ca de-a lungul timpului, mai multi lideri importanti ai politicii mondiale au fost implicati in scandaluri asemanatoare si chiar fortati sa demisioneze, scrie cotidianul francez Le Figaro in editia electronica.

John Welch

John Welch

Foto: General Electric

Jack Welch, CEO al General Electric- 2002

Pensionat in 2001, sefului carismatic al General Electric i-a fost terfelita reputatia dupa un divort scandalos: in 2002, Wall Street Journal a dezvaluit relatia sa cu Suzy Wetlaufer, jurnalist la Harvard Business Review. Imediat, sotia lui Welch a publicat documente care dovedeau numeroase beneficii de care se bucura Jack Welch, pe cheltuiala General Electrics. Stirea a tinut prima pagina a presei interantioanle, iar in urma presiunii, Jack Welch a fost de acord sa inapoieze toti banii. Ulterior, el s-a casatorit cu Suzy Wetlaufer.

Harry Stonecipher, CEO al Boeing-2005

Harry Stonecipher

Harry Stonecipher

Foto: Boieng

Harry Stonecipher a fost fortat sa demisioneze, la doar doi ani de la sosirea sa in fruntea companiei, dupa ce s-a aflat ca intretinea relatii amoroase consensuale cu o subordonata a sa, aflata intr-o functie de conducere. Reprezentantii Boeing s-au aratat surprinsi de comportamentul lui Stonecipher, care cunostea codul de conduita extrem de strict din cadrul companiei si i-au cerut demisia, motivand ca aceasta aventura i-ar fi afectat negativ "capacitatea de a conduce institutia".

Klaus Volkert, seful consiliului de administratie Volkswagen- 2005

Peter Hartz, directorul departamentului de resurse umane a recunoscut ca a acordat un buget generos, de peste doua milioane de euro, lui Klaus Volkert, directorul consiliului de administratie, pentru deplasari luxoase in afara tarii. Banii erau folositi pentru a finanta sejururi in hoteluri de lux, petreceri nocturne sau servicii de prostitutie. Amanta de origine braziliana a lui Volkert ar fi primit in jur de 400.000 de euro, scria atunci presa internationala.

Klaus Volkert a fost condamnat pentru incitare la delapidare si condamnat la doi ani si noua luni de inchisoare. Klaus-Joachim Gebauer, fostul sau colaborator a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare. Peter Hartz si-a prezentat cererea de demisie, asumandu-si astfel responsabilitatea pentru neregulile descoperite si a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare si amendat cu 576.000 de euro.

La randul sau, Ferdinand Piech, fostului sef al Volkswagen si presedinte al consiliului de supraveghere a negat orice implicare in acest caz.

Max Mosley

Max Mosley

Foto: Agerpres

Max Mosley, presedintele Federatiei Internationale de Automobilism (FIA)-2008

La 68 de ani, Max Mosley, fiul liderului fascist britanic Oswald Mosley a fost implicat intr-un scandal de proportii, dupa ce publicatia britanica News of The World a difuzat imagini cu Mosley, in timpul unei orgii cu tema nazista. Dupa ce a negat orice aluzie la al treilea Reich, presedintele FIA a aparat respectul pentru viata privata, spunand ca regreta ca asemenea detalii personale au provocat atat de mult "disconfort si jena". El a castigat in cele din urma procesul impotriva cotidianului News of the World, care a fost amendat cu 60.000 de lire sterline (peste 68.000 de euro). In ciuda scandalului, el a castigat votul de incredere al majoritatii membrilor FIA si si-a finalizat cu succes mandatul in octombrie 2009.

Paul Wolfowitz, presedintele Bancii Mondiale- 2007

Presedintele Bancii Mondiale a fost implicat intr-un scandal de nepotism la doar doi ani de la sosirea sa in fruntea institutiei. Partenera sa din 2001, Shaha Riza a fost promovata chiar de Wolfowitz in cadrul Bancii Mondiale si ulterior, pentru ca era vorba de un conflict de interese, ea a fost transferata in cadrul Departamentului de Stat. Salariul lui Shaha Riza a crescut insa cu peste 50% si a devenit mai mare decat cel al Secretarului de Stat, Condoleezza Rice. Scandalul a izbucnit in martie 2007, in momentul in care Paul Wolfowitz isi promova planurile de combatere a coruptiei, care afecta institutia. Fortat sa-si ceara scuze, el a demisionat cateva luni mai tarziu.