Preşedintele rus Vladimir Putn a reacționat față de recentele ironii ale liderilor G7 pe seama imaginii sale de ”mascul afla” pe care şi-o promovează de ani buni, susținând miercuri că a-i vedea pe cei şapte dezbrăcaţi până la brâu ar fi un un ”spectacol dezgustător”, relatează AFP citată de Agerpres. Premierul britanic Boris Johnson a întrebat în glumă duminică, în deschiderea summitului G7 în Germania, dacă liderii celor mai industrializate şapte state din lume ar trebui să-şi păstreze pe ei sacourile sau să le scoată pentru a-şi arăta ”pectoralii” în fotografia de grup.

Vladimir PutinFoto: Profimedia

”Noi trebuie să arătăm că suntem mai puternici decât Putin”, a continuat pe acelaşi ton glumeţ Johnson, căruia i-a ţinut isonul premierul canadian Justin Trudeau.

"Avem dreptul la o demonstraţie de echitaţie cu torsul gol", a spus Trudeau, referindu-se la o faimoasă fotografie a lui Vladimir Putin călare, cu bustul gol, din 2009.

”Nu ştiu cum voiau să se dezbrace, până la brâu sau de la brâu în jos, dar oricum ar fi fost o privelişte dezgustătoare”, a replicat ironic Putin, care nici el nu se mai poate lăuda cu forma fizică de odinioară.

La parada militară de la 9 mai din acest an, preşedintele rus a stat aşezat pe scaun cu picioarele acoperite cu o pătură, alimentând numeroasele speculaţii privind starea sa de sănătate.

Putin a făcut această declaraţie într-o conferinţă de presă la Aşhgabat, capitala Turkmenistanului, unde a participat miercuri la summitul ţărilor riverane Mării Caspice, alături de liderii Azerbaidjanului, Kazahstanului, Iranului şi Turkmenistanului, în prima sa vizită în străinătate după invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie.